un blog de Radu Dumitru

Oferte bune de decembrie, plus ghid de whisky, gin și alte băuturi fine. Robotesc și la canalul meu de YouTube, orice Subscribe ajută.

Update burgeristic: Guinness & Jameson Bacon Cheeseburger și pizza super-extra-mega-picantă

25 Jan 2019  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

25 comentarii

Am fost la Hard Rock Cafe pentru a mânca din nou burgerul numit Guinness & Jameson Bacon Cheeseburger (54 lei). Este bun, foarte bun, mai ales dacă-l cereți făcut mediu. Carnea este incredibil de moale, chifla este exact cum trebuie pentru un burger (un “mâner” pentru ingrediente, fără a te face să simți că mănânci pâine).

Numele vine de la restul ingredientelor: sos de brânză aromat cu bere Guinness, gem de bacon aromat cu whiskey Jameson, plus roșie și salată.

Gemul de bacon chiar este o chestie reală. Uneori i se mai zice și dulceață de bacon și diverse rețete îl descriu ca un amestec de bacon, ceapă, sirop de arțar, zahăr și alte condimente. Nu mă mir, se poate face dulceață cam din orice.

Bun burgerul.


Am fost din nou și la Circus Pub (citiți și articolul mare din Turul Burgerilor), dar de data asta pentru a mânca pizza. Localul a început ca pizzerie, chiar dacă este celebru acum pentru burgerii săi, după ce a câștigat Burger Fest și s-a plasat de câteva ori în top.

Am luat o pizza Hell’s Angels (24 lei), despre care meniul scrie că este extra hot. Nu-i doar extra hot, este Moartea plecată din rândul celor 4 călăreți și întrupată, sub formă de pizza, la Circus Pub. Nu-i vorba doar de pasta de ardei iute sau de acele felii de salam picant, ci de mici bucățele de ardei iute băgate prin blat, genul de ardei iute care te face să-ți stea respirația.

În dreapta sunt o parte dintre ardeii scoși din pizza, că altfel muream.

Eu mănânc picant. Matilda mănâncă mult mai picant decât mine. La pizza aceasta am plâns amândoi ca niște copilași deși am scos toți acei ardei. Mergeți să o mâncați doar dacă vă place mâncarea foarte picantă.

Am luat și un burger, un model BAO (24 lei) ce conține vită, ou de prepeliță, rucola, bacon, ceapă prăjită, cheddar și vine cu cartofi și un pic de salată. Bun, ca de obicei.

Și-au făcut și bere proprie sub numele Circus Pub. Este produsă de Three Happy Brewers și este aromată foarte plăcut, ca o bere artizanală florală. Nu mai știu cât costă, că nu este în meniul de la mese.

Speram să mănânc și un hot-dog, că am văzut pe Facebook că îi bagă în meniu, dar încă nu erau în meniu.

    25 comentarii

  1. La pizza aia daca se straduie putin poa sa lase doar blat cu ardei prin el. Ce rahat sint marginile alea de 3 degete de paine goala?

      (Citează)

    • Nu e dom’le, asa trebuie sa arate o pizza “ca la mama ei”. parca ii si aud.

      In alta ordine de idei, bine ca ai pus poze cu ambii burgeri, asa observa lumea diferenta dintre unul de 54 de lei si altul de 24 de lei. Am umplut o cana de saliva la cel de 54, pe cand cel de 24 pare facut de Sandra Bullock in Birdbox.

        (Citează)

    • Păi pizza a fost foarte sățioasă. Eu prefer tot mai mult astfel de pizza, nu cea americană care-i foarte încărcată, și oricum te saturi mâncând una. De asta comandăm cel mai des de la Borgo Margherita https://www.nwradu.ro/2018/06/pizza-foarte-buna-de-la-borgo-margherita/

      @GabrielG: la Circus carnea este mai subțire, dar cred că au un preț foarte bun pentru ceea ce-ți oferă și calitatea ingredientelor. HRC este scump pentru că plătești și atmosfera, decorul, franciza șamd. Dacă ți-e poftă de un burger, e mai eficient să mergi la Circus dacă ești prin zonă și vrei ceva bun de mâncare.

        (Citează)

  2. Arata bine.. dar sunt un pic reticent la treaba aia cu oul in burger..

      (Citează)

  3. sper ca nu ai bagat toate alea in aceasi zi :))

      (Citează)

  4. Nu stiu ce sa zic de oul ala, e foarte mare pentru un ou de prepelita, sau poate ma inseala proportiile din poza.
    Ardei din aia iuti am si eu intr-un borcan, uscati, daca pun unul tocat marunt intr-o oala de ciorba de peste devine cam prea iute. Nu stiu ce e in capul lor sa puna atatia intr-un blat de pizza.

      (Citează)

    • Nu stiu ce e in capul lor sa puna atatia intr-un blat de pizza.

      Par a fi bird’s eye/piri-piri.
      Probabil nu vor sa investeasca 6 lei intr-un habanero bun… Au luat o pungulita din metro si o tot folosesc pentru fiecare client. Inca mai au din ea. Ai vazut si tu din pozele lui Radu ca se tot intorc ardeii la bucatarie.

        (Citează)

    • Am luat și eu mix de ardei iuți din Carrefour/Mega Image de câteva ori. Într-adevăr, unii sunt atât de iuți încât dacă pui o bucată într-o ciorbă, ai iuțit-o pe toată.

        (Citează)

  5. Nu stiu ce ar cauta un ou in burger, mi se pare ca nu-si are locul acolo. La fel ca si oul pe pizza. S-a obisnuit lumea sa manance tot felul de amestecuri, cu cat mai multe chestii ingramadite, cu atat li se pare ca e mai bine.

    Si nici faza cu pizza super iute n-o inteleg: de ce ai cumpara asa ceva daca tot nu poti manca si trebuie sa-i scoti ardeiul din blat? Ce experienta poate fi sa lacrimezi cand mananci si sa ti se taie respiratia? E vreo noua moda, probabil.

      (Citează)

    • S-a obisnuit lumea sa manance tot felul de amestecuri, cu cat mai multe chestii ingramadite, cu atat li se pare ca e mai bine

      Pizza cu cartofi prajiti. Pe ea adica.
      Si cu cremwursti. Si porumb.

        (Citează)

    • Ou pe burger merge foarte bine, este o rețetă clasică. Ou pe pizza… depinde de restul rețetei. Mănânc destul de rar pe pizza și atunci prefer de prepeliță pe pizza, că are mai puțin albuș.

        (Citează)

  6. Mie mi se pare ca oul merge perfect si pe pizza si in burger atata timp insa cat e facut ok. Adica galbenusul sa fie inca un pic moale astfel incat sa aiba rol de sos.
    Nu inteleg sensul de a tranti un ou cu galbenusul uscat pe orice. Este diferenta intre ceva care imbunatateste mult gustul si ceva care strica gustul si am impresia ca multi pur si simplu iau cate o reteta de undeva si vad ca are ou si il arunca acolo fara sa-i inteleaga rolul.

      (Citează)

  7. Mai bine ii ziceau foccacia cu ardei iute. Sincer tie nu ti s-a parut bataie de joc la 24 de lei sa iti aduca o foccacia cu 3 felii de salam si 4-5 fire de mozzarela?

      (Citează)

    • Nu, așa preferăm pizza, mai light, nu stilul american super-încărcat. N-am problemă să mănânc chiar tradiționala pizza italiană cu mozzarela și sos de roșii și un pic de busuioc pe deasupra.

      Sunt astfel de localuri prin Bucuresti: Borgo Margherita, Il Pizzaiolo pe Basarabia, Trenta Artigianale într-o oarecare măsură șamd. Noi de la ăștia luăm de obicei.

        (Citează)

    • Da, si mie imi place pizza italiana, cu cateva ingrediente nu 100 ca la noi. Dar nu o sa vezi niciodata in Italia sa iti arunce acele cateva ingrediente doar pe mijloc.

        (Citează)

  8. Și mie mi se părea ciudat oul de pe burger, până când am mâncat un eggsburger la Bureger Ranch, in piata Dorobanți. Foarte mișto, mai ales dacă gălbenușul e încă puțin moale, dă o savoare aparte cărnii. Păcat că nu mai există Ranch-ul de prin… ‘ 97.

      (Citează)

  9. Hard Rock Cafe ar tb sa isi schimbe numele in Best Burger Ever Cafe. Numele actual numa induce confuzie in public.

      (Citează)

    • E bun ca experiență totală, cu atmosferă, muzică, obiecte pe pereți șamd. Dacă vrei strict burgeri buni și preț decent, și Remodelier și Switch.eat sunt înaintea HRC în top.

        (Citează)

  10. mac gregor:
    Hard Rock Cafe ar tb sa isi schimbe numele in Best Burger Ever Cafe. Numele actual numa induce confuzie in public.

    Dupa burgerul lor am avut pb 1 luna, lol.. nu mai am curaj sa mananc burgeri de la ei. Au niste coaste decente insa.

    Burgerii de la Circus mi se par mai ok tocmai pt ca sunt mai putin inalti si mai usor de mancat, iar chiflele lor mi se par mai ok decat ce am mancat la Hard Rock.

      (Citează)

  11. Între burgerul de la HRC și cel de la Bacoa, pe care l-ai alege?

      (Citează)

    • Bacoa de departe, este cu trei niveluri peste ce se face în România. Am mai găsit unul foarte bun în Barcelona, chiar în Barceloneta pe o străduță, BRO burgers în zice.

      Cred că România nu poate concura ușor cu țări unde au vită mult mai bună la preț normal, plus o cultură prin care aleg cu atenție restul ingredientelor, nu le iau din Metro la bax.

        (Citează)

  12. Intrucat eu ajung la HRC o data pe an (cand vin in Buc), mi-as dori sa ramana acest burger in meniu permanent, nu doar temporar. Mi-a placut mult!

      (Citează)

    Leave a Reply to eBogdan Cancel reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus