un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Un nou standard pentru imagini, JPEG XS

13 Dec 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

11 comentarii

Cei din spatele formatului JPEG pentru imagini lucrează la un nou standard de compresie numit JPEG XS.

Au mai încercat, cândva, un nou standard. JPEG a fost definit în 2000 și s-a impus repede pe piață. În anul 2000 au scos un nou standard, numit JPEG 2000, care oferă o compresie și mai bună și avantaje privind transmisia fotografiei printr-un canal de comunicații (pe vremea aceea, modemurile de 56,6 kbps erau la putere). Standardul folosea alte principii matematice, făcea trecerea de la transformata cosinus discretă la cea wavelet, era mai bine gândit pentru toate aplicațiile specifice fotografiilor ce apăruseră între timp.

Ați văzut vreo imagine codată JPEG 2000 până acum? Vreun fișier .jp2 sau .jpx? Nici eu. N-a prins, marea majoritatea a aplicațiilor foto și a browserelor nu au integrat codecul. Nu știu dacă a fost problema de bani sau patente sau pur și simplu lipsa unei nevoi reale pentru noul format.

Acum inginerii din spatele standardelor au descoperit o nouă nevoie în piață și propun acest JPEG XS ca soluție.

XS-ul nu îmbunătățește compresia față e JPEG-ul standard, ba din contră, “fișierele” rezultate sunt chiar mai mari. Principalul avantaj este însă rapiditatea codării și decodării, care este bazată pe transformări matematice mai simple și mult mai rapide. S-au prins și ei că banda nu mai este o problemă, indiferent că vorbim de cea de Internet sau de comunicația între un computer și un televizor, dar un timp foarte scurt de procesare rămâne foarte important.

Unde ajută asta? În streaming video pentru diverse aplicații, unde ai nevoie de rapiditate dusă la extrem. Poate că mașinile autonome vor analiza astfel mai rapid imaginile capturate de camere, ceea ce la viteze mari presupune reacții de ordinul milisecundelor. Poate că va fi utilă în telemedicină sau în pilotarea dronelor. Un exemplu dat de ei este transmisia de imagini către ochelari VR, unde lag-ul foarte mic al decodării actuale tot le induce multora senzația de amețeală, iar o procesare mai rapidă ar ajuta în acest aspect.

O altă aplicație bună este creșterea frame rate-ului unui clip video. Banda de comunicație este suficientă, dar o decodare la 120 fps procesează un cadru la fiecare 8 milisecunde. Dacă viteza de procesare crește și poți procesa un cadru la fiecare 4 milisecunde, poți coda și decoda la 240 fps cu același hardware.

Rămâne de văzut dacă JPEG XS va prinde.

Eu foloseam o idee asemănătoare în alte situații și moduri. Codarea uzuală a clipurilor video o fac în mod h.264, care-i o compresie bună, dar necesită procesor puternic, așa că dura multe minute. O făceam pentru că fișierul rezultat este mic și se uploadează rapid pe YouTube. La un moment dat am stat într-un hotel cu o conexiune foarte bună de net, așa că am ales să comprim doar MPEG-2 clipurile video. Fișierele rezultate erau de 5 ori mai mari, dar computerul le producea mult mai repede, iar banda mare îmi permite să le uploadez foarte rapid în ciuda dimensiunii mari. Pe total ieșeam mai bine.

sursa: EPFL via Digital Trends.

    11 comentarii

  1. Cred ca va prinde, doar ii zice XS, ce naiba. Astept JPEG XS Max.

      (Citează)

  2. Fișierele rezultate erau de 5 ori mai mari, dar computerul le producea mult mai repede, iar banda mare îmi permite să le uploadez foarte rapid în ciuda dimensiunii mari. Pe total ieșeam mai bine.

    Perfect de acord, dar asta doar pentru ca uploadezi in YouTube, adica platforma altora, care fac ei pe urma compresie si reprocesare daca e nevoie.

    Daca ai fi uploadat filmele pe nwradu.ro, le-ai mai fi urcat in MPEG-2?

      (Citează)

    • Păi nu are sens întrebarea. Am acționat într-un mod eficient pentru YouTube.

      În altă parte depinde de condițiile din respectivul serviciu.

        (Citează)

  3. Ceva nu are sens pentru mine. Vor ca JPEG XS sa fie format si pentru video? Altfel de ce ar da example legate de streaming video si de ochelari VR? Din cate stiu cand o camera captureaza video nu proceseaza intai totul in format JPEG pentru ca apoi sa codeze totul in fisierul video – ci au direct acces la outputul senzorului si salveaza direct in format video, nu?

      (Citează)

    • La origini, MPEG era doar o înșiruire de jpeg-uri. Apoi au început să comprime și mai mult prin estimarea mișcărilor, cadre intermediare, procesarea pe blocuri de diverse dimensiuni șamd.

      Poate pentru anumite aplicații, clipurile trebuie să fie în continuare un sir de jpeg.

        (Citează)

  4. Masinile autonome nu codeaza imaginile in formate din astea. Sistemele alea folosesc direct imaginile RAW la rezolutie aproape de HD…maxim full H la 30 fps,si sa detecteze ceva dureaza 2 frameuri , deci 66 ms.

      (Citează)

  5. Alt articol bun. Săptămâna asta au mai fost 3-4. Cel cu standardele pt laptopul d egaming, cel cu sonda care a parasit sistemul solar….

      (Citează)

  6. Am inteles ca acum avem conexiune la internet mai bună și mai ieftină, dar si puterea de procesare a devenit mai ieftină și prezentă peste tot. Pe terminalele mobile conexiunea la internet ramane in continuare elementul ce nu poate fi garantat, exista locuri cu semnal slab, iar economia de procesor nu mi se pare justificată.
    Nu stiu daca noul standard rezolva o nevoie reală.

      (Citează)

  7. In al doilea paragraf: JPEG a fost definit in 1992, nu 2000.

      (Citează)

  8. O compresie foarte bună și un nou format de fișiere de imagini era oferit și de BPG (Better Portable Graphics), despre care nu am mai auzit nimic. Pentru cei interesați: https://bellard.org/bpg.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus