un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Momentan este ilegal să distrugem asteroizi, chiar dacă ne amenință planeta

24 May 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

16 comentarii

Anul trecut scriam un articol în care mă întrebam de ce nu încercăm să distrugem un asteroid ce trece pe lângă Pământ, doar ca să vedem că putem să o facem în caz că unul ne-ar amenința planeta cândva în viitor.

În fond, tehnologia o cam avem. Detecție spațială avem, chiar dacă nu foarte bună, rachete avem, bombe nucleare avem, sonde spațiale ajung și acum pe asteroizi din sistemul solar. De ce nu încercăm?

Un articol de acum câteva zile m-a lămurit de ce nici o țară nu poate încerca asta: în prezent este ilegal.

Un tratat din 1963 privind interzicerea parțială a testelor nucleare interzice expres orice detonare nucleară în spațiul cosmic. Tratatul a fost gândit pe vremea când SUA și Rusia se întreceau în dezvoltat arme de distrugere în masă și se cerea crearea unor limite privind astfel de teste.

Un alt tratat, Outer Space Treaty, interzice plasarea de arme nucleare pe orbită. Asta n-ar fi o mare problemă, că pot fi lansate direct de la sol. Același tratat interzice utilizarea corpurilor celeste pentru testarea de arme.

Este clar însă că, pe fondul războiului rece, țările nucleare au semnat niște tratate ce nu pot fi ușor încălcate. Poate că în viitor vor fi discuții serioase privind amenințarea pe care o reprezintă asteroizii (chiar și unul de câteva sute de metri în diametru ne-ar putea duce într-o criză profundă) și se va modifica acel tratat. Ar fi periculos de permis astfel de teste la liber, dar cred că ar putea fi desfășurate la cererea și sub monitorizarea ONU, să zicem, iar o eventuală utilizare reală, în caz de pericol, să aibă loc sub aceeași coordonare.

Personal m-aș aștepta ca țările mari (deci cu mai multe șanse de a fi lovite de un eventual asteroid de dimensiuni mici) să investească în sisteme de detecție și poate arme de distrugere a acestor tipuri de obiecte. Problema ar trebui însă să intereseze toate țările, că un asteroid de câțiva kilometri ne-ar distruge cu totul.

    16 comentarii

  1. In afara cazurilor in care stim 100% ca un asteroid va lovi pamantul, cred ca e extrem de riscant sa te apuci sa tragi in alea care trec razant pe langa noi.
    Impactul este complet imprevizibil, chiar si cu jde mii de calcule facute si pot rezulta fragmente care sa ne loveasca sau poti devia traiectoria spre Terra.
    Va recomand miniseria germana “8 Tage” (Opt zile) despre un astfel de caz si despre cum oamenii ar face orice ca sa supravietuiasca. E mult peste ce scoate Hollywood-ul.

      (Citează)

    • Tragi după ce a trecut de noi.

        (Citează)

    • Majoritatea sunt pe orbita in jurul soarelui. Sanse mari sa mai treaca prin cartier peste cativa ani. Daca ii infigi o racheta-n flanc s-ar putea sa traga dreapta si sa iti intre-n casa.

        (Citează)

    • Un asteroid de mici dimensiuni ar putea fi distrus, si chiar daca fragmente din el se indreapta spre Pamant, vor arde in atmosfera. Deci este complet inofensiv, dar eu vad alta problema: nu cred ca omenirea are arme atat de avansate incat, lansate de pe pamant, sa aiba precizia de a lovi un asteroid mic in cosmos. Nu mai retin unde am citit despre niste rachete americane de generatie noua care aveau marja de precizie de ordinul kilometrilor! Si asta in teste efectuate in conditiile de pe Pamant.

      Am vrut sa iau si eu seria “8 Tage” dar pe IMDB are o nota de cacao – 6,6.

        (Citează)

    • Nu te lua dupa nota de pe IMDB, seria e super faina si ti-o spune unul foarte pretentios.

        (Citează)

    • asa este, ne-am uitat si noi la 8 Tage, merita vazut, e realizat impecabil

        (Citează)

  2. Discuția este mai simplă: aici avem aer, în spațiu este vud.

      (Citează)

  3. Giovani: 8 Tage

    Giovani:
    Nu te lua dupa nota de pe IMDB, seria e super faina si ti-o spune unul foarte pretentios.

    8 Tage este cumva si pe netflix sau hbgo?

      (Citează)

  4. nwradu:
    Tragi după ce a trecut de noi.

    Și cam ce fel de rachetă crezi tu că îl poate ajunge dacă trece de noi??? Uiți viteza cu care se deplasează un asteroid?

      (Citează)

  5. Traian:
    8 Tage este cumva si pe netflix sau hbgo?

    Sky… Nici Netflix nici HBO… Sau varianta piratata…

      (Citează)

  6. Mno nu ma asteptam sa avem specialiști și în distrus asteroizi aici pe blog.

    Pot sa stau liniștit sa îmi trăiesc viata în continuare când pe un blog generic ai de toate de la burgeri la chestii spatiale.

    Daca o sa fie nevoie sa salvam planeta, la voi apelam prima data.

      (Citează)

    • @Mihai, nu vezi bre ca a gasit Radu solutia: “Tragi dupa ce trece de noi”. Nu stiu ce fac zi de zi angajatii de la Nasa… si atatia bani cheltuiti. Experti in orice, tatii. PS. fac misto fiindca parerea nu e argumentata de niciun link/sursa, deci pare ca opinia ta personala, Radu, provine din experienta acumulata in acest domeniu.

        (Citează)

  7. Mersi pentru articol. Chiar mă gândeam să ies cu ăla micu weekendul asta sa distrugem un asteroid. Mai bine îl duc la zoo.

      (Citează)

  8. nu ma asteptam
    pe un blog generic ai de toate de la burgeri la chestii spatiale.

    Dude, tu stii sensul cuvantului “generic”? Ca exact asta inseamna: orice, de la burgeri al asteroizi.

    La prima vedere, pare un subiect mai de week-end, mai usurel, dar omenirea ar trebui sa fie pregatita pentru astfel de evenimente pentru ca s-au mai intamplat! Adica, nu e vorba de povesti, asteroizii au generat extinctii pe Terra, asa ca nu de chiar de luat la misto subiectul (decat daca n-ai habar despre ce e vorba – atunci o dai pe glumite).

      (Citează)

  9. Claudiu: Și cam ce fel de rachetă crezi tu că îl poate ajunge dacă trece de noi??? Uiți viteza cu care se deplasează un asteroid?

    Păi tu crezi ca se asteapta sa treaca si dupa se trage?! Nu cumva se lansează vreo rachetă cu ceva timp înainte si se calculează ca punctul de întâlnire sa fie după ce a trecut asteroidul de terra? Eu, cel puțin, asa as face…

      (Citează)

    • Și eu as face la fel … Dar atunci nu mai pot spune că trag după ce trece de noi… In plus, un asteroid e ca o femeie, daca tragi înainte de momentul oportun, s-ar putea sa ramai cu buza umflata… La propriu! ;)

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus