un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Spark, serviciul de închiriat cu minutul mașini electrice, a fost lansat în București

11 Jul 2019  ·

AUTO, TEHNOLOGIE  ·

28 comentarii

Spark, serviciul de car-sharing cu mașini electrice și plata per minut, a fost lansat oficial ieri în București. Compania operează în prezent în Lituania și Bulgaria, iar România este a treia țară în care lansează.

Abonează-te: http://bit.ly/2RBcHBg

Momentan au o flotă de 50 de vehicule electrice, adică 40 de Renault Zoe și 10 Nissan Leaf. Posibil să nu fie toate vizibile în aplicația de telefon (ieri seară nu erau), că spuneau că le vor adăuga treptat în prima săptămână, dar aceasta va fi situația peste câteva zile. Planul lor este să ajungă, peste un an, la 120 de vehicule electrice de diverse tipuri.

Tarifele Spark sunt următoarele:

  • Renault Zoe – 1,2 lei/minut, maxim 215 lei/zi, limită de kilometri 150 km/zi și apoi încă 0,75 lei/km pentru depășirea ei
  • Nissan Leaf – 1,4 lei/minut, maxim 260 lei/zi, limită de kilometri 150 km/zi și apoi încă 0,85 lei/km pentru depășirea ei

Nu există o taxă minimă și plătești strict pentru timpul în care utilizezi mașina, nu pentru distanța parcursă (sau nu) cu ea. Aplicația de telefon îți arată mașinile din zonă, poți rezerva una, o descui când ajungi lângă ea, îți faci treaba, închizi cursa din aplicație și asta este tot.

Se aplică regulile uzuale de condus, desigur, dar cu mențiunea că parcarea pentru vehicule electrice este gratuită în București în parcările primăriei, deci o poți lăsa în acestea pe termen nelimitat pentru un viitor client. Nu există o zonă limitată pentru călătorie, poți pleca și la mare cu ea, dar poți închide cursa doar în București.

Cui se adresează serviciul? Ca și Pony și BCR eGO, se adresează celor care au nevoie ocazional de mașină poate pentru a aștepta pe cineva la gară sau la aeroport, pentru a transporta ceva, pentru a merge până la vreun restaurant unde urmează să bei, așa că poți conduce tu până acolo, iar la întoarcere iei un taxi.

Sau poate că ai de făcut un zig-zag mare de drumuri prin oraș într-o zi și s-ar putea sa ieși mai ieftin decât cu Uber/taxi la ora de vârf. Plafonarea la maxim 215 sau 260 lei/zi este un beneficiu bun dacă ai nevoie de mașină pentru o zi întreagă, că poate ai multe drumuri de făcut.

Un alt avantaj al acestui serviciu este că oricine poate conduce acum o mașină electrică. Vorbim des despre ele aici, eu am condus multe modele de la Smart și până la Tesla, dar cred că majoritatea oamenilor n-au avut astfel de ocazii. Dacă sunteți curioși să vedeți cum se comportă o mașină electrică, ce accelerație are și cât de silențioasă este, închiriați un astfel de Nissan Leaf, care în generația nouă este o mașină spațioasă și confortabilă.

Aplicația Spark o găsiți pentru Android și pentru iOS. Înregistrarea în aplicație necesită o taxă de 15 lei retrasă de pe cardul bancar, dar primiți un voucher de 50 de lei în schimb. Trebuie să le trimiteți și o fotografie cu permisul de conducere înainte de a rezerva o mașină, ca și la celelalte servicii.

Cam asta este tot. Prețurile sunt mai mici decât la Pony, care-i principalul concurent pe partea de car-sharing. La ei costă 1,4 lei/minut cea mai mică mașină, Smart-ul clasic, iar cea mai ieftină mașină electrică este 2,5 lei/minut. Probabil lansarea Spark îi va determina să reducă tarifele.

Îmi place, per total, că ne mai modernizăm și noi, că în ultima vreme s-au făcut legi pentru ride-sharing, că au apărut trotinete de închiriat și tot mai multe servicii de car-sharing. În unele privințe, nu mă mai simt ca în lumea a treia.

    28 comentarii

  1. Văd că azi dimineață sunt 3 mașini disponibile. N-am condus niciodată o mașină electrică. Mă păstrăm virgin pentru o Tesla, dar până la urmă merge și un Nissan Leaf.

      (Citează)

  2. Dar nu e mai scump fata de un uber/taxi ? Si acolo nu ai nici o grija…intreb ca poate omit eu ceva

      (Citează)

    • E pentru alte scopuri gândit serviciul, când poate vrei să conduci tu. Apoi în unele situații este mai ieftină tarifarea la minut decât la kilometru. În weekend poți parcurge o distanță mare în 30 de minute.

        (Citează)

    • Nu ai cum sa faci asta, sa profiti de faptul ca taxarea e la minut, sa zicem ca mergi la mare cu ea… apoi ce faci ca nu mai ai baterie si nu o poti lasa in Constanta! In oras nu e rentabil asa cum a zis predecesorul, chiar daca iti place sa conduci.

      Frumoasa incercare, alt business mort din scutece.

        (Citează)

  3. Sa sara taximetristii ca si Spark-ul le ia painea de la gura

      (Citează)

  4. Ce se întâmplă dacă o lovești? Că bănuiesc că nu semnezi prea multe acte, cum o faci la închirieri normale de mașini.

      (Citează)

    • Cand bifezi casuta de “accept terms and conditions” ai trimis virtual si cheia de acasa catre ei. Glumesc, in Lituania I-am folosit destul de mult in ultimul an, si anul trecut am zgariat una de stalp din acela de parcare de aproximativ 30 de cm pe care nu l-am vazut. Am notificat in aplicatie, am fost contactat de cineva de la ei, dupa ce au evaluat dauna, au spus ca e acoperita de asigurare dar trebuie sa platesc o taxa de 35e. Un fel de fransiza variabila ma gandesc. Daca nu semnalezi tu ca ai produs dauna, eu ca si urmatorul utilizator al masinii daca vad ca are ceva busitura nesemnalizata semnalez in aplicatie inainte sa o deblochez si ei vor lua la cunostinta.

        (Citează)

  5. Daca mergi la reprezentante sa iti iei o electrica nu au, pt ca le iau peste rand tot felul de firme. Ajutorul de stat la fel merge la tot felul de firme, in loc sa mearga la oameni normali ce vor sa isi ia o electrica. In cateva luni la fel de bine firmele isi pot lua frumos flota de electrice si sa se care in tara X. Ne-au si luat electricele alocate de producatori tarii noastre, au si incasat frumos si subventia de la stat pe niste masini care nici nu sunt folosite in tara. Mizerie ce doar la noi se poate intampla.

      (Citează)

    • La prima vedere da, și eu aș fi ofticat dacă aș vrea să-mi cumpăr una. Dar dacă stai să te gândești ca principiu mașinile alea or să facă mult mai mulți kilometri pe an decât un privat care merge cu ea la muncă și de două ori în concediu. Plus că o să fie prima mașină electrică pentru mulți și subvenția aia asta ar trebui să urmărească, popularizarea mașinilor electrice.

        (Citează)

    • Da, doar ca dupa cum spuneam, in momentul in care permiti unei firme x (care nici macar nu e romaneasca) sa cumpere in contul tarii noastre masini electrice zeci si sa beneficieze de subventia de la stat…cum te asiguri ca in 6 luni nu si-a luat flota si a transferat-o frumos in alta tara? Mi se pare o portita legislativa prin care tot felul de firme sa profite pentru a-si face flote de masini electrice la un discount bun, la care nici nu viseaza in alte tari.

        (Citează)

    • Da. Probabil de aia e subvenția suspect de mare in comparație cu alte țări. O fi cu dedicație.

        (Citează)

    • John: Da, doar ca dupa cum spuneam, in momentul in care permiti unei firme x (care nici macar nu e romaneasca) sa cumpere in contul tarii noastre masini electrice zeci si sa beneficieze de subventia de la stat…cum te asiguri ca in 6 luni nu si-a luat flota si a transferat-o frumos in alta tara?

      Cum te asiguri că dacă iau eu o mașină electrică cu tichet Rabla Plus, nu o vând după 6 luni în altă țară?

      Orice program poate avea utilizări “anormale”, contează cât de numeroase sunt. Până una alta, cred că toți cei ce-au vrut să-și ia mașină electrică au primit subvenția respectivă.

        (Citează)

  6. Ce regim are parcarea de la aeroport?… se pot lasa masinile acolo?

      (Citează)

    • Nu, trebuie lăsată în București, nu o poți lăsa la aeroport și să închizi cursa.

        (Citează)

    • Păcat. Ar fi o super soluție de mers la aeroport. Ar trebui doar un fel de abonament pentru parcarea de la aeroport și sunt convins că ar merge încontinuu mașinile alea, nu ar bloca parcarea de acolo.

        (Citează)

  7. Cum poti pleca la mare cu ea daca are limita de 150 km pe zi?

      (Citează)

  8. mie nu-mi merge sa-mi bag datele carnetului de conducere. imi da 404. Good job spark…

      (Citează)

  9. Mi se pare interesant dar pare un serviciu dificil (comparativ cu uber).
    O poti folosi cand ai o zi lejera, nu esti contra timp sau presat.

    Cauti o masina, fiind putine, cea mai aproape poate fi la 1km.. 2km de tine. Te duci la ea (sper ca se poate rezerva pana ajungi, ca sa nu ai surprize sa o ia altul).
    Conduci unde ai treaba, ajungi, cauti loc de parcare. Eventual o tii blocata (sa nu o ia altcineva) ca sa ai cu ce sa te intorci sa mergi spre urmatoarea destinatie. Unde cauti iar loc de parcare. Apoi vrei sa ajungi acasa. Unde o parchezi? O lasi in fata blocului? Sau iar in “zonele de parcare” .. astfel in fc de distanta mai iei un uber/lime pe jos..

    Iar treaba cu “un drum la mare” te costa f mult si da si batai de cap cu alimentarea. (Iese binisor daca sunt 4 persoane si se imparte costul, dar tot ai o grija in plus)

      (Citează)

    • O poți lăsa în fața blocului, de ce nu? Eu am găsit deseori câte un Pony pe aici prin cartier.

        (Citează)

    • Am vrut sa incerc vineri aplicatia. Pe harta se vedeau 3 masini, cea mai apropiata de mine fiind undeva pe la piata Alba Iulia (eu fiind prin Dristor).

      Se poate rezerva (sa nu ti-o ia nimeni pana ajungi acolo). Nu stiu daca se plateste timpul de rezervare, ar fi ok sa nu.

      Nu am luat-o fiind prea departe :)

      PS. asta cu lasatul in propria parcare e ok pt cel ce a folosit-o dar nasol pt urmatorul. Cum ar fi sa cauti o masina de nebun prin labirintul de stradute? Nu toti stau la bulevard.

        (Citează)

  10. Au cele mai bune preturi din piata noastra (desi la bulgari e chiar mai ieftin tariful, probabil fiind ajustat la veniturile lor). Banuiala mea e ca vor ajunge foarte rapid la 400-500 de masini, nu doar 120, cum estimeaza ei.

    In caz de accident, de pe Hotnews:

    [quote] Potrivit reprezentanților Spark România, mașinile sunt asigurate complet în caz de accidet, iar dacă nu este vina șoferului, acesta nu va suporta nicio consecință.

    “În caz că se întâmplă un accident, mașinile sunt asigurate complet. Ce rugăm în acest caz șoferii este să ne anunțe telefonic direct din aplicație sau să trimită un mesaj. Inclusiv pot să trimită poze dacă consideră că ajută cu ceva. Mai departe se ocupă echipa noastră”, spune Iordan Tonchev.[/quote]

      (Citează)

  11. Cine le incarca? Daca te lasa bateria in drum, ce faci, o lasi acolo si inchizi cursa?

      (Citează)

    • Le încarcă cei de la Spark, în aplicație poți vedea ce autonomie are o mașină înainte să o rezervi. Când ajung sub o anumită limită, mașina este eliminată din sistem și o duce cineva la încărcat.

        (Citează)

  12. Alex: ia de acasa catre ei. Glumesc, in Lituania I-am folosit destul de mult in ultimul an, si anul trecut am zgariat una de stalp din acela de parcare de aproximativ 30 de cm pe care nu l-am vazut. Am notificat in aplicatie, am fost contactat de cineva de la ei, dupa ce au evaluat dauna, au spus ca e acoperita de asigurare dar trebuie sa platesc o taxa de 35e. Un fel de fransiza variabila ma gandesc. Daca nu semnalezi tu ca ai produs dauna, eu ca si urmatorul utilizator al masinii daca vad ca are ceva busitura nesemnalizata semnalez in aplicatie inainte sa o deblochez si ei vor lua la cunostinta.

    Foarte fain, merci de info

      (Citează)

  13. Abia astept sa vina si in Timisoara s-o ard electric :))

      (Citează)

  14. nea_caisă:
    Păcat. Ar fi o super soluție de mers la aeroport. Ar trebui doar un fel de abonament pentru parcarea de la aeroport și sunt convins că ar merge încontinuu mașinile alea, nu ar bloca parcarea de acolo.

    Cand mergeti la Madrid folositi Zity (serviciul lor de inchirieri masini electrice). Se pot lua si se pot lasa la aeroport. Iesi mai ieftin decat cu taxiul :)

      (Citează)

  15. Desigur ca as avea si eu curiozitatea sa conduc o masina electrica…dar eu nu am smartphone,…si nici nu am de gind sa imi cumpar doar pentru a avea ocazia de a conduce o masina electrica. Poate pina la urma mi-oi cumpara si eu o tesla cind vor ajunge la preturi accesibile cele sh. Da’ nu cu bateria prastie! Oricum ar fi nu inteleg de ce e mai buna masina inchiriata decit aia proprietate personala! Adica eu am masina personala, de ce ar trebui sa inchiriez una? Masina personala ma asteapta intotdeuna in fata blocului…Si nu inteleg nici aceste facilitati oferite masinilor electrice…fara impozit, parcari gratuite, energie electrica gratuita, etc.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus