blog demisec cu note fine de tehnologie

Urmăriți-mă pe Instagram și pe YouTube!

Cum să obții ajutorul de 1.500 de lei dat de Primăria București pentru tinerii căsătoriți

7 Oct 2017  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

14 comentarii

Update 12 iulie 2018: s-au modificat câteva chestii, așa că am actualizat articolul. Verificați totuși site-ul oficial al programului pentru validarea informațiilor.

Începând cu data de 29 mai 2017, Primăria Municipiului București a decis acordarea sumei de 1.500 de lei fiecărui cuplu de tineri proaspăt căsătoriți, dacă îndeplinesc următoarele condiții:

  1. Cel puțin unul dintre soți să se afle la prima căsătorie.
  2. Cel puțin unul dintre soți să aibă domiciliul / reședința pe raza Municipiului București de mai mult de 6 luni.
  3. Cel puțin unul dintre soți să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 de ani.
  4. Să nu aibă datorii neeșalonate către bugetul local.

Dosarul trebuie depus în maxim 45 de zile calendaristice de la căsătoria civilă, altfel nu mai puteți primi banii. Nu contează dacă ați oficiat căsătoria în altă localitate câtă vreme sunt îndeplinite condițiile de mai sus.

Eu m-am căsătorit în iunie (și, din fericire, înainte de a împlini 35 de ani), așa că am depus actele pentru a obține acești bani. Am considerat că stau mai bine în buzunarul meu decât în al PMB, unde se fac tot felul de achiziții sau investiții ciudate, gen o mașină 4×4 pentru departamentul IT. Măcar așa am avut ocazia de a face ce am vrut eu cu cei 1.500 de lei.

Toate informațiile despre cum să solicitați banii sunt pe site-ul oficial CTMB.eu, site-ul Centrului pentru Tineret. Pe scurt, aveți nevoie de:

  • copie după cartea de identitate a ambilor soți.
  • copie conformă cu originalul a certificatului de căsătorie. Certificatul de căsătorie v-a fost dat la Starea Civilă. Îi faceți o copie și scrieți, sub ea, “conform cu originalul”, numele vostru în clar, semnătura și data.
  • extras de cont din care să reiasă titularul și IBAN-ul, titularul va fi și semnatarul cererii. În acel cont vă vor vira banii.
  • act doveditor prin care cel puțin unul dintre soți atestă domiciliul sau reședința în București cu cel puțin 6 luni înainte de cerere. Adică, dacă nu sunteți din București, ar fi bine să aveți mutația făcută oficial în cartea de identitate.
  • certificat de atestare fiscală din care să reiasă că nu aveți datorii la bugetul local. Se ia de la Direcția de Taxe și Impozite, bănuiesc.
  • cererea tip completată corect. Cererea se ia de pe ctmb.eu în format PDF.
  • acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal, că trăim în epoca GDPR. Se completează și semnează la fața locului.

Practic, față de 2017 au apărut mici modificări: trebuie să aveți reședința în București cu cel puțin 6 luni înainte de căsătorie și să nu aveți datorii la buget (adică taxele să fie plătite)

Toate acestea se depun, în prezent, la biroul CTMB din Șos. Ștefan cel Mare, nr. 38, sector 2, București (vis-a-vis de Aleea Circului), program luni-joi 10-16, vineri 10-14. Înainte se depuneau în biroul din interiorul magazinului Cocor, dar acel birou s-a mutat la adresa de mai sus.

Când am fost eu erau acolo două femei ce ne-au luat actele, s-au uitat pe ele și mi-au zis că e ok, rămâne să aștept banii. Sfat: luați cu voi și originalele actelor, că poate vor să le vadă. Am depus cererea la final de iunie, am primit banii la mijlocul lunii septembrie, așa că așteptați-vă să dureze ceva vreme. I-am donat ulterior pe toți către HOSPICE – Casa Speranței, că încă țin minte vizita acolo.

    14 comentarii

  1. Frumos din partea ta că ai donat banii. Nu știam că e limita de 35 de ani.

      (Citează)

    • Da, m-am gândit că e un gest frumos cu ocazia nunții. Un fel de a elibera porumbei albi :P

      Dar cred că anual am donat cam 1500-2000 de lei la ceva, iar Matilda dă lunar 100 sau 200 de lei la o asociație ce ajută oamenii străzii.

        (Citează)

    • In Iași multe cafenele, cofetării au o zi pe săptămână când oferă pachete cu mâncare oamenilor străzii din zona gării.

        (Citează)

    • Apropo de asta cu limita de 35 de ani, ideea este să încurajeze căsătoriile. În București, vârsta medie este de 34 ani și jumătate pentru bărbați și 32 de ani și ceva pentru femei, din câte țin minte din expunerea de motive a proiectului.

        (Citează)

  2. Știam si că soției trebuie sa ii iasă buletinul cel nou,înainte de depunerea actelor pentru obținerea banilor.

      (Citează)

  3. Eu nu știu cum fac ei fata presiunii la munca cu un program de 5 ore pe zi și zero oameni la coada.

      (Citează)

    • Foarte simplu, printr-un spor considerabil de stress, radiatii si de care or mai fi la un salariu la care multi dintre cei pe care il platesc nici nu viseaza.

      In alta ordine de idei: Radu, ai tot RESPECTUL meu.

        (Citează)

    • Pluto:
      Eu nu știu cum fac ei fata presiunii la munca cu un program de 5 ore pe zi și zero oameni la coada.

      Se descurcă, că sunt două persoane acolo.

        (Citează)

    • Doru, e bun și respectul, dar și mai bun e să-i urmăm exemplul…

        (Citează)

  4. nwradu:
    Nu știu, noi n-am schimbat nume din motive de concedii și pașapoarte și birocrație.

    Nu e problema cu ele cat timp ai certificatul de casatorie la tine, si eu sunt in aceeasi situatie si companiile aeriene au confirmat ca e in regula.

      (Citează)

  5. Link-urile nu mai sunt de actualitate, desi unul din linkuri este identic cu ce am postat eu se redirectioneaza catre Compania Municipala Tehnologia Informatie Bucuresti
    Link-ul actual mai jos :)
    http://ctmb.eu/proiecte/stimulent-financiar-pentru-constituirea-familiilor

      (Citează)

  6. va salu!

    am o ezitare in ceea ce priveste continutul dosarului ce trebuie depus si anume:
    ” Act doveditor prin care cel puțin unul din soți atestă domiciliul sau reședința în municipiul București, cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii – copie C.I. copie C.I. cu viză de reședință, istoricul de domiciliu/reședință;”

    pentru acest punct, este suficienta o copie dupa vechea C.I.? pentru ca in original ea nu va mai exista la depunerea dosarului.
    sau de unde se obtine istoricul de domiciliu/resedinta?

    multumesc,
    Darius

      (Citează)

    Alătură-te discuției, spune-ți părerea:

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verifică ce-ai scris. Dacă vrei să mai adaugi ceva, lasă un nou comentariu. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici, și fără mesaje doar de dragul URL-spam-ului. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt binevenite. Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pentru a le prelua doar pe acelea.

sus