un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Noua lege a amenzilor mai degrabă face rău decât bine

1 Nov 2018  ·

GÂNDURI  ·

14 comentarii

Legea 203/2018 cred că a trecut neobservată pe lângă mulți oameni, fiind dată în iulie, o perioadă cu concedii și abuzuri ale poliției și Jandarmeriei.

Legea modifică regimul amenzilor contravenționale astfel încât acum o amendă poate fi achitată în maxim 15 zile la jumătate din minimul prevăzut de lege. Se va aplica de la 1 ianuarie 2019.

Accent pe minimul. Se plătește jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru genul acela de contravenție, nu jumătate din amenda dată de organul constatator. Creșterea de la 48 de ore la 15 zile mi se pare o idee bună, că nu mereu poți plăti atât de rapid o amendă, mai ales dacă este mare.

Anterior legii 203/2018, puteai plăti în primele 48 de ore tot jumătate din minimul prevăzut, dar numai dacă legea în baza căreia luai amenda îți acorda această posibilitate.

De la 1 ianuarie 2019, poți plăti în primele 15 zile jumătate din minimul intervalului de amendă, indiferent de tipul amenzii și de legea în baza căreia erai amendat.

Legea 203 nu se referă doar la codul rutier, unde sunt amenzile ce ies cel mai ușor în cale, ci la orice fel de amendă. Astăzi am pus în știri una despre cum ANCOM se plânge că amenzile pe care le dă operatorilor de comunicații nu mai sunt o amenințare pentru aceștia. ANCOM a amendat Poșta Română cu 25.000 de lei, dar Poșta poate plăti în primele 15 zile 2.500 de lei pentru că amenda minimă pentru ce-au făcut ei este de 5.000 lei.

În general pentru persoane juridice, amenzile variază într-un interval foarte lung. Amenda este mică dacă arunci 1 kg de chimicale într-un pârău, dar dacă poluezi Delta Dunării cu 3 milioane de tone de mercur amestecat cu păcură, probabil că amenda poate fi de milioane sau zeci de milioane de lei. Ghinion, inclusiv în acest ultim caz, se poate plăti în primele 15 zile o jumătate din minimul amenzii.

În concluzie, legea este bună pentru contravenient, dar nu pentru societatea noastră. Aceasta are nevoie de amenzi date (și de metode de a te forța să le plătești) pentru a se civiliza, dar legea 203/2018 are un efect advers, în opinia mea.

    14 comentarii

  1. 1. Recitește legea și încearcă să înțelegi diferența dintre persoanele fizice și cele juridice. Apoi vezi cărei categorii se aplică articolele 1-17 din lege (la articolul 16 se “vorbește” despre plata la jumătate a amenzii).
    2. “jumătate din minimul prevăzut de lege” are o altă semnificație. Vezi din citatul următor dacă prinzi ideea: “Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă”

      (Citează)

  2. Textul vechi era: “Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres.”
    Textul nou spune: “Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului- verbal, jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.”
    Asadar, tot jumatate din minim era si inainte. Diferenta e ca inainte legea care stabilea efectiv contraventia putea sa nu prevada posibilitatea de a achita 1/2 din minim si atunci plateai cat scria in procesul-verbal. Acum e “la oferta” indiferent daca se permite sau nu. De altfel, e prevazut expres ca “De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege și în acele situații în care actul normativ de stabilire a contravențiilor nu prevedea expres această posibilitate.”
    Referitor la intrarea in vigoarea, partea cu 15 zile se aplica deja.

      (Citează)

    • Mulțumesc, am corectat.

      De unde le știi așa bine, lucrezi în domeniu?

        (Citează)

    • Stiam ca si inainte era jumatate din minim si auzisem de termenul de 15 zile, dar nu stiam daca e in vigoare sau nu. Cu ocazia articolului am cautat legea cea noua si cea veche si le-am comparat.

        (Citează)

    • Ai corectat o parte, dar a ramas informatia asta incorecta (in ceea ce priveste data): “De la 1 ianuarie 2019, poți plăti în primele 15 zile jumătate din minimul intervalului de amendă, indiferent de tipul amenzii și de legea în baza căreia erai amendat.”

        (Citează)

  3. Și până acum tot jumătate din minimul amenzii se putea plăti dar în 48 de ore. O.G. 2/2001 este clară din acest punct de vedere: “Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult
    48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la
    data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute în
    actul normativ…”

      (Citează)

  4. Eu vorbesc despre șoferi si amenzile lor acum.
    Acum ce sa zic, poate chiar se impunea sa scădem amenzile fiindcă șoferii romani s-au civilizat intr-un târziu si nu mai încalcă regulile decât foarte rar.
    Nu mai este nevoie ca înainte sa le fixezi un prag mare de amenda ca sa se gândească de doua ori înainte de a trece pe roșu, merge pe contrasens sau parca in mijlocul intersecției.
    Toți șoferii contravenienți – si Doamne cat de multi sunt – de fericire, accelerează acum pe trecerea de pietoni si depășesc mai abitir in curbe, mulțumită Alianței la putere si a partidului PSD. Poate de aceea si pietonii nu mai înjura șoferii de mama ca pana acum si le adresează mai nou tradiționalul muie PSD.

      (Citează)

  5. Foarte rau facuta aceasta lege. Insa acum vom putea sa protestam mult mai violent in limbaj cel putin, putem sa mergem sa ne-o bagam puternic! Vom lua amenda pentru tulburarea linistii publice, dar vom plati jumatate din minimul amenzii, adica bani de seminte! :))

      (Citează)

  6. Ca sa inteleg mai bine: daca merg cu 49Km la ora peste limita legala si iau amenda, platesc in max. 15 zile jumatate din amenda minima stabilita de lage conform punctelor, conform agentului sau din cea mai mica amenda de circulatie posibila (sau ca si cum as fi depasit cu 10Km limita legala) ?

    Multumesc pentru lamuriri!

      (Citează)

    • Aici nu e nou decât termenul de 15 zile. Vei plăti jumătate din minimul pentru clasa a 3 a (cred) de sancțiuni. Nu jumătate din clasa 1. Adica nu 1 punct de amendă ci vreo 4.

        (Citează)

  7. E ceva dubios aici sau poate nu am fost eu atent: inteleg ca se poate achita jumatate din minim, dar nu ar trebui sa scrie si ca aceasta jumatate din minim este toata amenda pe care o platesti?

    Citind doar paragrafele care apar in articol, mie imi reiese ca nu se spune ce se intampla cu diferenta dintre amenda primita si jumatatea din minim pe care o poti plati in 15 zile :-)

    Poate e o modalitatea de a ajuta contravenientii sa plateasca amenzile in rate :-)

      (Citează)

  8. Alex. A:
    Ca sa inteleg mai bine: daca merg cu 49Km la ora peste limita legala si iau amenda, platesc in max. 15 zile jumatate din amenda minima stabilita de lage conform punctelor, conform agentului sau din cea mai mica amenda de circulatie posibila (sau ca si cum as fi depasit cu 10Km limita legala) ?

    Multumesc pentru lamuriri!

    Jumatate din minimul amenzii in care te incadrezi. Respectiv depasirea cu o viteza intre 41 – 50 km/h. Adica jumatate din 9 puncte amenda.

    Rares

      (Citează)

  9. Multumesc penteu explicatii

      (Citează)

  10. “De la 1 ianuarie 2019, poți plăti în primele 15 zile jumătate din minimul intervalului de amendă, indiferent de tipul amenzii și de legea în baza căreia erai amendat.”
    Paragraful acesta trebuie modificat deoarece sunt legi, precum 50/91, care prevad prin normele de aplicare ca nu se poate achita jumătate din minim în 48 de ore.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus