un blog de Radu Dumitru

laptop msi la oferta buna
laptop msi la oferta buna

Uitați-vă și pe canalul meu de YouTube, dați un Subscribe dacă vă place.

Cum a fost vizita la muzeul 9/11 din New York

11 Sep 2020  ·

TURISM  ·

43 comentarii

Astăzi este comemorarea atacurilor de la 11 septembrie în New York și sigur veți auzi despre asta la știri.

Poate am mai zis pe aici, dar eu am prins acele momente live la televizor. A fost o coincidență. Tocmai terminasem liceul, eram în vacanță de vară și întâmplător fix în acea zi și la acea oră am dat televizorul pe Euronews, un canal la care de obicei nu mă uitam. Euronews tocmai transmitea un breaking news despre cum un avion s-a prăbușit în New York și imagini cu una dintre clădiri. Am văzut live cum al doilea avion a lovit al doilea turn WTC, prăbușirea acestora, imagini din stradă pe măsură ce apărea șamd. Mi-au rămas în minte.

Acum un an și o zi am vizitat în New York muzeul 9/11, făcut în subteran în locul unde altădată se înălțau turnurile World Trade Center. Muzeul este extraordinar, dacă ajungeți în New York  mergeți să-l vedeți. Este genul acela de loc din care ieși… altfel, emoționat și șocat și mai tăcut și în același timp bucuros că trăiești în alte părți ale lumii, la fel cum povestesc cei care au vizitat Auschwitz sau Sighetu Marmației că s-au simțit după vizita acolo.

Cei care au proiectat Memorialul 9/11 au fost artiști. Locul este perfect făcut pentru a-ți prezenta nu evenimentele de atunci, că pe acestea le știe toată lumea, ci dramele individuale ale oamenilor prezenți în acel loc. Le-a ieșit perfect. În muzeu sunt, din loc în loc, cutii de șervețele. N-am văzut niciodată atât de mulți oameni plângând la un loc și cred că este imposibil să nu-ți dea lacrimile în anumite momente, în special când auzi apelurile telefonice sau alte înregistrări ale persoanelor prinse acolo.

Muzeul începe la suprafață. Unde erau turnurile gemene este acum o piață frumos pavată, cu copăcei și bănci, iar exact pe amprenta celor două turnuri s-a făcut două fântâni (sau piscine, cum le zic ei). Fântânile sunt mișto gândite, apa iese de undeva de sus și cade în cascadă pe pereții acestora până jos, iar în centrul fântânilor cade din nou spre subteran și nu mai vezi unde și pe ce înălțime. Apa se scurge ca în abis.

Turnurile WTC se înălțau spre cer. Piscinele memoriale sunt îndreptate în jos, iar de jur împrejurul lor este o balustradă cu numele victimelor decupate în ea și rudele lasă acolo flori. Lângă piață s-a ridicat deja noua clădire One World Trade Center, mai înaltă, mai mare. E o imagine foarte bună de comemorare a celor întâmplate în 2001 în paralel cu felul în care New York a trecut peste această tragedie.

Odată ce plătești intrarea în muzeu (inclus în NY Pass, de asemenea), începe coborârea în subteran. Sunt două zone principale.

Prima este una foarte largă, deși în subteran, unde te simți ca într-o salină. Sunt rampe mari de coborâre, iar din loc în loc vezi diverse obiecte rămase de atunci. De interes este “the sluice wall”, adică un dig subteran construit pentru primele turnuri. Clădirile erau aproape de apa râului Hudson, iar acest perete ce cobora adânc în pământ avea rolul de baraj pentru a opri infiltrarea apei. E tot ce-a mai rămas pe poziție din cele două turnuri.

Mai au și altele pe acolo. Poți vedea grinzi metalice din structura clădirii, contorsionate după incendiu și prăbușire, fundația lor, o troiță făcută pentru FDNY (fire department, pompierii lor), un motor de lift, o scară din interiorul clădirii, ce a supraviețuit prăbușirii (scara B din turnul de nord, unde au fost găsiți 14 supraviețuitori protejați de structura de rezistență).

În alt loc este o mașină de pompieri scoasă din dărâmături.

Biciclete pe care nu le-a luat nimeni înapoi după 9/11:

Au păstrat pereți de după atacuri, cu fotografiile celor dispăruți și căutați de familiile lor. Erau vremuri înainte de internet mobil, astfel de chestiuni se rezolvau cu postere făcute la imprimantă și lipite prin oraș.

În altă zonă am găsit o motocicletă făcută de cei din serialul American Chopper pentru acest muzeu. Este foarte frumos făcută, uitați-vă la jante și la motorul cromat. Rezervorul acela amintește de clădirea The Oculus de afară, construită după prăbușirea turnurilor în piață, o construcție emblematică deja pentru New York, acum stație intermodală de transport și galerie comercială.

În altă zonă am găsit informații despre toate victimele atacurilor teroriste. Este un perete video cu mii de fotografii și câteva infochioșcuri îți permit să afli detalii despre toate persoanele.

Poți căuta după țara de origine. Am găsit astfel cei 5 români decedați acolo. Joshua Poptean, care a emigrat în SUA în adolescență, lucra ca manager de proiect pentru compania Bronx Builders și în dimineața zilei de 11 septembrie a avut ghinionul să fie în WTC la o întâlnire de afaceri pentru un contract nou. Alexandru și Corina Stan lucrau ca analiști la Cantor Fitzgerald, în turnul de nord. Aveau 34 și respectiv 31 de ani. Tot acolo lucra și Eugen Gabriel Lazăr, 27 de ani, ca programator, iar Ana Fosteris, 58 de ani, undeva în turnul de sud la o companie de asigurări.

Și am crezut că acesta a fost întreg muzeul, dar era de fapt prima parte. Adevăratul muzeu este construit ca un traseu care te poartă prin ziua de 11 septembrie 2001, uneori alături de oameni care plâng în hohote deși se vede că sunt doar turiști pe acolo, nu rudele unor victime, și la final ieși din nou la suprafață, tragi aer în piept și te gândești întâi la lumea asta uneori cretină și nedreaptă în care trăim și în care astfel de tragedii au loc din motive stupide, iar apoi te bucuri că ești în viață, că ești în New York cu tot ce are de oferit acum și te umpli de optimism. Sau cel puțin eu așa m-am simțit eu anul trecut.

În zona aceasta nu este permis fotografiatul, așa că n-am fotografiat nimic din muzeu. Cele de mai jos sunt din diverse imagini oficiale de pe Internet.

Muzeul începe ușurel cu informații despre cum se prezenta ziua de 11 septembrie 2011 înainte de atacuri. Câteva ziare ale zilei sunt expuse acolo. Știrile principale erau despre un transfer din baseball și despre o pumă scăpată de la grădina zoologică și prinsă la câteva străzi distanță. Se desfășurau și alegeri pentru primărie și pentru câteva funcții publice.

La 8:46 primul avion lovea turnul de nord și poți vedea pe câteva televizoare imagini de arhivă de atunci, cum gazdele emisiunilor matinale întrerup programul uzual și transmit direct din New York.

Continuă așa cu momentele importante ale zilei, cu al doilea avion, intervenția pompierilor și a polițiștilor, prăbușirea turnurilor și haosul din New York în acele prime ore.

Vă spuneam că muzeul insistă însă pe povești personale, pe victime sau supraviețuitori. Undeva este spusă povestea unui om care era cazat la hotelul de lângă WTC. Înainte de a urca în turn la întâlnirea de afaceri pe care o aveau acolo, colegii săi i-au făcut cadou o cravată nouă, că era ziua lui, și omul s-a întors în camera de hotel pentru a și-o pune la gât. Întâmplarea aceasta a făcut ca el să scape, în timp ce colegii săi urcaseră deja în WTC deasupra nivelului lovit ulterior de avion și de unde foarte puțini au supraviețuit.

Sunt hărți cu toate secțiile de unde au intervenit pompieri și polițiști. Deși a durat mai puțin de 2 ore de la impactul primului avion și până la prăbușirea turnului de nord, au venit pompieri și polițiști de la distanțe foarte mari, de la mama naibii din Queens și alte cartiere din care faci cel puțin o oră cu mașina. Sute de echipe de intervenție au ajuns spre WTC, iar 343 de pompieri și 69 de polițiști au murit acolo în decurs de 30 de minute.

FDNY Firehouse Responders.jpg
Secțiile de pompieri de unde s-a plecat spre WTC, care-i în vârful insulei Manhattan. Cu roz sunt secțiile care au înregistrat victime / Link

Le poți vedea diverse obiecte personale ce-au fost descoperite în dărâmături. Multe insigne de polițiști, radiouri personale, haine, lanterne, ceasuri sparte.

Sunt căști de pompieri, sunt fotografii pe jumătate arse găsite în uniformele cadavrelor, mici obiecte cu inițiale săpate în ele. Lângă fiecare dintre ele se precizează posesorul și ce s-a întâmplat.

E de admirat curajul pe care l-au avut unii oameni din echipele de urgență de a intra și urca în continuare în turnul de nord deși cel de sud s-a prăbușit lângă ei. Turnul sudic, al doilea lovit, s-a prăbușit totuși primul, la 9:59 am. Al doilea turn s-a prăbușit la 10:28 am și totuși în acele minute dintre cele două evenimente unele echipaje nu s-au retras, ci au continuat să salveze cât de mulți oameni au putut. A fost nevoie de topoare pentru a distruge diverse obstacole sau pentru a debloca uși, polițiștii au folosit pistoale pentru a sparge unele ferestre șamd.

La un moment dat în muzeu este fotografia unui tânăr pompier, surprins în timp ce urca scările în turn, undeva la etajul 36 sau 56, am uitat. Fotografia e un pic mișcată, că a fost făcută de un reporter ce cobora pe aceleași scări spre stradă, dar vezi în ea un om care nu pare să aibă mai mult de 24 de ani, roșu la față după ce urcase atâtea scări cu tot echipamentul de pe el, și știi că a murit acolo pentru că sub imagine scrie că a fost văzut ultima oară la etajul respectiv, iar lângă nume are o frunză, un simbol pus lângă numele tuturor victimelor în muzeu.

Din loc în loc intri în mici camere de proiecție unde este beznă și câte un clip de câteva minute rulează în buclă. Unul dintre ele prezintă dialogul prin radio între dispeceri și unitățile de la fața locului și dialogul este foarte profi, cu indicative, ordine, cereri de informații, roger, ten-four și alte asemenea.

La un moment dat se aude un zgomot puternic și cineva spune pe o voce alarmată ceva de genul “the south tower is collapsing!”.

Apoi sunt vreo 10 secunde de liniște, zgomot alb de radio, pentru că probabil nimeni n-a știut ce să zică în acele momente, și dintr-o dată se aude o voce bărbătească ce urlă în radio, urlă cât poate de tare undeva la granița dintre teroare și disperare: “Jimmy! Jimmy! Get out! Get out!” N-am auzit niciodată un strigăt mai disperat decât acea voce. Proiecția se oprește acolo. Oamenii ies încet afară din acea cameră și-și continuă turul.

Sunt alte povești pe acolo, printre diverse obiecte persoanele. Un colț amintește de Căpitanul William Francis Burke, din pompieri, care și-a condus oamenii până la etajul 27 în turnul de nord. Când s-a prăbușit cel de sud, le-a zis pompierilor din subordine să iasă afară. El, însă, a găsit doi civili la un alt etaj, păziți de un alt grup de pompieri. Le-a spus acelor pompieri să iasă afară, că rămâne el cu cei doi civili.

Dintre cei doi civili, unul era imobilizat într-un scaun cu rotile și nu putea fi evacuat pe scări, iar lifturile erau nefuncționale. Celălalt civil era un coleg de-al său de birou, care n-a vrut să-și părăsească prietenul. Burke a rămas cu ei, sperând că turnul de nord nu se va prăbuși și că vor fi salvați cumva ulterior.

Burke a vorbit de câteva ori la telefon cu soția sa. La un moment dat a mințit-o, i-a spus că este în afara clădirilor. Altădată i-a spus că stă cu niște civili. Soția a insistat să iasă de acolo, să fugă cât încă poate. În notițele mele (dacă nu puteam fotografia, am luat notițe) mi-am notat cuvintele sale prin care a refuzat să-i abandoneze pe cei doi: “This is my job, this is who I am”.

Au murit cu toții când s-a prăbușit turnul de nord.

În altă parte este ecusonul ofițerului de poliție Moira Smith, care se pare că a fost prima care a ajuns la WTC după impactul avioanelor. Diverși martori spun că au fost ajutați și îndrumați de aceasta în evacuare. Apare și într-o fotografie de acolo, îndrumând un bărbat rănit. Ea n-a ieșit afară la timp.

Prin expoziție îți arată și ce făcea președintele Bush în acest timp și ce se întâmpla în New York sau la Pentagon. La un moment dat s-a închis întreaga rețea de metrou din New York și unii oameni au mers pe jos câțiva kilometri pentru a ajunge acasă sau la WTC, căutându-și soțul sau soția. Unii supraviețuitori au donat obiecte personale muzeului, de exemplu acești pantofi cu sânge pe ei purtați de o femeie în acea zi. Pentru alții, pentru victime, a donat familia diverse obiecte găsite pe acasă, de exemplu ultimele mesaje sau verigheta sau cravata preferată.

Alt nume: John William Perry, polițist în Bronx din 1993. În dimineața zilei de 11 septembrie tocmai semna actele de demisie din NYPD la sediul lor central, că făcuse școala de drept și urma să practice avocatura, dar când a venit prin radio apelul de urgență și-a luat înapoi insigna și a plecat la WTC să ajute cum poate. A murit acolo, văzut ultima oară când a scos o femeie din turnul de sud înainte de prăbușire acestuia.

Poveștile echipelor de intervenție sunt dure. Este un loc care elogiază eroismul. Unele secții de pompieri au pierdut jumătate din oameni la WTC, ceea ce înseamnă practic toată tura ce era în acel moment la datorie.

Mi-a rămas în minte și o listă de grade. Între cei 343 de pompieri decedați la WTC au fost și cei doi șefi ai departamentului, iar unul dintre ei avea 71 de ani. Primii doi ofițeri ai Port Authority au murit tot la WTC, la etajele 45 și 31, unde coordonau evacuarea. Altfel spus, șefii n-au stat afară să dea ordine și să bată din picior.

Muzeul prezintă și poveștile victimelor sau supraviețuitorilor civili, desigur.

Unele sunt optimiste. Este povestea unui om cu piciorul rupt, care abia mergea în cârje, și pe care colegii de birou l-au luat pe sus când au evacuat clădirea. În kitul de prim ajutor din birou aveau și o targă rabatabilă. L-au pus pe targă și l-au cărat cu schimbul, pe scări, câteva zeci de etaje.

Sunt poveștile unor oameni care, dintr-un noroc chior, nu erau în clădire în momentul cheie deși ar fi trebuit să fie. Au întârziat la muncă, au coborât după un ziar, au pierdut liftul și impactul i-a prins la parter, de unde au ieșit în siguranță afară.

Apoi este Bradley James Fetchet, pe care mi l-am notat. Avea 24 de ani și lucra la etajul 89 în turnul doi. Când avionul a lovit turnul de nord, și-a sunat părinții și le-a lăsat următorul mesaj pe robotul telefonic:

Hey Mom. I’m sure you’ve heard a plane crashed into World Trade Center One. I’m obviously alive and well but obviously pretty scared. ‘Saw a guy fall out of probably the 91st storey all the way down. You’re welcome to give a call. Love you.

În acel moment nu avea de unde să știe că, 15 minute mai târziu, un alt avion urma să lovească și turnul de sud undeva sub etajul său. Placa din muzeu nu spune mai multe, dar în dreptul numelui său se află acea frunzuliță ce simbolizează o victimă a atentatelor.

Cel mai groaznic punct din muzeu mi s-a părut însă la povestea lui Brian Sweeney, pasager în United Airlines flight 175, avionul care a lovit turnul de sud. Bănuia ce urmează să se întâmple, că vedea că cei care au deturnat avionul zboară jos și spre New York.

Brian Sweeney și-a sunat nevasta și i-a lăsat un mesaj în care-i spune că va muri, dar nu în aceste cuvinte. Îi spune că lucrurile nu arată bine și o roagă să aibă o viață bună și frumoasă și îi spune că se vor revedea “when you get there”:

Jules, this is Brian. Listen, I’m on an airplane that’s been hijacked. If things don’t go well, and it’s not looking good, I just want you to know that I absolutely love you. I want you to do good, go have good times — same to my parents and everybody — and I just totally love you … and I’ll see you when you get there. Bye babe. I hope I call you.

Și poți citi acest mesaj (destul de celebru în primii ani după 9/11, de altfel) pe o placă, scris cu font mare. Lângă ea, însă, sunt câteva telefoane publice și poți ridica un receptor din perete și poți asculta chiar înregistrarea mesajului respectiv. Ridici telefonul și Brian Sweeney îți spune cele de mai sus, cu voce ce pare curajoasă, în cuvinte bine alese pentru a fi calm, dar concis, ultimele cuvinte ale unui om dintr-un avion care trei minute mai târziu lovea WTC 2.

E un alt suport cu șervețele lângă acest telefon, că aproape toți cei care-l pun la loc în furcă pleacă de acolo cu ochii în lacrimi.

Mai sunt multe astfel de înregistrări acolo lăsate de oameni din avioane sau din turnurile gemene, de obicei plângând. Sunt greu de ascultat, mai ales când intri acolo ca turist bucuros că a ajuns în New York. Sunt foarte multe înregistrări și obiecte lăsate în urmă de oameni care au murit în câteva secunde de teroare, într-o zi ce părea banală ca oricare alta. O secțiune întreagă vorbește despre peste o sută de persoane ce au sărit de la ferestrele turnurilor.

Turul continuă cu informații despre Pentagon, despre zborul United 93, prăbușit în câmp după ce pasagerii au aflat ce s-a întâmplat în New York și s-au luptat cu răpitorii, apoi despre reacția autorităților și încet-încet revenirea orașului la viață. Săpături, găsirea câtorva supraviețuitori, localuri care au devenit locuri de adunare a echipelor de excavare, care mâncau gratuit acolo, primul meci de baseball la câteva săptămâni după aceea, ziare din lumea întreagă șamd.

În altă zonă este un bolovan de ciment și fier cam de un metru grosime. Scrie lângă el că de fapt acolo sunt comprimate patru niveluri ale World Trade Center.

O secțiune este dedicată câinilor de la WTC. Câțiva au murit în interior, alături de pompieri sau poliție, alții au ajutat la găsirea victimelor. Sunt apoi ecrane cu imaginile acelea emblematice ale prăbușirii turnurilor, un val uriaș de praf ce acoperă toate străzile din jur, vizibil apoi de la zeci de kilometri distanță.

În altă zonă sunt detaliate atacurile în sine. Cum au intrat teroriștii în țară, cine erau aceștia, de unde au venit, ce au făcut șamd. Prezentarea e mișto de tot, inclusiv cu un timelapse al mișcărilor acestora în SUA și care arată ce plan complex s-a pus în mișcare atunci și cum autoritățile au fost mereu cu un pas în urma lor.

Cam acesta este muzeul. E lung, au mii de obiecte expuse acolo, am petrecut vreo 2 ore înăuntru, dacă nu mai mult, și la final am ieșit la aer de parcă aș fi ieșit într-o altă lume. Cum spuneam, au realizat foarte bine totul: povestea, imersiunea în acea zi, felul în care au gândit în detaliu turul și ce vezi în interior.


Asta a fost ziua de 10 septembrie 2019, când am vizitat muzeul. A doua zi, pe 11 septembrie, n-am fost în acea zonă pentru că mă așteptam să fie blocată de autorități pentru ceremonii și, oricum, mi se pare că ziua aceea este pentru americani, nu pentru turiștii lor.

Am văzut însă două scene mișto și în acea zi. Prima, undeva lângă Union Square, o stație de pompieri de pe o stradă oarecare a deschis poarta, a scos camionul un pic afară și se pregăteau să țină un moment de reculegere în dimineața respectivă. O femeie oarecare de pe stradă s-a oprit în dreptul lor, le-a spus câteva cuvinte și a dat mâna cu cei trei pompieri prezenți acolo.

A doua, pe seară, când în zona World Trade Center s-au aprins iarăși cele două instalații puternice ce iluminează anual cerul pe 11 septembrie. Se numește Tribute in Light și sunt două baterii de câte 44 de reflectoare cu xenon, fiecare de 7.000 wați, ce se aprind pe seară și țin până târziu în noapte.

Se văd de peste tot din New York și iluminează frumos cerul. Așa arătau din camera noastră de hotel:

    43 comentarii

  1. Și totul s a redus la “nu ai voie lichide peste 100 ml” în bagajul de mână.

      (Citează)

    • Mihai:
      Și totul s a redus la “nu ai voie lichide peste 100 ml” în bagajul de mână.

      Asta ai înțeles mujicule? Că nu mai aveți voie decât cu 100 ml de votcă în gubernia voastră. Oglinda aia care te suportă în fiecare zi nu știu cum nu plesnește de la atâta prostie și răutate pe care o vede.

        (Citează)

  2. Foarte fain scris și detaliat. 👍

      (Citează)

  3. ”Tocmai terminasem liceul, eram în vacanță de vară….”
    In 11 septembrie? Probabil te gandeai ca mai ai putin pana incepe facultatea :)

      (Citează)

  4. Felicitari pentru articol!

      (Citează)

  5. Treceam in clasa a 7-a, eram la bunici, ma jucam super contra 4 pe terminator, la un moment dat a venit un verișor sa îmi zică sa dau pe TVR1 ca a întrat un avion în clădire la americani, am urmărit cred ca fascinat video-urile în loop care se difuzau la știri….

    Asta îmi mai amintesc, în rest, articolul a reușit sa transmită niște emoții m-am oprit din citit la 3/4.

      (Citează)

  6. Bravo .. felicitări – foarte frumos scris ! L-am vizitat și eu in iunie 2018 .. te răscolește – toată lumea care intră acolo este sobra, niciun zâmbet nu vezi, până și copiii stau liniștiți, nu aleargă (cum fac de obicei), sunt atenți … e ceva !

      (Citează)

  7. S-a aflat cauza prabusirii celei de-a 3-a cladiri?

      (Citează)

  8. Din punctul meu de vedere, US e formată (în general) din două tipuri de oameni:

    Primii sunt ăia care sar fară să se gândească la siguranța lor. Polițiști, pompieri, civili etc. Se bagă să ajute instinctiv, fără să proceseze pericolul. Sunt o grămadă și asta s-a văzut atunci și în alte situații.

    Ceilalți sunt ăia cu steaguri pe casă, thank you for your service, support the troops, never forget, mâna pe inimă și când vine vorba de acțiuni concrete să îi ajute pe oamenii care i-au ajutat la rândul lor pe alții, se trag pe cur. Îi vezi cu lacrimi în ochi sau cu un zâmbet fals (în funcție de situație), dar nu dureaza mult până iese gunoiul la suprafață. Sunt și aștia o grămadă.

      (Citează)

  9. Multumim pentru articol.
    Nu am vizitat muzeul, imi aduc aminte de momentul in care am vazut la TV imaginile. Povestea ta reuseste sa transmita foarte bine cum m-as putea simti in acest muzeu. Foarte frumos scris…

    PS – nu stiu daca mai e nevoie sa spun, te citesc in fiecare zi de multi ani insa astfel de articole ma “forteza” sa mai adaug si cate un comentariu :)

      (Citează)

  10. Am fost și eu in 2017 in acest muzeu chiar merită vizitat e destul de ieftin si e bine făcut, chiar nu mi-a părut rău de banii dați pe bilet, nu este făcut într-un fel in care sa te faca sa te simți sau sa te intristeze dar transmite mesajul.
    Si acum după ce ați văzut cum au putut pompierii din NY riscăndu-și propriile vieți să salveze victime de la 911 videoul cu meeting ul ținut de pompieri si de conducerea din MAI in fata la Colectiv in timp ce alții intrau si scoteau victime e si mai revoltător, nu?
    Iar acum cu covid-19 medicii din România cu salarii si asa mari au nevoie de bonus lunar că cică când au depus Jurământul lui Hipocrate nu știam că se aplică și in timpuri cu pandemii. În alte țări s-au dat 1 time bonusuri și totuși nu au intrat in grevă medicii.
    Dar am terminat cu rant-ula ca mai am de terminat niste hârtii înainte de weekend, o zi faină.

      (Citează)

  11. “This is my job, this is who I am” – incredibila integritatea acestui om.

      (Citează)

    • mie imi suna f dubios, pare ca s-a uitat la prea multe filme.

      adica prefer sa mor si sa imi las familia fara sot/ tata pentru … ce mai precis?
      glorie eterna?

      ok, sunt curios daca nevasta-sa se consoleaza acum cu gloria eterna si daca copiii lui suplinesc lipsa tatalui cu gloria asta eterna.

      in rest nu stiu, macar sacrificiul lui a salvat vieti? inteleg ca nu, deci la ce a folosit mai precis?

      poate nu inteleg eu sentimentul datoriei la americani.

      altfel, articolul e f bun, multumesc, am aflat lucruri noi.

        (Citează)

  12. Foarte bine scris.
    Am fost acolo si e daramator. E practic informatie si emotie tot parcursul.
    Am baut o bere in irish pub-ul de langa, ala dedicat politistilor si pompierilor, O’Hara’s. E practic un templu.
    Ii admir pt ca fac lucrurile astea asa

      (Citează)

  13. Salut Radu.
    Ar fi interesant sa scrii si despre cum cei ce au supravietuit (pompieri / politai / voluntari etc) sunt trasi pe sfoara de stat care nu vrea sa le plateasca ingrijiri.
    Foarte multi au facut cancer (inclusiv civili) din zonele afectate datorita fumului plin de azbest si alte substante .

      (Citează)

  14. Cătălin Tănase

    11/09/2020 la 11:08 AM

    Eu am auzit vestea la radio. Cum nu am fost atent de la bun început, am înțeles cum că e vorba de World Trade Center, ăla de la Piața Presei din București. Chiar mă gandeam că o fi fost un avion care trebuia să aterizeze la Otopeni

      (Citează)

  15. Fain articol. Felicitari.

      (Citează)

  16. Felicitari pentru articol, nu e usor de scris.
    Asta e unul din motivele pentru care citesc blog-ul tau, ne surprinzi uneori cu niste postari foarte faine. Bravos!

      (Citează)

  17. Chiar azi de dimineata, mi-am adus aminte de semnificatia zilei iar tu mi-ai rascolit sentimentele. Eram in clasa a IX-a cand s-a intamplat. Atunci am inteles cu adevarat ce inseamna terorism si ce inseamna micimea omenirii.

      (Citează)

  18. Haha, eu tocmai ma pregateam sa incep liceul.

      (Citează)

  19. Un articol extrem de bine scris, felicitări!

      (Citează)

  20. il astept pe gelex sa zica ca americanii si-au meritat-o. sau ca bush a fost in spatele atacului.

      (Citează)

  21. Radu, Mulțumesc pentru articolul ăsta!

      (Citează)

  22. Te pup

    Mihai: Asta ai înțeles mujicule? Că nu mai aveți voie decât cu 100 ml de votcă în gubernia voastră.Oglinda aia care te suportă în fiecare zi nu știu cum nu plesnește de la atâta prostie și răutate pe care o vede.

      (Citează)

  23. Ai reușit sa transmiți o parte din emoția de acolo prin articolul tău. Foarte fain, bravo!

      (Citează)

  24. Despre United 93 s-a facut si filmul omonim.

      (Citează)

  25. Mihai: Asta ai înțeles mujicule? Că nu mai aveți voie decât cu 100 ml de votcă în gubernia voastră.Oglinda aia care te suportă în fiecare zi nu știu cum nu plesnește de la atâta prostie și răutate pe care o vede.

    Nici tu nu ai inteles prea multe.

    Gorjanu Mihai:
    Salut Radu.
    Ar fi interesant sa scrii si despre cum cei ce au supravietuit (pompieri / politai / voluntari etc) sunt trasi pe sfoara de stat care nu vrea sa le plateasca ingrijiri.
    Foarte multi au facut cancer (inclusiv civili) din zonele afectate datorita fumului plin de azbest si alte substante .

    Eh aia nu da bine la ambasada SUA si nu te mai invita la serate. Trebuie vorbit in stil american …eroi , jertfe , sacrificiu , stors lacrimi ca la protv etc etc
    Interesant cum natia aia porneste la razboi pentru 3000 de morti dar la 100.000 nici nu clipeste desi imbecilul lumii , portocala , e direct vinovat. Neam de idioti , cu presedinte pe masura.
    Doar nu au plecat sa colonizeze tara aia intelectualii din europa …

      (Citează)

    • Romanul: Nici tu nu ai inteles prea multe.

      Eh aianu da bine la ambasada SUA si nu te mai invita la serate. Trebuie vorbit in stil american …eroi , jertfe , sacrificiu , stors lacrimi ca la protv etc etc
      Interesant cum natia aia porneste la razboi pentru 3000 de morti dar la 100.000 nici nu clipeste desi imbecilul lumii , portocala , e direct vinovat. Neam de idioti , cu presedinte pe masura.Doar nu au plecat sa colonizeze tara aia intelectualii din europa …

      Mergi tu la ambasadele rusiei, chinei, coreei de n, cubei … acolo vei fi cu prietenii tăi, romanule care ești.

        (Citează)

  26. Radu, te rog sa salvezi acest articol si sa il pui pe blog in fiecare an in data de 11 septembrie.
    Poti face la fel si cu ceva articole / filmulete despre revolutie sau despre mineriada sau despre casa regala.

    Desi am schimbat prefixul cu 4 deja intru destul de des in contact cu tineri de 20-25 de ani. Majoritatea nu stiu nimic despre istoria recenta, la scoala nu se preda asa ceva, istoria moderna se opreste dupa al doilea razboi mondial, iar partea cu comunismul – respectiv anii 45-60 nu prea o face nimeni, pentru ca este printre ultimele lectii si copii si profesorii intra deja in vacanta in ultimele 2 saptamani de scoala. De anii 60-70 pana in prezent nu se pomeneste nimic.
    Cred ca sunt anumite momente din istorie care trebuie relevate si aduse permanent in atentia tinerilor, iar articolul tau de mai sus este perfect pentru atacul terorist de la 11 septembrie.
    Imagineaza-ti ca am discutat cu tineri care nu stiau ca in decembrie 89 a fost revolutia romana sau cu tineri care il priveau pe ceausescu mai degraba cu simpatie.

      (Citează)

  27. Felicitari pentru articol
    Mulțumesc Radu!

      (Citează)

  28. Mihai: Mergi tu la ambasadele rusiei, chinei, coreei de n, cubei … acolo vei fi cu prietenii tăi, romanule care ești.

    Eu nu merg la fripturi facute de ambasade, draguță. Mi s-ar parea penibil , in calitate de cetatean roman care nu are nicio intersectare cu domeniul politic sau diplomatic. Mai ales ca vorbim de un stat care ofera conditii umilitoare pentru acordarea vizei si care repetat a tratat cetatenii romani cu fundul.
    Da , evident sunt cu rusii, chinezii , congolezii , mongolii. Astazi daca nu pupi un fund sigur esti de la concurenta. Esti foarte limitat , amice.

      (Citează)

    • Romanul: Eu nu merg la fripturi facute de ambasade,draguță.Mi s-ar parea penibil , in calitate de cetatean roman care nu are nicio intersectare cu domeniul politic sau diplomatic. Mai ales ca vorbim de un stat care ofera conditii umilitoare pentru acordarea vizei si care repetat a tratat cetatenii romani cu fundul.
      Da , evident sunt cu rusii, chinezii , congolezii , mongolii.Astazi daca nu pupi un fund sigur esti de la concurenta.Esti foarte limitat , amice.

      Drăguță este, poate, mamițica, prietena sau nevasta ta.
      Nu-ți depăși limitele năroziei și mergi la prietenii tăi.

        (Citează)

  29. Adica fusesi matale la Niu Iorc la Memorial, da’ nu fusesi pana la Sighet la Memorial (sau cel putin asa spui in text: “…la fel cum povestesc cei care au vizitat Auschwitz sau Sighetu Marmației…”; asta numai daca nu vorbesti despre tine la persona a III-a plural). Nasol…

      (Citează)

    • Păi tu ce-ai alege între a vizita New York-ul și a vizita Sighetu Marmației? Sau crezi că am fost la NY doar ca să văd acest muzeu și apoi am plecat înapoi în București?

        (Citează)

  30. Grozava descriere.

      (Citează)

  31. Mie mi-a plăcut articolul scris de tine. Mult. Bravo! Și nu renunța la acest gen de articole.

      (Citează)

  32. Eu eram la munca si copilul unei colege( mai in varsta) a sunat si a zis ca a cazut un avion. Mare lucru( m-am gandit) ! Avioanele mai si pica. Dar a insistat sa dam drumul la tv. Si atunci am inteles oroarea.
    A fost primul act de terorism care m-a socat.
    Al doilea a fost cel din 1 septembrie 2004 de la Beslan. Tot vazut la tv la munca .
    Daca la americani erau oameni maturi , la Beslan( Rusia) erau copii. Ceva inspaimantator sa-i vezi cum au reusit niste prichindei sa scape, cum erau deshidratati si cum au fost ucisi aproape 400 de copii de 6-13 ani si raniti vreo 750.
    Sa vezi ca se transmite in timp real asa ceva si sa nu poti face nimic!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea.

sus