un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Cum a fost la IMWorld 2018

4 Oct 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

Am dat ieri o tură pe la Internet & Mobile World 2018, la Romexpo, o conferință și expoziție de soluții IT. Pe site scrie că este cea mai mare expo-conferință de acest tip din Sudul Europei. Dacă este adevărat, mai avem mult de crescut.

Nu că ar fi fost ceva în neregulă cu ea, dar pentru o țară în plin avânt de dezvoltare a serviciilor IT în diverse domenii, mă așteptam la o amploare mai mare.

Am putut vedea câteva direcții de dezvoltare. De exemplu, erau multe standuri ce propuneau soluții de încărcare a vehiculelor electrice. E-ON prezenta trei tipuri de stații, cea mai mare de 22 kW, Polyfazer alte două modele, cu un post și respectiv două posturi de încărcare, gândite pentru spații publice și chiar acces sau plată cu cartelă.

Telekom, ca parte din soluțiile lor Smart City, avea cea mai mare stație de încărcare: 150 kW, mai mult decât un Supercharger Tesla. Am aflat că este construită în România de o firmă parteneră, ceea ce mi s-a părut cu atât mai mișto.

Telekom, de fapt, avea multe soluții Smart City cu aplicație directă în rândul cetățenilor. În colaborare cu Nextbike, prezentau un sistem de biciclete tip bike sharing; bicicletele sunt electrice și pot fi închiriate și deblocate atât din aplicația de telefon, cu un card “de abonat” cu care atingi cititorul din spate și de la un soi de vendomat/punct de acces la care plătești și primești un cod pe care-l introduci în tastatura de pe bicicletă.

Mi s-au părut două metode prea multe pentru a închiria bicicleta. Sistemul cu aplicație de telefon, ca în Ape Rider, este suficient și de viitor. Restul formelor, cu cititor contactless și tastatură montata pe bicicletă, nu cred că vor fi mult utilizate.

Sistemul acesta, apropo, este deja implementat în Focșani. În alte orașe se poate, în București nu.

Tot Telekom prezenta și un validator de cartele de autobuz care este mult mai mic decât cele din RATB STB-ul de acum și are un ecran pe care îți spune clar ce fac butoanele atunci când le apeși. Am văzut acolo și un sistem de tracking al autobuzelor prin oraș, instalat în Cluj, arătând în timp real unde sunt mașinile și informând călătorii din stații cât mai au de așteptat.

O altă direcție majoră sesizată de mine la IMWorld este cea de comerț electronic. Erau destul de multe companii ce propuneau tot felul de soluții de plată, automatizări și alte sisteme IT necesare magazinelor online odată ce trec de un anumit volum de comenzi. Chiar și VTEX, deschis în România de câteva zile, avea un stand acolo în care puteai discuta despre soluțiile lor cloud pentru e-commerce. Doi mari curieri, Urgent Cargus și DPD, erau de asemenea prezenți.

Pentru magazine online, cei de la Mode 360 expuneau din nou soluțiile lor de fotografiere a produselor, inclusiv pachetul “cu de toate” (nu-i denumirea lui oficială, desigur) ce include un cort de lumină, platformă rotativă, lumini, aparat foto cu șine de reglaj a unghiului de fotografiere, software și plugin HTML5 pentru integrarea în orice site.

Pentru comunicații și rețelistică, Viavi avea un stand la IMWorld. Sunt o companie americană, cu 90 de ani vechime, ce are un centru de excelență pentru cercetare și dezvoltare și în București, în zona Pipera. În domeniul comunicațiilor, Viavi se ocupă în principal cu testarea și măsurarea rețelelor, activarea diverselor servicii și managementul performanței acestora, diverse tehnologii datacenter și cloud și alte servicii ce-i fac, probabil, să colaboreze strâns cu furnizorii de așa ceva sau cu beneficiarii lor.

Angajează ingineri, dacă vă interesează.

Viki prezenta un sistem smart home destul de complex:

Syswin avea soluții de monitorizare a poluării în orașe:

Cei de la Bigstep prezentau soluțiile lor bare metal cloud. UiPath avea un stand neașteptat de simplu (unde sunt roboții?!! ah… sunt software?), dar popular pentru că mulți își doreau să descopere această companie evaluată recent la 3 miliarde de dolari. Renault avea un simulator video de pilotaj.

Fitbit prezenta ceasul Versa și noua brățară Charge 3, despre care v-am scris de la IFA.

Bucharest Promo Robots chiar aveau roboți la stand:

Multe alte standuri erau construite pe metoda “avem pliante și două scaune pentru vizitatori”, așa că nu am multe de raportat. Jumătate din IMWorld stă, însă, în zonele de prezentări, unde se spun de obicei lucruri interesante. Pe agendă am văzut minim 10 prezentări ce păreau de interes, iată câteva exemple:

  • AUGUSTIN LĂDAR / Business Developer – Shutterstock / What is Truly Free on the Internet? Copyright and Licensing in the Dynamic Digital World.
  • SIRI BØRSUM / Leader of Digital Transformation – Google / Age of the Assistant – What is your Strategy ? (să te cheme Siri și să vorbești despre Google Assistant…)
  • PERNILLA JONSSON / Head of Ericsson Research Consumer & Industry Lab – Ericsson /10 Hot Consumer Trends beyond the Smartphone – Welcome to the Multidevice Era!
  • TOMASZ PIETA / Senior UX Designer – Booking.com / Data Driven UX in the Dark
  • ALAN GOODE / CEO & Chief Analyst – Goode Intelligence / So passwords are dead – What next?
  • ANDRA GEORGESCU / Co-founder – Hey, Be Well! / What will it take for Health Tech to Reach its True Potential?
  • IRYNA MAKSYMETS / Senior Business Development Manager – ABBYY / How AI Technologies will Transform Business Data Processing Operation in 2019
  • BRENT LESSARD / Co-founder – rLoop / Decentralized future and Blockchain Technology
  • MARTIN MCKEAY / Senior Security Advocate – Akamai Technologies / Rise of the Botnets
  • WILIAM BOGNAR / Product Manager – UiPath / What do unicorns leave behind?

M-am întâlnit acolo cu un cititor care-mi spunea că sunt destul de puțini expozanți cu soluții de securitate, deși hackingul pare o problemă modernă. Așa este, dincolo de prezentările din Security Stage, în rest n-am văzut nimic. Despre GDPR un singur expozant vorbea; alt domeniu care parcă a dispărut de tot.

    19 comentarii

  1. Azi am aflat și eu că dacă ai cablu TV de la Telekom din Weekend nu mai poți viziona TelekomSport 1 & 2 adică adio Champions League si Liga 1, le poți viziona după ce cumperi un pachet adițional, adică țeapă.

    Nu-mi rămâne decât să mă mut la Digi-RDS unde am 140 CANALE TV DIGITALE +
    FIBERLINK 300 (150 Mbps) + Champions League și Liga 1 la 55 RON comparabil cu ce oferă Telekom la 60 RON pentru 108 Canale și 100 Mbps.

      (Citează)

    • Nu mai includ propriile canale în propriul serviciu sau ce se întâmplă?

      Eu am televiziune și Internet de la Digi și merg foarte bine. Dacă merg bine și în zona ta, mută-te.

        (Citează)

    • Si upc (cu look-urile) si telekom (cu canalele lor de sport) au facut asta saptamana trecuta.
      Ar fi interesant de cerut un punct de vedere oficial de la rds daca si ei vor face la fel. Sau doar mai asteapta putin sa se mute clientii la ei de la ceilalti.

        (Citează)

    • Au introdus un nou pachet care sa conțină posturile Telekom Sport 1 & 2

        (Citează)

    • Ceva îmi spune că Telekom Sport se închide, să vedem în următoarele 6 luni. Modelul de business e absolut haotic.

        (Citează)

  2. Smartcity, aceasta noua vaca bună de muls, oricum sunt banii statului.
    Security e frumos și da bine, pana ajungi la costuri și atunci deja e o nișă.
    Părerea mea…

      (Citează)

    • Nu mi se pare o nișă să știi când vine autobuzul sau să vezi într-o aplicație unde sunt locuri libere de parcare și eventual să plătești tot din telefon.

      Nu mai zic de componenta smart city pentru infrastructură, unde de exemplu poți aprinde iluminarea stradală în funcție de intensitatea luminii naturale, ceea ce economisește o mulțime de bani orașului.

      Majoritatea lucrurilor “smart” cresc eficiența sau îmbunătățesc confortul, indiferent că vorbim de smartphone, smart home sau ce-o fi. Tu, ca cetățean, ar trebui să ceri să trăiești mai bine și mai confortabil și să lași primarul să fie îngrijorat de costuri și bugete.

        (Citează)

  3. gpdr nu este luat in serios de autorizatile romane si prin urmare nici de spammeri si atunci de ce ar fi expozanti din acest domeniu? Primesc zilnic spam de la firme romanesti cu tot felul de tampenii, de la servicii funerare, la solutii pentru geamuri si asa mai departe. Crezi ca pasa cuiva de Gpdr?

      (Citează)

  4. Despre GPDR au vorbit niște tineri de la bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ – avocatura de business. A fost mai mult ca o prezentare de referat la școală.

    Pentru mine a fost prima participare la IMWorld și am rămas impresionat. Probabil că după ce te intorci de la IFA ai alte standarde :)

    Am scris și eu impresiile aici…https://goo.gl/v8N4mQ

      (Citează)

    • Da, cam așa este, dar n-am vrut să sun elitist zicând că după ce vezi MWC sau IFA parcă ai alte așteptări de la un astfel de eveniment,

        (Citează)

    • Huh, văd că ai fost și la Hifi Arena. Mișto expoziția, ceva impresionant?

        (Citează)

    • La Hi-Fi expo a fost tare locația in care s-a tinut. Se auzeau superb sistemele alea in camere de hotel, cu toate că pereții erau de rigips.

      Cand am fost eu era destul de liber si puteai sa te asezi pe scaun si sa asculți linistit. N-am stat sa analizez fiecare sistem in parte sa nu ma prinda fumva microbu’.

      Am auzit un cancan cum ca un politician de la noi a cumparat un sistem hifi de 300k eur. Nu stiu daca e adevarat…

        (Citează)

  5. Biciclete identice sunt in budapesta, sute de statii. Nu sunt electirce, se numesc Bubi Mol, sunt verzi. 14 lei abonament 72h, mergi 30 de minute maxim sa nu ai cost aditional, dupa care trebuie sa o bagi in rastel sa o blochezi si poti sa o iei din nou daca mai ai nevoie. Cam grele dar pret bun.

      (Citează)

  6. george:
    Azi am aflat și eu că dacă ai cablu TV de la Telekom din Weekend nu mai poți viziona TelekomSport 1 & 2 adică adio Champions League si Liga 1, le poți viziona după ce cumperi un pachet adițional, adică țeapă.

    Nu-mi rămâne decât să mă mut la Digi-RDS unde am 140 CANALE TV DIGITALE +
    FIBERLINK 300 (150 Mbps) + Champions League și Liga 1 la 55 RON comparabil cu ce oferă Telekom la 60 RON pentru 108 Canale și 100 Mbps.

    Și ce legătură are asta cu acest articol? La Telekom ai mai multe programe HD așa că nu compara mere cu pere…

      (Citează)

    • În articol se vorbește despre soluțiile smart de la Telekom de aici și apropo-ul.

      Nu știu de unde ai scos-o pe asta cu mai multe posturi HD, la Telekom ai
      108 canale, dintre care 25 HD iar la RDS ai 140 canale dintre care 28 HD.
      28 Digi > 25 Telekom

      Aplicația Telekom TV este varză iar in browser nu mai funcționează vizionarea TV, la RDS ai DigiOnline și DigiPlay unde posturile funcționează decent.

        (Citează)

  7. nwradu:
    Nu mai includ propriile canale în propriul serviciu sau ce se întâmplă?

    Eu am televiziune și Internet de la Digi și merg foarte bine. Dacă merg bine și în zona ta, mută-te.

      (Citează)

  8. Eu nu inteleg ce produce util UiPath. Evaluarea aia la 3 miliarde e scoasa fix din eter, se bazeaza pe nimic.

      (Citează)

  9. Fu` boring . Cateva chestii interesante, dar in rest scump si nicidecum prea interesant . Doar stii ca ne-am si intalnit si ti-am spus parerea mea.
    Pentru 100-200Eur cat cereau ei pe intrare, nu avea nici o legatura .

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus