un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Aeroportul Otopeni nu mai face față

9 Apr 2019  ·

TURISM  ·

45 comentarii

Vineri am decolat la 7:45, așa că am ajuns în aeroport pe la 6 și 20 de minute. Aveam doar bagaj de mână, check-in făcut, trebuia doar să trec de securitate – consideram că am suficient timp.

Era să pierd avionul. N-am mai văzut până acum aglomerație ca în acea zi în Otopeni și, culmea, nu era vreo zi specială. Matilda, de exemplu, mi-a confirmat că miercuri la aceeași oră era aceeași situație.

Ca idee, coada în zona nouă de check-in era până la ușile de ieșire și de acolo o cotea pe culoarul ce duce spre zona veche și se termina undeva la mijlocul acestui culoar.

M-am dus în zona veche și acolo situația era similară. Coadă de la aparatele de raze X și până la ușile de intrare în clădire, unde coada făcea o buclă largă și continua spre aceleași aparate cu raze X, având forma unui semn de întrebare (?). M-am așezat acolo.

Sincer să fiu, cred că aș fi pierdut avionul așteptând evoluția normală a cozii, așa că rețineți acest aspect: dacă zburați la orele de vârf ale dimineții, mergeți la aeroport cu minim 2 ore înainte de ora de decolare, chiar 3 ore dacă aveți bagaj de lăsat la cală. Iar dacă intrați în criză de timp, băgați-vă în față, în aeroport este un fel de lege nescrisă că cei ce pierd avionul se pot băga în față. Vorbiți direct cu un om de la securitate, vă va ghida unde trebuie.

Eu n-am pierdut avionul din pur noroc. Eram ultimul, după mine s-a mai așezat o domnișoară blondă. Se înainta lent. După 3 minute de stat acolo și gândit la câte cratime sunt în “băga-mi-aș!”, vine cineva de la securitate, se uită la coadă și zice “ia, voi de aici, puteți merge la bagaje mari, că am deschis și acolo”. Și a fost un fel de goană spre acea zonă pentru cei ce au auzit respectivul îndemn, inclusiv eu.

Zona asta de agabaritice este tot în terminalul vechi, lângă securitatea normală. Este doar un aparat de raze X de dimensiuni mai mari, gândit pentru bagaje mai mari. Omul care era acolo nu știa de ce au năvălit dintr-o dată 30 de persoane care voiau să se bage în fața altora de la coada normală, dar ne-a lăsat până la urmă. A durat 30 de minute cu totul, dar am trecut cu bine. La pașapoarte n-a mai fost nici o coadă, sunt suficient de multe ghișee acum.

În față mea la raze X, însă, erau numai cazuri disperate. Toți pierdeau câte un avion.

“Lăsați-mă vă rog în față, că pierd avionul!”
“Și eu!”
“Al meu e chiar acum, la 6:40”
“Și al meu la fel, uitați biletul!”

Și așa era, oamenii erau la coadă la raze X și pe biletul lor spunea că la acea oră avionul decolează sau că poarta se închide, ceea ce cam tot aia este.

Unii nu știau ce să facă și cui să se adreseze. Alții erau siguri că avionul îi va aștepta. I-am zdrobit speranțele unui om cu care am vorbit, i-am spus că piloții nu știu ce se întâmplă în aeroport și că avioanele au de respectat niște ore și culoare de zbor, altfel iau penalizări sau pierd alți pasageri conexiunile.

Altul se plângea că trebuie să fie astăzi în Malmo, că-l așteaptă camionul și că dacă nu se prezintă va fi dat afară. Mi-a părut rău de el. Nu cred că a fost dat afară, dar nici nu cred că a prins avionul.

Băi și mergea și greu totul. Adică oamenii de la SRI Brigada Antitero, care fac verificarea de securitate, se mișcau cât de repede se puteau și înțelegeau situația și făceau toate eforturile pentru a nu pierde timpul oamenilor, dar fără nici un compromis pe partea de securitate.

Asta mi-a plăcut, dar din păcate problema era la pasageri. Îmbulzeli la coadă, unii voiau să-și arunce bagajul în aparatul de raze X, alții rămâneau cu obiecte metalice prin buzunare, suna poarte, trebuiau percheziționați manual. Alții aveau lichide prin bagaj, alții nu scoteau laptopurile din geantă, alții mai aveau pe acolo cine știe ce combinație ciudată de electronice, cabluri și baterii care necesitau inspecția amănunțită a bagajului. Toate duceau la întârzieri.

Asta este, uneori pierzi avionul.

M-am uitat pe conturile de social media ale aeroportului și nu a apărut în ultima lună o recomandare pentru ca pasagerii să vină mai din timp la aeroport. Perioada când era nevoie de așa ceva era, de obicei, vara, când se pleacă în concedii și numărul pasagerilor crește. Dacă de acum apar astfel de cozi, ar fi putut să anunțe. Ultimul comunicat de presă pus pe site este din octombrie 2018. Ultimul mesaj pe Twitter este din 2014. Pagina de Facebook este plină de lansări și evenimente.

Aeroportul Otopeni trebuie extins, a depășit de vreo doi ani capacitatea maximă de pasageri/an. Statul român, însă, nici nu a început exproprierile pe suprafața necesară, iar după acestea există un termen de 3-4 ani de realizarea a unui nou terminal. Fiind în România, probabil că-l vom vedea prin 2030, când nu m-ar mira să fie deja depășit.

    45 comentarii

  1. Eu am patit sambata. Avion la 7:05. Ajuns in aeroport la 6:30. Prins cu noroc. Ce e drept eu am primit un mail de la compania aeriana ca trebuie sa ma prezint mai devreme deoarece este aglomerat, dar m-am gandit ca la acea ora, cu checkin facut si fara bagaj de cala e imposibil sa nu am timp. Data viitoare stiu.

      (Citează)

  2. La 5:30 am ajuns in aeroport, evident.

      (Citează)

  3. De acord, aeroportul e sub orice critica la momentul actual, si-a depasit de mult capacitatea si o sa fie din ce in ce mai rau.

    Cu ce nu sunt de acord si mi se pare, din nou, sub orice critica: nici tu si probabil nici altii nu sunteti la aceeasi calatorie cu avionul din Bucuresti (sau din orice alt oras din lume), si cu toate astea vrei sa fii anuntat dinainte ca trebuie sa vii cu macar 2h inainte de inchiderea portii? Scuza-ma, dar asta credeam ca e deja informatie de bun-simt chiar si pentru cei care n-au calatorit niciodata inca. Eu stiam chestia asta de dinainte sa zbor prima oara, e pe tot internetul.

    O fi trezitul la ora 4 dimineata dificil, dar nu cred ca bate stresul, nervii si fuga prin aeroport ca sa prinzi avionul in ultimul moment. Dar ne-am obisnuit cu prea bine, aia e problema.

      (Citează)

  4. Suntem pe final de bula, e normal ;)

      (Citează)

  5. Ia uite ce au construit turcii, in mai putin de 4 ani: https://youtu.be/m-_-qa7DtW4

      (Citează)

  6. Ca sfat, in terminalul nou merge mai repede security check-ul. Si cu coada pana la usa n-am stat pasapoarte plus security check mai mult de 30 de minute dar e drept ca la prima vedere pare dramatica treaba.

    Timpul de asteptare pe Otopeni este unul dintre cele mai bune vazute in general si ne putem uita la aeroporturile din UK sau si de ce nu, aeroporturile de prin Asia sau Orientul Mijlociu unde 2 ore ca sa intri sau ca sa iesi e o chestie normala.

    Asta nu inseamna ca Otopeni nu are nevoie de extindere, inseamna doar ca noi suntem obisnuiti cumva. Ma uit si la magazine (Lidl, Mega, etc) cu oamenii incep sa vocifereze daca stau deja mai mult de 2-3 minute la coada.

      (Citează)

  7. Astea sint mofturi. Doar se stie treaba ca la “international” trebuie sa fii in aerogara cu cel putin 2 ore inainte de zbor. Inca n-ati patit treaba cu “s-a defectat avionul, asa ca veniti maine la aceeasi cursa” ca-n jungla nu aveau altul disponibil (Borneo).

      (Citează)

    • Am patit treaba cu “pilotii sunt indisponibili si n-avem altii asa ca veniti maine”. Ma intreb ce ii durea pe saracii piloti dupa o noapte in Amsterdam.

        (Citează)

  8. Mai mare decat problema de la security mi se pare problema de la check-in, cel putin la companiile low cost. Pentru ca se incurajeaza sa lasi bagajele la cala (ex. bagaj de cala de 10kg la pretul celui de cabina de acelasi pret), si pentru ca deschid check-inul cu foarte mult timp inainte, ajung sa se inghesuie la 2-3 ghisee oameni din 10 zboruri, ceea ce inseamna cateva sute de oameni la coada. Asta vara, intr-o dimineata, la ora de varf, am stat la coada la Wizz la bagaje mai bine de o ora, si cam 45 de minute la security. Am avut mare noroc ca am ascultat de Wizz care m-a avertizat ca ar trebui sa ajung cu 3 ore inainte, altfel pierdeam zborul. Mi se pare ca la noi ca se misca si foarte incet angajatii de la check-in. Spre exemplu, m-am intors duminica din Franta, coada la bagaje era cam de 300 de persoane, dar nu a durat mai mult de juma de ora, desi nu erau decat 3 ghisee deschise.

    Si da, in conditiile in care eu vin mereu cu 2 ore inainte, daca n-am bagaj, si 2 ore jumate – 3 cu bagaj (la low cost sau Tarom, ca la celelalte companii merge mult mai repede treaba), am o problema cu cei care vin cu o ora inainte si vor sa se bage in fata. Vino la timp, mai pierzi vremea prin duty free sau lounge, ca presupun ca la intoarcere, in strainatate, nu ajungi in aeroport cu 40 de minute inainte de zbor.

      (Citează)

    • Ah, si ca solutie: mi-ar placea foarte mult ca in aeroport sa introduca o facilitate “skip de line”. La un pret nesimtit, gen 150 euro, si limitate la un anumit nr mic pe ora, sa nu deranjeze ceilalti calatori, sa poti sa nu mai stai la coada la security sau la pasapoarte. Astfel, daca esti intarziat, sau daca iti place sa vii cu juma de ora inainte, ca bossu’, nicio problema, te bagi in fata, dar platesti tot ca bossu’.

        (Citează)

  9. Aoleu. Auzisem că e nasoală treaba, dar nu mă gândeam că e chiar așa.
    Bine de știut!

    Am zis că nu-mi mai iau zboruri așa dimineață, cu prima ofertă foarte bună pe care am găsit-o, ghici ce: decolare la 6:05. Revin cu un update cum e situația la 4 dimineața în aeroport.

      (Citează)

  10. Eu nu am avut niciodata probleme si zbor destul de des. Regula insa este de a ajunge cu doua ore inainte de zbor. Daca inca nu s-a deschis check-inul, pana beau un ceai sau mananc un senvis se deschide.

      (Citează)

  11. Sunt și situații mai tâmpite:

    Zbor cu Taromul, desigur, dimineața.
    Check-in făcut, bagaj de cală. La ghișeele Tarom cozi mici pentru cei care n-aveau check-in-ul făcut, dar coadă uriașă și foarte lentă la baggage drop.
    Până la urmă am mers la o codiță, că acolo mai erau câte 3-4 persoane…

    Plus, la controlul de securitate, mulți idioți.
    Personalul de acolo explica tuturor că tabletele și laptopurile trebuiesc scoase din bagaj. Desigur, în față am avut doi indivizi (români, ca să nu se credă cu nu înțelegeau limba!) care au fost întorși (oprită banda, dat bagajul înapoi, scos divice-ul, adus altă tavă…) și care afișau acea privire nevinovată, tâmpă, de vițel la coadă nouă …
    Dacă ar ma fi trebuit să scoată și toți recipienții cu lichide (max. 100 ml) și să le ”prezinte” în pungi zip-lock transparente, conform regulilor…

    Soluții:
    Una, plecând de la observația că ghișeele pentru check-in sunt alocate ca tarabele în piață (n-a venit precupeața, nu are voie altcineva s-o folosească că, de, e a ei!): multe brenduite, goale (nefolosite) la ora de vârf. Alocări suplimentare, folosirea panourilor electronice de semnalizare ar salva timp.

    Alta, comună în multe aeroporturi: dacă nu baggage drop automat pentru toate direcțiile, (depus bagajul pe cântarul securizat, scanat boarding pass-ul, tipărit eticheta și codurile, aplicat eticheta și codurile), măcar baggage drop multi linie (ok, El Al-ul are reguli speciale…) cu mai multe chișee.

    Și, pentru ”neascultătorii” de la controlul de securitate: n-ai ascultat indicațiile (n-ai scos laptopul, sticle de apă/suc în bagaj…), poftim înapoi la coadă. Nu-i drept ca pentru astfel de persoane să sufere atâția!

      (Citează)

    • Oooo, sa prinzi un zbor spre/dintr-o zona turistica, undeva la “margine” sau in plin sezon, sa vezi pensionari cu monede prin buzunare, cu diferite probleme de locomotie, de comunicare (multi nemti care nu stiu alta limba) si unde au doar 1-2 ghișee… Dai buna ziua la gîște, nu altceva…

        (Citează)

  12. Nu. Asta e vina Romaniei. Un an jumate am mers la 2 sapt Bucuresti Viena si retur. Niciodata nu am venit cu mai devreme de 45 de minute inainte de decolare la aeroport. La viena nu a fost nici o problema. In romania am inceput sa vin cu o ora, o ora jumate. Nu e nici o lipsa de respect. E ca un autobuz. Am un ghiozdan si am avion la 7:00. Nu e normal sa pierd atatea ore in aeroport inutil. Ok. Mergi cu avionul de 3 ori pe an in vacanta si ai si o tona de bagaje, mi se pare perfect normal sa mergi mai devreme. Dar atat timp cat ai o gentuta si zbori la 2 zile din 2 in 2 saptamani, mi se pare stupid sa pierzi 4 ore in aeroport pe saptamana.

    Andreea:
    Adevarul e ca daca ajungi cu juma de ora inainte de zbor, nu stiu cum te astepti sa il prinzi, probabil te-ai bagat in fata. Iar asta e o lipsa de respect fata de oamenii care chiar s-au trezit la 4 jumate sa ajunga cu 2 ore inainte.

    Regula de aur, in aeroport vii macar cu o ora jumate inainte (daca nu ai bagaj), ca nu stii ce se poste intampla. Si da, problema e cand vii cu o ora jumate – doua si tot nu ajungi la timp la poarta, dar pentru cei care vin cu mai putin de o ora inainte, sincer, nu am pic de intelegere.

      (Citează)

  13. Andreea:
    Ah, si ca solutie: mi-ar placea foarte mult ca in aeroport sa introduca o facilitate “skip de line”. La un pret nesimtit, gen 150 euro, si limitate la un anumit nr mic pe ora, sa nu deranjeze ceilalti calatori, sa poti sa nu mai stai la coada la security sau la pasapoarte. Astfel, daca esti intarziat, sau daca iti place sa vii cu juma de ora inainte, ca bossu’, nicio problema, te bagi in fata, dar platesti tot ca bossu’.

    Exista fast track, costa 200euro de persoana, sau 300 pentru 2 persoane.

      (Citează)

  14. Am fost acolo. Problema a plecat de la Lufthansa, care avea 4 zboruri de care se ocupau teoretic 6 oameni, din care 3 au plecat. Am înțeles că e criza de personal la check-in. După care a fost o pană de curent, care a defectat banda de bagaje. Asta se intampla des. Cand ai aparut tu la aeroport, oamenii aia din față sunt cei care așteptaseră să facă check-in-ul si dupa ce s-a reparat banda, s-au mutat rapid la coada de security / verificat pasapoarte.
    După o oră s-a golit aeroportul.
    Problema la aeroport e alta :
    Nu au cărucioare de bagaje pentru când vii. Nu au personal suficient pentru persoanele care cer asistență (scaun cu rotile). Dacă ieși pe usa de la sosiri și îți aduci aminte ca mai ai un bagaj de luat sau cum a fost acum cateva zile, una si-a uitat copilul, nu te lasa sa mai intrii.
    Taxiurile pirat.
    P.S. băieții aia cu mitralierele sunt chiar simpatici.

      (Citează)

  15. Exact acelasi lucru l-am patit pentru un avion spre Londra, dimineata. Imbulzeala mai mare ca la ora 5 atunci nu am mai vazut.

      (Citează)

  16. Între 6 – 8 pleacă toate cursele din primul val spre Europa.
    Stai să vină vara, să se adauge și zborurile charter și ne-am scos :)

      (Citează)

  17. Andreea:
    Ah, si ca solutie: mi-ar placea foarte mult ca in aeroport sa introduca o facilitate “skip de line”. La un pret nesimtit, gen 150 euro, si limitate la un anumit nr mic pe ora, sa nu deranjeze ceilalti calatori, sa poti sa nu mai stai la coada la security sau la pasapoarte. Astfel, daca esti intarziat, sau daca iti place sa vii cu juma de ora inainte, ca bossu’, nicio problema, te bagi in fata, dar platesti tot ca bossu’.

    Asta exista deja, private jet, doar ca pretul nesimtit pleaca de la 2000 de euro.

      (Citează)

  18. Desi am observat ca parca in ultima vreme sunt ceva mai mari cozile, n-am avut niciodata parte de nimic extrem la capitolul asta in Otopeni si ultima data am zburat de acolo vineri, 29 martie. Zbor de la 20:15, am ajuns in aeroport pe la 17:45, la 18:15 deja eram la poarta de imbarcare si imi scosesem laptopul sa mai lucrez ceva. Bineinteles, checkin facut si n-am niciodata bagaj de cala, doar ghiozdanel care incape sub scaunul din fata, chiar daca sunt plecata cu saptamanile.

    Am avut parte insa de cozi enorme la securitate la Tegel (terminalul C) in Berlin la cateva zile dupa. Ajuns la aeroport la 4:50 (da, dimineata), mi-a luat mai bine de o ora sa trec de controlul de securitate si asta in conditiile in care din momentul in care coada iesea cu vreo 20 de metri afara din cladire, ne-au luat pe toti cei care eram dincolo de usa si ne-au ghidat catre o alta zona.

    La nici o saptamana dupa am zburat din celalalt aeroport din Berlin (ora similara) si am trecut de controlul de securitate in maxim 3-4 minute. Si mare parte a timpului asta a fost mancata de pus la loc lucruri in ghiozdan.

      (Citează)

  19. Pai si cu ce ma incalzeste pe mine facilitatea asta skip the line? O sa imi adauge inca x minute la timpul de asteptare doar pentru ca un “barosan” vrea sa dea banu’ ? Nu, mersi…

    Andreea:
    Ah, si ca solutie: mi-ar placea foarte mult ca in aeroport sa introduca o facilitate “skip de line”. La un pret nesimtit, gen 150 euro, si limitate la un anumit nr mic pe ora, sa nu deranjeze ceilalti calatori, sa poti sa nu mai stai la coada la security sau la pasapoarte. Astfel, daca esti intarziat, sau daca iti place sa vii cu juma de ora inainte, ca bossu’, nicio problema, te bagi in fata, dar platesti tot ca bossu’.

      (Citează)

    • Pai presupun ca nu se vor inghesui prea multi sa dea 200 euro pt asta, cat inteleg ca costa. Dar macar cand un ghertoi vrea sa se bage in fata, poti sa ii zici sa isi cumpere din asta daca se grabeste, sau data viitoare sa plece la timp de acasa.

        (Citează)

  20. Aeroportul Otopeni a devenit ca traficul din Bucuresti, la orice ora e aglomerat cu precadere dimineata. Si asta se intampla de ceva timp… Acum 2 ani, am plecat luni la 7 dimineata (ora zborului) si la 5 cand am ajuns in aeroport era aceasi coada descrisa in articol… Mai mare mi-a fost suprinderea la intoarcere, am aterizat vineri spre sambata noaptea, undeva in jurul orei 1. Era “omor” pe Otopeni. Bine ca la intoarcere nu aveam de prins alt avion ci doar un taxi pentru care am asteptat in jur de 30 de minute doar ca sa ajung sa dau comanda la roboteii aia de la Sosiri…

      (Citează)

  21. Decat sa stau 3 ore in aeroport la 7 dimineata mai bine nu mai plec nicaieri. Mi e si groaza cand o sa am nevoie sa iau avionul, cred ca nici nu ma mai descurc la ce nebunie vad ca e

    Also, de ce pleaca toata lumea la orele alea la care dorm si gainile? Nu fac pe desteptul, din contra, sunt total habarnist

      (Citează)

  22. Eu zic ca Otopeniul este ok ca aeroport, cu exceptia primelor ore ale zilei, in anumite zile. Si puse naibii niste afise, mari, peste tot, cu lucrurile interzise la bagajul de mana si cum se procedeaza la controlul de securitate. Nu-i normal sa te puna aia sa scoti deodorantul, samponul, fixativul, latptopul si tableta dupa ce s-a vazut la scanare (desi este unul acolo care te intreaba de sanatate inainte sa treci). Am prins si eu aglomeratie si atunci am observat ca nu toate filtrele de securitate erau deschise. Poate ar fi cazul ca la momentele de varf sa fie mai multi oameni de la securitate acolo. In schimb ma enerveaza drumul lung pana la terminal, la sosire. Ceva trebuie schimbat acolo. Si refacute pistele de aterizare, mereu ma intreb cum de nu face avionul pana la cate denivelari sunt. Si un lucru bun, am observat ca nu se mai aplauda la aterizare.

      (Citează)

    • Teoretic Le scoti inainte de scanare. Dupa le scoti ca aceste lucruri nu “se vad” cum trebuie pe scanner..cel mai bine le scoti pe toate din prima si gata. Plus ca sunt afise puse cu ce trebuie scos, cum trebuie pus etc

        (Citează)

  23. Statul român, însă, nici nu a început exproprierile

    Comunism?

    Who are you and what have you done with Radu?!?

      (Citează)

    • Exproprierea e o masura normala in orice sistem economic. Nu o sa oprim o autostrada pentru ca ti-ai cumparat tu un metru patrat de pamant fix in mijloc. Comunismul nu are nici o legatura cu asta.

        (Citează)

  24. Giovani:
    eu vin cu un sfert de ora inainte si nu am avut niciodata probleme.
    https://www.stirilekanald.ro/giovani-becali-surprins-in-aeroport-la-protocolul-diplomatic-unde-a-fost-tratat-la-fel-ca-un-demnitar-16577553

    Exista Visa Infinite :)
    Serviciul de protocol VIP in cadrul aeroportului Henri Coanda
    Ofera acces la culoarul diplomatic, facilitarea formalitatilor de control vama, acces in lounge-ul VIP, transfer cu limuzina pana la aeronava, boarding prioritar.

      (Citează)

  25. Andreea:
    Adevarul e ca daca ajungi cu juma de ora inainte de zbor, nu stiu cum te astepti sa il prinzi, probabil te-ai bagat in fata. Iar asta e o lipsa de respect fata de oamenii care chiar s-au trezit la 4 jumate sa ajunga cu 2 ore inainte.

    Regula de aur, in aeroport vii macar cu o ora jumate inainte (daca nu ai bagaj), ca nu stii ce se poste intampla. Si da, problema e cand vii cu o ora jumate – doua si tot nu ajungi la timp la poarta, dar pentru cei care vin cu mai putin de o ora inainte, sincer, nu am pic de intelegere.

    M-am corectat imediat mai jos. Zic sa citim tot inainte.

      (Citează)

  26. Andreea:
    Adevarul e ca daca ajungi cu juma de ora inainte de zbor, nu stiu cum te astepti sa il prinzi, probabil te-ai bagat in fata. Iar asta e o lipsa de respect fata de oamenii care chiar s-au trezit la 4 jumate sa ajunga cu 2 ore inainte.

    Regula de aur, in aeroport vii macar cu o ora jumate inainte (daca nu ai bagaj), ca nu stii ce se poste intampla. Si da, problema e cand vii cu o ora jumate – doua si tot nu ajungi la timp la poarta, dar pentru cei care vin cu mai putin de o ora inainte, sincer, nu am pic de intelegere.

    Prin vest asta e complet posibil…Avion la 07:40. Trezit la 06:00. la 7:00 eram la poarta de imbarcare…am avut timp si de cafea…

      (Citează)

    • Depinde de aeroport :)))
      Radu daca nu te prezinti in general cu 2 (doua) ore inainte la orice aeroport international ai sansa sa pierzi avionul.
      Otopeni pe langa capacitatea lui redusa de a prelua calatori mai are o problema pe noi romanasii.Ne vezi peste tot suntem aia care vor sa sara in fata ca nu mai prind avionul. Ii vezi in Roma ii vezi in Milano ,ii vezi in Madrid,ii vezi in Londra si lista poate continua. Nu este o regula nescrisa ca poti sa sari in fata daca pierzi avionul e tupeu si atat. Aaa stai ca si in Hamburg am dat de niste romani de etnie roma care au blocat securitatea pana au deschis nemti alte doua puncte. Ca sa nu spun ca in Houston am stat 3 ore la security check si erau doua avioane aterizate si decat doua puncte. (atat lucrau la ora 5 dimineata la americani)

        (Citează)

  27. Giani Mucea:
    Exproprierea e o masura normala in orice sistem economic. Nu o sa oprim o autostrada pentru ca ti-ai cumparat tu un metru patrat de pamant fix in mijloc. Comunismul nu are nici o legatura cu asta.

      (Citează)

  28. Giani Mucea:
    Exproprierea e o masura normala in orice sistem economic. Nu o sa oprim o autostrada pentru ca ti-ai cumparat tu un metru patrat de pamant fix in mijloc. Comunismul nu are nici o legatura cu asta.

    Giani Mucea:
    Exproprierea e o masura normala in orice sistem economic. Nu o sa oprim o autostrada pentru ca ti-ai cumparat tu un metru patrat de pamant fix in mijloc. Comunismul nu are nici o legatura cu asta.

    eu cumpar de unde vreau si de la cine vreau. terenul meu este al meu (atat timp cat l-am cumparat, legal) daca trebuie expropiere trebuie conform legii sa faca despagubire in functie de valorile aflate la acel moment pe piata. din acest motiv se afla pe instantele de judecata atat de multe procese (penale sau nu?)
    pe timpul comunistilor iti dadea banii si terenul unde sa te arondezi + loc de munca. pe timpul capitalistilor iti da bani sa mananci o saorma +m (ca cica purcica nu au bani).
    explica oprirea autostrazilor din cauza liliecilor? (vorbea presa romana)?? pe ce timp, ce si cum? mai sunt multe de zis dar nu am chef sa fac scriu un roman (daca intelegi)??

    astept raspuns
    ??

      (Citează)

    • Ce sa-ti raspund? Sunt perfect de acord cu primul paragraf si nu prea inteleg rant-ul din celelalte doua.

        (Citează)

  29. Daca citeai mai jos cu 1 rand ai fi vazut ca era vorba de 5:30 si nu ai mai fi pierdut timpul cu scrierea acestui comentariu care se vrea acid.

    Andreea:
    Adevarul e ca daca ajungi cu juma de ora inainte de zbor, nu stiu cum te astepti sa il prinzi, probabil te-ai bagat in fata. Iar asta e o lipsa de respect fata de oamenii care chiar s-au trezit la 4 jumate sa ajunga cu 2 ore inainte.

    Regula de aur, in aeroport vii macar cu o ora jumate inainte (daca nu ai bagaj), ca nu stii ce se poste intampla. Si da, problema e cand vii cu o ora jumate – doua si tot nu ajungi la timp la poarta, dar pentru cei care vin cu mai putin de o ora inainte, sincer, nu am pic de intelegere.

      (Citează)

  30. Pe Facebook au cover cu România 100…

      (Citează)

  31. Sambata am zburat la 7:45. Venit la 7 si ceva in aeroport, trecut fara probleme. Timp si de instagram. Mai greu s-a trezit avionul c-a mai facut niste verificari. Probabil uitasera sa puna pliantele cu Dancila si Romania 100 :D

      (Citează)

  32. Sa fim clari, nu te prezinti cu minimum 2 -3 ore la aeroport meriti sa pierzi avionul, no comment, nu esti punctual ramii afara that’s it!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus