un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Examene grilă? Sigur, trebuie îmbogățite cumva universitățile private

5 Nov 2018  ·

ȘTIRI  ·

16 comentarii

Treaba asta cu examen grilă la Bacalaureat și examene naționale pare mai degrabă o manevră politică, nu o metodă de a îmbunătăți învățământul.

Nu am văzut niciodată conspirații sau interese oculte în sistemul educațional (nu unele prea avansate), dar încep să văd. Sunt sigur că treaba asta cu examen grilă este făcută pentru a crește gradul de promovare, astfel încât mai mulți oameni să spună “lucrurile merg bine, a luat copilul meu bacalaureatul, măsurile partidului au fost bune”.

Majoritatea sunt convinși că plodul lor este deștept și capabil să treacă acest examen, așa că atunci când asta se întâmplă este doar o confirmare a faptului că lucrurile merg bine sub actuala conducere.

De ce ar fi mai ușor de trecut un examen grilă? Pentru că se poate copia mult mai ușor. Să scrii rezolvarea unei probleme, cu tot cu raționament, este complicat; să bifezi că răspunsul corect este x=6 este banal de simplu atunci când colegului îi ia doar o secundă să-ți șoptească asta.

Și, desigur, dacă bacalaureatul devine mai simplu de luat, admiterea la o facultate de stat rămâne la fel de complicată (sau nu, depinde de om). Acolo se dau de mult examene grilă, dar de o dificultate mai mare decât cea de la Bacalaureat.

Mai mulți tineri care iau Bacalaureatul înseamnă mai mulți tineri care ar putea intra la acele facultăți unde nu se dă examen, adică din nou succes pentru toată lumea, mai ales pentru părinții care văd cum lucrurile merg și mai bine. Iar dacă nu intră la facultățile de stat, nu-i nimic! Sunt doar mai mulți clienți pentru facultățile private.

Universitățile private au avut mult de suferit când Funeriu a introdus supravegherea video la Bacalaureat și mai puțin de jumătate au trecut examenul. Au tot interesul ca mai mulți oameni să ia bacul și să cotizeze anual pentru o diplomă.

Încep să cred ca și desființarea școlilor profesionale a fost făcută tot cu intenția de a da mai mulți clienți universităților private. Oamenii au ieșit din comunism cu impresia că facultatea te face un intelectual, îți garantează o carieră bună, iar câțiva miniștri și câteva facultăți private au exploatat perfect această dorință. Acum este greu spre imposibil să refaci aceste școli profesionale, că nu mai are cine să predea în ele.

Tinerii de 18 ani nu sunt capabili să-și dea seama că, făcând o facultate care nu li se potrivește, doar pierd inutil bani și ani din viață. Mulți au diplomă de absolvent pe acasă, dar fac treabă ce nu necesită acea pregătire.

Prin contrast, mi-a rămas în minte ce-mi povestește un prieten mutat în Germania. Acolo puțini copii merg spre universități. Se fac din timp teste de aptitudini și acestea îți recomandă să te îndrepți spre o meserie, ba chiar te ajută să-ți dai seama ce meserie ți-ar plăcea. Faptul că ai ales o meserie sau te-ai dus la facultate nu te oprește din a ajunge mare director, la o adică.

Uimitor mi s-a părut însă faptul că toți au încredere în acest sistem de testare de aptitudini și consiliere pentru carieră. Dacă îți spune că nu ești bun de universitate și trebuie să înveți o meserie, atunci nemții se duc sa învețe o meserie. Asta înseamnă să ai încredere că cei ce au făcut sistemul respectiv au fost pricepuți și l-au făcut cu cele mai bune intenții.

    16 comentarii

  1. Probabil ca aia care se indreapta catre o meserie, in locul facultatii, stiu ca nu vor trai de pe-o zi pe alta cum se intampla in romania cu cei care practica diverse meserii unde nu iti trebuie facultate. La asta te-ai gandit?

      (Citează)

    • “Chiar și meditează la problemele romanilor, mai ales celor suferinzi cu glanda…” (spre completare înaintea întrebării finale)…

        (Citează)

  2. Despre sistemul nemtesc am auzit si eu de la un prieten care a locuit in Germania.
    La noi problema este si la angajare, unde accentul se pune pe facultate, nu pe abilitati.

      (Citează)

    • Cine ti-a spus ca se pune accentul pe facultate? Se cere sa ai facultate pentru ca toti au si chiar esti ciudat daca nu ai, dar nu te angajeaza nimeni doar pentru ca ai facultate. Din nou, pentru ca toti au.

        (Citează)

  3. ‘Tara te vrea prost’ – Sarmalele Reci, un cantec extrem de actual.

      (Citează)

  4. daca scopul e cel de care zici tu.. nu era mai simplu sa ii lase sa copieze oricum?
    examenul grila e mult mai obiectiv de corectat, e mai simplu in proceduri (poate fi corectat de calculator prin scanarea grilelor), etc..
    eu nu cred ca e o idee rea, dar depinde si de cum o sa fie implementata, evident.

      (Citează)

    • E mai greu sa scoti tehnica de supraveghere prezenta pentru ca bate la ochi. Securitatea o scazi cu metode din astea.

      Examenele grila au sens in atmosfera concurentiala, in care examinatii lupta unul impotriva celuilalt pentru niste locuri. Cand examenul se da intre prieteni, nu prea are aceeasi siguranta. Poate doar in situatii precum cele de la examenul de soferi, in care intrebarile sunt aleatorii si nu sunt doi candidati care raspund fix la aceleasi intrebari.

        (Citează)

  5. Nu stiu cum e la bac, dar la evaluarea nationala, la mate, erau inlocuite cu grile fix problemele la care se cerea sa treci pe foaie numai rezultatul. Deci nici vorba de copiat mai usor, urmarit fir logic sau ceva.

      (Citează)

  6. nashu_mare: Poate doar in situatii precum cele de la examenul de soferi, in care intrebarile sunt aleatorii si nu sunt doi candidati care raspund fix la aceleasi intrebari.

    pai si cine ii impiedica sa organizeze fix asa?
    se pot face niste centre de examen cu un sistem ca la soferi in care calculatorul iti genereaza un test dintr-o baza de intrebari si tot calculatorul te si supravegheaza (video) si tot el iti si evalueaza pe loc raspunsurile.
    nu e obligatoriu ca toti elevii sa dea simultan examenul.

      (Citează)

    • Da. dar ei nu au vrut sa il dea asa. :)

      Plus ca ar fi intrebari diferite si subiectiv cu grade diferite de dificultate.

        (Citează)

  7. E o tampenie bacul cu grile. Avem deja generatii intregi de analfabeti functional – dar macar stiam ca cei care luau bacul aveau un minim de bagaj de cunostinte cu care ar sti ce sa faca. Cu grila la bac – or sa-l ia toti ca e muuuult mai usor de copiat. Nu mai sunt fraze, idei etc de copiat – in 5 secunde ti-a suflat un coleg binevoitor rezultatele la cateva probleme o data.

      (Citează)

  8. Te-ai uitat pe modele de grila la BAC ? Probabil ca nu si ar fi un moment bun:
    https://www.hotnews.ro/stiri-educatie-22789056-bac-2019-ministerul-educa-iei-publicat-modele-subiecte-bacalaureat-cum-arat-testele-gril-rom-matematic.htm

    In primul rand ca grila intervenea doar intr-un tronson din cele trei ale examenului scris, deci valora 3 puncte din cele 9 posibile. In al doilea rand grila nu scadea dificultatea, doar propunea niste variante destul de apropiate.
    Cred ca ar fi fost un lucru bun dat fiind emotiile unui examen ca primul tronson sa fie ceva mai simplu. In plus i-ar fi ajutat pe cei care nu aveau inclinatii spre materia respectiva sa poata sa scoata un 5 onorabil.

      (Citează)

    • Cum adică “înclinații”? Bacul nu e pentru cei cu înclinații. Bacul testează o minimă pregătire. Iei 5 oricum fără să ai “înclinații”

        (Citează)

  9. geretus:
    E o tampenie bacul cu grile. Avem deja generatii intregi de analfabeti functional – dar macar stiam ca cei care luau bacul aveau un minim de bagaj de cunostinte cu care ar sti ce sa faca.Cu grila la bac – or sa-l ia toti ca e muuuult mai usor de copiat. Nu mai sunt fraze, idei etc de copiat – in 5 secunde ti-a suflat un coleg binevoitor rezultatele la cateva probleme o data.

    S-ar putea rezolva cat de cat simplu si asta, amestecand ordinea problemelor.
    Dar presimt ca nu includ asta.

      (Citează)

  10. nashu_mare:
    Cum adică “înclinații”? Bacul nu e pentru cei cu înclinații. Bacul testează o minimă pregătire. Iei 5 oricum fără să ai “înclinații”

    Eu am terminat un liceu de mate-fizica, la BAC am luat 9 la mate, 9.66 la fizica si 6 la romana. Evident ca n-am avut inclinatii in a bate campii pe tema “taranul roman in literatura romana”. O grila sau un subiect de gramatica m-ar fi ajutat sa iau o nota mai mare.

      (Citează)

  11. Examenele tip grilă standardizată sunt nu doar mai ușor de corectat dar elimină complet subiectivitatea celui care corectează. Implicit – și posibilele contestații. Ai marcat B2 în loc de B3? Ghinion – e vina ta; nu mai te poți văita că interpretarea ta e cea bună și a corectorului e viciată.
    Și nu – nu se va copia pentru că 1. camere de filmat și 2. copiii ăia vor deveni mai conștienți că fiecare punct în plus marcat corect îi aduce mai aproape de o medie mai bună a celui de lângă ei, prieten sau nu. Îi spui prietenului rezultatul la 6 subiecte după ce-ai învățat trei luni iar el a ars-o prin cluburi? Păi… parcă meriți atunci să ai media 8,12 la Bac iar el să ia 9,50 și să-ți pape locul la facultate.
    Examenele tip grilă elimină subiectivitatea, birocrația, contestațiile și orice vaiete televizate ale părinților care-și vor strânge plozii în brațe ulterior că ”a știu, vă jur, dar a fost crudă aia din comisie; o fi având ceva cu noi”. Nu tanti – plodul are punctaj fix, marcat cu mânuța lui pe foaie, nu se mai pune problema subiectivității și ”ba al meu e tot deștept”.
    Foarte bine că se introduce chestia asta. Va tria din mulțime.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus