un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

A venit vremea televizoarelor 4K

21 Jun 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

20 comentarii

Mi se pare că asistăm, de minim un an, la intrarea televizoarelor 4K în mainstream, ca să zic așa. Întrebarea clasică “ce să fac cu un 4K?” primește tot mai multe răspunsuri, pe zi ce trece, și unele tot mai bune.

De exemplu, viitoarele PlayStation și Xbox au anunțat suport chiar și pentru 8K. Eu prin asta înțeleg că gamingul 4K va fi ceva normal, iar 8K un gimmick pentru cazuri speciale sau viitorul mai îndepărtat.

În România, Netflix era singura sursă reală de conținut 4K. Jessica Jones sezonul 4 este disponibil, de exemplu, în 4K HDR pentru cei cu televizoare compatibile și planul de top. Lansarea Digi 4K în decembrie 2018 a schimbat asta, oferind în 4K transmisiuni din Formula 1, Champions League, Europa League și alte evenimente sau documentare compatibile.

Filmarea 4K pe telefoane a devenit ceva normal. De ce ai filma 4K? Pentru că nu există nici un dezavantaj real. Chiar dacă exporți apoi la Full HD, originalul 4K îți permite o calitate finală mai bună, crop, panning artificial și stabilizare video suplimentară.

Și de ce să nu exporți la 4K direct, având în vedere că YouTube este tot mai urmărit pe smart tv-uri? Un raport de anul trecut spune că YouTube este urmărit 180 de milioane de ore zilnic pe televizoare, fiind segmentul cu cea mai mare creștere, peste 45%, year-on-year. Eu pun clipuri 4K pe YouTube de prin 2017; nu ca să fiu special, ci pentru că nu necesită aproape nici un efort suplimentar din partea mea.

Culmea, telefoanele sunt la 4K/60fps, GoPro-urile tot pe acolo, doar mirrorless-urile au rămas în urmă. Ai nevoie de unul chiar scump pentru a filma așa.

Cea mai bună dovadă, însă, mi se pare oferta din piață. M-am uitat în categoria televizoare de la eMAG și am făcut niște grafice. Oferta arată ca mai jos, în modele:

Doar 25% mai sunt non-smart.

HDR-urile sunt însă în minoritate, cele non-HDR sunt de două ori mai numeroase.

Cu portocaliu sunt cele 4K din totalul celor disponibile. Observați că televizoare 4K sunt prezente aproape pe toate diagonalele, dar dincolo de 49 inchi deja aproape toate modelele sunt 4K.

Prețul spune că majoritatea sunt încă scumpe, peste 5.000 lei. Se găsesc însă 4K-uri suficiente și până în 3.000 lei, de exemplu.

Mă uitam că, la recenta Revoluția Prețurilor, au fost televizoare 4K la prețuri sub 1.000 lei. Sfatul meu este, dacă vă cumpărați unul, să luați de minim 49 inchi (ok, minim-minim 42 inchi), ca să se bucure ochiul de o imagine mare, și musai cu HDMI 2.0, care permite 4K la un refresh de 60 Hz. Unele ieftine includ doar HDMI 1.4, care nu pot fi utilizate și ca ecran secundar pentru un computer deoarece nu funcționează la 60 Hz în acea rezoluție.

    20 comentarii

  1. OK, dar majoritatea tvurilod de 4k sub 3500 RON au calitatea imaginii sub multe fullhd-uri. LG-urile sub seria 8100 au matricea led RGBW, însemnând că din cei 4k, 25% sunt subpixeli albi, reducând rezoluția percepută. Plus foarte multe panouri IPS, astfel ai un contrast scăzut și un negru gri albăstrui în camerele întunecate. Am returnat personal un lg 8100 pentru că imaginea era jalnica în comparație cu tvurile full HD cu panou va din casa. Problema cea mai mare pentru mine a fost iluminarea panoului de tip PWM(pulse width modulation): practic, dacă scazi nivelul de back-light, scade frecventa cu care pâlpâie lumina, deh – sunt printre cei afectați de flickering. Asa ca verificati și asta înainte dacă știți ca aveți probleme. Sony susțin ca panourile lor sunt flicker free. Se poate testa simplu asta cu camera telefonului îndreptată spre display, dacă apar dungi orizontale pe măsură ce scazi back-light-ul tv-ului, atunci ai iluminare de tip PWM.

      (Citează)

  2. Radu:
    ce modele de tv-uri ai recomanda?

    In principiu ar trebui urmarit un tv cu panou de 100 Hz si de tip VA (contrastul e important in perceptia adancimii, dar unele VA-uri au unghiul de vizionare limitat). Display-urile de 50″ in general au panouri VA, cele de 49″ sunt cam 90% IPS-uri. Daca tv-ul are si local dimming, atunci un full array local dimming ar fi recomandat (FALD), televizoarele cu iluminare edge led avand degeaba functia asta pentru ca va lumina toata coloana pe care se afla un obiect mai luminos si mai mult ca sigur o vei dezactiva. Dar pentru 4k recomand de la 55 inch in sus. Ca model, cu un sony XF9000 nu ar trebui sa dai gres. Cu Oled la fel, daca esti atent la promotii, poti prinde un LG de 55 inch in jur de 5000 lei.

      (Citează)

    • o metoda mai neaosa de a detecta panoul VA este sa dai un un bobarnac foarte usor panoului, daca face un flash in zona unde ai lovit, atunci e ce trebuie :)
      Atentie, la acelasi model de TV poti avea panouri de tip diferit in functie de diagonala aleasa. Site-ul de mai jos e accurate in principiu la tipul panoului, poti cauta de curiozitate in functie de model sa vezi ce tip are panoul
      https://www.displayspecifications.com/

        (Citează)

    • All in pentru XF90! XF9000 e numele generic. Chiar merita obiectul!
      Eu inca astept un XG90 la un pret decent, nu ca m-ar supara XF-ul din dotare. Dar XG are EARC, si in combinatie cu un sistem Atmos, EARC e absolut important! Fara nu stie sa scoata Atmos din TV. Deci nu merge Atmos din Netflix (stiu, saraca fata bogata) dar e o problema nesimtita! Obiectul muncii e acoperit, filme cu Atmos din media player (traiasca torrent fara limita de download!) sau din bluray – ambele merg perfect! Dar Netflix are filme cu Atmos si daca TV-ul nu are capacitatea sa intoarca Atmos spre sistemul audio…Nu discutam cat e de mare diferenta intre boxele tv-ului si un sistem full-Atmos!

      Ce am descoperit la modul “dureros”: OLED-urile sunt perfecte intr-o camera intunecata! Daca e lumina, mai ales in directia TV-ului – DOARE la modul GRAV! Citisem ca luminozitatea e mult mai scazuta, comparativ cu LED. Dar pana nu am vazut ce inseamna asta in conditiile casei mele…personal am ales un LED. Mi-ar place sa am o camera intunecata unde un OLED sa predea lectia!

      Dar, revenind on-topic, un TV bun 4k e o investitie care merita! Indiferent de sursa, legala sau nu: calitatea imaginii e absolut impresionanta! Din pacate ridica standardul, e nevoie de un media player high-end, sau de un Bluray player scump+discuri, largime de banda pentru Netflix (nu ca asta ar fi o problema in Romania). Si devine cu adevarat fain in combinatie cu un sistem audio bun! De la 55″ incolo nu mai e neaparat problema de imagine, sunetul e absolut important! Deci bani seriosi!

        (Citează)

  3. Cel mai important la un televizor, pe langa rezolutia 4k, este sa aiba si refresh-ul mare. Iar cele entry-level au majoritatea 60 Hz, ceea ce se observa la transmisiunile sportive mai ales. Evident ca Samsung evita de multe ori sa spuna cat este rata aceea si trebuie sa cauti atent cand achizitionezi un tv.

      (Citează)

    • Aoleu, ce aiurea e sa urmaresti un film cu rata de refresh a TV-ului mare. Ai acel feeling de piesa de teatru, de camera de filmat real time etc.
      Pentru sport, in schimb, ajuta.

        (Citează)

  4. La tv, 43inch 720p si la proiector, 1080p se vad belea.
    Pot sa scoata ei 10000k, nu schimb tv sau proiector pana la ultima suflare (a lor or a mea)

      (Citează)

  5. Pai… nu ai facut statistica corect, ai tinut cont de toate ofertele de pe eMAG fara sa te gandesti ca acelasi model este listat de mai multi vanzatori.

    Trebuie sa bifezi vandut de eMAG ca sa elimini dublarile, triplarile si nici chiar asa nu este sigur sigur ca este corect. Dar este mai aproape de realitate.

      (Citează)

  6. Dacă ar fi să-mi cumpăr un TV nou cu siguranță ar fi OLED. Probabil un LG. Se simte îmbunătățirea în calitatea imaginii. Scapi de light bleeding și negru e negru. Văd că sunt 41 de modele pe eMAG, dintre care 17 vândute direct de ei. Încet, încet o să înlocuiască LED-urile.

      (Citează)

  7. Și de ce să nu exporți la 4K direct, având în vedere că YouTube este tot mai urmărit pe smart tv-uri?

    Pentru simplu fapt ca iti trebuie foarte multe resurse sa exporti in 4K si mai apoi sa uploadezi.

    Netflix era singura sursă reală de conținut 4K

    Momentan nu tot continutul de pe Netflix este 4K. Pentru putinele seriale 4K nu merita diferenta de bani dintre abonamente.

      (Citează)

    • Diferenta este insesizabila daca tii cont si de numarul suplimentar de dispozitive pe care poti sa te uiti simultan la Netflix.

        (Citează)

  8. Ahem, nu scade frecventa cu care palpaie, scade latimea pulsului, adica reportul dintre timpul in care backlight-ul e aprins si timpul in care este stins. Frecventa/perioada raman constante :)

    Rep:
    OK, dar majoritatea tvurilod de 4k sub 3500 RON au calitatea imaginii sub multe fullhd-uri. LG-urile sub seria 8100 au matricea led RGBW, însemnând că din cei 4k, 25% sunt subpixeli albi, reducând rezoluția percepută. Plus foarte multe panouri IPS, astfel ai un contrast scăzut și un negru gri albăstrui în camerele întunecate. Am returnat personal un lg 8100 pentru că imaginea era jalnica în comparație cu tvurile full HD cu panou va din casa. Problema cea mai mare pentru mine a fost iluminarea panoului de tip PWM(pulse width modulation): practic, dacă scazi nivelul de back-light, scade frecventa cu care pâlpâie lumina, deh – sunt printre cei afectați de flickering. Asa ca verificati și asta înainte dacă știți ca aveți probleme. Sony susțin ca panourile lor sunt flicker free. Se poate testa simplu asta cu camera telefonului îndreptată spre display, dacă apar dungi orizontale pe măsură ce scazi back-light-ul tv-ului, atunci ai iluminare de tip PWM.

      (Citează)

  9. Ca o paranteză: de ce filtrele de căutare de pe eMag sunt atât de irelevante. Înțeleg sunt multe produse dar oamenii aia care fac filtrele au trăit în pădure și nu știu cum arată și cum se diferențiază unele de altele în afara de culoare și dacă sunt vândute de eMag?

      (Citează)

  10. Octav:
    Aoleu, ce aiurea e sa urmaresti un film cu rata de refresh a TV-ului mare. Ai acel feeling de piesa de teatru, de camera de filmat real time etc.
    Pentru sport, in schimb, ajuta.

    Soap opera effect se numeste

      (Citează)

  11. Se vede treaba că eMag-ul vrea să-și “educe” clienți să fie și mai consumeriști așa cum o făceau și când vindeau televizoare 3D. Graficele de mai sus nu precizează perioada pentru care au fost făcute. Graficul pe rezoluție este pentru o zi de vânzări, pentru o săptămână? In ce perioadă? Arăți graficul de trending dar pui datele pentru o perioadă scurtă care convine celui care plătește…

      (Citează)

  12. Așa pentru referință, la producatorii de LCD (și OLED dacă e pe substrat de sticlă) contează metrul pătrat de sticlă, nu neapărat rezoluția. În momentul în care își retehnologizează fabrica pentru 4k să zicem, devine neprofitabil să mai producă rezoluții mai slabe.

      (Citează)

  13. nea_caisă: ub nici o formă in domeniul vizibil.

    Da, anumite modele. LG in schimb vine cu o tehnologie PWM pe 120hz la luminozitate maxima ( https://www.rtings.com/tv/reviews/lg/sk8000) :

    Flicker-Free
    : No
    PWM Dimming Frequency
    : 120 Hz
    The LG SK8000 uses PWM to dim the backlight at all brightness levels. The PWM frequency is a relatively low 120 Hz, and people sensitive to flicker might notice it more than other TVs like the TCL R617 which uses a higher flicker frequency.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus