un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un clip din interiorul Notre-Dame din Paris după incendiu

17 Apr 2019  ·

GÂNDURI  ·

16 comentarii

Au început să se mai lămurească lucrurile. Iată un clip filmat în interior, pe cât s-a putut. Probabil vor trece mult mai multe zile până se va face o filmare profesionistă, că momentan intră doar pompierii și probabil structuriștii:

Structura este în continuare bună, trebuie doar reconstruit interiorul. Acoperișul este distrus în multe locuri și se vede cerul, în special unde era turla prăbușită, dar important este că lucrările de renovare vor putea fi făcute și catedrala va reveni la forma ei de glorie.

Autoritățile franceze au scos la timp vreo 30% dintre relicve și obiecte, cele mai importante. S-a făcut un lanț uman care a dus afară ce s-a putut. Au scos bucata lor din coroana cu spini a lui Iisus (susțin ei că ar fi asta, după ce au cumpărat-o în 1238 de la Imperiul Bizantin) și diverse alte obiecte vechi; altele au supraviețuit cu bine în altar sau în tezaur. Orga masivă din interior se pare că a supraviețuit cu bine. O listă mai detaliată găsiți aici.

Alte zone n-au fost așa norocoase. Vitraliile laterale au explodat de la căldură; înțeleg că erau originale, vechi de 800 de ani. Tablouri uriașe au ars, fiind imposibil de scos rapid de pe pereții catedralei. Autoritățile franceze păreau foarte fericite că cele două turnuri frontale au scăpat cu bine, fiind emblematice pentru clădire. Se pare că au existat unele momente când se temeau că focul le va cuprinde și distruge.

Am înțeles din diverse interviuri și de ce pompierii n-au utilizat avioane sau elicoptere pentru stingere. Avioanele erau la depărtare, vreo două ore de zbor de Paris, plus câte ore o fi nevoie ca să umpli un avion cu câteva tone de apă. Apoi, astfel de acțiuni sunt utile în păduri și alte zone unde arunci apa cam la întâmplare deasupra flăcărilor. Dacă arunci cu 300 km/h câteva tone de apă pe Notre-Dame, probabil doar s-ar fi prăbușit o parte și mai mare din structură. Iar dacă ratezi cu câțiva metri ținta și arunci câteva tone de apă peste pompierii de lângă clădire, este posibil să-i omori.

Probleme similare au fost și cu elicopterele. Nu au vrut să arunce astfel de cantități de apă pe o structură fragilă.

Am văzut însă imagini filmate de pompieri. Deși inițial la televizor păreau puțini, ce vedeam noi era o autospecială care a udat permanent și preventiv turnul de sud al catedralei, ca să nu-l cuprindă flăcările. Mulți pompieri au luptat din interior cu flăcările, alții prin lateral. În total au fost peste 400, iar inițial s-au concentrat pe scos afară din catedrală diverse obiecte.

Sunt sigur că totul se putea desfășura mai bine, dar n-ai cum să exersezi cu adevărat pentru astfel de cazuri.

Evoluție:

  • primele urme de fum sunt vizibile la 17:50
  • la 18:30 se văd primele flăcări
  • întregul acoperiș este în flăcări și turnul central se prăbușește la 19:15

Crucea de la altar este în stare bună și strălucește. Clar o minune!

Reconstrucția probabil va dura probabil între 5 și 10 ani, dacă nu și mai mult. Probabil întâi vor face teste și analize, apoi se vor apuca de muncă șamd.


surse foto: Shutterstock / Notre-Dame incendiu și Daily Mail și CNN.

    16 comentarii

  1. Deci cat e probabil sa dureze reconstructia?

      (Citează)

  2. Și-ar putea diversifica veniturile pentru reconstrucția ei, vânzând bucăți din acoperișul ars ca și suvenir; sunt convins că de pot face niste milioane din resturile alea de lemn ars. Vinzi 30-40 000 de bucăți pe care mai și pui ” limited edition ” și se dau intr.o săptămâna că pâinea caldă

      (Citează)

  3. Elicopterele nu se puteau apropia din cauza caldurii. :)

      (Citează)

  4. Nu inteleg cum poate ca reparatia unei cladiri sa dureze “5-10 ani sau mai mult”. In ziua de azi se construiesc lucruri mult mult mai grandioase intr-un timp mai scurt.
    in 5 ani se ridica un zgarie nori

      (Citează)

    • Boss, nu vor sa-i traga niste termopane, acoperis de tabla si o mana de vopsea. Oricate macarale ai aduce tu pe santier, icoana nu se picteaza mai repede.

        (Citează)

    • am auzit un domn azi la rfi, era citat de aia care prezentau stirile, omul spunea ca poate dura intre 20 si 40 de ani reconstructia.
      aparent piatra din care e facuta exista in normandia dar trebuie deja inceputa aducerea si fasonarea ei pt ca vorbim de cantitati uriase. partea cea mai simpatica e legata de lemnul folosit. aparent grinzile care au ars sunt alea de acum 800 de ani si exista o problema cu sursa lor pentru ca nu prea mai sunt copaci din care sa faci grinzi de genul ala. asa ca povestea pare sa fie foarte complicata. cica exista o documentare foarte tare facuta de un cercetator acum cativa ani care a scanat cu laserele toata cladirea pentru nus’ce scop dar materialul respectiv poate fi folosit pt reconstructie. o sa fie fun!

        (Citează)

  5. Lasă că dă Firea din salariul ei și se face mai repede 😂

      (Citează)

  6. nu pare foarte rau inauntru, la acoperis probabil se va munci mult

    a si apropo, ma doare in cot ca a ars notre dame.

    ieri la nu stiu ce post de radio era emisiune cu telefoane de la ascultatori gen “ce parere aveti despre faptul ca a ars notre dame”, cretini mai suntem doamne.

      (Citează)

    • Nu ar trebui sa te doară in cot că a ars pt că astfel de lucruri demonstrează in timp că unii din noi au fost capabili să gândească să creeze și să-și depășească condiția de om mizerabil. Tu, eu și mulți alții când vom crăpa ,nici dracu nu va ști că am existat vreodată. De asta sa nu te doară in cot.

        (Citează)

    • da, da, dar sunt curios care este mai exact in acest moment diferenta dintre mine, caruia nu-i pasa, si tie, caruia ii pasa.

      macar ai avut insomnii din cauza ca a ars, te-ai simtit ieri rau toata ziua etc?

      ca sunt destul de sigur ca nici tu nu ai facut absolut nimic concret (uite de ex Firea isi doneaza 10% din ‘salar’), deci inca o data: macar te-ai simtit rau cu burta sau ceva?

      sau doar te-ai gandit 2 secunde ‘da, nasol’ si asta a fost tot, adica exact ca mine?

        (Citează)

  7. “Autoritățile franceze păreau foarte fericite că cele două turnuri frontale au scăpat cu bine, fiind emblematice pentru clădire.”

    E si normal ca masonii sunt fericiti ca turnurile frontale au scapat. Pentru masoni aceasta catedrala are o semnificatie aparte, ea fiind construita de inaintasii lor. Restul o sa se refaca, cu tot cu simbolistica pagana cu care era impodobita catedrala, ca nu degeaba au sarit fratii masoni cu meleoanele mai ceva ca manelistii la nuntile de interlopi.

      (Citează)

    • Masonii? O arzi old school, bravo tie, tineretul in ziua de azi e cu flat earth si alte prostii.

        (Citează)

  8. O filmare din drona, dupa incendiu.

    https://www.youtube.com/watch?v=xMaY4KqG_d8

      (Citează)

  9. “Crucea de la altar este în stare bună și strălucește. Clar o minune!”

    https://www.reddit.com/r/facepalm/comments/be1aa0/undeniable_evidence/

    Clar o minune! :)

      (Citează)

  10. Cum voiai sa arda crucea aia din aur masiv?

      (Citează)

  11. “Crucea de la altar este în stare bună și strălucește. Clar o minune!”

    Esti handicapat?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus