un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum arăta Bucureștiul în 1993

16 Apr 2019  ·

GÂNDURI  ·

26 comentarii

Cineva a pus pe YouTube un clip numit O plimbare prin București în 1993. Este exact ce-i spune numele: s-a plimbat cu mașina prin București pe 1 noiembrie 1993, filmând vreo 45 de minute. Clipul începe unde astăzi este Sun Plaza și continuă spre Mihai Bravu, Dristor, Baba Novac, Basarabia, Decebal, pe la fântâni până la Palatul Parlamentului, apoi pe Calea Victoriei în sus, Magheru, Dorobanți, Aviatorilor, Primăverii, Arcul de Triumf, Averescu, Podul Grant.

Le-am enumerat pe toate ca să știți cam ce puteți vedea și mi se pare că sunt multe de văzut. Unele lucruri nu s-au schimbat deloc, de exemplu încă de atunci erau mașini parcate pe trotuare, fără nici o rânduială.

Observați, însă, și ce diferă. Dacă data este reală, clipul a fost filmat într-o zi de luni la ora 14, dar străzile sunt libere cum astăzi nu poți vedea nici noaptea sau în mijlocul zilei de Paști. Sunt atât de puține mașini pe străzi (și 90% dintre ele Dacii) și oameni pe trotuare încât orașul pare părăsit. Uitați-vă la imaginile de pe Primăverii, unde cred că sunt două mașini în total, și comparați cu ce-i acum pe acolo.

Apoi, uitați-vă ce puține reclame stradale erau. Mai vezi un Colgate, un Philips, dar cam atât. Nu păreau a fi nici multe magazine pe la parterul blocurilor sau măcar nu aveau firme vizibile.

Nu știam că blocul mare de la Dristor (unde este shaorma) nu era gata în 1993. Se mai văd blocuri în construcție și pe la fântâni, dar șocantă mi s-a părut imaginea de la Aviatorilor/Charles de Gaulle, unde inițial nu mi-am dat seama ce zonă este pentru că nu se vedea nici o clădire în acel rond. Alte bulevarde, însă, arată neschimbate, de exemplu Calea Victoriei.

Vreo 45 de minute durează plimbarea. Același traseu ar dura astăzi cam 2 ore, zic eu.

sursa: Nihasa.

    26 comentarii

  1. 2 ore? Ești optimist.

      (Citează)

  2. Am ametit de la balansul camerei dupa mai putin de 1 minut. Pacat, eram curios.

      (Citează)

  3. Posibil sa fie filmat duminica, 31.10, pentru ca la un moment dat spune ca “e o superba ultima zi de toamna pentru ca de maine intram in alta luna”.
    Nu ca ar conta prea mult, traficul oricum era subtire la vremea respectiva.

      (Citează)

  4. Fix ce tocmai am văzut acum asta: https://www.reddit.com/r/formula1/comments/bdogw7/shanghai_2004_vs_2019_amazing_how_much_has/

    15 ani diferențe între starturi.

      (Citează)

  5. si era zi de meci, deci probabil duminica (vezi la minutul 34)

      (Citează)

  6. Ar fi interesant sa faci și tu același traseu acum și sa filmezi.
    Sa ne uitam peste 20-30 ani și sa comparam.

      (Citează)

  7. Traseul are 21-22 km, intr-o duminica se face in mai putin de o ora juma’.

    La un moment dat spune ca un apartament la Unirii era 50.000$… oare asa sa fi fost? Salariul mediu in ’93 era de vreo 70-80$.

      (Citează)

  8. M-am uitat si eu in week end la asta. L-am vazut aproape tot pana m-a luat ametela de la lipsa de stabilizare a filamarii(l-am pus pe TV).

    Pe mine m-a socat cand am vazut ca aroape tot decebal si unirii erau in constructie..aia au construit toata zona aia odata…..

      (Citează)

  9. In acest trafic, foarte, foarte, foarte…intens.

    Am ras :). Nu stiu daca a spus-o ca pe-o gluma, sau chiar credea ca traficul la semaforul ala era asa intens.

      (Citează)

    • Nu glumeste, era intens, intradevar. Omul era obisnuit ca numai cu 4-5 ani in urma sa mergi “alternativ” duminica (o zi numerele pare, urmatoarea duminica numerele impare), Daciile 70 mii lei la salarii de 2000-2500 lei, limita de 20 litri benzina pe luna… Si in anii filmarii era o inflatie de 80-110% cind Eminescu era mic de tot pe o bancnota de 1000 lei.

        (Citează)

  10. Era intr-o duminica; targul de la Vitan, pe vremea aia, avea loc doar duminica (locurile se ocupau de Vineri). Specifica si cand ajunge in zona ca e duminica. Altfel ma bucur ca am revazut putin din cartierul copilariei (Vitan – Barzesti). Restaurantul Tiberius, “cuib de viespi” era pe vremea aia, ca sa ma exprim… elegant :) Blocul de la Dristor, ca tot ai adus vorba de el, a fost dat in folosinta dupa 1997. A fost inceput inainte de revolutie si la momentul filmarii era in conservare. Una peste alta, filmul este foarte valoros.

      (Citează)

  11. Cate a facut fdsn/pdsr/psd pentru noi, si noi tot nerecunscatori

      (Citează)

  12. Este Florin Călinescu cel care vorbește.

      (Citează)

  13. Aceasi recomandare am avut-o si eu pe youtoube. Nefiind din Buc m-am plictisit dupa 10min.

      (Citează)

  14. Manea Alexandru

    16/04/2019 la 10:11 PM

    Vorbeam cu soția dacă în film sunt prezentați 25 de ani de schimbare. Dar în 5 ani după mine, s-a schimbat enorm grozavesti cu regie.

      (Citează)

  15. Marian:
    Este Florin Călinescu cel care vorbește.

    Nu este Calinescu, uite ce spune cel care a urcat filmarea :)
    “Povestea clipului este ca tatal meu (soferul) a facut aceasta caseta pentru a
    o convinge pe matusa mea se intoarca de la munca din Olanda, apeland la “dorul de casa”.
    Caseta este mult mai lunga si include multe momente personale, pe care le-am exclus din motive evidente.
    Cel care comenteaza nu este Florin Calinescu, din pacate, ci cumnatul Sandu :) .”

      (Citează)

  16. Mi-e dor de trei lucruri din acel video:

    1. Nu sunt mașini multe și nu e trafic greu.

    2. Nu ești bombardat la ochi ziua de panouri publicitare sau noaptea de acelea care clipocesc & ard LED-urile.

    3. Nu există „mobilă publică”.

      (Citează)

  17. Pentru nostalgici si nu numai, un film cu Bucurestiul anului 1987.
    De vazut fara muzica de fundal… iti vine sa-ti tai venele cu lingura.

    https://www.youtube.com/watch?v=WNi4-1FzEKI

      (Citează)

  18. Singur lucru neschimbat: asfaltul de pe podul Grant

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus