blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Dacă politicienii se tem de lupta anti-corupție, atunci aceasta trebuie intensificată

19 Jun 2018  ·

GÂNDURI  ·

74 comentarii

Președintele a spus, printre rânduri, și o idee interesantă: dacă politicienii se tem de lupta anti-corupție, atunci aceasta trebuie intensificată.

Justiția n-a fost niciodată nedreaptă cu cei ce nu fură. Se pot întâmpla și abuzuri, de acord. România este în situația de a avea nevoie de o justiție competentă cu un mecanism bun de corecție a abuzurilor, decât de o justiție slabă în numele evitării unor posibile abuzuri.

Din păcate, mă tem că ne îndreptăm spre momentul unei alte ordonanțe de urgență dată “noaptea ca hoții”. Prea multe discursuri am auzit în ultima vreme despre cum președintele, PNL și USR blochează încercările PSD-ALDE de a corecta codurile penale, ca și cum această corecție ar fi urgentă, că altfel ne pică tavanul planetei în cap.

Mă tem că vor da o ordonanță care să-i scape pe toți de închisoare, că o vor da fără scăpările de la OUG 13 (10 zile până la intrarea în vigoare și celelalte) și apoi, cu milioanele în bancă și scăpați de pușcărie, pot transmite întregii țări un cald “puteți protesta până se tocește asfaltul sub picioarele voastre, ni se rupe!”. Bang, ca un glonț tras de la apropiere în capul tuturor celor ce vor doar să nu se mai fure ca-n codru.

În ultima vreme, mă deranjează mai puțin faptul că cei din PSD-ALDE vor să fure. Cu ideea asta m-am obișnuit, mă țin de portofel dacă-l văd pe unul dintre ei pe stradă. Mai rău mă deranjează capacitatea lor incredibilă de a minți cu zâmbetul pe buze, cu voce puternică și fără emoție în glas, în timp ce debitează toate sf-urile despre stat paralel, forțe oculte, Soroș și alte baliverne. Treaba asta a început să vorbească mai mult despre caracterul lor decât acuzațiile ce li se aduc în rest.

    74 comentarii

  1. Mai mult decat capacitatea lor incredibilă de a minți cu zâmbetul pe buze, pe mine ma ingrijoreaza si mai tare prostia celor care pun botu’ la minciunile lor si, mai mult decat asta, ma ingrijoreaza numarul acestor prosti.

      (Citează)

  2. Daca tragi linie obtii asa:
    – partide aflate la guvernare care nu sunt primite nicaieri in Europa
    – partide aflate la guvernare care stiu ca nu au nici un viitor in Europa
    – partide aflate la guvernare pe care ii doare in cot de justitie
    – partide aflate la guvernare pe care ii doare in cot de oamenii care manifesteaza.

    Pe ansamblu, viitorul arata ca dracu si nu m-ar mira sa se ajunga la interzis la frontiera in urmatoarele 12 luni, si intoarcere completa la comunism in 24 de luni.

    Dragnea care de fapt el a ordonat sa nu se suplimenteze sectiile de votare de afara, si a creat cozile alea imense ca sa isi bata joc de diaspora. Nu Ponta. A fost strategia confruntationala a lui Dragnea.

    Omul e furios cu spume, de atunci e si mai furios. Il mai tine in frau numai ca urmeaza pronuntarea unei sentinte si vrea sa faca frumos pana atunci.

      (Citează)

  3. Care e propaganda mai mare, poza PSD-ului cu Halep huiduita sau articolul acesta care ne vorbeste despre lupta impotriva coruptiei? Cred ca articolul acesta.

      (Citează)

    • Pe mine nu ma deranjeaza nici ca vor sa fure (am plecat, pot sa fure cat vor) nici ca au o capacitate incredibila de a minti cu zambetul pe buze (sociopati exista peste tot). Ma deranjeaza totusi cand vad cati idioti accepta minciunile respective ca adevar.
      Propaganda mai mare e poza PSD-ului pentru ca e minciuna clara. Articolul acesta e o parere.

        (Citează)

  4. Asadar pe de-o parte PSD-ul fura, policitienii fura, iar cei care ar trebui, culmea, sa vegheze sa nu se intample una ca asta, sau sa combata acest fenomen sunt foarte capabili si trebuie sa ramana-n functii. E o fractura logica aici.

    Pe de alta parte e amuzant cum lupta anti coruptie o dam doar cu bagatul oamenilor la puscarie, nicidecum c-un nivel de trai decent. Serios acum, vreau sa vad si eu tara aia din lumea a 3-a in care nu exista coruptie, in care cetatenii sunt saraci si cinstiti, acolo unde cetatenii sunt saraci dar de nerocupt. Serios, nu exista asa ceva. Tocmai asta au in comun toate tarile vestice, pe langa un nivel de coruptie scazut, un nivel de trai mai mult decat decent. Ori tocmai aici ar trebui sa se insiste, pe cresterea nivelului de trai, pe cresterea de salarii si venituri.

    P.S.: De prin 2012 tot aud cum ca vine Apocalipsa, de prin 2012 aud cum PSD-ul o sa puna talpa pe gatul justitiei, e acelasi cantec de lebada, aceleasi stiri alarmiste si panicarde care-i agita pe cei slabi de duh. Cam tot de pe atunci ne ducem dracu si din punct de vedere economic, si iaca-s 6 ani, si suntem toti aici.

    P.S. 2: Asa, ca fapt divers.

    Noul Cod Penal reglementeaza faptele de furt prin descrierea continuturilor urmatoarelor infractiuni: furtul, furtul calificat, furtul unui vehicul in scop de folosinta, furtul cu consecinte deosebit de grave, furtul din casa si familie .

    Art. 227 Furtul
    (1) Luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
    (2) Fapta constituie furt si daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii acel bun se gasea in posesia sau detentia legitima a altei persoane .
    (3) Se considera bunuri mobile si inscrisurile, energia electrica, precum si orice alt fel de energie care are valoare economica.
    (4) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

    Art. 228 Furtul calificat
    (1) Furtul savarsit in urmatoarele imprejurari:
    a) intr-un mijloc de transport in comun;
    b) in timpul noptii;
    c) de o persoana mascata, deghizata sau travestita;
    d) prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a unei chei mincinoase;
    e) prin scoaterea din functiune a sistemului de alarma ori de supraveghere,
    se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
    (2) Daca furtul a fost savarsit in urmatoarele imprejurari:
    a) asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
    b) prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
    c) de o persoana avand asupra sa o arma,
    pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
    (3) Actiunea penala pentru fapta prevazuta in alin. (1) si alin.(2) lit.a) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

    Art. 229 Furtul in scop de folosinta
    (1) Furtul care are ca obiect un vehicul, savarsit in scopul de a-l folosi pe nedrept se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in art. 227 sau art. 228, ale carei limite speciale se reduc cu o treime.
    (2) Cu pedeapsa prevazuta in alin. (1) se sanctioneaza folosirea fara drept a unui terminal de comunicatii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicatii racordat fara drept la o retea, daca s-a produs o paguba .
    (3) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

    În sens larg, corupție este abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.
    Ca expresie a relației dintre autorități și cetățeni, corupția reprezintă folosirea discreționară a poziției sau a funcției, prin recurgerea la mijloace ilicite sau ilegale, în scopul obținerii unor interese personale sau de grup.
    Pentru ca o faptă de corupție să constituie infracțiune și, prin urmare sa fie supusă sancțiunilor penale, trebuie să întrunească elementele prevăzute de legea penală.

    Legea penală română sancționează infracțiuni clasice de corupție, precum:
    1.Luarea de mită

    Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
    Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (art. 254 Cod Penal).

    2. Darea de mită

    Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile și scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
    Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infracțiune. Dispozițiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 si 3 (art. 255 Cod Penal).

    3. Primirea de foloase necuvenite

    Primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act in virtutea funcției sale si la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. (art. 256 Cod Penal).

    4. Traficul de influență

    Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influența sau lasă să se creadă că are influența asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani Dispozițiile art. 256 alin. 2 se aplică in mod corespunzător. (art. 257 Cod Penal)

    5. Cumpărarea de influență

    Promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani.
    Făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2). (art. 61 din Legea 78/2000).

    Asadar e o diferenta uriasa intre furt si fapte de coruptie, pana si pentru simplul fapt ca DNA-ul, spre exemplu, nu va ajunge niciodata sa ancheteze un furt. Dar hey, astea sunt detalii, detalii care n-ar avea acelasi impact asupra cititorului.

      (Citează)

    • Pai papusa, daca tu vrei nivel de trai crescut intr-un stat in care furtul e practic legal si nu ai cum sa faci nimic din cauza coruptiei, mult noroc.

        (Citează)

    • eu nu inteleg care-i treaba cu zetu.
      adica, e postac sau chiar crede ca lucrurile sunt ok si se misca in directia buna?

      vrei sa fim rigurosi, perfect, hai sa fim.
      dpdv legal, evident ca politicienii nu se fac vinovati de infractiunea de “furt”, ca nu e nimeni idiot incat sa ia bani cu japca.

      Las la o parte faptul ca nici nu prea ai de unde sa “furi” la propriu bani publici, ca numai fii-mea de 4 ani credea ca exista un beci plin cu bani de unde politicienii fura (intre timp i-am explicat si ei).

      dar asta nu inseamna ca nu pot fi numiti hoti sau ca nu se poate spune despre ei ca nu “fura”, pentru ca rezultatul e acelasi ca si cum ti-ar baga mana in buzunar.

        (Citează)

    • Robo:
      eu nu inteleg care-i treaba cu zetu.
      adica, e postac sau chiar crede ca lucrurile sunt ok si se misca in directia buna?

      vrei sa fim rigurosi, perfect, hai sa fim.
      dpdv legal, evident ca politicienii nu se fac vinovati de infractiunea de “furt”, ca nu e nimeni idiot incat sa ia bani cu japca.

      Las la o parte faptul ca nici nu prea ai de unde sa “furi” la propriu bani publici, ca numai fii-mea de 4 ani credea ca exista un beci plin cu bani de unde politicienii fura (intre timp i-am explicat si ei).

      dar asta nu inseamna ca nu pot fi numiti hoti sau ca nu se poate spune despre ei ca nu “fura”, pentru ca rezultatul e acelasi ca si cum ti-ar baga mana in buzunar.

      Sunt un vechi postac, aici le Radu, unul dintre cei mai vechi, cred. Sunt platit de PSD pentru a-mi permite sa am pareri, pe care-mi permit sa le argumentez, care nu sunt in ton cu acest blog.

      Vezi tu, nu-i vorba de-a fi riguros, e vorba de nota pe care o dai unui text cand vorbesti de furt, cand spui ca unii fura, de modul discret in care manipulezi. Cand de fapt, asa cum am prezentat mai sus, nu-i vorba de niciun furt.

      Si nu, nu-s hoti, ci-s oameni corupti. Sigur, atunci cand faci un talmes balmes, atunci cand functionezi pe baza de lozinci si nu pe argumente, da, nu-i nicio diferenta intre unul care iti sparge casa cand esti plecat in concediul si unul care da mita unui medic.

        (Citează)

    • e o diferenta imensa intre ala care da mita unui medic ca sa nu moara cu zile in spital si unul care-ti sparge casa,

      dar intre un politician care primeste spaga ca sa castige cine trebuie o licitatie pe bani publici si unul care-ti sparge casa, diferenta e doar de modus operandi.

      doar de modus operandi, atat, repet, asta e motivul pentru care poti sa-l faci fara probleme hot pe politician atat timp cat nu esti intr-o sala de judecata.

      si mi se pare mie sau tocmai ai pus pe picior de egalitate pe omul care da mita in spital si pe politicianul corupt?

        (Citează)

    • @Robo, perceptiile tale sunt una, ceea ce spune legea, si anume Codul Penal si Codul de Procedura Penala, dupa care sunt judecati cei doi in sala de judecata, e cu totul si cu totul altceva. Daca n-ar fi nicio diferenta intre politicianul, care conditioneaza un contract de o spaga de X% si cel care iti sparge casa, ar fi vorba de una si aceeasi infractiune, ar fi vorba de aceleasi pedepse etc. Doar ca nu.

        (Citează)

    • (ultimul raspuns)

      man, dpdv al codului penal, nu te contrazice nimeni cand spui ca politicienii nu sunt hoti.
      ok, nu sunt hoti, sunt corupti, esti multumit acum ca adevarul juridic e restabilit?

      insa dpdv al limbajului curent, ne-juridic, politicienii sunt hoti pentru ca fura.

      extras din DEX:
      “fura [At: COD. VOR. 12/10 / Pzi: fur / E: ml furare] 1 vt A-și însuși pe ascuns sau cu forța un lucru care aparține altcuiva, păgubindu-l ”

      isi insusesc banii publici? da, pentru ca banii ajung la ei sau la acolitii lor.
      o fac pe ascuns? normal, ba fac si eforturi mari sa ascunda ce fac.
      o fac cu forta? nu cu forta fizica, dar profitand de pozitia lor de putere in stat.
      banii publici le apartin? nu, nu le apartin.
      pagubesc pe cineva? da, pe mine si pe tine.

      toate elementele definitiei cuvantului a fura sunt indeplinite, deci politicienii fura, si tot conform DEX-ului, aia care fura se numesc “hoti”.

        (Citează)

  5. Giani Mucea:
    Pai papusa, daca tu vrei nivel de trai crescut intr-un stat in care furtul e practic legal si nu ai cum sa faci nimic din cauza coruptiei, mult noroc.

    Imi explici si mie, te rog, cum anume furtul e legal? Prin argumente, nu prin lozinci mestacate si preluate fara a fi gandite macar 1 secunda in prealabil?

      (Citează)

    • A pune intrebari de logică nu face obiectul bulei “Orice anticiuma…” sau cum s-o mai numi asta cu autoinregimentarea in lupta unor pedelaci pe care ii asteapta inchisoarea-chiar si pe Monicutza, si pe Vasilică, dar ei o dau inainte cu devize patriotarde si injura orice aduce a discutie pe argumente..chiar daca scopul e in fapt doar o tergiversare…
      O zi minunata!

        (Citează)

  6. Robo:
    diferenta e doar de modus operandi

    Lasa ca se ocupa ei si de anomaliile astea de tip modus operandi

      (Citează)

  7. Vă rog să îmi dați voie să mă piș eu pe zetu în numele cititorilor de aici. Argumentele și le-a prezentat singur mai sus.
    Toată stima.

      (Citează)

    • Sunteti colegi de UM de vorbesti si in numele lor? Pana una alta caracteristicile postacilor sunt:
      1. lipsa de argumente
      2. agresivitate

      Ai o potrivire de 99%, cum iti explici?

        (Citează)

    • Păi dacă zici că sunt postac de ce mă mai întrebi cum îmi explic?

      Eu nu trebuie să îmi explic nimic ca știu dacă sunt sau nu.

      Cum îți explic ție? Nicicum.

      Nu cred că e nevoie de argumente pentru cineva care vine și ne zice că “da, boss, sunt corupți, dar nu hoți”.

      Bă dă-te în plm. Dar care e mai plin de bani și de pe urma căruia au mai mulți oameni de suferit?

      Nu am văzut hoți cu milioane în conturi, nu am văzut hoți care vor să schimbe legile, nu am văzut hoți care au oprit dezvoltarea unui oraș / regiuni etc, nu sunt autostrăzi lipsă din cauza hoților, nu sunt vai morții lor spitalele din cauza hoților.

      Băi zetule, “hoț” ar fi un compliment pentru ei.

      @Marius M: cu ce te mai pot ajuta?

        (Citează)

    • @Marius M: Până una alta asta v-a învățat să faceți mai nou? Să faceți în strânga și în dreapta lumea postaci?

      Asta se învață mai nou la școala Kondiment? Sau ce agenție mai antrenează acum postacii socialiști din România și Moldova?

      Repede ai mai sărit în apărea lui zetu. O fi șeful tău acolo la instituția plină de pesedei? În apărea mea nu vin alți postaci să îmi țină spatele. Cum ne explici astea?

        (Citează)

    • Iti dai seama ca daca noi suntem postaci si totusi parem ca nu suntem ca avem argumente, iar voi daca nu sunteti postaci, dar pareti ca sunteti pentru ca nu aveti argumente, cam care este diferenta dintre noi?

      Teniescu:
      @Marius M: Până una alta asta v-a învățat să faceți mai nou? Să faceți în strânga și în dreapta lumea postaci?

      Asta se învață mai nou la școala Kondiment? Sau ce agenție mai antrenează acum postacii socialiști din România și Moldova?

      Repede ai mai sărit în apărea lui zetu. O fi șeful tău acolo la instituția plină de pesedei? În apărea mea nu vin alți postaci să îmi țină spatele. Cum ne explici astea?

        (Citează)

    • Nu, boss, “hoți nu e tot una cu corupți” nu e argument.

      Roagă pe zetu să îți dicteze alt comentariu. Hai, repede, că la 4 oricum vă cărați acasă.

      Sau el a plecat mai repede și ai rămas setat pe “avem argumente, voi nu, sunteți postaci, noi nu”?

      Dacă vă zic că sunteți panarame trebuie să vin și cu argumente sau iar zici că sunt agresiv? Dar chiar ți se pare că e nevoie de argumente când zic că unii sunt panarame pentru că țin partea unor corupți penali?

        (Citează)

    • Teniescu, felul in care ai inteles sa deschizi discutia spune multe despre tine si despre modul tau de-a percepe lucrurile. Si asta pentru c-am venit cu doua argumente valide ce stau in picioare. Una e sa fii corupt, una e sa iei mita, si alta-i sa fii hot. N-o spun eu, o spune CP.

      Dar zau ca nu e vina mea ca tu asa percepi lucrurile, nu e vina mea ca tu traiesti intr-un basm in care pe de-o parte ii ai pe unii, care-s personificarea binelui, si pe de alta parte ii ai pe altii care-s personificarea raului. Asa ca ti-e simplu, pentru tine totul e-n alb si negru. Comentariul meu a fost interpretat de tine, intr-un mod extrem de rudimentar ca fiind o pledoarie pentru corupti. Ori eu n-am facut decat sa sesizez o nuanta, atat. Stiu, in lumea ta nu e loc de nuante, in lumea ta e indeajuns doar un comentariu astfel incat sa te simti indreptatit sa mictionezi pe cineva.

        (Citează)

    • @Teniescu, zi sincer, este că tu de fapt nu ai înțeles ce zice Zetu? :))

        (Citează)

    • @Ciuby: știu eu ce manipulări le poate pielea și ce bani dau ei pentru cea mai mică idee care să rămână undeva acolo adânc în mintea oamenilor. Și nici măcar nu ai bănui, dar eu știu oameni / agenții care au făcut chestii similare pentru ei, așa hai mai ușor cu întrebările retorice pe scări. :)

        (Citează)

    • Nu sunt, bre, postaci. Sunt membri de partid. Când nu sunt trimisi sa lipeasca afise (desi au deja o varsta si ar trebui sa primeasca scutire) bagă punctajul pe bloguri. Postacii o fac pe salariu in mână, astia o fac din convingere, ca altfel afacerea familiei se duce de râpă.

        (Citează)

  8. Pentru eternii comentaci pro psd. Uite un exemplu de dezvoltare marca psd.

    Kilometri de autostrada inaugurati

    An 2004 2007 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
    KM 97 51 42 27 68 101 108 71 32* 22** 16 0

    Vedeti unde a fost varful si unde declinul major? Sa nu mai comparam PIB-ul pe acei ani… Asta e pesedeul vostru de rahat. Dar dati-i cu spor inainte, mai bagati ceva cu basescu…

      (Citează)

    • Cipper:
      Kilometri de autostrada inaugurati

      pentru ca se stie: ala care inaugureaza drumul e acelasi cu ala care l-a construit, nu?

        (Citează)

  9. zetu: preluate

    In primul rand lasi un om care a furat (dovedit si inculpat, din pacate cu suspendare) la referndum, sa aiba functie publica si inca una foarte importanta. Iar cand justitia e pe cale sa il prinda si cu altele incerci cat poti sa schimbi legea astfel incat sa il scapi de beci. O parte din modificarile aduse legilor si a Codului de procedura sunt bune. Poate multe dintre ele. Dar exista cateva care sunt cu dedicatie si ajuta pe viitor hotii.

      (Citează)

  10. zetu:
    Teniescu, felul in care ai inteles sa deschizi discutia spune multe despre tine si despre modul tau de-a percepe lucrurile. Si asta pentru c-am venit cu doua argumente valide ce stau in picioare. Una e sa fii corupt, una e sa iei mita, si alta-i sa fii hot. N-o spun eu, o spune CP.

    Dar zau ca nu e vina mea ca tu asa percepi lucrurile, nu e vina mea ca tu traiesti intr-un basm in care pe de-o parte ii ai pe unii, care-s personificarea binelui, si pe de alta parte ii ai pe altii care-s personificarea raului. Asa ca ti-e simplu, pentru tine totul e-n alb si negru. Comentariul meu a fost interpretat de tine, intr-un mod extrem de rudimentar ca fiind o pledoarie pentru corupti. Ori eu n-am facut decat sa sesizez o nuanta, atat. Stiu, in lumea ta nu e loc de nuante, in lumea ta e indeajuns doar un comentariu astfel incat sa te simti indreptatit sa mictionezi pe cineva.

    Bă ești nesimțit? ȘTIU CĂ nu e tot una să furi, sau iei mită etc. IRELEVANT. Ar trebui să fie la pușcărie și ăia care fură, și ăia care dau șpagă și aia care iau și tu și PSD și Dragnea. Dar zi-ne cine face mai mult rău, că văd că ignori partea aia. Te iei doar de detalii din astea că au luat mită, dar nu sunt hoți, sunt condamnați pt corupție, dar nu sunt hoți.

    Marș de aici. NU SUNT ĂIA OAMENII POTRIVIȚI SĂ FIE LA CONDUCERE, SĂ FACĂ LEGI ETC.

    Ești mulțumit? Nu sunt hoți, dar corupția nu face bine pentru dezvoltarea unei țări.

    Acum dacă vii și zici că am înțeles eu greșit, că de fapt e și corupție bună și corupție rea atunci chiar mă piș în ochii tăi.

    Lasă-ne cu nuanțe și cu linii din astea subțiri dintre bine și rău.

    O fi PSD bun pt tine, că îți iei bani să postezi chestii pe aici, dar eu nu vreau să aud de corupți care conduc țări, corupți care își dau singur legi.

      (Citează)

    • Lol, asa, asa, pana si eu ar trebui sa fiu la puscarie, nu se stie de ce, probabil pentru ca-mi permit sa am alte opinii, pentru ca-mi permit sa nu fiu un panicard isteric care intelege ca oamenii pot avea opinii diferite. Pentru ca sigur imi iau bani de la PSD, asta o spui dupa ce mai sus te luai de un alt comentator, indignat ca te-a facut postac, lucru pe care-l faci tu acum. Vezi? Fix de asta urasc specimene asa ca tine, fix de asta urac cur,vele virgine, moralistii ipocriti, care sustin cu aplomb si princii solide respectarea si domnia legii, pana ajunge sa li se aplice si lor, moment in care brusc incepe sa vada nuantele. N-am sustinut nicaieri coruptii sau hotii, cu atat mai putin PSD-ul sau pe Dragnea, decat in mintea ta de om radicalizat, care nu-ntelege nimic din nimic. Ii urasc pe PSD-isti in aceeasi masura in care-i urasc si pe cei din DNA care se aud pe inregistrari cum fac dosare pe naspa, pentru ca nu-s in stare sa intrumenteze niste dosare in mod profesionist. Si-ar trebui sa fii si tu revoltat pe ei, ca urli intr-una ca PSD-ul si politicul fura. Ori in cazul asta ra trebui sa te revolte ca cei din DNA nu-i baga la bulau, ci primesc in instante achitari pe banda rulanta. Ar trebui sa te revolte ca un presedinte declara “Ma gandesc sa respect decizia CCR”, de parca ar fi o decizie optionala. Dar esti radicalizat, ai impresia ca unii sunt perfect buni, iar altii sunt perfect rai. Iar daca cineva-si permite sa aiba opinii diferite fata de ale tale, tu detinand adevarul suprem, se stie!, la puscarie!

        (Citează)

    • De asta mă faci curvă, că tu ești impecabil. Hehe, fain și tu.

      Amuzant cum ție nu îți place nici DNA. Asta vrei să ne convingi de fapt, că DNA e rău?

      Da, e greu să îți faci treaba când alții îți fac treaba grea. Dacă PSD s-ar ascunde impecabil cu toată căcaturile realizezi că nu ar avea nimeni cum să demonstreze nimic? Asta înseamnă că cineva își face treaba prost?

      Dacă PSD mâine dă lege: toți ăia anti psd o să fie spânzurați în piața Victoriei. Tu te duci, că legea e lege și nici ție nu îți place că Johannis a zis că se gândește, și atunci ce pretenții să mai ai dacă tu ocolești legea? Mai bine mor toți nevinovății decât să facă ei vreo manevrat să îi crape pe ăia nașpa, nu? Foarte isteț ești tu așa.

      Am înțeles acum ce vrei tu să faci pe aici, ești pornit pe asta cu DNA etc. Că acolo e problema.

      Ai dat-o frumos, cotită așa.

        (Citează)

    • Faptul ca DNA-ul nu reuseste sa-i bage pe toti la bulau e strict problema DNA-ului si asta inseamna ca trebuie reformat, dar nu trebuie folosita asta ca un pretext pentru distrugerea codului penal, cum se intampla acum.
      Cat despre declaratia lui Iohannis, nu ar trebui sa te revolte daca ai sti ca decizia CCR nu e obligatorie. Sunt considerate decizii cu caracter general obligatoriu doar cele ce fac referire la chestiuni legislative. Interventia intr-un conflict institutional are doar caracter definitiv, nu si general obligatoriu.

        (Citează)

  11. “Ori tocmai aici ar trebui sa se insiste, pe cresterea nivelului de trai, pe cresterea de salarii si venituri.”

    Hai sa vedem cum a functionat asta pentru guvernarea actuala PSD.

    Salarii mai mari, pensii mai mari. Rezultat?
    ROBOR in pom. Inflatie in pom. Nivel de trai? In scadere.

    Pari sa nu pricepi un concept cat se poate de simplu: Cu cat aia de la varf fura mai mult, cu atat iti ramane tie mai putin. Nu merge sa ti se dea tie mai mult fara ca ala sa fure mai putin. Iar ca ala sa fure mai putin, asta ce inseamna?

    Reducerea coruptiei. Reducerea sau stoparea completa a furturilor, de sus pana jos. Asta au facut acele tari vestice despre care tu incerci sa spui ca au redus coruptia prin cresterea nivelului de trai. Nici vorba, la ei s-au aplicat legi mult mai drastice pentru pedepsirea si prevenirea coruptiei.

    Asa li s-au putut permite oamenilor sa-si poata incepe afaceri fara spagi date in sus si-n jos. Iar fara acele spagi, afacerea are la dispozitie mai multe resurse pentru a produce produse. Mai multe produse vandute -> incasari mai mari, salarii mai mari -> nivel de trai mai mare pentru toti.

    Acuma, pentru Marius M: Atat eu, cat si Radu si alti comentatori ti-au adus de fiecare data contra-argumente logice. Contra-argumente pe care tu ai ales fie sa le ignori, fie sa le denaturezi fie sa prezinti minciuni grosolane ca argumente. Ca atare, aceasta descriere: “Pana una alta caracteristicile postacilor sunt: 1. lipsa de argumente 2. agresivitate” ti se potriveste de minune.

      (Citează)

  12. Concluzie: DNA este devina pentru tot ce ni se intampla… daca erau oameni competenti acolo, curatau pesedul de javre si acum pesedeu conducea tara spre glorie eterna…

      (Citează)

    • Mi-a intrat un comentariu la moderare si sigur acolo ramane….desi este dedent. Poate cineva evidentia ceva ce i-a lipsit D N A -ului (evit termenii care pot duce la moderare) de nu a eradicat coruptia? Va reamintesc ca suntem vazuti ca cea mai corupta tara din Europa. D N A a avut bugete mai mari ca parchetele din tarile occidentale, a putut intercepta pe oricine prin protocoalele secrete cu sri (au si ascultat mai mult ca F B I), au avut si sustinerea poporului si rezultatele s-au lasat asteptate. In schimb ei fabricau dosare politice prin denunturi false prin intermediul departamentului de elita, iar la cei protejati astepata ca sa se prescrie fapta (ex Microsoft).

        (Citează)

    • cc Elena Udrea, diez prescriere, zdiez Cocoș

        (Citează)

    • Hai sictir

        (Citează)

    • Hai Marius ca glumeam, prefer abuzuri decat corupti care fac legile.
      J3T!

        (Citează)

    • Ce prost ești Marius. Nu pentru ceea ce zici, ci pentru că ai impresia că ne poți convinge de căcaturile tale pe care ți le dau șefii tăi pe platforma de “voluntari” socialiști.
      Am înțeles, tu ai discul tău de cântat și aia e. Măcar zi-ne și te lăsăm în pace să îți pui tu liniștit comentariile în loc încercăm să îți băgăm ceva bun simț în capul ăla gol.

        (Citează)

    • Nu vorbeam pentru tine, am spus mai sus care sunt caracteristicile postacilor si esti in parametri perfecti. Eu aveam impresia ca argumentele pot convinge, dar daca zici tu ca jignirile sunt mai puternice atunci te las in gandirea ta minunata. Daca nu poti avea o opinie bazata pe argumente macar stai in banca ta.

      Teniescu:
      Ce prost ești Marius. Nu pentru ceea ce zici, ci pentru că ai impresia că ne poți convinge de căcaturile tale pe care ți le dau șefii tăi pe platforma de “voluntari” socialiști.
      Am înțeles, tu ai discul tău de cântat și aia e. Măcar zi-ne și te lăsăm în pace să îți pui tu liniștit comentariile în loc încercăm să îți băgăm ceva bun simț în capul ăla gol.

        (Citează)

    • Crezi tu că e jignire. E doar o concluzie. Ți-am zis și de ce.
      Ce argumente ai dat bă găină? Vorbești de bugete și nu dai măcar cifră? Astea sunt argumente?
      Am înțeles, sunt postac pentru că te tot înjur, hai, treci peste. Bagă și cifre în argumentele tale altfel e fix 0 ce zici.

        (Citează)

    • “Crezi tu că e jignire. E doar o concluzie. Ți-am zis și de ce.” Tu nu vezi ca nu poti avea o fraza coerenta? In primul rand am pus o intrebare cu niste argumente la care se putea raspunde in mod normal tot cu argumente, insa tu nu esti un om normal, raspunsul tau: “impresia că ne poți convinge de căcaturile tale pe care ți le dau șefii tăi pe platforma “. Atat ai putut. Sper ca ai 15 ani, pentru ca daca ai mai mult e grav ca ai inca modul asta de gandire.

      “Astea sunt argumente?” dar ce sunt? Sau alea ale tale sunt argumente?

      “Bagă și cifre în argumentele tale altfel e fix 0 ce zici” tu nu esti in stare ca sa intelegi o fraza banala, daca bag si niste cifra iti prinzi urechile instant. Vino tu cu cifre daca bugetul DNA nu a fost unul baban. Iti mai dau un argument, bugetul DNA a fost atat de mare incat Kovesi a achizitionat o limuzina Audi A6 TFSI Quattro cu care se plimba pe la toate procesele ei civile.

      Teniescu:
      Crezi tu că e jignire. E doar o concluzie. Ți-am zis și de ce.
      Ce argumente ai dat bă găină? Vorbești de bugete și nu dai măcar cifră? Astea sunt argumente?
      Am înțeles, sunt postac pentru că te tot înjur, hai, treci peste. Bagă și cifre în argumentele tale altfel e fix 0 ce zici.

        (Citează)

    • “daca bag si niste cifra iti prinzi urechile instant.” – mare argument.
      Pa.

        (Citează)

  13. @radu, in cazul in care te intereseaza feedbackul unui cititor oarecum constant al blogului tau:
    – politica nu este motivul pentru citesc acest blog.
    – subiectele tale politice au o abordare foarte simplista si nu ajuta cu nimic bula ta
    – subiectele tale politice imi strica ziua (pentru ca nu ma astept sa le gasesc aici, pentru ca sunt scrise nefericit, pentru ca vazand comentariile imi dau seama ca lucrurile sunt departe de a avea macar o speranta de rezolvare, etc)
    – analiza inginereasca pe care o faci uneori chiar si subiectelor culinare iti lipseste cu desavarsire aici

    deci, voi citi tot mai rar daca subiectele astea continua in felul asta (da, stiu ca nu pentru mine e blogul tau si ca probabil nici nu te intereseaza, dar ti-am spus totusi ca sa ai date de analiza cand blogul va ajunge intr-un loc in care nu te vei mai regasi ).

    ps. un principiu de drept spune ca mai bine 10 hoti in libertate decat un nevinovat pedepsit (si nu, nu e spus de psd).
    stiu ca pare simplu: ii bagam pe toti si daca au fost greseli si au intrat si nevinovati.. corectam noi pana la urma.
    da, asta poate functiona foarte bine.. pana esti tu ala nevinovat care intra acolo.
    si apoi reevaluezi.

      (Citează)

  14. acuma sa mai zic si eu ceva, sa mai punem un pic de gaz pe foc.

    nici eu nu sunt multumit in totalitate de activitatea DNA.
    acum cativa ani de exemplu ma enervau foarte tare scenetele cu politicieni dusi cu catuse la DNA in fata camerelor de luat vederi, politicieni pe care ii eliberau dupa cateva zile/saptamani.
    nu e ok.
    e clar ca DNA-ul a fost folosit si poate ca inca mai e folosit ca arma politica, adica hop! la momentul oportun se da drumul la dosar.
    sigur, tot timpul am fost de parere ca nu conteaza asa mult ca DNA mai ia si servite, atat timp cat se obtin condamnari pentru infractori – e in avantajul nostru daca ei se parasc unii pe altii pana la urma.

    cunosc destul de aproape un caz in care un om (nu politic) a fost luat pe sus cu mascatii, dar dupa 1 saptamana a fost trimis inapoi acasa si 2 ani mai tarziu, inca asteapta sa-si dovedeasca nevinovatia.

    nu asa se face justitie intr-o democratie, daca ma intrebati pe mine.

    apoi, ref la protocoalele cu SRI, nu am studiat f mult problema, presupun ca un anumit grad de colaborare trebuie sa exista, insa ce nu spune mai nimeni e faptul ca tara asta NU are un control parlamentar democratic asupra serviciilor, e o nebuloasa totala acolo.

    sigur, parlamentarii din majoritate sunt aproape toti niste infractori, deci de ce ai vrea sa controleze serviciile, dar iarasi, nu e ok ce se intampla.

    uneori am impresia ca toata treaba cu anti-coruptia e doar despre niste gasti de infractori care se bat intre ele.

    asa ca nu idealizez nici DNA, nici pe Codruta, nici binomul, insa cred ca acum suntem intr-un razboi total cu mafia PSD si in razboi dusmanul dusmanului meu e prietenul meu.

    e un razboi multe prea important ca sa ma apuc acum sa-i critic pe aia de la DNA care totusi au scos tara din epoca Nastase si au curatat cate ceva pe ici pe colo.

      (Citează)

    • Nu îmi pasă de drepturile politicienilor, au furat cu toții pe căpătâi, cât au vrut, cum au vrut. Nu mă interesează dacă sunt dosare cu dedicație, nu au decât să se manânce între ei. Mai grav e când se dau legi cu dedicație și dedicația e atât de evidentă… Mai grav e când se dau legi care să faciliteze justiția infractorilor, în sensul să facă mai grea munca procurorilor și mai ușoară pe cea a avocaților infractorilor. De ca și cum nu scăpau destui pe chichițe avocățești… Da, e nevoie de implicarea SRI în lupta împotriva corupției, acela este nivelul la care suntem, se fură ca în codru, trebuie luptat cu toate armele împotriva hoților. Putem inventa și măsuri speciale, gen legea marțială dacă vreți. Suntem luați de proști și ni se arată că trebuie să jucăm după reguli în timp ce hoții nu mai au reguli ori și le fac ei cum vor ei.

        (Citează)

    • inteleg pornirea emotionala, ca si eu o am, dar drepturile politicienilor sunt la fel de importante ca drepturile mele si ale tale, chiar daca ei sunt mafioti.
      e un principiu al statului de drept aici la care daca renunti, atunci calea spre totalitarism e deschisa.

      sa ne inchipuim ca, folosind mijloace nu tocmai legale, DNA si SRI curata tara de infractorii politicieni. (nu zic ca folosesc acum mihloace ne-legale, zic doar sa facem acest exercitiu imaginar, ca tu ai zis ca nu-ti pasa de drepturile politicienilor)

      o sa ne bucuram, dar dupa aia ce urmeaza?

      pai e simplu: DNA si SRI vor deveni unicul pol de putere in Romania, pentru ca nu va avea cine sa li se mai opuna si pentru ca in general spatiul lasat gol este ocupat de cineva.

      si-acum intrebarea: ti-ar placea sa traiesti intr-o tara in care unicul pol de putere sa fie format din institutii de forta care au deja o istorie de nerespectare a legii?

      nu e clar ca ei vor deveni noii corupti? nu e clar ca vor folosi aceleasi tactici pentru a-si conserva puterea proaspat obtinuta?

        (Citează)

    • @Robo: exista metode de a proteja drepturile oamenilor fara a bloca lupta anticoruptie. In acelasi timp, exista instante superioare atunci cand drepturile au fost incalcate.
      Este destul de clar in momentul asta ca nu abuzurile sunt problema, pentru ca pur si simplu nu sunt prea multe abuzuri. Problema e faptul ca Dragnea nu trebuie sa mearga la inchisoare si ca justitia trebuie sa fie subordonata Parlamentului, care va apartine PSD atata timp cat vor exista prosti in Romania.
      DNA si SRI au o mica problema in tentativa lor de a deveni pol de putere: inamicii lor trebuie sa fie “atacabili”. In momentul in care asta nu va mai fi posibil, puterea lor va scadea.

        (Citează)

  15. john2381: pentru ca se stie: ala care inaugureaza drumul e acelasi cu ala care l-a construit, nu?

    Daca ti-ai scoate capul din cur, ai intelege cifrele alea. Au trecut 6 ani de cand avem psd la guvern, 6 ani de declin constant la capitolul asta.

      (Citează)

    • Cipper: Daca ti-ai scoate capul din cur, ai intelege cifrele alea. Au trecut 6 ani de cand avem psd la guvern, 6 ani de declin constant la capitolul asta.

      pentru ca e mai simplu pentru astia ca tine (care isi folosesc capul sa nu le ploua in gat) sa strige tare niste lozinci pana devin adevarate..
      in loc sa foloseasca argumentele / cifrele care chiar sunt relevante pentru ce vor sa spuna, nu?

      crezi ca nu ai fi gasit niste cifre despre autostrazi care sa iti sustina mesajul ca psd a facut varza si capitolul autostrazi (nu ca altii ar fi mai rasariti)?
      dar na.. unii au dificultati cand trebuie sa isi puna propriul cap la contributie.

        (Citează)

    • Vezi de ce esti pesedist infect desi o dai in neutralitate? “Nu ca altii ar fi fost mai breji, eu nu suport politica, deci nu scrie pe tema asta etc.”
      Ai cifre mai sus. Ai declaratia lu’ Sova, ala fostul, care inca ar trebui sa stea in cort, ai declaratia lu’ Tudose cu banca mondiala, ai declaratia de acu 2 zile a lu Sova actualul, ai TOATE dovezile din lume, dar preferi sa aberezi. Mi-e sila de voi

        (Citează)

    • Cipper:
      Vezi de ce esti pesedist infect desi o dai in neutralitate? “Nu ca altii ar fi fost mai breji, eu nu suport politica, deci nu scrie pe tema asta etc.”
      Ai cifre mai sus. Ai declaratia lu’ Sova, ala fostul, care inca ar trebui sa stea in cort, ai declaratia lu’ Tudose cu banca mondiala, ai declaratia de acu 2 zile a lu Sova actualul, ai TOATE dovezile din lume, dar preferi sa aberezi. Mi-e sila de voi

      vezi, de asta aleg imi aleg cu atentie persoanele cu care discut politica: pentru ca pe unii (inclusiv pe tine) nu ii ajuta capul suficient sa faca asta.

        (Citează)

  16. “Ii urasc pe PSD-isti in aceeasi masura in care-i urasc si pe cei din DNA”

    Cele 2 chestiuni sunt incompatibile. Nu poti sa vii si sa spui: “Ii urasc pe cei din PSD dar sunt de acord ca infractorii pe care eu ii urasc sa rescrie legile in asa fel incat ei sa nu mai fie infractori”.

    One step further: “Urasc violatorii dar sunt de acord cu ce-au facut cei 7 baieti din Vaslui”.

    Another step: “Urasc violatorii [PSD] dar sunt de acord ca ei, infractorii, sa faca posta Justitia”

    Nu merge. Cele 2 concepte nu se pupa. Daca nu esti de acord cu infractorii din PSD atunci nu ai cum dpdv logic sa fii de acord ca ei sa subjuge justitia intr-un mod atat de grosolan. Daca da, atunci reciteste ultima afirmatie, pentru ca exact acela este argumentul tau.

    Pentru cei care mai continua sa urle ca “hurr durr DNA e instrument politic si face spectacol cu catuse sa prinda nevinovati”:

    “Ponderea achitărilor, indiferent de temei, din totalul trimiterilor în judecată a fost de 12,24%, mult peste media națională, dar sub media europeană.”

    http://cursdeguvernare.ro/achitarile-si-condamnarile-romania-comparativ-cu-sistemele-judiciare-europene-ipoteza-gresita-ministruluitudorel-toader-si-problemele-reale.html

    88% vinovati cu acte in regula. 88%!!!!! 9 din 10 vinovati dovediti dincolo de orice dubiu. Daca era dupa cum ziceati voi ar fi trebuit sa fie invers, ar fi trebuit ca ponderea de dosare tergiversate si nerezolvate sa eclipseze in mod grosolan condamnarile. Ori, sa spui ca daca intr-un caz din 10 nu s-a lasat cu condamnare in conditiile in care inculpatii au dat de judecatori favorabili indifierent de cat de clare erau dovezile aduse de procurori si sa generalizezi ca “asta e 100% DNA!”, aveti o problema.

    Va uitati cu ochelari de cal la cazuri particulare care nu reflecta eficienta intreaga a procurorilor DNA.

      (Citează)

    • +1 :)

        (Citează)

    • sunt bune statisticile astea, multumim.

      dupa cum se zice si in articol, nu e foarte clar daca rata asta asa mare de condamnari e o veste 100% buna, dar e clar ca e o veste buna.

      ce e clar e ca DNA-ul are o problema de imagine survenita dintr-o comunicare slaba.
      cine a avut ideea sa dea la TV politicieni dusi cu catuse la DNA care sunt apoi eliberati a facut un deserviciu imens DNA-ului, ca asta e ceea ce a ramas in mintea publicului – ca-i duce cu tam tam si dupa aia le da drumul, deci ii duce degeaba, doar ca sa bage frica in ei.

      si de-aici pana la inghitirea galustei cu abuzurile si statul paralel nu mai e decat un pas.

        (Citează)

    • Tu din ce poveste esti? De fiecare data cand a comunicat kovesi ceva au fost minciuni grosolane. Mai este nevoie ca sa le insir? Se stie clar ca Kovesi este o mitomana.

      Robo: ce e clar e ca DNA-ul are o problema de imagine survenita dintr-o comunicare slaba.

        (Citează)

    • Tudor, te legi de o chichiță care nu merită tratată. E ordin pe unitate să se identifice cu tabăra cealaltă ca să devină mesajul (minciunile) mai credibile. ”Da, dragnea e un măgar, îl urăsc, dar uite ce face binomul”. Ne pierdem prea multă energie cu un gen de comentator care chiar nu e aici ca să dialogheze cu tine ci ca să dejecteze politici de partid, dezinformări. Uită-te la agitația de pe bloguri, uită-te la concentrarea pe facebook impotriva unui mesaj relativ inofensiv a lui Moise Guran. E o acțiune concertată, pentru care atitudinea corectă nu e dialogul cu ei, că e inutil.
      Din păcate Radu preferă să culeagă roadele unei creșteri de trafic de pe urma ”dialogului” acesta cu postacii, nevrând să vadă poluarea spațiului public cu mizerii / manipulări / scheme. Până la urmă e blogul lui, alegerea lui.

        (Citează)

  17. Marius M:
    Tu din ce poveste esti? De fiecare data cand a comunicat kovesi ceva au fost minciuni grosolane. Mai este nevoie ca sa le insir? Se stie clar ca Kovesi este o mitomana.

    Argumentul suprem: “se stie clar” :) Bai frate, pacat ca nu doare prostia, v-ati da toti banii pe analgezice si nu ati mai avea pentru internet.

      (Citează)

    • Pai daca a spus ca nu exista protocoale secrete si uite ca exista, chiar ea le-a semnat. Sa mai aducem in discutie cand a spus ca inspectia judiciara i-a luat apararea in inregistrarile cu decaparea cand ce sa vezi, e fix invers?? Faza ciudata e ca tot voi astia cu hashtag ne spuneti noua ca nu intelegem nimic, cand voi nu vedeti nici evidentele care si un pusti de 10 ani le poate intelege. Cum reusiti ca sa supravietuiti?

        (Citează)

  18. P.S vedeti ca a postat Ciolos un fake news mare legat de modificarile la codul penal. Intrati la el pe pagina de facebook si indignati-va cum violatorii sunt pusi fata in fata cu victimele lor.

      (Citează)

    • In primul rand nu este vorba de Codul Penal ci de Codul de procedura penala.
      In al doilea rand, nimic spus despre acel vot si continutul Codului nu poate fi fake news fiind votat pe neve, pe repede inainte, la ordin, fara discutii, fara legatura cu ce (nu) se discutase in comisia lu Ciordache. Nimeni nu a stiut ce a votat. Faptul ca fata de toate informatiile anterioare s-a votat ceva un pic diferit nu e fake news. Astea erau informatiile la ora aia. Până si pesedistilor le-a luat ceva sa se prinda ca nu au votat aia.

        (Citează)

  19. Nashu_mare asa fraieri va considerati cititorii (o spun pentru ca stiu ca esti de-al casei)? Cum sa nu fie fake news cand urmatorul articol arata clar ca exista protectia partilor vatamate, iar exemplul este dat tocmai cu persoanele violate care sunt acum obligate sa stea fata in fata cu violatorul???

    nashu_mare: nu poate fi fake news fiind votat pe neve, pe repede inainte, la ordin, fara discutii

      (Citează)

    • Da, da-i inainte cu punctajul! Presupun ca stii si tu ca astea au fost adaugate fara discutii reale in comisie pe repede inainte, deci nu stia nici dracu ca au fost puse. Nu e fake news sa publici ce era cunoscut din sedintele trecute cand problema a fost ridicata dar intrebarile au fost ignorate.

      Dar probabil asta e unul dintre motivele pentru care ati redus democratia. A se citi: lipsa oricarei discutii reale din comisie votul pe repede-inainte.

      Iar ceea ce se baga acum la inaintare este literalmente postadevar. Semantic vorbind.

        (Citează)

    • E fake news cat cerul, punct. Daca Ciolos afisa si urmatorul articol se intelegea clar ca ce scrie el nu are legatura cu realitatea. Este rea intentie clara, a furnizat informatia incompleta si a prezentat-o trunchiat.

      Referitor la democratie, a fost bine cand Pruna si Macovei au facut modificatile prin ordonanta de urgenta??? Ca inteleg ca acum cand sunt dezbatute in partlament nu e bine deloc.

      nashu_mare:
      Da, da-i inainte cu punctajul! Presupun ca stii si tu ca astea au fost adaugate fara discutii reale in comisie pe repede inainte, deci nu stia nici dracu ca au fost puse. Nu e fake news sa publici ce era cunoscut din sedintele trecute cand problema a fost ridicata dar intrebarile au fost ignorate.

      Dar probabil asta e unul dintre motivele pentru care ati redus democratia. A se citi: lipsa oricarei discutii reale din comisie votul pe repede-inainte.

      Iar ceea ce se baga acum la inaintare este literalmente postadevar. Semantic vorbind.

        (Citează)

    • @Marius: La Multi Ani pentru sefu’

        (Citează)

  20. LoL @ dezbatere.

    Florin Iordache: Doamnă [reprezentanta Parchetului] am luat act de amendamentele Parchetului, unele vor fi admise, altele nu. Vă asigur că există o largă majoritate care a înțeles textele de lege fără să le citească.

    Dar tu dă-i inainte cu mestecatul de “fake news”.

    Ei, saracii, au ascultat de toata lumea, dar aialalti sunt rai si nu le inteleg motivatiile bune.
    Nu, nu au mimat democratia nici cand au vrut sa o treaca prin OUG peste noapte si nici cand au “dezbatut” in Parlament. E oamenii rai. Si bulangii, ca nu s-a luat si de modificarile date de Macovei si Pruna.

      (Citează)

    • Ce treaba are fake news-ul lui Ciolos facut cu rea intentie si ce mesteci tu acolo la Iordache, poti explica?

        (Citează)

  21. Marius M:
    …Faza ciudata e ca tot voi astia cu hashtag ne spuneti noua ca nu intelegem nimic,…

    Finally ai recunoscut.
    Va rog lasati-l sa vorbeasca singur de acum inainte. Ignore…

      (Citează)

    • E o diferenta intre a recunoaste si a dovedi ca sunteti fraieri, puneti botul la orice lozinca de propaganda, iar atunci cand vi se arata ca adevarul e cu totul altul o tineti tot pe a voastra. De fapt acum imi dau seama, trebuie sa recunosc…mai sus am dat descrierea postacului si eu te-am luat de fraier cand de fapt esti potrivirea perfecta cu profilul de postac

        (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus