un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Ne-a trecut asteroidul pe la ureche

26 Jul 2019  ·

GÂNDURI  ·

46 comentarii

Ieri, la ora 11:22, un asteroid de aproximativ 100 de metri lungime a trecut la doar 70.000 de kilometri de Pământ cu o viteză de 24 de kilometri/secundă.

Ca analogie, asta este ca și cum un glonț te-ar fi ratat cu 2 milimetri. Asteroidul, numit 2019 OK, a trecut la o cincime din distanța față de Lună. Prin comparație, Pământul este la vreo 360.000 de kilometri de Lună și la 150 de milioane de kilometri de Soare. Tot pentru comparație, Pământul are vreo 12.000 de kilometri în diametru, deci asteroidul a trecut la 5 lungimi de noi.

Asteroidul a venit spre Pământ din direcția opusă Soarelui și a fost imposibil de detectat din timp. Astronomii l-au văzut acum câteva zile, iar confirmarea că este un asteroid a venit cu 24 de ore înainte de trecere. Cred că niște oameni au stat cu sufletul la gură în timp ce făceau calculele precise legate de viteză, traiectorie și dimensiune.

La acea dimensiune, estimată între 37 și 130 de metri, un impact ar fi distrus complet un oraș mare. Energia estimată ar fi fost cât 30 de bombe de la Hiroshima, adică vreo jumătate de megatonă. În funcție de unde pica, puteau fi chiar și zeci de milioane de victime, că energia cinetică are formula masă * viteză la pătrat /2, iar masa și viteza erau mari.

Ce să zic? Phew! Și sper ca cineva să înceapă să se gândească la investiții mai serioase în sisteme de detecție și în posibilitatea de a distruge sau devia asteroizi, ceea ce momentan este interzis de tratate, dar nu imposibil tehnologic, deși trebuie să știi din timp că trebuie să faci asta.

În 2029, un asteroid numit Apophis va trece la 30.000 de kilometri de Pământ. Să sperăm că sunt bune calculele astronomilor.

    46 comentarii

  1. Se vede foarte clar ca avea prioritate de dreapta.

      (Citează)

  2. Auzi la el, 24km/secunda… El nu stie ca odata ce intra in Bucuresti se circula cu 5km/ORĂ? :)

      (Citează)

  3. … rahat pe perje ! Pământul are 4,5 miliarde de ani și nu a mai fost distrus până acum de un asteroid ! .. s-a găsit că în timpul vieții mele sa vina asteroidul distrugător ! .. știri de panaramă !

      (Citează)

    • Pamantul o sa fie aici mult si bine. Un asteroid ar putea sa trimita in istorie specia umana, si multe alte specii pe langa. Ca natura isi va reveni, dar noi nu stiam daca vom mai fi martori sa vedem asta.

        (Citează)

    • O teorie spune ca Dinozaurii au murit din cauza unor asteroizi…Deci panica nu e ca Pamantul va fi lovit, ci faptul ca un asteroid poate face milioane de victime, poate chiar zeci de milioane sau poate duce la disparitia unor specii…

        (Citează)

    • Eu voiam să spun că este puțin probabil că pe timpul vieții noastre (1950-2080) sa vina un asteroid care să distrugă specia umana la scară planetară ! .. cum trec milioane de asteroizi de diferite dimensiuni pe lângă Pământ mai mereu, de ce nu a venit unu’ “rău” acum 100, 500, 1000, 3000 de ani ?! .. hai că n-om avea noi atât de mult ghinion … daca vine “distrugătorul” peste 160 de ani, nu-mi mai pasa ! 😂

        (Citează)

    • Pământul a fost cândva lovit și de altă planetă și încă există, dar speciile de pe el s-au schimbat.

      Un asteroid de 1 km probabil ne-ar omorî pe toți. Întâi prin explozie, apoi pentru că s-ar ridica atâta praf în aer încât ar veni o nouă eră glaciară și agricultura n-ar mai fi posibilă, iar animalele ar muri și ele din lipsă de aer. Câteva specii vor supraviețui mereu, dar asta nu încălzește cu nimic 7 miliarde de oameni.

      Cât despre șanse, cred că distribuția este uniformă. În timpul vieții cuiva se va întâmpla și sunt aceleași șanse să fie în timpul vieții tale.

        (Citează)

    • @nwradu: .. îți cam plac documentarele cu apocalipse ! .. stai liniștit, îți garantez eu că în timpul vieții matale n-o să se intample extincția umanoizilor (din cauză de asteroid) !

        (Citează)

  4. Deci a trecut la de 5 ori diametrul pamantului. Si analogia e cu 2 mm??

      (Citează)

  5. Cum adica este ilegal sa distrugi asteroizi? si daca ii distrugem cine ne amendeaza/ Decepticonii?

      (Citează)

  6. Radu, regula de 3 simpla zice asa:
    Diametru Pamant 12000km….. Distanta Asteroid 70000km
    Diametru cap 20cm….. X

    X va fi egal cu 1 metru nicidecum 2mm

    Analogia cu 2mm era corecta daca glonțul trecea la 14km de pământ caz in care probabil gravitația l-ar fi atras catre pământ

      (Citează)

    • Nu, trebuie să iei în considerare și distanța de la care se trage un glonț. Să zicem 50 de metri. Compară asta cu distanțe spațiale tipice, de exemplu în spațiu să zicem 1 au, 150 de milioane de kilometri. Fă apoi proporții derivate.

        (Citează)

    • ok, 1 metru. Avand in vedere ca dovleacul tau ar putea fi oriunde in lume, sa treaca un glont (venit de niciunde) la 1 metru de capul tau cred ca e destul de infricosator, nu?

        (Citează)

  7. Și nu se știe unde de ar fi căzut asta? Lasă ca mai e puțin pana in 2029 ! 👍

      (Citează)

    • Se poate afla unde ar fi căzut, dar practic decizi tu asta.

      În funcție de cât îi micșorezi viteza pentru a se intersecta cu pământul, decizi și punctul de impact.

      La 23,9 km/s poate lovea europa. La 23,8 km/s probabil mai întârzia un pic și lovea SUA.

        (Citează)

  8. Nu inteleg faza cu venitul dinspre soare. Adica singura metoda de detectie este privitul cu ochiul in telescop?!!

    Pai in cazul asta ne putem trezi oricand cu klingonienii langa noi!

      (Citează)

    • Da. Mai exact, asteroizii arată pe cer tot ca niște stele, dar fiind mult mai aproape, se mișcă altfel decât mișcarea generală și deja clar știută a stelelor.

      Așa că detecția se bazează pe fotografii succesive în care se uită ce obiect s-a mișcat atipic de la o zi la alta. În funcție de asta, se trag concluzii despre natura obiectului, distanță, traiectorie șamd.

      Radar nu există.

      “Asteroids are typically so far from Earth that they resemble stars, rather than the craggy rocks they are. However, because asteroids travel around the Solar System, they move relative to the distant stars. Thus astronomers can discover asteroids by taking sequences of images and looking for objects that move from image to image.”

        (Citează)

    • Pai stiu ca nu exista radar, ma gandeam ca exista softuri care analizeaza imagini luate in alte lungimi de unda decat cele vizibile. Ca la spectrografie.

        (Citează)

  9. chiar pe 30 iunie a fost ziua asteroidului , zi de constientizare ca exista asteroizi periculosi ,

      (Citează)

  10. Da, pe ne trece luna pe fiecare zi pe la ureche. Se invarte prin jurul urechilor.
    Sub 1000km devine periculos la viteza asta ca i se modifica oribita semnificativ, din cauza gravitatiei.

      (Citează)

  11. si daca ne lovea nebunu ii faceau repede rename in 2019 NOT OK??
    eu nu m-as juca cu nume de astea gen 2019 OK, ca asa ti-o iei

      (Citează)

  12. Se pare ca dinozaurii au avut ghinion cu un asteroid si i-a exterminat. Noi s-ar putea sa reusim performanta fara asteroid, la cum ne batem joc de planeta.

      (Citează)

    • E ca și cum ai spune “nu te îngrijora despre accidentele auto despre care auzi în presă, că e clar că nu ți s-au întâmplat ție”.

        (Citează)

  13. hai sa nu exageram, si nu te mai uita la documentare care doar te sperie.

    Gaelex:
    Se pare ca dinozaurii au avut ghinion cu un asteroid si i-a exterminat. Noi s-ar putea sa reusim performanta fara asteroid, la cum ne batem joc de planeta.

      (Citează)

  14. Recent unul din astia, dar mult mai mic, a lovit orasul Iasi.

    Din fericire fiind asa de mic n-a ramas din el decat un bum sonic. Cel putin asta e povestea oficiala.

      (Citează)

  15. In sfarsit, niste comentarii haioase pe nwradu! Bravo, bai, astia dinaintea mea!

      (Citează)

  16. Ciobotea Petrica Florentin

    26/07/2019 la 11:16 AM

    Poate ca s-ar mai fi redus nr de oameni. Un lucru bun. Apoi poate am fi avut si vreo revelație despre cum să trăim pe Pământ. Și să vezi cum Biserica….. cum că Dumnezeu l-a trimis….. Si alte vrajeli.

      (Citează)

    • Pai puțin bun dacă făceai parte din cei aplatizați. De asemenea, nu ți se pare ciudat să vezi ca un lucru bun moartea câtorva milioane de oameni, mai ales că în contextul celor 7 miliarde oricum n-ar conta, dar ar duce la un nivel mai slab de trai pentru toți supraviețuitorii?

        (Citează)

  17. Cipper:
    Deci a trecut la de 5 ori diametrul pamantului. Si analogia e cu 2 mm??

    Iexact asta mi s-a parut si mie dubios in analogia lui.

    Dar da, in distante astronomice, se poate spune ca a trecut aproape.

      (Citează)

  18. Cipper:
    Deci a trecut la de 5 ori diametrul pamantului. Si analogia e cu 2 mm??

    La cat de vast e spatiul cosmic, analogia de 2 mm e chiar foarte buna.
    Nu cred ca se poate masura traiectoria cu marje mici (mii de km)
    Nu poti determina daca asteroidul nu isi schimba traiectoria din ceva motive si e atras de catre gravitatia pamantului in ultimul moment.

    Cand vorbesti de spatiu si distanta, nu o poti compara cu distanta pana la coltului blocului la non stop.

      (Citează)

  19. Vreti sa spuneti ca Dumnezeu ne-a trimis un asteroid sa ne sperie…ca prea ne-am indepartat de El.
    Doamne apara si pazeste!

      (Citează)

  20. nwradu:
    Da, 1 mm o păstrez pentru Apophis.

    Imi lipseste sistemul de like-uri pe care îl aveai. Uber like!

      (Citează)

  21. nwradu: corn

    Really? :)))
    Serios ca gandisem cum ai facut intr-un XLS calculele si ti-a iesit 2.4257mm si daca sa rotunjesti la 2mm sau la 3.

    Vorba cantecului, e vina ta.. ca ne-ai invatat cu tipicarul ingineresc :)

      (Citează)

  22. Practic, daca ne lovea era fix pe modelul: i-a dat handicapatu’ ala cu viteaza

      (Citează)

  23. Dacă se întâmplă, ne ia Răducu o bere la toți

    Răducu:
    @nwradu: .. îți cam plac documentarele cu apocalipse ! .. stai liniștit, îți garantez eu că în timpul vieții matale n-o să se intample extincția umanoizilor (din cauză de asteroid) !

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus