un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Gânduri după alegerile și referendumul de ieri

27 May 2019  ·

GÂNDURI  ·

38 comentarii

Primul gând este că am și mai mult respect pentru românii din afara țării. Felicitări celor din diasporă! Mie mi se pare extraordinar să călătorești zeci sau sute de kilometri până la secția de votare și să stai la coadă chiar și 6 ore pentru a vota, în condițiile în care miza este mai mică pentru cei deja plecați din țară. Viața lor este influențată mai degrabă de europarlamentarii francezi, nemți, spanioli și în ce țări or fi acum mutați.

Serios, felicitări pentru patriotism! Când văd asemenea cozi, mi-e jenă că la noi în țară prezența este așa mică, chiar dacă acum a fost una foarte bună.

MAE, apropo, a declarat că votul s-a desfășurat în parametri normali. Asta înseamnă pentru ei normalitate. Cei de la Funky Citizens au un ghid despre cum românii din diasporă pot da în judecată statul român dacă nu și-au putut exercita dreptul de vot. În unele țări, se pare că ambasadele românești au fost eliberate de cozi cu poliție și câini.

Până când, însă, să mai răsuflăm ușurați că ne-au salvat voturile din diasporă? Când vor ieși suficienți români din România la urne pentru a trasa o direcție decisivă doar cu voturile din țară?

Un al doilea gând este că așteptăm foarte multe de la generația tânără, dar la vot s-au prezentat în număr mare cei din categoria 45-64 ani. Au fost mai mulți pensionari (65+) decât cei din categoria 18-24 și decât 25-34 ani.

Iată statistica pe întreaga țară:


PSD-ul este în declin; foarte bine. Au câștigat și aceste alegeri, dar foarte departe de scorul obținut în 2016. PNL a mers bine; nu mă bucură prea tare asta, dar măcar a luat de la PSD. USR-PLUS s-a descurcat extraordinar de bine pentru un partid tânăr, care nici măcar nu are prezență de amploare în fiecare județ, iar cea locală lipsește cu desăvârșire.

Să sperăm că prezența mare la europarlamentare, peste media europeană, va fi un semnal că românii vor o viață mai bună și că vor ieși în număr poate și mai mare la alegerile prezidențiale de la finalul acestui an și apoi la cele parlamentare.

Din acest moment, rezultatele de mai jos sunt baza pentru orice calcul viitor:

  • PSD – 26,87%
  • PNL – 23,5%
  • USR-PLUS – 21,16%
  • Pro România – 6,63%
  • PMP – 5,64%
  • UDMR – 5,48%
  • ALDE – 4,22%

Rezultatele sunt din exit poll, dar le actualizez imediat ce apar cele finale. Dacă intrați pe europarlamentare2019.bec.ro găsiți acolo rezultate parțiale și finale din toate secțiile de votare și din străinătate. În Coreea de Nord, de exemplu, au fost înregistrate 9 voturi, din care 4 pentru USR, 3 PNL și 2 pentru ALDE. Pe prezenta.bec.ro găsiți statistici despre prezență.

Dacă PSD mai scade, probabil că vom vedea o alianță PNL-USR-PLUS la următoarele alegeri ce ar putea avea o majoritate în Parlament, chiar dacă nu una substanțială. Mai pui un UDMR sau un PMP și iese alianța mai mare. Apoi pot începe să se certe între ei, că PNL are o istorie de ieșit din diverse alianțe anterioare. Oamenii se vor certa întotdeauna în astfel de alianțe.

ALDE are scor mai mic decât Pro România și decât PMP, cel puțin în Exit poll. Păi cum, nu era Tăriceanu pe locul 2 în sondaje, la încredere și intenție de vot? Rezultatul Pro România, cu Ponta peste Băsescu, mi se pare amuzant și neașteptat.

Rezultatele arată și altceva: discursul naționalist al PSD despre care vorbeam în alt articol nu a fost de succes. Românii n-au căzut pe panta anti-UE, n-au dat în naționalism extrem, rezultatele fiind unele puternic pro-europene.

O veste interesantă este și că, în București, USR-PLUS a luat cam 45% din voturi. Asta înseamnă că la viitoarele alegeri pentru Primărie, organizate într-un singur tur, candidatul USR-PLUS ar putea câștiga în fața lui Firea. Doamne-ajută!

Bonus funny: fețele de ciocli de la PNL, la discursul de după exit poll, unde zici că era înmormântare și îngropau partidul PNL, nu sărbătoreau victoria în alegeri. Sau poate că urmau să cânte ca-n Bohemian Rapsody, cum a zis cineva pe Facebook. Mai aveau și iluminatul prost pus, vedea de sus și le făcea umbre pe față de zici că era o scenă scary dintr-un film B. Măcar în partea cealaltă a ecranului, Cioloș era relaxat și degajat.



Iar Digi24 are această fotografie cu un cadru foarte bine surprins:

Felicitări noilor europarlamentari! Sper să și facă ceva în schimbul celor 10.000 de euro, casă, cheltuieli decontate și tot ce mai primesc în schimbul acestui post.

    38 comentarii

  1. pentru un inginer mi se pare incredibil cum alegi sa folosesti un grafic cu valori absolute ale prezentei la vot pe categorii de varsta.. fara sa traduci asta in procente.
    compari categoria de varsta 18-24 (5 ani) cu cea de 45-64 (20 de ani) si te mira ca a 2a are valoarea absoluta de 4 ori mai mare decat prima.. fara sa ne dai o referinta (sa traduci in procente sau sa ne spui cati oameni cu drept de vot s-ar incadra in acele categorii)

      (Citează)

    • john2381: fara sa ne dai o referinta (sa traduci in procente sau sa ne spui cati oameni cu drept de vot s-ar incadra in acele categorii)

      Pentru că nu contează. Graficul arată că oamenii din 45-64 și 65+ trebuie convinși să nu mai voteze PSD, cu explicații bune, pentru că ei sunt în continuare prezenți în număr mare la urne.

      Îndemnuri de genul “bătrânii să stea acasă” și toate textele despre cum România se va face bine abia după ce dispar pensionarii nu vor aduce nimic bun. Oamenii ies la vot în număr mare, cei din 45-64 sunt viitorii pensionari, este mai important să le explici de ce să nu voteze PSD decât să-i trimiți la culcare.

      Asta arată graficul acela.

        (Citează)

    • nwradu: Pentru că nu contează. Graficul arată că oamenii din 45-64 și 65+ trebuie convinși să nu mai voteze PSD, cu explicații bune, pentru că ei sunt în continuare prezenți în număr mare la urne.

      1. e foarte bine ca sunt prezenti la urne. toata lumea ar trebui sa voteze.
      2. esti oarecum intr-o eroare cand crezi ca toate persoanele in varsta voteaza psd sau cand crezi ca lumea in general voteaza fanatic cu acelasi partid ca la fotbal.
      au fost multi oameni din 45+ care nu au votat psd si au fost destui cei care nu au MAI votat psd.
      3. e aproape imposibil (si e bine ca e asa) sa castige partidul preferat cu peste 80%.
      putina opozitie (suficient cat sa fie semnificativa, dar insuficient cat sa fie guvernare) e benefica oricand.

      si nu, graficul ala nu arata ca unii trebuie convinsi.. ci arata ca niste oameni au fost la vot.
      si interpretat in valoare absoluta pe niste segmente inegal impartie.. nu spune mai nimic util.

        (Citează)

    • @Radu, aș fi zis același lucru ca și John, dar mi-a luat-o înainte. Nu m-am uitat pe date, că nu am timp, dar concluzia ta, dacă este adevărată, e doar o coincidență. Comparația respectivă se face pe pondere din populația totală, nu pe numere absolute.

        (Citează)

  2. Alegerile din 2016 au fost așa de bine organizate de către guvernul tehnocrat încât a câștigat PSD.
    Eu prefer așa, mai prost organizate.

      (Citează)

    • Dacă erau bine organizate și acum, PSD scădea sub 20%. Văd că secția din Barcelona a avut 3 ștampile pentru mii sau zeci de mii de români la coadă. Eu, aici în cartier la București, am avut 4 ștampile în secție, fiind una dintre cele 5 secții organizate în școala la care am votat.

        (Citează)

  3. nwradu: Pentru că nu contează. Graficul arată că oamenii din 45-64 și 65+ trebuie convinși să nu mai voteze PSD, cu explicații bune, pentru că ei sunt în continuare prezenți în număr mare la urne.

    Îndemnuri de genul “bătrânii să stea acasă” și toate textele despre cum România se va face bine abia după ce dispar pensionarii nu vor aduce nimic bun. Oamenii ies la vot în număr mare, cei din 45-64 sunt viitorii pensionari, este mai important să le explici de ce să nu voteze PSD decât să-i trimiți la culcare.

    Asta arată graficul acela.

    Problema nu este la cei de 45-64 ani care ies la vot si voteaza PSD-ul, ci a celorlalti care nu ies si nu reusesc sa se ridice la nivelul lor (exceptand 70+ care e posibil sa fie plictisiti de viata si sa nu mai aiba o miza reala). La un calcul scurt, PSD-ul a adunat 2.2 milioane de voturi din 18 milioane cu drept de vot, ceea ce e rezonabil. Intr-o democratie, monopolul este câh.

      (Citează)

  4. Soros nu exista… nu are el treaba cu Romania, in schimb dam link-uri catre unul din ONG-urile lui care are un ghid pentru noi.

      (Citează)

  5. Romania are populatie imbatranita, este normal sa fie foarte multi la vot din gama de varsta 45+, ponderea lor in total populatie este mare oricum. Pe langa asta, sunt mobilizati de PSD si merg la vot de fiecare data, nu au altceva de facut.

    Importanta este pierderea de putere de catre PSD, nu ma incalzeste ca prostii din PNL sau impotentii din USR au luat multe locuri. Sa vedem si rezultatul la referendum, PSD nu mai are cum sa foloseasca argumentul ca i-au votat oamenii si pot face orice vor.

    Spre deosebire de alte dati, am avut de stat la coada ca sa votez si m-am dus bine inainte de pranz. Nu erau doar pensionauti la datorie, ci si varste mai tinere, familii venite cu copiii dupa ei. Asta cu copiii mici, in carucior, dupa tine la vot nu o prea inteleg.

      (Citează)

  6. Ce ai facut tu ca sa convingi oamenii? Te minunezi ca nu avem voie sa distrugem asterozii dar nici un articol despre Europarlamentare

    nwradu: Pentru că nu contează. Graficul arată că oamenii din 45-64 și 65+ trebuie convinși să nu mai voteze PSD, cu explicații bune, pentru că ei sunt în continuare prezenți în număr mare la urne.

    Îndemnuri de genul “bătrânii să stea acasă” și toate textele despre cum România se va face bine abia după ce dispar pensionarii nu vor aduce nimic bun. Oamenii ies la vot în număr mare, cei din 45-64 sunt viitorii pensionari, este mai important să le explici de ce să nu voteze PSD decât să-i trimiți la culcare.

    Asta arată graficul acela.

      (Citează)

  7. Mi se pare siderant cum vine Melescanu si abereaza ca organizarea sectiilor din afara tarii nu s-a facut corect din cauza ca nu au statistici in privinta romanilor din afara tarii.

    Poate a uitat, de la varsta poate are dementa senila, dar ni se scaneaza buletinele si pasapoartele la fiecare iesire si intrare din tara. Nu suntem tara Schengen si asta inseamna ca se stie exact si precis unde suntem in UE sau in lume.

    Nu exista scuza, o simpla interogare a bazelor de date ale controlului la frontiera ar fi aratat cati sunt plecati si unde. Este evident rea vointa, incompetenta si statul roman trebuie dat in judecata de catre toti cei care nu au apucat sa voteze.

      (Citează)

    • Salut!

      Din ce știu eu, România are cea mai numeroasă și fragmentata diasporă din Europa. E un efort logistic imens acela de a organiza atîtea și atîtea secții de votare în 27 de țări U. E.

      Dar da, numărul mic al stampilelor nu poate fi justificat cu acest argument.

        (Citează)

    • Cand pleci cu masina treci prin vama la unguri si atat..cum poate statul sau cineva sa stie ca tu mergi in luxembourg sau germania? P.s. ei nu fost pregatiti nici pentru cei care locuiesc cu acte in regula.in tarile respective.

        (Citează)

    • Statul stie pentru ca atunci cand ajungi intr-o tara, te iau baietii lor in evidenta.

        (Citează)

  8. 135000 pe liste suplimentare și 800000 pe liste permanente în București. Degeaba sunt peste 40% acum pt usr++, probabil la primărie va fi un procent mult mai mic.

      (Citează)

  9. poate actualizezi rezultatele cat si partea cu psd a castigat…totusi mi se pare putin ciudat sa tii postate niste rezultate care nu mai au nicio leg cu realitatea inca de dinainte sa postezi articolul.

      (Citează)

  10. Ghidul celor de la Funky Citizens este un articol din 2014 cu o plangere de la alegerile parlamentare.

      (Citează)

  11. nwradu: Pentru că nu contează. Graficul arată că oamenii din 45-64 și 65+ trebuie convinși să nu mai voteze PSD, cu explicații bune, pentru că ei sunt în continuare prezenți în număr mare la urne.

    Îndemnuri de genul “bătrânii să stea acasă” și toate textele despre cum România se va face bine abia după ce dispar pensionarii nu vor aduce nimic bun. Oamenii ies la vot în număr mare, cei din 45-64 sunt viitorii pensionari, este mai important să le explici de ce să nu voteze PSD decât să-i trimiți la culcare.

    Asta arată graficul acela.

    “Un al doilea gând este că așteptăm foarte multe de la generația tânără, dar la vot s-au prezentat în număr mare cei din categoria 45-64 ani. Au fost mai mulți pensionari (65+) decât cei din categoria 18-24 și decât 25-34 ani.”

    Apoi ai dat-o la intors in comment.

    Care este numarul de oameni cu drept de vot pe aceste categorii ?
    Media de varsta pe Romania e pe la 41 ani.
    Deci pe categoria 18-34 e posibil sa ai un procent de 60-70% prezenta, dar un numar absolut mai mic, decat un procent de 40% pe categoria 45+

    In plus, in grafiul ala sunt inclusi cei din diaspora ? Daca nu, as crede ca un numar mai mare de votanti 18-34 a fost in diaspora decat 45+

      (Citează)

  12. tot degeaba.

    nu poti fi generatia facebook cu mumu psd, dar tot partidul ala sa castige la alegeri, sau oricum la 2-3% fata de primul loc.
    generatia fb e o generatie ratata.

    bottom line e ca psd mai a castigat alegerile, oricum ai lua-o. nu conteaza de la cat a scazut, daca era pe principiul de “gata cu psd”, trebuiau sa aiba 5% la alegeri, nu 23%.

    si cu diaspora iar e useless, discutam prea mult de un subiect care inseamna 3% din totalul de voturi, hai sa zicem 5% daca ar fi votat toti.
    ne scaldam in aceasi mocirla – cu mele la butoane, deci ce rost are.

      (Citează)

  13. S-au saturat si pensionarii de minciunile psd, care la fiecare 3 “luni” le marea pensia doar din pix si pe urma venea iar “recalcularea”.

      (Citează)

    • Tu tre’ sa fii chiar prost, cum adica “din pix”? Pensiile chiar au crescut, asta e o realitate. Sau nu crezi nici ca doctorii si profesorii au salariile marite?
      Altele sint problemele, nu cele economice.

        (Citează)

    • Iar tu trebuie sa fii dobitoc (de fapt, sunt sigur ca esti, atata timp cat nu esti in stare sa intelegi 2 propozitii) – eu am spus de pensionari, nu de profesori sau medici, cretinoidule!

      Si singurele pensii care au crescut au fost pensii speciale si ale unor categorii pe care au vrut sa le cumpere.

      Te supara ca a pierdut PSD? asta e, ghinion!

        (Citează)

  14. Mi s-ar parea interesanta o statistica in care sa se face o comparatie pe categoriile de varsta intre cei care au participat acum la vot si in 2016. Fac parte din categoria celor sub 30 de ani si mi se pare ca a fost o mobilizare mult mai mare de data asta, dar dupa ce vad cifrele, ma asteptam la mai mult.

      (Citează)

  15. Am stat 7h30 min până am reușit să votez. Cele 1000 de persoane care erau în spatele meu nu au mai avut șansa asta. Trist. Mă gândesc din ce in ce mai mult să renunț la cetățenia română..

      (Citează)

  16. Totusi, ce e cu articolul asta? Pare ametit de la un cap la altul. Sigur e legat de alegerile astea?

    Rezultatele votului sunt complet aiurea, nici nu am idee de unde sunt luate. Merita macar un update. Adica tot articolul e bazat pe “iar a castigat PSD alegerile”, lucru evident neadevarat inca de aseara, de la chiar primele minute de dupa finalizarea votului.

    Prezenta la vot a tinerilor e ciudat explicata. Pana la urma totul se reduce la procente. Adica e evident ca au fost mai putini la vot cei din grupa 18-24 decat cei din grupa 65+. Dar asta si pentru ca aia din grupa 65+ sunt de doua ori mai multi. Procentul de prezenta la vot e pana la urma cheia. Ar merita urmarita tendinta, adica facuta o comparatie cu 2016, si atunci am fi vazut cat de mult s-au schimbat lucrurile.

    In sfarsit, ma opresc aici legat de cifre.

    P.S. Fetele negre ale celor de la PNL sunt pentru ca victoria lor e a la Pyrrhus. Adica numai victorie nu e. Au castigat cu voturile taranilor si cu voturile organizatiei de partid marca Blaga. Dar au pierdut urbanul, populatia tanara, populatia cu studii superioare si diaspora. Si au fost literalmente zdrobiti in orasele mari de USRPlus. Normal ca nu aveau de ce sa fie veseli, cand ei au 15% in Bucuresti, iar USRPlus 41%. Si cam la fel e in orice oras mare din tara asta. USRPlus a reusit sa castige la vot politic chiar si in Craiova sau Vaslui in fata PSD. Aproape de necrezut.

      (Citează)

    • Ce te face să crezi că cei din 65+ sunt de două ori mai mulți? Dacă vei căuta cu mâna ta datele, diferența nu este foarte mare, ceva gen 37% la 32% din populația totală.

        (Citează)

  17. Asa participare la vot nu va mai fi decât la Prezidențiale. Nu poate fi reprodusa la Locale și Parlamentare din cauza modului în care se face votarea. În București, spre exemplu, am avut cam 20% pe liste suplimentare. Mulți oameni nu pot vota din cauza actelor. Este de asemenea o prostie atacarea celor care nu au fost la vot la Locale și Parlamentare. Legislația e în urmă față de modul cum funcționează societatea în ziua de azi și nu există interes sa fie adusa la zi. Nu vom avea prea curând vot real prin corespondență. Forma propusă, în care ar fi valabilă doar pentru diaspora și doar pentru parlamentarii de acolo, e o bătaie de joc.

    Motivele sunt simple, la alegeri la grămadă cum sunt europarlamentarele:
    PSD a obținut 2% in diaspora, deci nu are vreun interes sa facă mai ușor votul acolo.
    PNL a obținut 15% in București și în marile orașe, deci nu are nici el. vreun interes. Fără cetățenii de pe listele suplimentare are o șansă la primărie. Speră.

      (Citează)

  18. Românii au drept de vot la europene în toate țările membre, în sensul de a pune pixul sau ștampila pe candidați locali – dar nefiind însă integrați social și cultural în comunitatea locală, românii preferă să “facă coada” la ambasadă. Mai e și problema estimărilor – ambasadele locale nu au date exacte despre românii din zonă iar majoritatea au în continuare domiciliul legal în România (“țin de buletin”, cum se spune). Una peste alta rezultă circul pe care-l vedem la știri.

      (Citează)

  19. Costin:
    135000 pe liste suplimentare și 800000 pe liste permanente în București. Degeaba sunt peste 40% acum pt usr++, probabil la primărie va fi un procent mult mai mic.

    Sau nu. Faceti si voi calculele alea, ca nu e greu. Dintr-un total de 935.000 de voturi, USR a luat vreo 400.000. Prin absurd punem 100k din listele suplimentare la USR (adica 75% dintre ele, deci generos). Deci USR ar ramane doar pe liste permanente cu 300k votanti.

    Stiti cu cat a castigat Firea primaria? Cu 217.000. Deci?

      (Citează)

  20. Diferenta dintre cei din tara si cei din afara tarii este asta:

    – Cei din tara isi pun speranta ca mai au o scapare: sa emigreze, si atunci sunt indiferenti.
    – Cei dinafara tarii stiu ca a emigra nu este o scapare, si atunci merg la vot sperand sa aiba la ce reveni, ei sau copiii lor.

    Eu din motive personale nu am reusit sa merg la vot, desi stampila as fi pus-o pe USR+ si raspunsul ar fi fost DA la ambele intrebari. Sper sa fie implementat votul prin corespondenta, ori electronic, in asa fel incat sa nu fie necesar sa car dupa mine cateva sute de km un bebelus, si inca un copil de 4 ani. Mi-ar fi fost imposibil sa fac drumuri de ore intregi si sa stau si la cozi inutile ore in sir, din nou. Daca vointa reala este sa ne exprimam votul, atunci ar trebui sa existe conditiile necesare. Sa foloseasca blockchain daca vor, sa fie totul public si nealterabil.

    Eu ce vad mai sus nu ma multumeste, si asta dupa ce pentru prezidentiale am trecut prin acelasi lucru. Efectiv situatii ca cele de mai sus impiedica cu mult mai multi romani sa voteze – si stiu asta din cercul prietenilor de aici.

      (Citează)

  21. Radu, din instinct de conservare ai pus PSD pe primul loc (PSD – 26,87%), in loc de PNL..

      (Citează)

  22. Trebuie implementat votul prin corespondenţă.

      (Citează)

  23. Probabi Radu e in vacanta (iarasi), altfel nu-mi pot da seama cum a putut sa faca o asemenea gafa.
    Radule cine a castigat alegerile???

      (Citează)

  24. Gaelex:
    Statul stie pentru ca atunci cand ajungi intr-o tara, te iau baietii lor in evidenta.

    Cum stiu baietii lor daca nu sunt controale? Ti-au explicat altii mai sus si tot nu intelegi. Exemplu asa, usor de inteles pentru oricine: zbor in Belgia, dar plec imediat in Olanda, in 2 ore sunt in Olanda, cu masina fara sa ma ia “baetii lor” in evidenta(si tot in 2-3 ore pot ajunge din Belgia si in Germania, Franta, Luxemburg). Apare ca am intrat in Belgia, dar pot fi in orice tara Shengen.
    Statistici cu rezidentii straini in schimb are orice tara si nu cred ca nu ar fi cooperat cu autoritatile de la noi.

      (Citează)

  25. Andu Potorac: Cei dinafara tarii stiu ca a emigra nu este o scapare, si atunci merg la vot sperand sa aiba la ce reveni, ei sau copiii lor.

    Nu. Unii dintre noi cei de afară avem,o viață construită acolo, deci nu, nu toți sperăm să avem la ce reveni. Dar uite, mie de exemplu îmi pasă în continuare de țară, pentru că e țara mea (acolo m-am născut și am crescut, și nu pot zice asta despre nici o altă țară). Deci merg la vot de fiecare dată, pentru că vreau să văd și țara mea ajunsă bine, nu doar prăduită de unii și de alții. Am văzut mai mulți oameni ca mine, mutați în diverse țări cu toată familia, dar stând la coadă cu orele până la urmă din pur patriotism.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus