un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review: aspirator robot Xiaomi Roborock S5 (genial!)

7 Jan 2019  ·

TEHNOLOGIE  ·

132 comentarii

Cel mai util gadget descoperit în ultima vreme este robotul aspirator Xiaomi Roborock 2 (numit și S5 sau S50 uneori). Nu credeam în astfel de dispozitive pentru că eram convins că nu aspiră la fel de bine ca un aspirator clasic — dar o fac sau cel puțin acest Roborock o face.

Apoi, știam că nu poate intra chiar peste tot prin casă (pe după uși sau printre picioarele unor scaune), dar m-am prins abia acum că nu are rost să-mi doresc un dispozitiv care să curețe 100% din suprafață. Mă mulțumesc și cu 98% din suprafață și din când în când intervin eu manual acolo unde nu intră robotul, dar asta tot înseamnă o economie masivă de timp și efort.

(Update ianuarie 2020: Roborock S5 Max este o versiune îmbunătățită, are un mop mai bun decât cea descrisă aici, și mi se pare cea mai bună afacere. A apărut și varianta mai nouă, Roborock S6 la PC Garage și eMAG (numit și Roborock 3, T6 sau S60). Are posibilitatea de a da nume fiecărei camere, adică poți să-i spui “clean the kitchen” și aspiră doar acea cameră. Este mai silențios, are un algoritm mai bun de mișcare și curăță mai rapid casa.)

Este scump, dar merită banii. Îl pornim la 2-3 zile (l-am integrat cu Google Assistant și-i zic doar “start the vacuum cleaner”) și, de când îl avem, casa este mereu curată fără ca eu să fac alt efort decât golirea recipientului de praf după fiecare aspirare. Roborock 2 în particular vine și cu un LIDAR cu care detectează rapid contururile casei, urcă praguri de până la 2 cm și aspiră și covoarele, are chiar și un soi de mop cu apă ce se poate atașa pentru a curăța și mai bine podeaua, este ușor de curățat și se poate controla rapid din aplicația de telefon.

Dacă s-ar inventa acum și un robot care să curețe robotul aspirator, aș fi cel mai fericit.

Specificații Xiaomi Roborock 2:

  • baterie de 5.200 mAh Li-Ion, autonomie de aprox 150 de minute și 250 metri pătrați de aspirare, încărcare în 4 ore.
  • senzor laser pentru maparea casei, senzori cu ultrasunete pentru a detecta praguri sau trepte, senzori de lovire a mobilei, detectează automat când intră pe un covor și crește puterea de aspirare.
  • wifi integrat, control din aplicație de telefon, integrate cu Google Assistant și Alexa, se duce singur la încărcare, mesaje vocale de stare.
  • poate fi programat să aspire periodic.
  • trage maxim 2000 Pa, mai multe puteri de aspirare, mop ud atașabil.
  • recipient de praf de 500 ml, filtru HEPA.
  • 3,5 kg greutate, 35 cm diametru, 9,6 cm înălțime.

Preț: între 1.950 lei și 2.200 lei la eMAG și PC Garage și evoMAG. Eu am dat 2.100 lei la final de noiembrie 2018. Alternativă mai ieftină: Xiaomi Mi Robot, fără accesoriu mop și cu putere mai mică, dar 80% identic cu acesta: eMAG, PC Garage, evoMAG.

Are cam aceleași specificații cu un iRobot Roomba 980, care costă dublu, ba chiar Xiaomi are puterea de aspirare ceva mai mare, 2000 Pa față de 1700 Pa (pascali, adică, o unitate de măsură pentru presiune). Mie mi-a fost util acest site de review-uri de roboți în luarea deciziei.

CE INCLUDE CUTIA

Roborock vine cu multe accesorii, am fost plăcut impresionat la acest aspect. Dincolo de robot în sine și de stația de încărcare, primești și un rezervor de apă ce trebuia atașat când vrei să dea cu mopul, plus o cârpă de mop de rezervă, plus un filtru HEPA de rezervă, plus filtre de apă de rezervă. Mi s-a părut un pachet bun.

CUM ARATĂ ROBOTUL

Este rotund, alb și cu acel “turnuleț” mic, în care se vede senzorul portocaliu al lidar-ului, un laser cu care mapează casa, un avantaj mare pe care-l discut în detaliu mai jos. Pe partea superioară are și trei butoane din care-l poți comanda atunci când nu vrei să faci asta din aplicația de mobil.

În partea opusă butoanelor este un soi de capac care, odată dat la o parte, permite accesul la recipientul de praf. O mică perie este de asemenea acolo, dacă ai nevoie de ea pentru curățare. Clemele de prindere a recipientului par destul de solide. Filtrul HEPA este atașat acestui recipient.

Partea frontală are un perete dublu, cel exterior culisând vreo câțiva milimetri. Atunci când lovește ceva, peretele culisează spre interior, se declanșează un senzor, robotul știe că are un obstacol în cale.

Dacă întoarceți robotul pe spate, puteți observa două roți mărișoare, cu aderență bună și un pic de “crampoane” pentru a se descurca pe covoare, plus o rotiță rotativă din cauciuc. Pe lateral are o perie albă care, prin rotație, duce praful spre peria principală, cea portocalie, care-l ghidează spre recipientul de praf.

Puteți vedea pe burtă și cei doi pini pentru încărcare și cei patru senzori cu ultrasunete, aflați pe contur în partea din față.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

via Gfycat

Primul lucru care m-a uimit este cât de încăpățânat este robotul. Dacă încape pe undeva, atunci va intra pe acolo, nu cere spațiul mult mai mare decât diametrul său. Software-ul ce-l controlează este destul de priceput pentru a varia câte puțin poziția robotului astfel încât până la urmă încape printre tot felul de picioare de mobilier și printre scaune, iar dacă încape pe undeva, de obicei poate și să iasă de acolo.

Specificațiile spun că urcă praguri de până la 2 cm și nu mint. Noi avem un astfel de prag la intrarea în baie, 2 cm de pe gresie pe altă gresie, și robotul îl urcă. Uneori se chinuie, prinde doar cu o roată, dă înapoi, atacă altfel pragul și până la urmă îl urcă. L-am văzut trecând și peste cabluri groase, urcând peste un soi de jucărie de-a pisicilor șamd.

În același timp, nu strică mobilierul. Dacă lovește ceva, nu lasă urme, nu zgârie, nu rupe nimic.

Ca mod general de lucru, robotul folosește senzorul laser (aceeași tehnologie ca la mașinile autonome) pentru a face o hartă grosieră a casei, își dă seama pe unde sunt camerele și obstacolele principale. Se mișcă întâi rapid printr-o cameră pentru a-i detecta conturul, apoi începe și o curăță temeinic, parcurgând-o pe linii de la stânga la dreapta și avansând câte un pic după fiecare linie. Asta diferă de majoritatea roboților fără senzor laser din piață, care au un soi de mișcare browniană prin care se dau cu capul de toți pereții pentru a determina forma camerei, ba chiar cred că aspiră prin astfel de mișcări aleatoare.

Dacă încape sub un mobilier, se va băga și acolo (uneori doar parțial, că poate încape cu corpul, dar nu poate trece cu turnulețul), așa că aspiră bine și pe sub pat, pe sub măsuțe de cafea șamd.

Cum spuneam, intră oriunde poate intra și software-ul îl controlează bine ca să și iasă de acolo. De exemplu, la baie îi deschid ușa pe jumătate, ca să-i rămână loc să intre, dar odată intrat să aibă loc și după ușă, ca să aspire și acolo.

Peria mică, albă și rotativă de pe lateral îl ajută să ia praful de pe lângă perete și de la colțuri, adică din zonele peste care robotul nu poate trece cu peria principală, cea portocalie.

Mopul trebuie atașat. Asta înseamnă că se pune apă în acel rezervor plat și apoi se atașează o cârpă udă de acesta (are o șină în care se prinde aceasta), iar ansamblul se culisează sub robot și se prinde automat în cleme. Se selectează în aplicație funcția mop și aspiratorul își va reduce automat puterea de aspirare, mai degrabă plimbând cârpa udă prin casă.

Mopul nu face minuni. Nu scoate pete de cafea sau alte lichide, așa cum ar face un mop manual, ci mai degrabă trebuie privit ca o cârpă udă ce reține praf suplimentar de prin casă. Rezervorul de apă ține acea cârpă udă pe toată durata “plimbării” și există și niște filtre de apă între rezervor și cârpă al căror rol nu-l înțeleg foarte bine, dar după cum spuneam, în pachet sunt incluse și câteva rezerve.

Noi folosim mopul mult mai rar, poate o dată la două săptămâni și de obicei după o aspirare normală a casei, astfel încât cârpa să ia praful invizibil ratat de prima mână de aspirare.

Odată pornit, nu prea-ți pasă ce face robotul, deși poți vedea în aplicația de mobil unde se află și oricum țipă el după ajutor dacă dă de o problemă. La noi, o aspirare durează cam 50 de minute pentru vreo 50 de metri pătrați, iar la final robotul se duce singur la dock-ul de încărcare, intră pe el și se încarcă. O aspirare consumă cam 30% din baterie, de fapt, pentru acea suprafață.

Nu știu cât de bine aspiră covoarele. Noi avem unul singur, în baie, care este pufos și înalt, iar robotul intră pe el și îl aspiră bine, dar nu știu cum s-ar descurca la o casă cu multe covoare, mai ales că, în funcție de tipul acestora, ar putea patina sau funcționa mai încet. Este gândit și pentru covoare, desigur, doar că nu vă pot da eu mai multe detalii despre acesta aspect.

APLICAȚIA DE MOBIL

Este vorba de Mi Home, care-i făcută să integreze o mulțime de dispozitive smart home Xiaomi, nu doar robotul. Instalarea robotului este simplă, durează 1-2 minute până ce acesta este detectat și integrat în aplicație.

Odată trecut peste instalare, îl poți comanda să curețe, moment când începe să facă harta casei și să-și dacă de treabă. Din aplicație îi poți cere și Zone Clean și alegi o zonă pe hartă, de exemplu o anumită cameră; am făcut de câteva ori și asta, funcționează foarte bine. Se pot seta și pereți virtuali sau no-go zones. Există și funcția Spot Cleanup, când face curat pe vreo 2 metri în jurul acelui punct.

În timpul curățării, îi poți vedea poziția pe hartă și traseul parcurs până atunci, nivelul bateriei. În zona de Settings poți alege puterea de aspirare sau preciza că i-ai montat mopul, ca să se adapteze la asta.

Eu l-am integrat și cu Google Assistant, așa că pot începe curățarea și printr-o comandă vocală. Robotul este controlat prin cloud, așa că poți comanda aspirarea și când nu ești acasă. Noi i-am dat să curețe cu vreo oră înainte să ne întoarcem acasă de Crăciun, ca să găsim totul curat.

MENTENANȚĂ

Nu mai pierd timp să aspir eu prin casă, ci acum doar curăț Roborock-ul. După ce termină de aspirat și se întoarce singur la dock-ul de încărcare, îi scot recipientul de praf și arunc ce-i în el la gunoi. Filtrul HEPA îl scot din când în când de pe recipient și-l scutur bine de tot, iar din când în când ar trebui spălat și uscat bine înainte de reinstalare.

Mai scot peria portocalie din locașul ei și o curăț de praf și mai ales de diverse fire de păr sau sârme ce se prind în ea, în special la capete. Le tai cu foarfeca și apoi le smulg din perie, ca la orice aspirator cu astfel de perie. Cu o cârpă, dacă e cazul, șterg întreg robotul, să nu fie prăfuit.

Mai dau atenție la roți, să nu se încolăcească fire de păr pe axul lor, că în timp le-ar putea bloca. Dacă am dat cu mopul, arunc apa rămasă în recipient și îl spăl bine și îl pun la uscat, iar cârpa umedă o bag la mașina de spălat.

Cu totul durează cam 5 minute și asta e tot timpul consumat acum cu aspirarea casei. Xiaomi are niște recomandări oficiale de mentenanță:

PROBLEME

Nu sunt unele semnificative. O problemă ar fi că peria principală poate prinde în ea cablurile mici, de exemplu cele cu care se încarcă telefoanele, sau diverse sfori sau sârme găsite pe jos. Ne-am obișnuit ca, înainte să pornim robotul, să luăm de pe jos (sau măcar să împingem la colț) jucăriile pisicilor, că unele au sfori, și încărcătorul de telefon (doar unul atârnă pe jos în casa noastră).

Uneori robotul prinde cumva un covoraș subțire pe care punem ghetele în acest sezon ud, când venim de afară, și-l trage după el prin casă. De obicei îi dă drumul singur după vreun metru.

Uneori împinge obiectele mici și ușoare pe care senzorul de impact nu le detectează. Mai găsești câte un pantof deplasat de la locul lui.

Cu perdelele n-a avut probleme, dar ale noastre cad maxim 1 cm pe sol, așa că nu ar avea cum să le prindă. Dacă aveți perdele/draperii care atârnă mai mult pe podea și ar putea intra în perie, poate că acestea ar trebui întâi legate la un colț sau luate de pe podea sau setat robotul să nu intre prin acea zonă. Dacă se blochează în ceva sau i se blochează peria din cauza vreunui obiect străin, oricum dă el alarma, dar să nu strice ceva până se prinde de asta.

O problemă neașteptată a fost că nu-l putem controla de la distanță dacă îi scot docking-ul din priză, chiar dacă robotul este încărcat. Conexiunea wireless este în robot, dar nu-l poți controla fără ca dock-ul să fie alimentat, probabil pentru că-l folosește ca reper pentru orientarea generală.

Dock-ul, apropo, trebuie pus într-un loc ușor accesibil, adică nu merge ascuns în debara. La o adică ar merge și ascuns, dar trebuie să-i deschizi ușa robotului la intrarea și la ieșirea de acolo. Singura problemă reală a lui Roborock este că acel dock vine cu un cablu de alimentare de 1 metru, care mi s-a părut foarte mic.

Pe lângă asta, robotul nu intră după uși sau pe unde nu are loc, așa că din când în când este nevoie să dați și cu un alt aspirator sau cu o mătură pe acolo. Treaba asta nu m-a deranjat, că practic 98% din muncă este acum automatizată.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Aspiră foarte bine, face temeinic treaba.
  • Funcții bune în aplicația de mobil.
  • Autonomie mare, la mine o încărcare = 3 aspirări (dar oricum se încarcă singur între ele).
  • Are și mop.
  • Cârpe și filtru HEPA de rezervă în cutie.
  • Cablu scurt la docking.

CONCLUZIE

Amândoi sunt foarte încântați de Xiaomi Roborock 2 și singurul meu regret este că nu l-am luat mai devreme. Îl avem de o lună și jumătate și casa arată mereu curată de atunci, că-l folosim la 2-3 zile, dar n-am mai muncit deloc pentru a o curăța. Este scump, dar veți fi mulțumiți de investiția făcută.

Preț: între 1.950 lei și 2.200 lei la eMAG și PC Garage și evoMAG. Eu am dat 2.100 lei la final de noiembrie 2018. Alternativă mai ieftină: Xiaomi Mi Robot, fără accesoriu mop și cu putere mai mică, dar 80% identic cu acesta: eMAG, PC Garage, evoMAG.

    132 comentarii

  1. E un upgrade de luat în considerare de la aspiratorul meu robot Roomba 651. Al meu merge haotic, dar isi face treaba si acoperă majoritatea zonelor din casă de mai multe ori.

    Se găsesc la noi accesoriile de schimb (filtre, perii, baterii) Xiaomi?

    Vezi că Roomba are modelul I7+ care are curățare automată.

      (Citează)

  2. Noi îl pornim aproape în fiecare zi pentru că fiind iarnă litiera pisicilor a intrat în casă.
    Aspiră ok și covoare (avem unul destul de pufos) și mocheta.
    Mai dă rateuri pe lângă litiera, dar acolo ii dau zoned cleanup 2x sau 3x și se rezolvă :)

      (Citează)

  3. Radule, cum reacționează pisoii la tobot? Nu tendința de sări pe el?

      (Citează)

    • Nu, nimic interesant. De obicei îl privesc de la distanță, îngrijorați. Din când în când, Dobby atacă peria albă rotativă de pe lateral, urmărește aspiratorul și-i arde cât o palmă în acea perie, dar nu are ce să-i facă și se plictisește rapid.

        (Citează)

  4. E cel mai util gadget pe care l-am avut pana acum. Eu l-am luat de pe gearbest la jumatate de pret fata de cat se gasea in Romania (la vremea respectiva era vreo 2400 la emag si eu l-am luat cu 1100 – prima varianta, fara mop).
    Uite un site din Ro cu preturi decente pentru consumabilele robotului.
    https://blacktech.ro/21-accesorii

      (Citează)

    • Eu am luat consumabile de pe Gearbest cu 15 $ setul ( o perie principala,doua secundare,doua filtre)

        (Citează)

    • Confirm, gasesti multe seturi pe aliexpress sau gearbest. Atat doar ca nu mai sunt cele originale, ci “aftermarket”, dar se potrivesc. Am luat si eu un set de 20$ cu 2 perii, 3 periute laterale, niste mopuri, si 4 filtre parca.

        (Citează)

    • Da, dar de pe site-ul asta din Romania iti vin mai repede si preturile sunt absolut decente. Un pic mai mari ca pe gearbest, dar aproape la jumatate fata de ce gasesti pe alte site-uri romanesti.

        (Citează)

  5. Eu am versiunea I, care e fara mop. Sunt f mulțumit de el, face o treabă bună.

      (Citează)

  6. Foarte multumit si eu de el. L-am luat de trei luni de la pcgarage. Avem si noi pisica, iar ceea ce strange in 30-40 minute de facut casa este uimitor.

    Daca vrei niste pereti virtuali (magneti) am cumparat de pe gearbest si pot sa-ti dau pentru ca am luat prea multi

      (Citează)

    • Daca are ultimele updateuri, are optiune software de pereti virtuali sau no go zone, nu prea mai e nevoie de magneti, decat pentru versiunile anterioare.

        (Citează)

    • @Dragos: n-am nevoie, mulțumesc. Îl las prin toată casa și am văzut că-i pot regla din soft niște no-go zones, dacă vreau.

        (Citează)

  7. Cum se impaca cu pisicile? Sau invers.

      (Citează)

    • cartus:
      Cum se impaca cu pisicile? Sau invers.

      A mea se fereste de el si nici macar nu a urcat pe el. Dar il priveste cand face bucataria (sta sus pe un scaun si il urmareste sa faca totul :-D )

        (Citează)

    • Ale noastre se uită de la distanță și-l mai urmăresc prin casă. Uneori Dobby atacă peria laterală când se rotește, dar n-are ce să-i facă.

        (Citează)

  8. Un review la niste telefoane xiaomi pe cand? Mi mix2, mi mix3, mi8, mi max3 etc

      (Citează)

    • Probabil niciodată, nu am de unde să le iau și nu mă interesează așa tare brandul. E bun ca preț, dar pe mine mă interesează tehnologia, iar noutățile de obicei nu vin cu Xiaomi.

        (Citează)

    • Mi mix3 pare-mi-se ca e primu cu sistemul ala de camera frontala. Mi mix4 care este anuntat vine iar cu niste chestii destul de unicat. Zic si eu. Ca doar lumea nu se invarte doar in jurul aifon si samsung.

        (Citează)

  9. eu am prima varianta, fara mop de mai bine de un an. l-am setat sa porneasca L-V la o anumita ora, isi face treaba exemplar. e ca si cum ai cumpara timp liber. ieftin.

    ce m-a enervat la el e ca aplicatia aia cere acces si la ce-ai mancat ieri si nu merge fara sa ii dai.

      (Citează)

  10. și mie mi se pare fantastic. a pensionat un zelmer de ală mare cu spălare.

    nu credeam că poate să fie atât de bun, dar d.p.m.d.v. aspiră mai bine decât omul pentru că nu se grăbește. aplicația este super utilă mai ales cu programarea unor anumite zone.

    o completare: bateria ține pentru 200-250mp – n mp – dar să veți în vedere că pentru un apartament de 96 mp suprafața de aspirat este de aproximativ 65 mp (restul e mobilă etc). la mine aspiră cam de 3 ori (îi dau aspirări succesive).

    ne place atât de mult încât am vorbit că dacă ne mutăm o să luăm mobilă ridicată cu minim 10 cm de parchet (canapea/pat etc) pentru ca aspiratorul să intre pe sub ele.

    altfel spus:
    – mașina de spălat rufe este utile? mai spălăm de mână?
    – mașina de spălat vase? la noi sub 5% din vase se spală manual, restul la mașină
    – exact la fel este și acest aspirator, practic ai tot timpul casa curată (iar dacă lucrezi mult și ai și un copil iar timpul este extrem de prețios – este de neratat).

    noi i-am spus la a mică că roboțelul îi ia jucăriile dacă nu le strânge și de atunci mereu le aranjează. doar într-o dimineață i-am făcut morală că nu a făcut curat și mi-a răspuns: „dal nu eu….loboțelul tlebuia”.

      (Citează)

  11. incearca IOS :) Nu cred ca o sa te mai deranjeze permisiunile

      (Citează)

  12. 2 intrebari

    1. Ce se intampla daca intra intr-o zona fara wi-fi? Stie sa se intoarca inapoi? Are vreun impact lipsa semnalului wifi?

    2. Vede obstacolele temporare in timp real? Adica ma refer la un obstacol care atunci cand a scanat casa nu era acolo, de ex. las o cutie in mijlocul casei. Probabil da, dar vreau sa confirm.

    Merci

      (Citează)

    • Are un cap pivotant care „tamponeaza” usor obstacolul si pe urma il memoreaza. Ulterior rescaneaza zona.
      Cand ii dai prima data curatare isi face un fel de perimetru cu toate laturile si pe urma se apuca sa mearga dintr-un capat in altul al perimetrului pe care l-a parcurs.

        (Citează)

    • Marean: 1. Ce se intampla daca intra intr-o zona fara wi-fi? Stie sa se intoarca inapoi? Are vreun impact lipsa semnalului wifi?

      N-aș putea să-ți spun, că am wifi peste tot, dar bănuiesc că își continuă treaba fără probleme, că are senzori și știe inclusiv unde să se întoarcă.

      Marean: 2. Vede obstacolele temporare in timp real? Adica ma refer la un obstacol care atunci cand a scanat casa nu era acolo, de ex. las o cutie in mijlocul casei. Probabil da, dar vreau sa confirm.

      Da, harta aia este mai mult orientativă, ca să-și dea seama rapid cât de mare e camera și pe unde ar mai putea ajunge. În practică se adaptează de fiecare dată la ce găsește prin casă.

      Noi schimbăm des configurația unor camere (avem două măsuțe în sufragerie pe care le deplasăm, un fotoliu în altă cameră care este și el mișcat, în bucătărie uneori urc un scaun pe masă—ca să intre robotul sub ea—alteori nu) și se adaptează de fiecare dată.

        (Citează)

  13. Am versiunea 1 al aspiratorului de mai bine de 1 an, excelent, n-am ce zice.

      (Citează)

  14. 1. Stie sa se intoarca, drumul de intoarcere nu are legatura cu Wi-fi, il are deja mapat.
    2. Scanarea se reseteaza la fiecare utilizare, este un fel de scanare ongoing cand se apuca de treaba, deci, daca apar chestii pe drum, le vede.

    Marean:
    2 intrebari

    1. Ce se intampla daca intra intr-o zona fara wi-fi? Stie sa se intoarca inapoi? Are vreun impact lipsa semnalului wifi?

    2. Vede obstacolele temporare in timp real? Adica ma refer la un obstacol care atunci cand a scanat casa nu era acolo, de ex. las o cutie in mijlocul casei. Probabil da, dar vreau sa confirm.

    Merci

      (Citează)

    • thank you

        (Citează)

    • La versiunea 2, cu ultimele updateuri, nu mai scaneaza de fiecare data casa, ci poti salva harta casei. Dar si in acest caz, detecteaza obstacolele noi aparute.

        (Citează)

    • CR:
      La versiunea 2, cu ultimele updateuri, nu mai scaneaza de fiecare data casa, ci poti salva harta casei. Dar si in acest caz, detecteaza obstacolele noi aparute.

      Am înțeles de la alții că, dacă-i dai Clean, scanează mereu casa. În schimb, dacă-i dai Zone Clean și desenezi o zonă cât întreaga casă, folosește vechea hartă și probabil aspiră mai rapid, că elimină niște etape de mapare. Nu știu cum se potrivește asta cu opțiunea de salvare a hărții, dar nu mi-a păsat așa tare pentru că nu contează dacă aspiră în 30 sau 40 de minute, până la urmă.

        (Citează)

  15. Pare o investiție foarte bună. La cel.ro acum este 1900 de lei.
    http://www.cel.ro/aspiratoare/aspirator-xiaomi-mi-roborock-robot-vacuum-cleaner-2-pNCs1Njcu-l/

      (Citează)

    • Doar sa fii nebun sa il iei de la CEL. Mai bine cumperi din China. :)

        (Citează)

    • Louis:
      Doar sa fii nebun sa il iei de la CEL. Mai bine cumperi din China. :)

      Si-a cumparat un prieten de la Cel si l-a dus recent la garantie. I l-au reparat in mai putin de o saptamana.
      Si eu aveam o parere proasta despre Cel din auzite, dar se pare ca nu sunt toate cazurile la fel.

        (Citează)

  16. Eu am multe covoare prin casa, e important daca le curata bine de parul de pisica.

      (Citează)

    • Depinde de covoare. Daca au parul fff mare va urca greu pe ele. Pe ale mele urca greu/rar dar sunt de alea cu fir foarte lung. Altfel, parul.garantat îl va strânge bine pentru că îl aduna peria. La covoare praful de profunzime este o problemă.

        (Citează)

    • @gaelex: pt mine problema asta a fost rezolvata de un Dyson Animal Pro V6
      Practic, mi-a schimbat viata :) il am fixat pe perete si dau destul de des pe covoare si mocheta, scoata parul de pisica din orice. in schimb nu merge clar daca covorul e f “puffy”, se incurca peria in el.

      Mi se pare misto asta dar pt par de pisica pe covor nu cred ca e f bun asa ca o raman la Dyson, care e f rapid de utilizat.

        (Citează)

    • Păr și covoare pufoase nu știu dacă duce. Probabil ai nevoie de aspirator clasic, perie de textile, insiști manual pe ele.

        (Citează)

  17. Deci ” cinezii ” stiu acum topografia apartamentului tau. In caz de razboi pe tine te ataca primu’.

      (Citează)

  18. Urca si scarile?

      (Citează)

  19. Îl am de un an și e într-adevar foarte bun. Câteva observații totuși:
    – la perdele până la podea se încurcă și te anunță că a rămas blocat (așa că am învățat să le ridic înainte de aspirare)
    – mopul nu este utilizabil dacă ai un mix de covoare și gresie/parchet
    – mă tot gândesc să fac stocuri de consumabile, căci dacă chinezii se hotărăsc să nu mai producă se poate arunca (au pățit-o niște amici)
    – toți vecinii știu când aspir, căci câinele latră constant la el cât timp se învârte prin casă

      (Citează)

  20. Review-ul ăsta a picat la fix! Chiar azi îmi ajunge comanda.

      (Citează)

  21. Galagie face? Eu am un Roomba, nu mai stiu modelul, ceva entry level, dar e cam galagios. nu poti sa-l pui sa faca curat la “orele de liniste”, ca deranjezi vecinii [cred, n-am primit reclamatii, dar nici nu vreau].

      (Citează)

    • E destul de silentios. In plus, are 4 moduri de functionare ( Quiet, Mediu, Turbo si Max), diferind puterea de aspirare. Eu il pun pe Mediu sau Turbo si aspir in living si bucatarie seara dupa 22, cu copilul de 1 an dormind in camera.

        (Citează)

    • @CR mulțumesc!

        (Citează)

    • Când e cu tine în cameră, nu prea mai poți vorbi, dar nu e la fel de gălăgios precum un aspirator clasic.

      Eu îl țin pe default, nu știu cum e pe Quiet.

        (Citează)

  22. din cate stiu eu filtrele HEPA nu se spala vreodata, doar se inlocuiesc

      (Citează)

    • Se poate spala filtrul, ba chiar parca recomanda sa il speli la 2 saptamani si sa il usuci bine. L-am spalat de vreo 2 ori deja, si functioneaza in continuare. De asemenea, are un contor in aplicatie care iti zice cand e cazul sa il inlocuiesti, atat filtrul, cat si alte piese ( bazat pe orele de functionare).

        (Citează)

    • CR:
      Se poate spala filtrul, ba chiar parca recomanda sa il speli la2 saptamani si sa il usuci bine. L-am spalat de vreo 2 ori deja, si functioneaza in continuare. De asemenea, are un contor in aplicatie care iti zice cand e cazul sa il inlocuiesti, atat filtrul, cat si alte piese ( bazat pe orele de functionare).

      Daca nu scrie pe el explicit sa il speli, nu o face, este o mare greseala, majoritatea filtrelor Hepa nu au fost facute sa fie spalate.
      Eu am filtre Hepa, la filtrul de aer si la aspirator, pe amandoua spune f clar sa nu le cureti, sa nu le ating ,etc

        (Citează)

    • Citez din aplicatie:
      ” It is recommended to clean the washable filter every two weeks, replace the filter after 150-hour work cycle. Please use just water to clean, do not use any detergent.”

      Eu din asta inteleg ca se pot spala, ba chiar ei recomanda asta. Nu am descoperit nicio diferenta inainte de spalare si dupa – robotul nu porneste daca “simte” ca filtrul nu este uscat complet.

        (Citează)

    • Se poate spăla, nu-i recomandat să-l freci cu perie, că l-ai putea rupe la nivel micro. Trebuie să ai grijă să fie bine uscat înainte să-l pui la loc, că altfel pot crește bacterii în el.

        (Citează)

  23. Louis:
    Doar sa fii nebun sa il iei de la CEL. Mai bine cumperi din China. :)

    Poți detalia te rog?
    Am cumpărat diverse produse de la ei până acum și nu am avut probleme. Să fi fost eu mai norocos?

      (Citează)

  24. Can ai zis asta mi-am amin tit de faza asta din Friends https://www.youtube.com/watch?v=8mQea59u5hA&t=3m42s

      (Citează)

  25. Cand ai zis asta <Dacă s-ar inventa acum și un robot care să curețe robotul aspirator, aș fi cel mai fericit.
    mi-am amintit de faza asta din Friends https://www.youtube.com/watch?v=8mQea59u5hA&t=3m42s

      (Citează)

  26. Tot 2100 am dat pe el in septembrie. De atunci isi face treaba regulat foarte bine si responsabil, exact cum e scris in review. Practic de cand il am, scot aspiratorul obisnuit o data la doua saptamani pentru o curatenie generala, in rest robotul e capabil sa mentina un nivel optim de curatenie.

    Ca si puncte suplimentare:
    – functie scanare extraordinara, detecteaza toate incaperile, nu se incurca pe traseu si intra in spatii greu accesibile; traseul este bine optimizat; totusi aplicatia nu permite salvarea unei harti sau memorarea unor suprafete dedicate (imi lipseste optiunea de a-i zice sa spele doar in bucatarie sau pe hol, iar el sa stie deja ce inseamna asta – de fiecare data trebuie sa-i selectez eu zona in aplicatie);
    – cand are atasat mopul, nu poti sa-i restrictionezi accesul pe covoare;
    – rezervorul de apa este micut, dupa 35-40mp se termina apa, dar el nu te atentioneaza;
    – pe covoare se descurca binisor, dar nu exceptional; detecteaza singur cand urca pe covor si creste puterea de aspirare, totusi nu reuseste sa faca minuni; daca pe covor sunt nuante foarte inchise (negru), le evita complet, ocoleste crezand ca este o gaura in care ar putea cadea;
    – covorasele din baie mai mici / usoare le impinge, in loc sa urce pe ele;
    – nu stie daca ar trebui sa revina pe o portiune ce a ramas murdara, practic robotul considera ca daca a trecut peacolo o data, este curat; ar fi grozav sa detecteze cantitatea de particule aspirate si in zonele peste medie, sa mai treaca o data by default;
    – uneori, atunci cand lasi usa intredeschisa in camera, cand face curat dupa usa respectiva poate sa o impinga suficient incat sa se inchida – ramane blocat in incapere si cere ajutor.
    – aplicatia Mi Home iti cere mult prea multe permisiuni la instalare;
    – iti indica starea consumabilelor (prin estimare in functie de orele lucrate) si te atentioneaza daca ceva nu este in regula (de exemplu iti spune daca filtrul este infundat sau a fost montat dupa spalare fara sa fie uscat complet);
    – consumabilele se gasesc doar la vendori dubiosi, iar unele chestii costa destul de mult.

      (Citează)

    • PS: partea cu memoratul hartii este in versiune beta in software, dar momentan se poate folosi doar pentru a seta bariere virtuale / no-go area. Sper sa vina cu mai multe functionalitati in curand.

        (Citează)

    • benea: – nu stie daca ar trebui sa revina pe o portiune ce a ramas murdara, practic robotul considera ca daca a trecut peacolo o data, este curat; ar fi grozav sa detecteze cantitatea de particule aspirate si in zonele peste medie, sa mai treaca o data by default;

      Sunt unele Roomba cu funcția asta, probabil și alte mărci. Dar cred că e mai simplu să mai dai încă o aspirare după terminarea primei sau să crești puterea.

      benea: – consumabilele se gasesc doar la vendori dubiosi, iar unele chestii costa destul de mult.

      Nu par așa scumpe în România https://www.emag.ro/search/xiaomi%20roborock?ref=effective_search
      Iar din China probabil le poți lua la jumătate de preț.

        (Citează)

  27. Cred că dacă aș cumpăra o sculă din asta, soția s-ar uita urât la mine. Eu sunt cel care dă, de cele mai multe ori, cu aspiratorul. Și eu intru și prin colțuri și pe sub mobilă. :)

      (Citează)

  28. Bun review-ul. Mi-am luat un Samsung Navibot prin 2013 pentru ca aveam doi Goldeni ce faceau ravagii cu parul nu numai primavara sau toamna.

    Din cate citesc la tine, singura diferenta notabila e treaba cu integrarea cu Google si aplicatia pe telefon. Probabil a mai evoluat si sistemul de ghidaj desi pe al meu l-am urmarit si trece peste tot meticulos si insistent.

    Dupa ce l-am folosit cativa ani fac si eu o comparatie intre acest Samsung Navibot si ce ti-ai luat tu:
    1. La samsung sistemul de ghidaj se bazeaza pe o camera ce fotografiaza tavanul. Daca e intuneric merge ca un betiv prin casa
    2. are si senzori laterali cu infrarosu dar are si momente dese in care se ciocneste de chestii
    3. Trece borduri de 1.5 cm vs 2 cm
    4. are sistemul sa nu pice pe scari (adica daca vede o gaura, se opreste si presupune ca sunt scari acolo si nu merge mai departe)
    5. ce imi place e ca are niste base stations pe care le pui ce creeaza un zid virtual, in caz ca vrei sa nu faca curatenie in anumite zone (ceea ce mi se pare cool)
    6. fata de Roomba am apreciat ca are 2 berii rotative, nu doar 1
    7. sistemul de navigatie si acoperire a zonelor, foarte bun. In continuare sunt multumit.
    8. Pe Samsung am dat cam acelasi pret pe care l-ai dat si tu pe al tau. Tot de pe eMag.

    Ce are in minus sau ce nu mi-a placut:
    1. n-are aplicatie (nu mi-a prea lipsit asta ca e programabil)
    2. Se incurca foarte des in cabluri si perdele. Practic, inainte sa ii dau drumul trebuia sa iau tot ce era pe jos ca altfel se poticnea pe undeva iar acum avand si copil sunt foarte multe lucruri pe jos :)
    3. izbindu-se de chestii, s-a intamplat sa insiste atat de mult incat sa ramana blocat in diverse locuri si cand ajungi acasa sa-l cauti o perioada de timp :). S-a intamplat sa-mi mute prin casa uscatorul de haine ca l-a agatat si n-a renuntat pana cand nu s-a terminat bateria.

    In ultimul timp l-am inlocuit cu succes cu un aspirator vertical cu baterii si perie ce e mult mai eficient si e relativ usor de folosit.

      (Citează)

    • Da, și mie mi-ar fi plăcut cu două perii rotative, dar sunt puține astfel de modele.

      Cam toate au sistem să nu pice pe scări. Senzorii aceia cu ultrasunete, orientați în jos, pentru asta sunt – detectează găurile.

      Am văzut ca și Roomba au unele modele cu cameră spre tavan, e bună și metoda lor.

        (Citează)

  29. nici macar nu le coboara, are niste senzori care il impedica sa cada pe scari

    Dragos: Doar le coboara

      (Citează)

  30. Pe mine m-ar interesa o poză cu recipientul de praf și dacă este grea evacuarea mizeriei. La aspiratorul fără sac trebui să bag recipientul in pungă sa nu fac praf in jurul meu, plus că trebuie clătit pentru că plasticul este electrizat și se murdărește.

      (Citează)

  31. Mi se pare fitza. Si e si foarte scump, 2000 de lei e o suma serioasa pentru un aspirator.

      (Citează)

    • Eh, doar diferena aia de 1000 de lei intre unul care iti mapeaza casa si unul care face curat fara mapare e mare. Altfel, curatenie intr-un apartament comunist fac amandoua.

        (Citează)

    • e cu siguranta o fitza in sensul in care mai toate gadgeturile sunt fitze, adica lucruri pe care le iei ca-ti plac, nu ca ai avea nevoie de ele.

      si intr-adevar si eu ma gandeam ca pretul e mare pentru o fita, pana sa aud, cu oarecare surprindere, ca aspiratorul asta chiar face treaba, ca eu ma gandeam ca e asa ca sa fie, dar se pare ca nu, avand in vedere ca mai toata lumea zice ca e excelent.

      ei, daca chiar face treaba, nu mai pare asa mare pretul… pentru ca sa zicem ca in mod normal iti ia 1-2 ore in weekend ca sa aspiri si sa dai cu mopul in toata casa… daca aspiratorul asta face 95% din treaba, atunci cele 1-2 ore devin 5-10 minute, si atunci iti pui intrebarea “cat sunt dispus sa platesc ca sa nu mai pierd 1-2 ore in weekend facand curatenie?”

      daca de exemplu esti dispus sa platesti 30-40-50 de lei, amortizezi aspiratorul intr-un an (plus sau minus) si iata ca deja merita… deci totul depinde de ce pret pui pe timpul tau.

        (Citează)

    • Il iei cu 1500 lei sau chiar mai putin (cand este promotie) din China. La un scurt search pe Google am gasit asta: https://madalinliviu.ro/xiaomi-roborock-sweep-one-mi-robot-vacuum-cleaner-2/

      Ramane doar garantia problematica dar pentru diferenta pana la 2100 lei eu zic ca se merita. Voi ce parere aveti de asta?

        (Citează)

    • Sigur. Ce-ti trebuie garantie la un produs chinezesc de 1500 de lei?

        (Citează)

    • Garantie are nashule, doar ca trebuie sa il trimiti in Spania, in cazul in care ai nevoie. Daca platesti cu PayPal transportul este gratuit pentru garantie. Deci…. :)

        (Citează)

    • Cum merge chestia asta in 4, cu China, Spania, Romania si paypal? De unde se face livrarea, cum stie paypal ca e o problema de garantie si ca trebuie livrata gratis in Spania si nu de unde ti-a fost trimis? E vreun deal special intre chinez si paypal?

        (Citează)

    • Cand ai copii si efectiv nu ai alea 1-2 ore de facut curatenie, nu mai e fita. Sau cand poti sa iesi undeva cu ei in loc sa stai sa faci curatenie…

        (Citează)

    • Foarte simplu. Livrarea se face din China iar garantia se face in Europa (Spania). Daca platesti cu PayPal, ai in cont optiunea de Refund Shipping. (https://www.paypal.com/ee/webapps/mpp/refunded-returns). Dupa ce platesti transportul trimiti catre PayPal dovada platii (factura de la curier, posta) si in cateva zile ai banii inapoi. Testat de mine. :)

      Cumparat Mi Note 2 din China, s-a stricat cu o luna sa iasa din garantie, trimis in Spania la service, trimis altul nou, facut cerere la PayPal si am primiti toti banii platiti pentru transport. :)

        (Citează)

    • nashu_mare:
      Eh, doar diferena aia de 1000 de lei intre unul care iti mapeaza casa si unul care face curat fara mapare e mare. Altfel, curatenie intr-un apartament comunist fac amandoua.

      Și puterea de aspirare, aplicația de control șamd. Eu am vrut unul pe care să nu-l alerg prin casă ca să-i apăs butoanele.

      Marean: cele 1-2 ore devin 5-10 minute, si atunci iti pui intrebarea “cat sunt dispus sa platesc ca sa nu mai pierd 1-2 ore in weekend facand curatenie?”

      Plus oboseala de după, că pe mine mă obosește să dau cu aspiratorul.

        (Citează)

    • nwradu: Și puterea de aspirare, aplicația de control șamd.

      Aia e de fapt puterea pompei. Cred ca puterea de curatenie e data si de cele doua perii care ridica mizeria la romba. O fi buna puterea pompei daca ai covoare.

      Si nu, nu trebuie alergat prin casa. Cand termina curatenia, se intoarce la baza. Sau se blocheaza ca orice alt robot si trebuie sa te duci sa il deblochezi. De fapt, nu prea vad rostul unui aspirator automat daca esti acasa atunci cand functioneaza.

        (Citează)

  32. Salut,

    1. ( nu am avut timp dar abia astept sa fac si eu asta): https://hackernoon.com/how-i-set-up-room-cleaning-automation-with-google-home-home-assistant-and-xiaomi-vacuum-cleaner-9149e0267e6d
    2. Daca ii schimbi numele din Google Home o sa poti sa spui:
    “Start ”
    “Pause ”
    “Charge ” (return to dock)

      (Citează)

    • Interesantă treabă, dar eu îi dau de obicei să facă în toată casa. Dacă vreau doar o cameră, ia câteva secunde să o indic cu degetul în aplicație.

        (Citează)

  33. Salut Radu,

    Ai apelat la un designer de interioare cand ai renovat? Sau este opera personala?

    Ms.
    Mihai.

      (Citează)

  34. Acum am observat, dupa ce ai pus harta: dulapul de langa usa de la intrare e calea spre Narnia.

      (Citează)

  35. Foarte bun review-ul Radu, felicitari! Imi place ca you went the extra mile prin adaugarea gif-urilor, ai putea sa pui filmuletele si pe instagram / social media astfel de continut merge foarte bine acolo :)

      (Citează)

  36. nashu_mare:
    Sigur. Ce-ti trebuie garantie la un produs chinezesc de 1500 de lei?

    exact :)

      (Citează)

  37. m-ar interesa un model fara mop cu aceeasi putere si senzori.stiti cumva daca exista?am destul de multe covoare in casa si nu am ce face cu functia de mop.multumesc!

      (Citează)

    • Exact asta ma intereseaza si pe mine. Fara mop, aceeasi putere, aceeasi abilitate de mapare etc

        (Citează)

    • Exact asta cautam si eu – un model asemanator dar fara mop. Si exista Xiaomi MiJia Mi Robot, Li-Ion 14.4V 5200mAh, 55W, 0.42L. Este versiunea 1 a modelului prezentat de nwradu. Tocmai l-am comandat cu 1350 de le pcgarage

        (Citează)

  38. primul destept care face o masina de calcat haine are banii mei.

      (Citează)

  39. Nu ştiu dacă am reţinut corect, dar ziceai că ai luat un alt model de Black Friday, apoi că l-ai returnat şi ai ales modelul acesta. Şi că o să explici de ce ai făcut asta în review :D

      (Citează)

    • uite cine e atent. o blina rosie pentru Hoinaru.

        (Citează)

    • N-am intrat în detaliu în review, că deja e lung.

      Pe scurt: luasem Roomba 685 (parcă). Acasă am descoperit că nu are wifi sau vreun control din aplicație, e practic “dumb”. Am descoperit asta când mă întrebam de ce nu-l găsește aplicația când doream să-l instalez prima oară.

      Acest model deja nu mai apare la ei pe site și eram sigur că Roomba nu face roboți fără wifi. Noroc cu site-ul ăla străin de review-uri de roboți, că altfel nu aflam clar ce și cum se face.

      Cum nu voiam să alerg după Roomba prin casă ca să-l găsesc și să-i apăs butoane, l-am returnat de atunci. Intrasem deja în modul “vreau robot”, așa că am dat mai mulți bani pe Xiaomi.

        (Citează)

    • Ah, ok. Credeam că e vreun motiv mai special. :)

        (Citează)

  40. Salutare! Rugaminte mare, mare de tot: stii cumva pe cineva care are purificatorul de aer de la Xiaomi (Xiaomi Mi Air Purifier 2). M-ar interesa teribil un astfel de purificator si parca nu m-as risca sa-l comand si apoi sa realizez ca nu este ceea ce caut.
    Sau daca stii vreun purificator de aer mai acatarii (uz casnic – m-am saturat de praf si noxe).
    Multam,
    Dragos

      (Citează)

    • L-am cumpărat de black friday, mi-a ajuns pe sfârșitul lui noiembrie și de atunci merge continuu.
      Pot să îți spun, că factura de curent o să îți sară cu 10-20 lei în plus față de până acum, pot să îți spun că dacă cel mic doarme în cameră nu se mai trezește cu nasul uscat dimineața, aerul se mișcă în cameră (diverse particule de praf le văd pe cameră).
      Nu i-am făcut încă review, urmează deja are 771.8 ore de muncă și 29010 m3 de aer purificat :)
      Poți vedea unboxingul aici.
      Pot doar să îți spun atât, cumpără-l acum!

        (Citează)

    • Salut,
      Si eu am luat purifier 2s, l am prin pe un site românesc la 660 lei. Uimitor, chiar l au livrat.
      A mers în continu de aproape 2 luni, arată foarte bine, integrare în google home, aplicatie ok (lasand la o parte multitudinea de permisiuni cerute). Arată temperatura, umiditatea si cat de “curat” e aerul. Relativ ok cu temperatura si umiditate (verificat din 2 surse), nu stiu de al treilea indicator.
      E plasat în living, aerul pare mai curat, în mod sigur ventilatorul porneste mult mai puternic când se gătește în bucătărie si usa e uitată deschisă. Se încadrează foarte bine în spațiu (nu e chiar urat).
      Investitie ok din punctul meu de vedere, filtrul e undeva la 68% (după aproape 2 luni de functionare efectiv nonstop), unul nou e undeva la 150 lei la magazinele românești (livrabil în 2-3 zile). După cum arată cred ca ar putea fi înlocuit cu succes de un filtru de polen pentru camion/dubita/utilitara in cazul in care nu mai produc astia filtre :D

      Sper sa fie de ajutor!

        (Citează)

    • Am si eu unul de cateva zile (de la quick, deci cam fara garantie; a ajuns in 10 zile fara incidente, vine bine protejat de ambalajul original), luat in speranta ca ma va ajuta cu filtrarea aerului de polen cand va incepe sezonul de alergii.

      Pana atunci nu am sesizat vreo diferenta notabila in ceea ce priveste aerul din camera, poate pentru ca in general este destul de curat, lucru confirmat si de ecranul lui 2s.

        (Citează)

    • Ma gandeam si eu sa cumpar un purificator/umidificator de aer, ca sa nu ma mai trezesc diminetile de iarna cu nasul uscat (incalzire pe lemne, soba inghite aerul cald si umed pt a intretine arderea). Am observat ca aparatele mai de calitate costa destul de mult, aproape cat un sistem de ventilatie cu recuperare de caldura (care are si niste filtre pt praf). A luat careva in calcul varianta asta pentru a avea aer proaspat in camera?

        (Citează)

  41. Dragos: Sau daca stii vreun purificator de aer mai acatarii (uz casnic – m-am saturat de praf si noxe).

    Am eu, e ok (desi pentru mine a fost mai mult un moft) cere-i lui radu e-mail-ul meu daca vrei mai multe detalii.

      (Citează)

  42. Salut!
    Eu l-am trimis azi cu DPD pe al doilea in Spania.Le-am cumparat de pe Gearbest.
    Primul cu eroare 1 dupa 2 saptamani,
    Al doilea probleme cu puterea de aspirare dupa 30 zile.
    Gearbest la ultima solicitate o sa imi ofere banii inapoi deorece nu este in stoc la ei.
    Acum nu stiu daca sa continui cu al treilea sau sa astept V3….,
    Mai sunt vanzatori pe Aliexpress cu livrare din Germania si ofera piese de schimb timp de 3 ani, doar ca trebuie sa le montezi singur.

      (Citează)

  43. claudiuc: Am eu, e ok (desi pentru mine a fost mai mult un moft) cere-i lui radu e-mail-ul meu daca vrei mai multe detalii.

    Multam fain Claudiu! Macar sa nu arunc banii pe geam…

      (Citează)

  44. Fix astăzi am dat comanda de unul de pe aliexpress. 1700 cu tot cu extra accesorii. Zice ca se livrează în 2 – 5 zile, acum sa vedem. Abia aștept să-l testez, după n-spe sute de reviweuri citite, nu am văzut sa aibă mari probleme având în vedere prețul mult sub altele cu astfel de specificații.

      (Citează)

  45. Avem 2 câini și un toddler, așa ca e musai sa aspiram zilnic. După ce my love-affair cu Roomba a eșuat lamentabil (was constantly bouncing Off The Walls) și am încercat alți câțiva roboti-minune returnați la scurt timp după achiziționare, in Noiembrie am primit Roborock-ul cadou. Și pana acum sunt mulțumită. Avem parchet, gresie și covoare, dar pana acum s-a blocat o singura data in “rochia” pomului de Crăciun. :) Avem un open plan la living-dining-kitchen area așa ca e simplu sa-l programez sa aspire (parul de câine) prin aplicație când nu suntem acasă. A fost cumpărat de pe Amazon cu aprox. $400.

      (Citează)

  46. “Dacă s-ar inventa acum și un robot care să curețe robotul aspirator, aș fi cel mai fericit.”
    Apoi trebuie sa-l cureti e ala.

      (Citează)

  47. Salut, Radu! Foarte bine venit acest review. Caut de ceva timp o astfel de solutie pt aspirare/maturare. Avem doi copii mici si, din lipsa de timp, nu apucam sa facem curat macar de doua ori pe saptamana.
    Te rog sa ma ajuti cu o informatie: in specificatii am vazut ca are o inaltime de 9,65cm, patul are o inaltime de fix 10cm, crezi ca va intra sub el sau e prea mica diferenta si nu ii permit senzorii? Multumesc!

      (Citează)

  48. multumesc pt raspunsuri si lui Radu pt review.M-am hotarat sa cumpar varianta fara mop de la pcgarage. O intrebare pt Radu: Care este linkul tau de profitshare pt acel produs?sau cum fac sa il comand si sa se vada ca e de la tine(multumirile nu tin de foame)?

      (Citează)

  49. nwradu:
    https://l.profitshare.ro/l/5422238

    Mulțumesc!

    Poți să dai și click pe un link normal de PC Garage și la observații în comandă să scrii “m-a convins nwradu.ro”. Nu cred că știu cei de acolo ce înseamnă asta, dar mi se pare la fel de cool :P

    produsul de pe link este varianta cu mop,eu vreau sa optez pt cel fara mop(am destul de multe covoare in casa).adica asta:https://www.pcgarage.ro/aspiratoare-robot/xiaomi/mijia-mi-robot/ si ma intrebam daca ai link de profitshare pt el,voi scrie si la comment in comanda!multumesc!

      (Citează)

  50. nwradu:
    Dacă dai click pe linkul de mai sus, primesc comision din ce cumperi tu, nu musai din produsul spre care a dus linkul.

    multumesc mult!

      (Citează)

  51. sa vezi cand iti face pisica o diaree din greseala in living, cum ti-o duce robotul peste tot

      (Citează)

  52. Cum au mai zis multi singurul regret a fost ca nu l-am cumparat mai devreme. Robotul aspira (doar) unele chestii mai bine decat cu aspiratorul normal restul cam 85-90%. Sa va explic de ce consider acest lucru. E migalos trece de mai multe ori prin anumite zone, poti chiar sa ii dai din aplicatie sa treaca de mai multe ori prin acelasi loc. Fiind foarte jos si “scarmanand” bine covorul cu peria lui ridica particule fire par minuscule etc care nici nu le vezi cu ochiul liber. Covorul e impecabil, cel putin asa pare cu ochiul liber, curat zi de zi si de fiecare data cand termina curatenia si merge la casuta cutia e plina si trebuie golita (aproximativ 30 mp pe unde poate intra, nu puneti toata suprafata casei). E drept cutia e putin micuta dar asta nu ma deranjeaza, daca ar fi fost cu 50% mai mare care era diferenta? Tot trebuia golita dupa fiecare aspirare. Asa a incaput bateria aia inepuizabila. Cu mopul l-am folosit doar pe gresie pana acum, contrar recomandarii producatorilor am pus cativa picuri de solutie de gresie in recipient si pot sa zic ca face o treaba decenta. Aici intr-adevar nu se compara cu mopul normal, e o laveta care sterge putin umed. Dar e decent, pentru a curata pete usoare sau a mentine mai mult timp curatenia in casa. Aplicatia e destul de ok. Momentan harta casei e doar in versiune beta, o mai pierde din cand in cand dar aia nu e problema mare. Nu poate salva momentan doar un nivel de casa probabil in viitor vor putea sa fie salvate mai multe. De praguri trece foarte usor, fara prag metalic pana la 2cm cu prag metalic (ca un fel de rampa) trece usor si 2.8-3 cm. ATENTIE robotul nu aspira covoare negre sau cu zone negre. Aveam intr-o camera un covor care avea pete negre si un contur mai gros negru. Nu voia sa intre in acea camera zicandu-mi dupa cateva incercari cum ca a terminat curatenia si pleaca la casuta. Am schimbat covorul. Nu stiu pe parchet negru sau gresie neagra ce face nu am. Eu am parchet maro inchis (nevasta ii zice venghe eu nu stiu ce-i aia) merge fara probleme pe el. In camera in care am schimbat covorul am luat semi fluffy, merge perfect pe el. Sa nu va asteptati ca sa traga usi sa va stearga praful pe mobila sa faca cartofi prajiti sau sa omoare amantul nevestei :P , e un aspirator nu terminator.Pt mai multe detalii gasiti zeci de filmulete pe youtube facute de clienti, revieweri si producator. E mai bun ca in filmulete. Merita toti banii, daca maine s-ar strica si nu ar avea garantie as lua altul.

      (Citează)

  53. Știu, articol vechi, dar am câteva completări.
    1. Prețul a scăzut binișor! L-am găsit cu 350€.
    2. S50 și Dyson (modelul vechi, că ăsta nou nu e in Europa) aveau ambiții masive să curețe bolurile de măncare ale pisicilor! Și când reușeau, apă plus boabe=love! Le-am returnat pe ambele repede! Nu, benzile alea magnetice nu pot fi “vândute” doamnei!
    3. Au scos un S60 căruia, in sfârșit, poți să-i spui să stea departe de o zonă. O desenezi pe hartă și gata!

    Da, e 500€. Juma’ din Dyson!
    Sunt circumspect că va ține cât un Dyson. Aspiratorul mare are 8 ani curând și…nu l-am pornit de când am luat Roborock S60.
    Un aspirator mic cu baterie e necesar pentru completarea locurilor unde nu ajunge Roborock.
    Altfel? Păcat că nu sunt mai multe modele pe piață!
    Va fi și mai mișto când vor integra numele camerei cu Google Assistant!

      (Citează)

  54. Melinda Buzoianu

    14/04/2020 la 6:37 PM

    Buna ziua, as avea nevoie de ajutor cu aplicatia, an modelul nou, am setat in aplicatie camerele, dar nu stiu cum sa fac sa-l setez ca device in toate camerele, in asa fel incat sa-i indic doar o singura camera de curatat

      (Citează)

    • Nu are genul acela de alocare. Dacă ai trasat pe hartă camerele, apeși pe una dintre ele și apoi pe butonul Clean de mai jos. Se duce acolo și curăță.

        (Citează)

  55. Am achizitionat si eu azi un Roborock S6 MaxV cu mop si as fi avut o intrebare. In recipientul cu apa pt mop, pot folosi si putina solutie de parchet sau risc sa infund garniturile alea, si prin urmare trebuie folosita doar apa curata?

      (Citează)

    • Vezi manualul. Din câte știu, acolo este o duză controlată electronic și poate ar trebui să folosești doar apă, nu ceva ce ar putea ataca duza respectivă.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus