un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

M-a înjurat unul când eram pe trotinetă

2 Dec 2019  ·

GÂNDURI  ·

63 comentarii

Zilele trecute mergeam cu trotineta electrică și m-a înjurat unul dintr-o mașină.

Nu aveam nici o treabă cu el și nu l-am incomodat cu nimic, că mergeam în sensuri opuse. Și chiar dacă l-aș fi incomodat nu mi-ar fi păsat prea tare, că nu poți avea pretenția să fii singur pe drum.

Nu m-am supărat. I-am înțeles frustrarea. Era ora 17, cu traficul de după-amiază prin zona Vitan-Bârzești, când stai și stai în coloană înaintând spre un semafor îndepărtat. Cred și eu că ajungi să-i urăști pe cei care par să se strecoare prin el.

De exemplu, de la Văcărești și până la Autovit, pe lângă Dâmbovița, m-au depășit o mulțime de mașini, că ele mergeau cu 80 km/h și eu cu 20 km/h. Culmea este că, la capătul tronsonului de 1,7 km, i-am prins pe toți din urmă, înșirați acolo la semafor, iar după cât de puțin stă pe verde acel semafor, cred că urmau să stea încă vreo 3 cicluri acolo. Am trecut pe lângă ei și mi-am văzut de treabă.

M-a înjurat apoi unul care probabil voia să înjure personajul colectiv “trafic” și “viață”, dar i-am ieșit doar eu în cale. Luând aminte la ce-a spus Iisus despre a întoarce și celălalt obraz, l-am iertat și mi-a părut chiar rău de el. Fiind însă mult mai puțin divin, atitudinea asta a durat doar vreo două secunde, că după aceea m-am simțit superior pentru că am ales trotineta, nu uberul, și am râs tot drumul până la destinația mea.

    63 comentarii

  1. Am patit ceva mult mai frumos fiind pe motocicleta. Un sofer era foarte suparat si facea scandal ca de ce m-am bagat printre masini el stand intr-o imensa coada pe Petricani. Incerca inclusiv sa il convinga pe localul din intersectie care dirija traficul ca sunt un nesimtit.
    Pana la urma nu i-a dat dreptate nici el si cred ca s-a mai enervat o portie cand s-a facut verde semaforul, eu am plecat si el a ramas blocat in intersectie.
    Unii ar spune simplu: ghinion :D

      (Citează)

    • Și chiar dacă ii dădea localul dreptate, ce putea să-ți facă?
      Politia locala nu are competente în Oug 195.

        (Citează)

    • Cum adica te-ai bagat printre masini?

        (Citează)

    • Nu zi asta. O să-l ai triggered pe nashu_mare care îți va explica de ce este legal ca motocicletele să se bage printre mașini.

      Bine, și dacă ar fi ilegal și tot mi s-ar părea normal să se bage. De asta e motocicletă și ajută la fluidizarea traficului. Am văzut chiar că tot mai mulți șoferi se poziționează pentru a lăsa un culoar scuterelor/motocicletelor și se dau ușor la o parte când e cazul.

        (Citează)

    • La scoala am invatat asa:
      Nu e legal, e ok. Incearca sa eviti manevre prin dreapta si sa ambalezi ca vita.

      Mie si cu trotineta imi fac loc soferii de multe ori.

        (Citează)

    • Serios, e legal sa te bagi cu motocicleta printre masinila care stau in coloana?

      Amuzantilor.

        (Citează)

    • Atat timp cat nu e ilegal, e legal. Si legea permite unui vehicul cu 2 roti sa fie in paralel cu un alt vehicul pe o banda. Ce nu permite legea este sa depasesti coloana la semafor daca prin manevra asta iesi pe contrasens. Motocicletele nu prea fac asta. Masinile, din cauza gabaritului, o fac de fiecare data.

        (Citează)

    • Bai nu stiu daca e legal, acolo sau aici, dar stiu ca e normal. Plm, daca tot stai aplecat pe chestia aia, in frig, cu o casca pe cap, fara scut de metal in jurul tau deci nevoit sa fii atent non-stop in toate directiile, macar sa poti sa pleci primul de la semafor. Plus ca e mai lejer pentru restul.
      N-am nici o problema, fac loc motociclistilor la semafor de cate ori ii vad. Ma amuza in schimb aia care depasesc in mers printre masini. Ultima oara am vazut un sac de carne cum a trecut intre mine si un tir, pe autostrada, cand eu aveam 130. Sper doar sa nu mai ia si pe altcineva cu el cand pleaca.

        (Citează)

    • @nashu_mare, exista o lege in care este specificat ca o motocicleta poate curcula in paralel cu alt vehicul pe aceeasi banda?

      PS: si eu le fac loc motociclistilor cand stau in coloana la semafor. Nu ma afecteaza cu absolut nimic daca ei inainteaza in conditiile in care eu oricum stau pe loc si nici nu tin mortis “sa moara si capra vecinului”.

        (Citează)

    • acum ca am stabilit cu legalitatea, hai sa vorbim daca e ok sau nu de facut asta.

      multi dintre motociclistii forteaza trecerea printre masini indiferent daca este spatiu de siguranta suficient sau nu – cei mai multi nu ai nici o jena sa treaca la cativa centimetri de oglinzile masinilor – chiar va rog sa-mi explicati cum e ok de facut asta

      din acest motiv ma si dau din calea lor, daca pot, ca n-am chef sa fac drumuri la service din cauza unui idiot cu parțâitoare care se crede Rossi

        (Citează)

    • @Andrei G

      Atat timp cat nu este interzis in mod direct, nu vad de ce ar trebui sa consideram ca e interzis daca nu exista lege care sa spuna ca este permis (desi ar ajuta).

      Altfel, avem mai multe motive care arata ca implicit este permis:

      Unul ar fi definita benzii care exclude vehiculele pe 2 roti de la obligativitatea de nu sta cate unul pe banda: “7. bandă de circulație – subdiviziunea longitudinală a părții carosabile, materializată prin marcaje rutiere sau alte mijloace, dacă are o lățime corespunzătoare pentru circulația într-un sens a unui șir de vehicule, altele decât vehiculele care se deplasează pe două roți;”

      Si ar mai fi si semnul ala cu depasire interzisa cu exceptia motocicletelor fara atas. Acela permite motocicletelor depasirea daca prin manevra nu se calca banda continua. Implicit, asta inseamna ca motocicleta si un alt vehicul vor circula pe aceeasi banda.

        (Citează)

    • Marean: multi dintre motociclistii forteaza trecerea printre masini indiferent daca este spatiu de siguranta suficient sau nu – cei mai multi nu ai nici o jena sa treaca la cativa centimetri de oglinzile masinilor – chiar va rog sa-mi explicati cum e ok de facut asta

      Daca se ating, e accident. Daca nu, nu. Daca da, faci amiabila. Dar de obicei nu sunt urmari in cazul unui astfel de “accident”. La 5-10 la ora e ca si cum s-ar freca un pieton de oglinda in parcare. Avarii mai mari ar putea avea cotul motociclistului. Eu ma strecor printre masini si crede-ma ca nu am vreun interes sau placere sa dau oglinda in oglinda cu vreo masina. Aplec motorul intr-o parte sau alta ca sa ocolesc, daca e loc. Daca nu, nu trec. Unii motociclisti am vazut ca mai pliaza oglinzile, dar consider ca e un risc. Oglinzile de motociclete nu sunt facute sa se plieze ca alea de masina si nu faci decat sa le faci instabile prin uzura sistemului aluia.

        (Citează)

    • Localul nu avea ce sa faca, in principiu daca stii legea o poti exploata in folosul tau chiar daca esti vinovat si nu ma refer la cazul asta ci la cel al parcarilor unde localii ar avea dreptul sa ia masuri.
      In codul rutier e scris ca ar trebui sa circulam cu toti pe partea dreapta, daca eu ca motociclist incap intre dunga de pe sosea si masina care sta pe banda atunci nici macar nu se considera depasire, pentru ca eu nu ies dintr-un sir de vehicule ci doar ma depalasez la marginea din dreapta a benzii.
      Cei care fac lane-splitting la viteze mari sunt de-a dreptul inconstienti ca sa nu spun idioti, nu realizeaza ca e suficienta o secunda de neatentie din partea lui si a unuia din soferi si sunt praf. Pe de alta parte mi se pare de-a dreptul un gest de frustrat sa tragi de volan doar ca sa ii blochezi calea unuia pe 2 roti indiferent ca e trotinetist, biciclist sau motociclist.

        (Citează)

  2. Cum ar fi sa te pui la mintea tuturor idiotilor din jurul tau…

      (Citează)

  3. Toti astia care injura nu inteleg ca de fapt ei sunt problema si pe ei ar trebui sa se injure, if any. Dar a, nu se poate sa lase masina si sa foloseasca transportul in comun pentru ca #eu_am_masina-eu_am_valoare

      (Citează)

  4. Sper ca nu mergeai pe contrasens pe o strada cu sens unic, că sunt mulți d-ăștia care cred ca dacă merg cu bicicleta nu li se aplică nicio regulă. Sau alții merg pe stânga drumului că așa au auzit ei nu stiu unde. Numai bine

      (Citează)

  5. Și întrebarea care trebuie pusă: ce cauți pe strada cu trotineta?

      (Citează)

    • Am o provocare pentru tine: incearca sa te documentezi daca are sau nu voie cu trotineta pe strada sau pe trotuar!

        (Citează)

    • @George: știu eu răspunsul! Ca și pisica lui Schrodinger, ai voie să mergi pe ambele în același timp, câtă vreme nu se uită nimeni!
      https://www.nwradu.ro/2019/11/cei-pe-trotinete-electrice-sunt-pietoni-a-decis-politia-rutiera-desi-e-posibil-ca-politia-sa-nu-cunoasca-legea/

        (Citează)

    • Treceam strada :P

        (Citează)

    • Cum se numește un dispozitiv de transport acționat mecanic de un motor electric, de 500W putere, cu viteza limitată electronic la 25km/h? Și pe unde ar trebui sa circule?

        (Citează)

    • Catalin Tanase

      02/12/2019 la 9:15 AM

      Eu plusez: Ce cauta pe trotineta? :))

        (Citează)

    • Are permis de conducere si ceva habar despre circulația rutieră și călărește un fel de moped electric. E ok pe stradă.
      Ce nu e ok e că sunt pline străzile/orașele de toți handicapații care nici pe bicicletă nu știu merge.

      De aici și injuriile aleatoare, că nu știe lumea din mașinii că tu ești ăla calificat să mergi pe chestiuța aia, ești doar unul dintre ei și, în general, injuriile sunt meritate, le-ar trebui și o bătaie. Nu că merg pe stradă și că croșetează traficul, aia ar fi , abstract, ok. Ci că habar n-au pe unde și cum merg și când se bagă printre mașini.

      Zici că-s autiști, merg cu cat îi poate împinge maxim ascuțitoarea aia , sunt realist invizibili, că nu au faruri sau ceva semnalizare validă și își imaginează ei că ar trebui să îi vadă dreacu’, când ocupă brusc spațiul dintre tine și rabla alăturată .

      Altfel sunt foarte buni pe stradă, brusc am inceput să iubesc bicicliștii și motocicliștii, prin comparație ăștia sunt chiar parteneri la trafic.

        (Citează)

    • Astepta sa vii tu sa il intrebi asta.

        (Citează)

    • Hai sa ne înțelegem: am 2700 km pe trotineta, nu merg pe strada, am și carnet, și sunt documentat cu privire la lege.
      Acum, Radu are ceva mai puțini km, merge printre mașini care au 80 la o temperatura de sub 5 grade, și face reclama la asta pe un blog unde 90% se uita la ce zice fara sa verifice.

      Nu, ce a spus șeful politiei București într-un context nu este lege. Faptul că aceeași băieți de pe Facebook și-au luat amenda după e un exemplu.
      Daca neîncadrat ar însemna “pe strada”, rolele, hoverboardurile, cărucioarele cu rulmenți ar avea voie pe unirii.

      Dar hai sa dam răspunsuri la mișto “documenteaza-te”. Da b0$$, m-am documentat, nu ai voie.

        (Citează)

    • Cireasa: Daca neîncadrat ar însemna “pe strada”, rolele, hoverboardurile, cărucioarele cu rulmenți ar avea voie pe unirii.

      Astea sunt incadrate la pietoni in mod expres. Nu este nimic ambiguu.

      (5) Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun rulant de construcție specială, cele care conduc vehicule destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna, precum și cele care se deplasează pe patine sau dispozitive cu role.

        (Citează)

  6. Nu cred ca avea de-a face cu traficul ci cu faptul ca nu ii merge fisierul Excel de la tine sa vada cat ai castigat in ultimii ani.

      (Citează)

    • N-are ce vedea în el, acolo sunt doar conturile din insule, dar sumele le țin doar în minte și pe o foaie de hârtie pusă în dulap.

        (Citează)

  7. nwradu:
    Nu zi asta. O să-l ai triggered pe nashu_mare care îți va explica de ce este legal ca motocicletele să se bage printre mașini.

    Bine, și dacă ar fi ilegal și tot mi s-ar părea normal să se bage. De asta e motocicletă și ajută la fluidizarea traficului. Am văzut chiar că tot mai mulți șoferi se poziționează pentru a lăsa un culoar scuterelor/motocicletelor și se dau ușor la o parte când e cazul.

    Și în trafic, atitudinea fata de motocicliști sa schimbat în bine, fata de acum cinci ani, de când am devenit unul din ei. Tot mai mulți șoferi lasă loc, sa treci de ei, fără a mai fi nevoit sa depășești pe contra sens și ii apreciez pentru asta.
    Încerc sa le mulțumesc mereu celor care fac treaba asta, bineînțeles, fără a pune în pericol viata mea sau a altor persoane.

      (Citează)

    • Confirm și eu. Dar de aia iese în evidență câte unul care atunci când te vede ca vii, strânge ca să nu ai loc.

        (Citează)

    • Confirm si eu atitudinea din ce in ce mai buna a soferilor cu mentiunea ca depinde de zona, in Pipera ai sanse mai mari sa gasesti culoar printre benzile 1 si 2 comparativ cu Ghencea, de exemplu.
      Eu unul abia astept amendamentul ala la codul rutier prin care daca ai cat. B sa poti conduce scutere pana la 125cmc. Cred ca ala va fi momentul in care multi soferi se vor gandi serios sa incerce mersul motorizat pe 2 roti. Acum un scuter de 50 cmc e prea slab si efortul de a face scoala completa pentru cat. A e considerat prea mare. Modificarea asta ar fi o solutie de compromis intre cele 2 variante.

        (Citează)

  8. Poate te-a recunoscut și era supărat ca nu răspunzi la comentarii …

      (Citează)

    • De fapt, mai des mi se reproșează că nu șterg tot felul de comentarii certărețe sau hateristice care îi fac pe alții să nu aibă curaj să comenteze și ei.
      Dar o fi, cine știe.

        (Citează)

  9. Cireasa:
    Și întrebarea care trebuie pusă: ce cauți pe strada cu trotineta?

    Pareristi

      (Citează)

  10. @nwradu

    Esti prea curajos ca sa te bagi cu trotineta printre masini.

    Si ti-as recomanda sa nu mai fii asa curajos, ca pe trotineta ai fix zero protectie si noi vrem sa citim blogul asta mai mult timp.

      (Citează)

  11. O intrebare. Trotinetele astea au ceva becuri in fata?
    Deoarece in dimineata asta era sa iau unul pe capota. Noroc c-am simtit “o naluca” si-am pus frana. Altfel ….
    Cum pot sa fii asa inconstient cu viata ta?

      (Citează)

    • A mea are un far destul de puternic, plus lumini de poziție, plus stopuri LED pe frână. Cam toate au, de fapt.

      Alex: Cum pot sa fii asa inconstient cu viata ta?

      Oamenii care nu au permis de conducere nu își dau seama bine la ce riscuri se expun pentru că n-au fost niciodată în spatele unui volan.

      De asta ar trebui să fie obligatorie studierea unor aspecte ale codului rutier pentru orice persoană, că legea se referă și la bicicliști și la pietoni, nu doar la șoferi.

        (Citează)

  12. nashu_mare:
    Cum se numește un dispozitiv de transport acționat mecanic de un motor electric, de 500W putere, cu viteza limitată electronic la 25km/h? Și pe unde ar trebui sa circule?

    Conform legii, nu “vehicul”. Am văzut că ai evitat cuvântul.

      (Citează)

    • Am evitat cuvantul pentru ca nu il poti utiliza in definitia sa.

      6.autovehicul – orice vehicul echipat cu motor de propulsie, utilizat în mod obișnuit pentru transportul persoanelor sau mărfurilor pe drum ori pentru tractarea, pe drum, a vehiculelor utilizate pentru transportul persoanelor sau mărfurilor. Vehiculele care se deplasează pe șine, denumite tramvaie, precum și tractoarele agricole sau forestiere nu sunt considerate autovehicule. Troleibuzele sunt considerate autovehicule;

      35.vehicul – sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări;

      Detalii: https://legeaz.net/oug-195-2002/art-6-dispozitii-generale

        (Citează)

    • @Nashu_mare, deci, conform definiției tale, un skateboard d-ăla electric e vehicul și are voie pe carosabil?

        (Citează)

    • @Ciuby

      Nu e definitia mea, sunt definitiile din OUG 195/2002. Si da, un dispozitiv care circula cu 20km/h actionat de un motor nu este asimilat pietonilor si nu are ce cauta pe trotuar. Vezi mai sus ce e asimilat pietonilor.

        (Citează)

    • Discuția asta a mai fost aici, definițiile sunt în Codul Rutier, hai să nu mai reluăm.

        (Citează)

    • Mie mi se pare foarte clar răspunsul celor de la Rutieră prezentat aici: https://www.nwradu.ro/2019/06/trotinetele-electrice-sunt-nereglementate-de-lege-sau-politie-si-atrag-chiar-riscul-unui-dosar-penal/

      A, e nasol, e o chestie care nu-i convine lui nwradu, deci e discutabilă, dar asta nu o face mai puțin clară pentru cei care nu sunt „implicați emoțional” în subiect. ;)

        (Citează)

  13. Marean: acum ca am stabilit cu legalitatea, hai sa vorbim daca e ok sau nu de facut asta.

    la semafor e ok, nu are sens sa il iti pe ala in spate sa iti inghita noxele. E cam nasol cand trec prin dreapta ca sunt sanse sa nu ii vezi, si ei nu inteleg asta.

    E nasol cand se baga pe DN, autostrada. Dar in general pe drumuri lungi am observat ca se circula in grup si in general organizat. Sinucigasii stau mai mult prin oras.

      (Citează)

    • E cam nasol daca nu vezi o motocicleta pe dreapta. Pe acolo sunt obligati sa circule biciclistii care nu au far mereu aprins si nici nu fac zgomot.

        (Citează)

    • N-o vezi pentru ca nu te uiti dupa ea. Cand fac dreapta in intersectie nu o sa stau sa ma uit niciodata in oglinda din dreapta sa vad daca vine vreun biciclist.

        (Citează)

    • Da, nasol pentru el. Daca filtreaza traficul o fac pe raspunderea lor.
      Toti conducem catre directia inainte si ne uitam unde conducem, sau asa ar trebui, cu exceptia cazului cand ne pregatim sa schimbam directia de mers, sau banda.
      Prin definitie masina nu e tren, nu merge pe sine si exista o anumita toleranta la la pozitia pe sosea, de aia benzile sunt un pic mai late decat rablele, ca sa permita mici ajustari de pozitie.
      In limita benzii de circulatie pe care te afli e acceptabil sa oscilezi fara a semnaliza schimbarea de mers si fara a te asigura inspre inapoi, ai sa vezi asta daca ajungi intr-un proces pe tema.

      In practica, poate te uiti, poate nu, poate vezi, poate nu, depinde de ce ai in fata, de viteza de deplasare a masinii, a aluia care te depaseste prin dreapta si de alti factori. Vorbim, desigur, de cazul in care nu circula pe banda dedicata din marginea carosabilului.

      Nu-i vorba de rea intentie, ci de anumite limitari si de o chestiune de bun simt, atunci cand treci pe o bucata de banda ocupata de altcineva, banda aia nu se imparte brusc in doua si ai si tu banda ta. Te afli pe aceeasi banda ca si inainte, care era deja ocupata si daca vrei sa avansezi, ar trebui sa te angajezi ca poti anticipa ce se intampla, mai ales ca vezi inainte mai bine decat vede celalalt inapoi.

        (Citează)

    • Giani Mucea: Cand fac dreapta in intersectie nu o sa stau sa ma uit niciodata in oglinda din dreapta sa vad daca vine vreun biciclist.

      După ce-l lovești pe unul pentru că n-ai dat prioritate și poate te alegi cu un dosar penal pentru asta o să începi să te uiți.

        (Citează)

    • Daca asta e legea, e o lege de rahat si sustin pe oricine intentioneaza in mod serios sa o schimbe.

        (Citează)

    • De ce? Nu-i datoria ta să te asiguri la schimbarea de direcție? Bănuiesc că faci asta când virezi spre stânga, dar de ce nu o faci atunci și spre dreapta?

      S-au dus vremurile când prin dreapta ta nu putea circula nimeni (de fapt, mereu putea circula cineva, doar că nu erau mulți bicicliști aici), acum e cu benzi de biciclete șamd.

        (Citează)

    • Pentru ca mi se pare ca prin dreapta nu ar trebui sa poata circula nimeni. Faptul ca circula e ca si cand as face dreapta de pe banda din mijloc. Ce e normal e ca biciclistii sa mearga pe o banda separata, iar cand ma intersectez cu banda aia sa le dau prioritate. Ca idee, si cand sunt pe bicicleta la fel abordez problema.
      Pe aici ma asigur, mai ales in cartier. Dar drumurile din cartier le vad ca un free for all, unde singura regula e “poate sa iti sara un biciclist din orice directie, tine ochii in 4 si piciorul pe frana”.

        (Citează)

    • S-au dus vremurile când prin dreapta ta nu putea circula nimeni (de fapt, mereu putea circula cineva, doar că nu erau mulți bicicliști aici), acum e cu benzi de biciclete șamd.

      Fara “șamd”. E cu benzi de bicilete. Daca biciclistul e pe banda de biciclete e o chestie, tre’ sa vezi banda aia, e ca oricare alta, dar pentru biciclete.
      Daca nu e niciuna, sau daca biciclistul e motociclist sau trotinar, eu as avea mare grija in locul lui, ca dosar penal iti iei, dar e posibil sa iesi curat din el. Ca si depasirea in intersectie e permisa doar cu limite ( in intersectiile dirijate).
      Si chiar si acolo, art. 45 OUG 195/2002, e destul de puternic.

      Art. 149. –
      (5)Depăşirea se efectuează numai pe partea stângă a vehiculului depăşit. Tramvaiul sau vehiculul al cărui conducător a semnalizat intenţia şi s-a încadrat corespunzător părăsirii sensului de mers spre stânga se depăşeşte prin partea dreaptă.

      In plus, nu poti numi ca devansezi daca nu circuli pe banda ta. Chiar deloc. In acelasi articol, aliniatul 4, face excluziunile de la depasire, aka devansare.

      (4) Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.

      Iar peste toate sa nu uitam ca, in Romania, la prima iti iei de obicei cu suspendare (daca nu-s alte probleme gen alcool, droguri, viteza de avion, lipsa ITP), chiar daca-i cu mortaciuni.
      D-aia zic, eu daca as filtra traficul pe dreapta as fi foarte, foarte atent.

        (Citează)

    • Pe vremea cand eram posesor doar al cat B (acu vreo 3 ani) era sa dau peste un biciclist care era in paralel cu mine pe banda si eu am incercat sa evit un canal asa ca am tras de volan fara sa ma asigur stiind ca am spatiu suficient pe banda. Numai norocul a facut sa nu il fac afis pe respectivul.
      Dupa un timp am fost nevoit sa trec pe la biroul de accidente usoare cu o alta speta si l-am intrebat pe politistul de acolo cine ar fi fost vinovat pentru situatia de mai sus. Raspunsul lui a fost clar: eu, pentru ca am schimbat directia fara sa ma asigur, iar la comentariul meu ca nu am iesit de pe banda mi-a replicat: dar unde scrie ca schimbarea de directie implica si schimbarea de banda, nu esti propietarul ei sa nu mai aiba dreptul alt vehicul sa circule in paralel cu tine. Mai mult a facut asociere cu circulatia pe siruri din codul rutier.

        (Citează)

  14. nashu_mare:
    E cam nasol daca nu vezi o motocicleta pe dreapta. Pe acolo sunt obligati sa circule biciclistii care nu au far mereu aprins si nici nu fac zgomot.

    Biciclisti sa vina din spate sa ma depaseasca prin dreapta nu am prins, pe aia ii vezi ca te uiti dupa ei. Cand esti cu 150 pe autostrada, sau 110 pe e85 nu prea te astepti sa treaca unul glont pe langa tine.

      (Citează)

  15. Mi se pare nebunie curata sa mergi pe trotineta pe un drum unde trec masini cu 80 km pe langa tine. Te poti dezechilibra foarte usor si sa ajungi sub rotile masinii

      (Citează)

  16. Scuze dar aberezi grav de tot.

    Catalinx

    In plus, nu poti numi ca devansezi daca nu circuli pe banda ta. Chiar deloc. In acelasi articol, aliniatul 4, face excluziunile de la depasire, aka devansare.

    (4) Nu constituie depăşire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulaţie.

    Ce e aia “devansare”? Unde e mentionata?
    Daca doar chestia aia de mai sus nu este depasire, atunci si mersul pe jos este depasire, ca asa e logic, legea nu zice ca nu ar fi depasire… Legea spune ce e depasirea, dăăăă! Legea nu poate fi exhaustiva cu privire la ce nu reprezinta depasire.

    Printre altele, depasirea este o manevra. Faptul ca tu mergi in linie dreapta nu reprezinta o manevra.

    Si, ca sa iti demonstrez cat de mult aberezi, fii atent aici: bicicletele si mopedele au dreptul (chiar obligatia) sa mearga pe acostament. Masinile nu au dreptul sa mearga pe acostament. Este legal pentru biciclete si mopede sa mearga mai repede pe acostament decat masinile de pe drum care stau in coloana. Bicicletele si mopedele care circula pe acostament nu au obligatia se ofere prioritate masinilor care le iau fata sa intre in vreo parcare si au prioritate in fata acestora.

      (Citează)

    • Ce e aia “devansare”? Unde e mentionata?

      Nu e mentionata. Triggered? Excludeam posibilitati, e folosita in vorbirea comuna pentru a te exclude de la obligatile valabile pentru depasire.

      Tu poti sa te lamentezi ca daca nu schimbi banda nu te incadrezi la depasire, da’ vezi ca in justitie se judeca destul de cuprinzator si conducatorul auto aflat pe banda aia are si anumite, nu ca drepturi, da excluziuni rezonabile de la responsabilitate, nu numai obligatii fata de vehiculele pe doua roti si, cata vreme nu vorbim de benzi separate, se cam impune sa te incadrezi in manevra de depasire asa cum e mentionata legal si fara aberatii gen “si pietonii”( care nu-s nici macar pe sosea.
      Si se tine si cont ca banda aia e deja ocupata si tu o cam abuzezi, ca sa zic asa.

        (Citează)

    • Dacă devansarea nu exista în lege înseamnă că nu are o definiție deci nu poți declara tu arbitrar ce e sau nu e devansare. Nu exista reguli pentru devansare. Devansarea e nimic.

      Ce e aia “bandă ocupată” și la ce se referă? Vezi mai sus cum pe o bandă pot exista simultan în paralel un autovehicul și un alt vehicul cu 2 roți. Da, dacă o mașină este pe o bandă, nu poate exista o alta mașină în paralel pe acea bandă. Dar nu despre asta discutăm aici.

      Exista pe undeva excluziune de la obligația de a te asigura la schimbarea direcției de mers? Uuuu. Ce vă mai place sa inventați reguli! Hai sa facem o traducere a ce spui tu acolo. Deci un biciclist merge drept și cumva ar trebui sa facă stânga sau sa încetinească dacă alt vehicul își schimbă direcția de mers și ii ia fața, deși până atunci in fața lui nu era vreun obstacol. Bă, asta e definiția neacordării de prioritate!

        (Citează)

  17. @nashu_mare :
    Bă, boss, nu nu declar devansarea nimic ( mă doare în bască de ea, poți trece peste ) , tu te certi cu prieteni imaginari?

    Eu ți-am explicat ce e depășirea și că știu că e in spiritul uman să încerci să te excluzi de la regulă, “că eu nu am depășit”, “că eu mergeam pe aceeași bandă, “că legea nu definește exhaustiv” ( ai un articol care îți spune ce e depășire și ce nu, iar tu o arzi in exhaustive – spune-i asta judecătorului, lol, că ăla decide ce-i exhaustiv și ce nu) , “că eu eram pieton pe bicicletă/motoretă”, etc.

    Treaba e simplă. Chestia aia delimitată de două marcaje se numește bandă de circulație. Și tu vrei să o împărți cu cineva care deja se află pe ea.
    Pulică ăla care se află deja acolo, fie că e șofer, fie biciclist, fie motociclist are niste obligații cu privire la ceilalți ocupanți ai străzii la schimbarea direcției de mers. Schimbarea direcției de mers presupune părăsirea benzii pe care se află. Nu prea vorbim de schimbarea direcției pe aceeași bandă.
    Chiar și dacă șoferul face dreapta și schimbă direcția de mers , tu tot în depășire te afli, chit că visezi tu ( probabil în timp ce faci tumbe in aer ) că faci altceva , orice ți-ar trece ție prin cap. Te afli simplu într-o depășire executată neregulamentar și ai niste obligații pe-acolo înainte de manevra aia , ca și conducătorul auto, așa că cel mai avantajos pentru tine vei ajunge la o culpă comună.

    Din nou, nu-i vorba de rea intenție sau ceva. Orice om sănătos, șofer sau alt fel de participant la trafic încearcă să evite un posibil accident și dacă te vede, va încerca să te evite – eu personal nu dau doi bani nici pe dreptul meu de prioritate atunci când îl am , dacă vrei să te duci, du-te, tată, nu te sfii de mine – dar o dată accidentul întâmplat se schimbă treaba și ăla care o belește o să cam fie ăla care filtrează traficul și în mintea lui el nu depășește, doar face celelalte lucruri care nu înseamnă depășire, ci alte activități care nu sunt prevăzute exhaustiv de lege și prin urmare nu sunt interzise ( cum ar fi sa mori ca un prost ). Aha, cu rotine.

      (Citează)

  18. Catalinx: Schimbarea direcției de mers presupune părăsirea benzii pe care se află

    OK

      (Citează)

  19. Daca mergi pe strada, cum semnalizezi cu trotineta atunci cand virezi? E foarte periculos sa conduci cu o mana, dar e periculos si sa nu semnalizezi.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus