un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

nVidia lansează noile plăci RTX 2080 cu ray tracing performant

21 Aug 2018  ·

TEHNOLOGIE  ·

19 comentarii

nVidia a prezentat ieri noua generația de plăci video GeForce și acestea vin cu o surpriză plăcută: un motor de randare ray tracing în timp real a fost adăugat acestei generații, dincolo de îmbunătățirile de performanță de pe alte planuri.

De remarcat că nVidia a schimbat denumirea plăcilor. Cele noi se numesc RTX 2080, pe când inițial ne așteptam să continue seria cu GTX 1180. Nu că ar conta asta.

Ce este acest ray tracing? O tehnică de randare video ce modelează mult mai precis razele de lumină și felul în care acestea cad pe obiecte, generează reflexii, refracții, culori și alte efecte. Uzual calculează toate reflexiile și culorile generate de sursa de lumină pe diverse obiecte, inclusiv prin căi de propagare multiple, în drumul spre ochiul uman sau perspectiva din care jucătorul vede scena pe ecran. Tehnica este utilizată de obicei în industria cinematografică pentru a obține efecte ultra-realiste.

Procesările matematice sunt intense, așa că randarea ray tracing în timp real nu era disponibilă marii mase a consumatorilor. Noile plăci nVidia fac acum acest lucru, ceea ce nu-i chiar simplu când ne gândim că trebuie să facă modelarea de 60, poate chiar 100 de ori per secundă, în funcție de rata de cadre a jocului respectiv. Capacitatea de procesare ray tracing se exprimă în miliarde de raze per secundă, RTX 2070 fiind cotat la 6 GRays/s, RTX 2080 la 8 GRays/s și RTX 2080 Titanium la 10 GRays/s, o îmbunătățire mare față de ray tracing-ul incipient din generația anterioară, care atingea cam 1,2 GRays/s pe 1080 Ti. Nu-mi dau seama ce înseamnă asta în jocuri, dar testele vor arăta.

Jocuri ce vor utiliza ray tracing includ Battlefield 5, Shadow of the Tomb Raider, MechWarrior 5: Mercenaries și Metro Exodus, ca să numesc câteva mai cunoscute. Dacă mergeți aici, există un slider before și after cu ray tracing în Battlefield 5.

Noile plăci sunt dezvoltate pe arhitectura Turing, numit după unul dintre cei mai mari matematicieni și informaticieni ai civilizației noastre, probabil depășit doar de Von Neumann. Chipsetul include memorie GDDR6, cu lățime de bandă mai mare; plăcile anunțate acum au 8 și respectiv 11 GB memorie. Tehnologia de fabricație este de 12 nm, iar puterea consumată este între 215 și 260 W pentru plăcile anunțate în acest moment.

Arhitectura Turing include și nuclee Tensor pentru procesări de tip Artificial Intelligence, deși nu-mi este clar cum vor fi utilizate acestea în jocuri  sau dacă vor deschide plăcile video și pentru alte aplicații. Momentan singura aplicație pare a fi optimizarea internă a randării scenelor folosind AI-ul pentru a “intui” ce-ar trebui procesat în continuare. Oricum ar fi, pasul spre procesări tip AI este important și nVidia, iată, îl face din timp.

Per total, sunt plăcut surprins că nVidia a venit nu doar cu o îmbunătățire de performanță, un x% adăugat plăcilor 1080, ci deschide posibilități interesante prin performanțele ray tracing (mai multe jocuri includ suport pentru această tehnologie) și prin procesarea tip AI. Practic, au dat un motiv bun de upgrade celor ce-și permit noilor plăci.

  • GeForce RTX 2070: lansare în octombrie;  frecvență de bază 1410 MHz, 8 GB memorie, bus 256 biți, 6 GRays/s, preț recomandat 499 dolari.
  • GeForce RTX 2080: lansare în 20 septembrie; frecvența de bază 1515 MHz, 8 GB memorie, bus 256 biți, 8 GRays/s, 2944 nuclee CUDA, 4.000 lei la PC Garage.
  • GeForce RTX 2080 Ti: lansare în 20 septembrie; frecvența de bază 1.350 MHz, 11 GB memorie, bus 352 biți, 10 GRays/s, 4.352 nuclee CUDA, 5.800 lei la PC Garage.

nVidia a introdus și o cifră RTX-OPS, care reprezintă “Echivalentul operațiunilor matematice cumulate realizate prin Turing Shaders, CUDA Cores, Tensor Cores și RT Cores necesare pentru randarea graficii RTX”: 45T, 60T și respectiv 78T RTX-OPS, adică bănuiesc că vorbim de tera-operațiuni, mii de miliarde.

Există și Founders Edition pentru fiecare, mai scumpe și cu un mic overclocking, pentru early-adopters. Restul vor aștepta edițiile de la fabricanții de hardware, probabil cu răcire mai bine adaptată.

    19 comentarii

  1. Cu ce procesor ar merge cel mai bine placile de mai sus?

      (Citează)

  2. Nu-mi este clar ce se intampla cu 1030 / 1050 / 1060 daca raman in continuare.

      (Citează)

  3. Founders Edition sunt plăcile de referință nu au nici un overclocking, pentru asta o să ai plăcile oferite de diverși producători.

      (Citează)

  4. Gaelex:
    Nu-mi este clar ce se intampla cu 1030 / 1050 / 1060 daca raman in continuare.

    2060 o sa fie anuntat prin noiembrie-decembrie iar 2050 prin februarie.
    Sau tu esti curios daca o sa se produca ambele game 10xx si 20xx in paralel?

      (Citează)

    • Sunt curios ce le zic oamenilor sa faca, sa ia acum sau sa mai astepte.

        (Citează)

    • Gaelex:
      Sunt curios ce le zic oamenilor sa faca, sa ia acum sau sa mai astepte.

      Păi alegerea se face după buget. Probabil că plăcile vechi vor fi mai ieftine decât cele noi. Iar între un 1080 și un 2070… eu aș aștepta benchmark-urile și testele.

        (Citează)

    • Din partea mea, nu are sens as iei acum placa 1070 sau mai puternica. Modelele noi sigur vor avea un pret mai mare, dar plusul de performanta ar trebui sa justifice cu varf si indesat.

        (Citează)

  5. Se pare ca si nVidia le compara aiurea, daca chiar ei ii spun uneia “Reference”, iar alteia “Founders Edition” si mai spune si ca e “Factory-overclocked design out of the box” :)

      (Citează)

  6. https://www.notebookcheck.net/Shadow-of-the-Tomb-Raider-gameplay-on-the-NVIDIA-GeForce-RTX-2080-Ti-showcases-the-grandeur-of-ray-tracing-but-with-worrying-concerns.323916.0.html

    Probleme in paradis. Te lauzi ca aduci pe tava raytracing cu X operatii echivalente. Dai drumul la ray tracing si-ti rezulta slide show. Pe cel mai puternic GPU cu care te lauzi ca ar face fata.

    Mai adaug taxa de fraier de la 1080 Ti la 2080 Ti in valoare de minim 300 de dolari si ce-ti rezulta? Instant no-buy!

    Cei care arunca deja bani pe precomenzi nu realizeaza ca prin asta Nvidia va vedea ca le-a mers schema si ca pot duce si mai sus pretul pentru single GPU la urmatoarea generatie.

    Si asta ce inseamna pentru noi muritorii de rand? O jecmaneala si mai mare a buzunarelor. Hai sa nu-i hranim pe lacomi si sa asteptam raspunsul AMD. Altfel, multa bafta in a justifica un pret de 1500-2000 de dolari pentru un single gpu.

      (Citează)

    • Crezi că nVidia sunt atât de idioți încât să lanseze ceva ce n-ar funcționa în nici un test? Vânzările de plăci se bazează pe teste și review-uri făcute de alții, așa că întâi să așteptăm lansarea plăcilor, jocuri optimizate pentru ray tracing și benchmark-uri independente înainte de a trage astfel de concluzii drastice.

        (Citează)

    • Și dincolo de asta, nu înțeleg nici atitudinea ta, pari să te bucuri de eșecul altora de parcă ai avea acțiuni la concurență. N-am înțeles nici cine te jecmănește de ceva sau te forțează să cumperi.

      Dacă ray tracing nu va merge bine, cu atât mai mult ai motive să cumperi o placă 1080 sau altceva din seria aceasta, iar prețul lor va fi mai mic, deci win-win. Dacă merge bine, jocuri mai mișto pentru toată lumea.

        (Citează)

    • Nvidia au avut foarte mare grija sa nu lase nici macar un benchmark cu cifre la indemana la lansare. Pana si paper launch de la noul Threadripper a avut asta.

      Eu caut tot timpul cel mai bun raport pret-performanta. Atunci cand cineva face abuz de pozitie dominanta doar pentru ca….poate [ca sa-l citam pe un clasic PSD] eu nu inghit bine treaba asta. Pentru ca o asemenea scumpire pentru ca…ce-o sa faci? o sa mergi la competitie care nu are high end care sa concureze e de porc. Atitudine de tipul acesta:

      https://www.youtube.com/watch?v=rja7tCtxSN4

      Hai sa ne gandim la EA si Battlefront 2. Ce competitie aveau pe segmentul ala? Niciuna cu franciza Star Wars. Si tot au vrut sa mulga prin microtranzactii. Ei bine, aceeasi atitudine o are Nvidia acu. Nu se satura ca ar putea sa vinda ca painea calda 2080 Ti la pret de 700, hai fie 750 de dolari. Nu, ei trebuie sa mai ceara inca 300 de dolari in plus. Si asta o sa traga in sus si preturile de pe gama low end.

      Si uite asa sunt sanse ca de la 1050Ti care s-a lansat cu 150 de dolari, 2050 Ti sa urce la 300. +100% pret pentru ca? :D

        (Citează)

    • Acum ma gandesc ca e posibil sa coste anumite componente mai mult sau poate chiar tot procesul de R&D si productie sa fie mai scumpe.

      Sau poate chiar au vrut sa vada daca lumea le cumpara si la preturi mult mai mari, asa cum au vrut sa vada si producatorii de telefoane si le-a iesit:
      https://www.cnet.com/news/1000-galaxy-note-9-proves-iphone-and-android-prices-will-get-even-higher/

        (Citează)

    • @Tudor: mie mi se pare că o companie încearcă mereu să facă cât mai mult: performanță cât mai mare, profit cât mai mare șamd.

      În particular pentru nVidia, mie strategia de a crește nejustificat prețurile nu mi s-a părea bună. O mare parte din gaming este acaparat de jocurile fără cerințe mari, așa că interesul lor ar fi să atragă gameri către plăcile lor video prin prețuri mai accesibile, nu să-i îndepărteze și mai mult.

      Poate că nu e posibil să aibă prețuri mai bune. Cercetarea trebuie plătită. Poziția aia dominantă de care spui s-a obținut prin bani cheltuiți în cercetare, performanța obținută făcându-i lideri de piață.

      Oricum ar fi, nVidia este o companie listată public la bursă. Dacă vânzările nu merg pentru că plăcile sunt prea scumpe, atunci cifrele financiare nu vor fi bune, investitorii vor face presiune, prețurile vor scădea. Dacă însă merg, atunci văd situația ca fiind regretabilă pentru noi, dar decizia lor este atunci justificată și nu mă voi enerva foarte tare pentru că fac profit. Aș face și eu la fel.

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus