un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Review: GoPro Hero7 Black, Silver și White (și comparație de stabilizare și calitate video)

4 Oct 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

17 comentarii

Noul GoPro Hero7 Black este atât de bun pe cât îl prezintă producătorii. Nu credeam afirmația lor că stabilizarea HyperSmooth introdusă pe această cameră este similară cu cea oferită de un gimbal, dar propriile mele teste m-au convins că aveau dreptate: chiar este foarte, foarte performantă și ridică la un nivel foarte înalt această tehnologie.

Am avut și celelalte două camere, Hero7 Silver și White, așa că iată un fel de review pentru toate trei, dar accentul este pus pe modelul Black, vârful de gamă.

Specificații principale GoPro Hero7 Black:

  • filmare 4K/60FPS, 2,7K/60FPS, 1440p/120FPS, 1080p/240FPS
  • stabilizare HyperSmooth pe majoritatea modurilor, inclusiv 4K/60
  • senzor 12 megapixeli, fotografiază 4000 x 3000 px, mod rafală 30/1, time lapse cu interval între 0,5 și 60 secunde, captură RAW, mod HDR inteligent
  • baterie detașabilă de 1220 mAh, încărcare prin USB-C, slow microSD
  • carcasă rezistentă până la 10 metri adâncime
  • ecran tactil 2 inchi, color, plus display suplimentar pe partea frontală
  • control vocal, funcție live streaming pe Facebook, GPS, ProTune, wifi și bluetooth pentru conectivitate și transfer
  • 3 microfoane și anulare de zgomot de vânt, înregistrare inclusiv format WAV, intrare pentru microfon extern
  • dimensiuni 62,3 x 44,9, x 33, greutate 116 grame

Silver: stabilizare normală, nu HyperSmooth, filmare la maxim 4K/30 FPS, slow motion 2x, audio mono, mai puține moduri de înregistrare, fără baterie detașabilă, fără ProTune.

White: stabilizare normală, filmare la maxim 1440p/60 FPS, slow motion 2x, audio mono, mai puține moduri de înregistrare, fără baterie detașabilă, fără ProTune, fără GPS.

Preț:

Găsiți o comparație mult mai detaliată între cele trei camere pe site-ul oficial GoPro. În general, Silver și White sunt inferioare la aproape orice capitol, eu am listat doar câteva dintre ele.

ACCESORII INCLUSE

Toate trei camerele sunt identice din punct de vedere al accesoriilor incluse: un cablu de încărcare USB-A la USB-C, o prindere adezivă pentru suprafețe drepte și o prindere adezivă pentru suprafețe curbate. Mai există și o carcasă (numită de ei The Frame, dacă nu mă înșel) cu ajutorul căreia camera poate fi prinsă de accesorii.

Orice altceva se cumpără pe bani, în funcție de nevoi, iar GoPro și partenerii vând accesorii pentru foarte multe tipuri de activități, inclusiv de prins pe piept, pe câine, de prins pe ghidon, pe țeava puștii șamd.

CUM ARATĂ CAMERA

Hero7 Black are un ecran color și tactil, de 2 inchi diagonală, pe spate. În partea din față este un alt afișaj micuț, alb-negru cu puncte, astfel încât să vezi rapid în ce mod funcționează camera și atunci când o privești din față. Util, mi-a plăcut.

Black are două ușițe: una în partea de jos, unde am găsit bateria și slotul microSD, alta pe lateral, unde se află un port USB-C și unul microHDMI. Ușița aceasta se scoate astfel încât să poți conecta diverse cabluri inclusiv prin carcasa The Frame.

Camerele au două butoane: unul on/off, care la apăsări scurte schimbă modul de filmare/fotografiere/etc (deși poți face asta și din ecranul tactil), altul de Record în partea de sus.

Corpul camerei este rezistent la apă până la o adâncime de 10 metri. Cei care vor să o utilizeze la adâncimi mai mari pot cumpăra o carcasă suplimentară. Nu știu cât de rezistentă este camera la lovituri și șocuri, dar GoPro spune că a fost gândită și pentru așa ceva.

Silver și White sunt mai simple. Au același ecran pe spate, dar nu mai au și afișajul frontal. Nu au două ușițe (pentru că nu au baterie detașabilă), ci doar una sub care se află portul USB-C și slotul microSD.

Comparându-le, puteți vedea că dimensiunile generale sunt identice, dar varianta Black are obiectivul un pic mai lung (și vreo 20 de grame în plus).



CUM FILMEAZĂ

În primul rând, să termin cu alte elemente: ecranul de 2 inchi are rezoluție bună și luminozitate înaltă, fiind ușor de utilizat inclusiv în soare. Poți regla de acolo majoritatea setărilor, dintr-o combinație de tap-uri și swipe-uri, iar meniurile sunt ușor de utilizat.

O singură problemă are: este foarte ușor de atins din greșeală și de schimbat ceva (trecut din video în foto, la un moment dat dezactivasem vreo trei opțiuni fără să vreau etc). Poate fi blocat pentru a preveni apăsările accidentale, dar accesul la această opțiune este un pic mai dificil. M-am obișnuit să verific setările înainte de o filmare, ca să nu fi modificat ceva fără să vreau.

Butonul de Record funcționează și când camera este oprită. Dacă-l apeși mai scurt, pornește direct înregistrarea. Dacă-l apeși lung, trece direct într-un mod de rafală foto. Asta este o funcție utilă pentru că micșorează timpul până la declanșare, care altfel (cu deschis din butonul on/off) ar fi de vreo 8 secunde cu tot cu apăsarea lungă a butonului, inițializarea camere, secunda trecută între apăsarea Record și pornirea înregistrării șamd.

Per total, camera este ușor de utilizat.

Black filmează maxim la 4K cu 60 FPS. Veți spune că de ce ai avea nevoie de 60 FPS: pentru scenele cu acțiuni rapide, poate ceva sport, și pentru o calitate mai bună a filmării în panning (mișcări stânga-dreapta șamd). Dacă filmați la 60 FPS, chit că apoi editați clipul și-l exportați la 30 FPS, veți obține imagini mai clare și mai fluente. Și, în fond, de ce nu l-ați exporta la 60 FPS?

Un alt mod interesant de filmare este 2,7K la 120 FPS, ceea ce permite un slow motion cu încetinirea de 4 ori a vitezei la o rezoluție foarte bună. Puteți filma și Full HD la 240 FPS, adică slow motion 8x. Camera generează fișiere mp4 și folosește codec H264 și HEVC, în funcție de modul de filmare.

Câteva cifre din încercările mele:

  • 4K/60FPS – codare HEVC, bitrate 77,9 Mbps
  • 4K/30 FPS – codare H264, bitrate 60 Mbps
  • Full HD/60 FPS – codare H264, bitrate 45 Mbps

Este o rată mare de bit ce garantează și o imagine de calitate. Sunetul stereo este codat AAC la 192 kbps.

Că veni vorba de imagine, eu am filmat mereu cu ProTune activat (o funcție avansată ce permite reglarea mai multor setări și înregistrează la o calitate un pic mai bună) și color grading pe modul GoPro. Imaginile mi s-au părut foarte bune în majoritatea cazurilor, culorile sunt destul de vii, texturile sunt bine surprinse, calitatea generală este foarte bună.

Mai jos aveți un clip făcut în stil vlog, ne-am filmat o zi prin oraș, în diverse situații. Îmi place rezultatul final, dar puteți observa și câteva neajunsuri ale camerei: adaptare mai lentă la trecerea de la un balans de alb la altul, adaptare mai lentă la trecerea de la întuneric la lumină, uneori arde anumite zone din imagine. M-a nemulțumit și microfonul: cel frontal nu pare foarte bun, vocea nu se aude foarte bine ca volum și calitate; cel din spate pare, în schimb, foarte performant.

Am făcut asta pentru că m-au întrebat mai mulți dacă poate fi utilizată pentru vlogging. Poate, dar în anumite situații probabil veți prefera să editați ulterior sunetul pentru a-i crește volumul.

Stabilizarea este extraordinară. Extraordinară! M-am filmat mergând cu trotineta pe piatră cubică, îmi săreau ghidonul din mână și dinții din gură, dar Black a filmat perfect. Am comparat-o cu Silver și cu White și le este superioară. Am comparat și cu Sony FDR-X3000, care are una dintre cele mai bune stabilizări de pe o cameră de acțiune, și Black îl depășește.

Dacă vă uitați cu atenție, X3000 stabilizează bine, dar mai mult în centrul imaginii, pe lateral se vede o mișcare de rotație în jurul punctului central. Black este mai bun, ceea ce nu mă miră, având în vedere că X3000 are deja doi ani vechime. Aștept replica Sony cu o cameră adusă la zi.

Iată și un gif animat făcut după ce-am filmat cu Black pus pe ventuză în parbriz. Observați cum, pe acel drum nasol, bordul mașinii (suportul camerei) se mișcă destul de mult, dar restul imaginii rămâne nemișcat.

În ce privește culorile, comparația de mai sus mi se pare edificatoare: Black filmează cel mai bine, probabil rezultatul acelui mod ProTune și al senzorului diferit. În lumină slabă, însă, apare zgomotul

Când trecem la fotografiere, avantajul camerelor este că obțin imagini wide angle, dar nu vă așteptați la o calitate deosebită. Culorile mi s-au părut cam șterse și aceasta ar fi principalul meu reproș. Black are și o funcție specială de fotografiere cu un mod HDR inteligent, dar rezultatele nu m-am impresionat prea mult, iar procesarea durează cam 1-2 secunde. Nu-i foarte important, marea majoritate iau camera pentru filmare, nu pentru fotografiere.

Are o opțiune mișto prin care taie un pic din fotografie, dar corectează perfect deformarea lentilei wide.

Mai sunt și alte moduri: rafală, time lapse etc. Nu le-am testat. Dacă vă interesează fix acelea, nu acesta este review-ul pe care-l căutați </jedi mind trick>

Uitați un Time Warp făcut de Răzvan Baciu. Camera fotografiază/filmează și stabilizează totul într-un clip. Îmi place și această funcție, eu aș folosi-o în diverse situații în care vreau să prezint un loc mai mare.

Autonomia bateriei rămâne în continuare o problemă. Pe hârtie, GoPro spune că bateria ține peste o oră. Da, ține, dar dacă pui camera pe ceva și o lași să filmeze continuu. Iată ce rezultate am obținut eu lăsând-o să filmeze pe birou până la epuizarea bateriei.

Problema este că în lumea reală bateria se consumă mult mai rapid. Pornirea și oprirea repetată, pentru a filma diverse secvențe scurte, toacă bateria văzând cu ochii. Stabilizarea HyperSmooth solicită mult bateria pentru că probabil vorbim de o procesare electronică avansată pe lângă stabilizarea optică. Clipul tip vlog de mai sus? În total am filmat în acea zi 15 minute și 18 secunde, în vreo 40-50 de secvențe scurte, înainte de a epuiza bateria.

Pentru Black puteți cumpăra baterii suplimentare, dar pentru Silver și White nu, că nu sunt detașabile. Încărcarea pe Black se face la 5 volți și 1 amper. Poate în generația viitoare vor implementa și o formă de fast charging, ceea ce ar fi un mare avantaj.

Black are și control vocal. Puteți spune comenzi de genul “start recording” sau “take a photo” și camera face asta, funcție gândită pentru situația când o montați pe cască sau undeva unde nu puteți declanșa cu mâna filmarea și nici cu telefonul.

Există și o funcție de live streaming pe Facebook. N-am folosit-o pentru că nu-i chiar bine gândită. Lucrează așa: conectezi camera la telefon, la aplicația GoPro, și de acolo inițializezi streaming-ul live pe Facebook. Camera apoi caută o rețea wireless prin care să transmită direct imagini către Facebook, ceea ce pare o idee bună, dar de unde să iei o rețea wireless când ești pe bicicletă, pe barcă, sub parașută, pe stradă, în mașină șamd?

Eu mă așteptam să trasmită prin wireless la telefonul tău, iar acesta să dea mai departe imaginile către Facebook prin 4G, dar nu așa este gândit sistemul. Dacă vreți și live streaming de la cameră, vă trebuie și un router 4G portabil.

Camera este gândită și pentru generația Instagram Story. Dacă începeți filmarea cu camera în mod vertical, chiar filmează așa, vertical. Puteți roti ulterior clipurile într-un program de editare, dar mai bine să fiți atenți înainte să apăsați Record.

GoPro a dezvoltat și un ecosistem bun de aplicații în jurul camerelor. Cea principală, GoPro, detectează rapid camerele și ajută la configurarea lor, plus că puteți declanșa de acolo filmare, puteți vedea ce vede și camera și puteți descărca fișierele prin wifi. Apoi există programul Quik, despre care am mai scris, cu care puteți realiza clipuri video foarte bune și în foarte scurt timp pe telefon; eu l-am folosit pentru multe clipuri filmate direct cu telefonul, că merge cu orice fișier video. Există și aplicații desktop de editare.

SILVER ȘI WHITE

Black este cea mai tare. Am senzația că Silver și White au fost făcute mai mult pentru a te convinge că merită să iei Black.

S-au dus vremurile când Silver era o cameră best-buy, cum se întâmpla pe la generația 3. Atunci Black era doar pentru cei ce-și doreau acel mic extra spor de funcții și calitate și plăteau pentru asta.

Acum, Black este mai bun în toate privințele. Imaginea este mai bună, sunetul mai bun, stabilizarea este mult mai bună, filmează și fotografiază în mai multe moduri, este singura care face slow motion adevărat, are baterie detașabilă, acel live streaming, ProTune pentru imagini și sunet mai bun, în special pentru cei ce fac post-procesare video și audio, plus intrare de microfon extern. Și nu-i vorba doar de acestea. Chiar și funcțiile comune cu Silver și White (de exemplu fotografierea în rafală), Black le execută mai bine.

Prin urmare, nu știu cui se adresează White și Silver. În loc de White, eu aș cumpăra GoPro Hero 5 Session, care-i mai bun (dar nu are ecran). Silver este o cameră bună, merită pe deplin să plătiți diferența până la Black. Eu voi cumpăra în curând un Black și, dacă vă bate același gând, puteți să o faceți de acum. Din experiența anterioară cu GoPro, reduceri de preț vor apărea abia peste câteva luni pentru acest model, inițial doar Silver și White mai apar în câte o ofertă.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Stabilizarea HyperSmooth este foarte performantă.
  • Filmează 4K/60FPS fără probleme, plus Full HD/240FPS.
  • ProTune îmbunătățește vizibil calitatea.
  • Ecran luminos.
  • Multe moduri de lucru.
  • Microfonul frontal nu preia foarte bine vocea, dar poate că un update viitor va rezolva asta.
  • Zgomot puternic în iluminare slabă.

CONCLUZIE

GoPro Hero7 Black este o cameră foarte bună, capturând imagini de înaltă calitate și cu o stabilizare video excelentă. Este de departe cea mai bună cameră de acțiune testată vreodată de mine, cea mai bună de pe piață în acest moment și cred că nu va fi ușor concurenței să ajungă la nivelul GoPro. Nici nu mai contează micile neajunsuri ale celorlalte moduri de lucru, care mai degrabă vin ca un bonus pe lângă filmare.

Preț:

    17 comentarii

  1. *capturând imagini e aiurea, cred că ai vrut să spui captând. Altfel vezi că la pro și contra nu se vede ok pe Chrome în android, secțiunea contra e virată rău la dreapta.

      (Citează)

  2. dar de unde să iei o rețea wireless când ești pe bicicletă, pe barcă, sub parașută, pe stradă, în mașină șamd?

    Nu merge sa faci hotspot cu telefonul?

      (Citează)

  3. Mai sunt și alte moduri: rafală, time lapse etc. Nu le-am testat. Dacă vă interesează fix acelea, nu acesta este review-ul pe care-l căutați

    Atunci la ce te-ai mai inhamat sa faci review? Ori faci review tuturor functiilor, ori il numesti unboxing unde ne prezinti cutia si interfata (asa cum ai si facut) si aia e.

      (Citează)

    • Dacă ce este mai sus se numește că am prezentat cutia și interfața, atunci problema este la tine, nu la mine.

      Dar ca să-ți răspund totuși la întrebare, fac review și insist pe acele aspecte care mă interesează și cred eu că-i interesează și pe alții. Aștept cu interes comentariile tale și despre cum n-am încărcat o mașină cu saci de cartofi, ca să vedem cum merge, despre cum n-am aruncat telefonul din avion, ca să vedem dacă rezistă, și despre cum am testat stabilizarea cu trotineta pe piatră cubică, nu cu tractorul pe câmp.

        (Citează)

  4. La versiunea Black poți foarte ușor să înlocuiești lentila, pentru celelalte nu știu. Pare că e la fel ca la 6 rotești și o schimbi în cazul în care ai zgâriat-o.

      (Citează)

  5. Chiar ma gandeam sa iau.. pana am citit de baterie si cele 15 minute filmate in total prin oras . Imi trebuia pentru ture mult mai lungi. Asa pot filma cu telefonu’, n-are stabilizare la fel dar sigur tine mult mai mult si are si fast-charge

      (Citează)

    • GoPro iei când nu poți filma cu telefonul. Bănuiesc că nu toată lumea își poate pune telefonul pe cap sau pe ghidon sau în parbriz sau să-l țină în mână când sare din avion sau face snorkeling. Sunt dispozitive cu scopuri diferite.

        (Citează)

  6. Era bine sa fi inclus si timelapse-ul, pentru ca e chiar marfa functia. Face la final un timelapse stabilizat de toata frumusetea.

      (Citează)

  7. Se pot edita clipurile video care nu sunt făcute cu un GoPro pe aplicația lor (Quik) de pe PC? Pe telefon Quik se poate folosi cu orice video dar pe PC nu am reușit nicicum și nici nu pot verifica pt că nu am GoPro

      (Citează)

  8. Ai bagat FIAT-ul in offroad? :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus