un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Aeroportul din Istanbul se mută în perioada 1-3 martie 2019

28 Jan 2019  ·

TURISM  ·

18 comentarii

Autoritățile turce au anunțat data la care fac schimbarea de aeroporturi în Istanbul: 3 martie.

Dacă nu știți situația, aceasta este următoarea: aeroportul actual din Istanbul, numit Ataturk și aflat în sudul orașului, este considerat insuficient pentru traficul uriaș de pasageri ce trec pe acolo, așa că în ultimii ani a fost construit un nou aeroport, numit Istanbul New Airport (și, acum, Istanbul Airport), în nordul orașului. Mutarea curselor de pe Ataturk pe New Airport a fost amânată de câteva ori în trecut, dar acum s-ar părea că au ajuns la data finală: 1-3 martie 2019.

Prin urmare, dacă aveți zbor sau conexiune prin Istanbul în acea perioadă, aveți grijă și întrebați la compania aeriană care este traseul exact. Așteptați-vă și la întârzieri în acea perioadă, iar dacă aveți planificată o călătorie după 3 martie, luați în considerare că cel mai probabil veți ajunge în noul aeroport, nu în cel vechi, ceea ce va lungi considerabil timpul de transfer spre zona centrală a Istanbulului.

Ataturk nu mai putea fi extins și deja era în top 5 aeroporturi europene, iar traficul crește constant. Noul aeroport este un proiect de amploare foarte mare, fiind planificat să devină cel mai mare aeroport din lume. Se construiește în etape. Întâi două piste și un terminal de 90 de milioane de pasageri per an, plus parcare pentru 12.000 de autovehicule, ceea ce deja face din aeroport unul dintre cele mai mari din lume. A fost construit în doar 3 ani, apropo.

iga-haziran-galeri-3

În etapele următoare vor fi construite încă 3 piste suplimentare și un nou terminal pentru un total de 150 de milioane de pasageri per an, iar spațiu este suficient pentru extinderea la un total de 6 piste și clădiri pentru 200 de milioane de pasageri per an, dacă va fi nevoie de o asemenea capacitate, undeva prin 2028.

Alte cifre sunt la fel de impresionante. Au scos de acolo pământ de 8 ori mai mult decât la canalul Suez. Site-ul oficial vorbește despre 42 de kilometri de benzi de bagaje, iar pentru alimentarea cu kerosen a avioanelor au o capacitate de stocare de 300.000 de metri cubi (un pic mai puțin decât întreaga rafinărie Petromidia, să zicem), 105 kilometri de țevi și 512 puncte de alimentare. Combustibilul probabil vine cu vaporul, nu cu cisterna. Este cel mai mare sistem de alimentare aeroportuară din lume și sunt curios cum a fost proiectat așa ceva, împreună cu toată arhitectura necesară aeroportului. Mi-ar plăcea să văd o schemă explodată cu toate sistemele de acolo.

Turcii intenționează să mute totul din aeroportul Ataturk în New Airport. Prima oară când am auzit de planul de mutare, include sute sau mii de camioane ce urmau să care tot ce aveau companiile aeriene în primul aeroport spre al doilea aeroport, în vreo 2-3 zile. Nu știu cum vor face acum mutarea, dar vedem în perioada 1-3 martie, când probabil vor fi caravane foarte lungi prin oraș.

Noul aeroport va prelua prescurtarea IST a actualului aeroport Ataturk, care va fi închis și transformat într-un parc.

Majoritatea aeroporturilor europene sunt vechi, poate cu zone noi adăugate prin extinderi recente. Sunt doar câteva aeroporturi foarte mari și noi-nouțe în lume și probabil este foarte plăcut să treci prin acestea, nu mai zic de posibilitatea de a intra la lounge-uri. Mi se pare interesant și că l-au făcut într-un soi de parteneriat public-privat, constructorii plătind statului turc peste 22 de miliarde de euro fără TVA pentru dreptul de a exploata aeroportul timp de 25 de ani.

    18 comentarii

  1. Minunat….In 2017 cand am plecat din Africa s-a schimbat aeroportul din Dakar cu 1 saptamana inainte sa ma intorc.
    Anu asta fac iar o vizita si am escala in Istanbul….se schimba aeroportul cu 1 saptamana intainte sa ma intorc.

    Daca trec prin aceleasi peripetii ca data trecuta iar mai ies 3 articole :))

    On the other hand, daca vreti sa se modernieze un aeroport, facem cheta si ma trimiteti acolo :D

      (Citează)

  2. Construcția este impresionantă, dar s-au cam grăbit cu deschiderea din octombrie (presiuni politice). Cursele interne și câteva internaționale deja aterizează acolo. Cu transportul la/de la e mai problematic, există curse de autobuze care fac legătura cu orașul, dar lucrează și la metrou.

      (Citează)

  3. Sper ca le-a trecut turcilor prin cap sa faca o autostrada si ceva tren/metrou pana la noul aeroport.

      (Citează)

  4. Autoritatile au anuntat si amanat de 3 ori mutarea pe noul aeroport. Multi sunt sceptici ca se va face mutarea in martie. Nici cei de la Turkish nu au prea mai luat in calcul sa-si mute toate operatiunile la noul aeroport. Am inteles ca sunt ceva probleme…

    Bine ar fi sa fie cum au zis autoritatile :)

      (Citează)

  5. Oare de ce nu functioneaza o perioada in sistem dual ? Luton – Heathrow?

      (Citează)

  6. Daca se muta la Bucuresti am fi avut si noi un aeroport european.

      (Citează)

  7. Avantajul major al aeroportului Ataturk este legătura de metrou, care duce direct la Yenikapi, cel mai mare nod de transport din Istanbul.
    Cunosc foarte bine Istanbulul și liniile de transport public, deoarece prin natura muncii, am călătorit pe aeroport, metrou, tramvai, feribot pe ruta Istanbul-Bursa, iar Yenikapi, în loc de Kadikoy, a fost pentru mine foarte folositor, deoarece aveam acces direct la YDO Feribot de la aeroport și nu trebuiau să trimită alți oameni, să mă ia direct de pe Ataturk.

    Legat de autostrăzi, sunt sigur că o să construiască turcii, deoarece am văzut cum și ritmul în care construiesc infrastructura.
    Am circulat și pe ruta Istanbul-Bursa pe autostradă, am trecut podul Osman Ghazi de m-am săturat. Este o minune arhitectonică.

      (Citează)

  8. Eu nu inteleg de ce nu il lasa si pe ala vechi. A fost bun pana acum. Mutau incet ce era peste volum pe ala nou.

      (Citează)

  9. Doar ce am trecut prin noul aeroport din Istanbul. Asa ca o sa las aici cateva impresii. Este imens, din toate punctele de vedere. Din momentul aterizarii avionului si pana ajunge la terminal dureaza cam 15-20 de minute. Acest timp nu pare a fi inclus in durata de zbor, deci mare atentie daca aveti schimbul rapid (Ca idee, inainte de aterizare avionul face un ocol al orasului Istanbul, in sensul acelor de ceasornic si aterizeaza doar dinspre sud. Ori acest lucru mareste durata de zbor, cu toate ca este inclus in durata oficiala a zborului). Partea buna este ca odata ajunsi in terminal poti intra direct in zona de tranzit si apoi in terminalul de plecari fara control de securitate sau pasapoarte (de fapt terminalul este acelasi, doar ca jos sunt plecarile iar pe sus sosirile). Din cate mi-am dat seama, in cel mai rau caz, ai de mers aproximativ 15-20 de minute intre cele mai indepartate puncte din terminal, in caz ca trebuie sa ajungi la alt zbor. Apoi, magazine ok, toalete ok, panouri de afisat zboruri curente – ok. Ca sa ajungi in Istanbul poti lua autocarul (nu stiu daca metroul e gata, n-am cautat). Sunt mai multe rute de autocar, dar pana in centru dureaza cam 45-50 minute (cu cateva opriri intermediare in oras) si costa 18 lire. Se poate lua card de transport de la automate sau platesti direct la sofer cu cardul (nu accepta cash). Sunt mai multe drumuri/autostrazi in zona dar ca idee, intrarea si iesirea din aeroport se face pe un drum cu 6 benzi si multe bifurcatii in toate directiile. Parcarea este imensa, niste blocuri de 6-7 nivele lipite de terminal prin diverse cai de acces. Concluzia: este un aeroport imens, modern si … in constructie.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus