un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Companiile primăriei par a fi de fapt o mafie bine organizată

30 Oct 2017  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Mie mi se pare că toate acele companii ale primăriei pe care le-a înființat primarul Firea sunt doar un loc pentru cheltuirea fără măsură a banilor publici și vor falimenta și mai rapid orașul București. Nu faliment în sensul că închidem poarta și ne mutăm în altul (deși mulți chiar asta au făcut, emigrând la mai bine), ci în sensul că milioane de euro vor fi cheltuite inutil anual pe mii de salariați și contracte ce vor căpușa orașul, în loc să-l scoatem din paragina, mizeria și dezordinea actuală.

Întreg sistemul pare a avea intenții obscure de mare amploare. Știu că ați văzut tot felul de știri despre cheltuielile absurde ale acestor companii, dar gândiți-vă la două alte aspecte:

1. O rețea de apropiați ai PSD sau ai cuplului de primari Firea-Pandele ar putea ajunge la conducerea acestor firme. Cum firmele vor gestiona bani publici în domenii ce țin de la publicitatea stradală și până la plantarea copacilor sau gestionarea software-ului, banii se vor împărți mai puțin transparent, într-un sistem mai încâlcit și mai greu de monitorizat.

În plus, Firea își face un buffer de subordonați în fața acuzațiilor de incompetență. Nu-i mai poți reproșa primarului că iluminatul stradal este neîntreținut pentru că te va trimite la compania primăriei ce se ocupă de iluminatul stradal și la directorul ei, pe care poate-l va destitui public, arătând cum sancționează prompt orice problemă. Practic, Firea controlează totul, partidul poate beneficia, iar răspunderea pentru tot ce merge prost va fi transmisă unor trepăduși neimportanți.

2. În aceste companii vor fi angajați vreo 8400 de oameni. Mii de angajați loiali primarului și partidului care le-a dat de muncă. Ghiciți cu cine vor vota la alegerile următoare pentru a-și asigura locul de muncă?

Mai mult, sunt 8400 de oameni care nu pot fi ușor dați afară, considerând că un viitor primar va dori să corecteze această greșeală. Au sindicate, restructurările se fac greu, îți atragi antipatia lor șamd.

Ca să înțelegeți amploarea prostiei, Primăria București are în prezent 860 de angajați, cea a Berlinului 270 de angajați, deși orașul este mai mare. Nici nu mai zic de faptul că Bucureștiul are un primar general și alți 6 primari de sectoare, deși mari metropole precum New York, Paris sau Beijing au un singur primar. La noi, birocrația, ineficiența și lipsa digitalizării sunt moduri de viață. De fapt, aș putea paria că eficientizarea prin digitalizare și orice altă metodă este sabotată cu bună știință la noi, ca să păstreze un aparat numeros în subordine.

Iată ce se înființează:

  1. Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA
  2. Compania Municipală Energetică Bucureşti SA
  3. Compania Municipală Consolidări SA
  4. Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA
  5. Compania Municipală Parking Bucureşti SA
  6. Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA
  7. Compania Municipală Medicală Bucureşti SA
  8. Compania Municipală Turistică Bucureşti SA
  9. Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA
  10. Compania Municipală Agrement Bucureşti SA.
  11. Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA
  12. Compania Municipală Sport Pentru Toţi SA
  13. Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA
  14. Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA
  15. Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA
  16. Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA
  17. Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA
  18. Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA
  19. Compania Municipală Protecţie Civică şi Voluntariat Bucureşti SA
  20. Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA.

Posibil să mai fie și altele, asta-i lista găsită de mine.

Cum ar fi, acum că au companie separată, dintr-o dată oamenii primăriei vor atrage turiști în oraș, vor face programe sportive, vor asigura pază și securitate mai bune, vor întreține mai bine spațiul verde șamd. Până acum nu puteau face asta, dar acum îi va binecuvânta zeul priceperii și chefului de muncă.

Am mai zis de atâtea ori ceea ce este o teoremă demonstrată în multe cazuri în întreaga lume: statul nu este un bun administrator. Statului îi este greu să angajeze oameni competenți, să-i motiveze și să-i evalueze pentru îmbunătățirea operațiunilor pentru că statul nu urmărește un profit. Doar privații urmăresc profitul, așa că un patron cinstit are interesul de a oferi un preț competitiv statului pentru a face servicii acestuia și apoi este interesat să-și eficientizeze propria afacere pentru a păstra cât mai mult profit.

Firea adaugă încă un nivel de birocrație, pe milioane de euro, pentru a gestiona contracte și bugete. Că să nu vă închipuiți că acea Companie de de Întreținere a Arborilor și Spațiului Verde va face ea totul; nu, doar va gestiona contracte date altora, ca și înainte.

Cheltuielile lor operaționale sunt, însă, mai fabuloase decât proverbialele vedete social media:

Astfel, pana la finalul anului cele 20 de firme au cheltuieli estimate de circa 75 milioane lei. Majoritatea banilor bugetati se duc pe salarii, plata chiriei si dotarea sediului, dar si automobile. Doar cheltuielile de personal ating circa 50 milioane lei.

Le puteți vedea bugetul și cheltuielile cu personalul și dotarea, per companie, aici.

Mai mult, majoritatea consilierilor locali PSD au fost numiți în câte 2-3 consilii de administrare ale acestor firme, activitate pentru care primesc alți bani. Consilierii PNL și USR au refuzat să fie numiți.

Compania de Turism vrea un website de 317.000 lei. Compania de Parcări are bugetate trei autoturisme Duster, că nu se pot deplasa prin oraș cu altceva. Compania de IT își cumpără 6 mașini, plus câteva laptopuri Macbook de 11.305 lei fiecare, că pe banii bucureștenilor e normal să iei ce-i mai bun. Compania de Voluntariat și Servicii Civilie (?) este condusă de oameni veniți de la Primăria Voluntari.

Urmăriți-l pe Ciprian Ciucu pe Facebook, că zice diverse din PMB, cu nume, prenume și sume.


Să tragem linie. Bucureștiul este un oraș foarte poluat. Traficul este tot mai aglomerat, iar regulile de circulație se încalcă peste tot. RADET-ul e tot în faliment. RATB-ul abia circulă. Metrorex este tot în subordinea Ministerului Transporturilor, ca să nu fie posibilă o soluție de transport integrat și eficient. Spațiul verde e doar pe hârtie, că pământul e sterp în majoritatea locurilor. Monumente emblematice din centrul orașului sunt distruse și necârpite de ani de zile. Consolidarea clădirilor bate pasul pe loc, iar un cutremur ar putea face zeci de mii de victime. Clădiri vechi, care ar putea înfrumuseța orașul, rămân în paragină. Arbori cad la fiecare furtună. Lucrările mari de infrastructură bat pasul pe loc, cu excepția Catedralei, desigur, pentru care sunt mereu bani. Ani de zile s-a lucrat pentru un pasaj de câțiva zeci de metri la Piața Sudului, alte proiecte au întârzieri de ani de zile.

Firea e primar de 18 luni. Trăiți mai bine? Puteți numi o singură realizare importantă a acesteia? Că în bilanțul de un an spune că a făcut și a dres, a deblocat contracte, a decăpușat sistemul, dar fără nici un exemplu.

Într-un comunicat de presă, PMB spune că de fapt totul e bine și ne va merge și mai bine cu aceste companii. Citiți-l și pe acela și vedem noi peste vreo doi ani cum ne este.

    10 comentarii

  1. Da, asistam la organizarea unui jaf monumental. Imi vine sa urlu de ciuda.

      (Citează)

  2. Deci parcuri și grădini separat de arbori și spațiu verde. Urmează probabil o companie pentru floricele și alei.
    The future is shady.

      (Citează)

  3. Eu zic sa facem toti greva fiscală, nu de alta dar anu asta nici nu trecuse luna și am primit plic ca voi fi executat silit dacă nu plătesc impozitul pe teren…

      (Citează)

  4. Sistemul actual are si el hibe uriase, daca vrei sa pui cateva panselute trebuie licitatie, daca vrei sa astupi niste gropi astepti sa se faca mai multe ca doar nu faci licitatie pentru una-doua. Licitatiile dureaza, uneori apar contestatii si se intind si mai mult. Au existat multe cazuri in care constructorii s-au inteles intre ei si la licitatie s-a platit un pret dublu, chiar triplu fata de pretul real.

      (Citează)

    • Lucrezi pe la primarie?
      Licitatiile dureaza pt ca e prost facuta documentatia. Voit sau nu!
      Constructorii pot sa se inteleaga ei cat vor, daca valoarea estimata de autoritatea contractanta e cea corecta! Daca primaria estimeaza de 5 ori pretul, da, se pot intelege sa mearga la pretul ala…

        (Citează)

    • Greuceanu e genul de om pe care anual iarna îl ia prin surprindere.

      Panseluțe nu se plantează doar de anul ăsta. În fiecare an este aceeași perioadă în care se face treaba asta.
      Bucureștiul a avut tot timpul gropi, nu are cum să te surprindă apariția uneia. Pentru ele s-au inventat plombările iar la un număr mare de plombări se trece la decopertare/reasfaltare.

      O licitație se pregătește din timp și contractul se poate face pe mai mulți ani dacă se specifică asta în caietul de sarcini. Nu e ca și cum te-ai trezi azi aoleo, nu am plantat panseluțele, aoleo, cum astup gropile astea!

      Retorica asta cu aruncatul vinei asupra licitațiilor/licitatorilor e menită să ascundă incompetența angajaților care nu sunt în stare să planifice și să respecte un calendar.

        (Citează)

  5. Nu discut acum problema companiilor municipale, ci a perspectivei din care privești tu lucrurile.

    Am mai zis de atâtea ori ceea ce este o teoremă demonstrată în multe cazuri în întreaga lume: statul nu este un bun administrator. Statului îi este greu să angajeze oameni competenți, să-i motiveze și să-i evalueze pentru îmbunătățirea operațiunilor pentru că statul nu urmărește un profit. Doar privații urmăresc profitul, așa că un patron cinstit are interesul de a oferi un preț competitiv statului pentru a face servicii acestuia și apoi este interesat să-și eficientizeze propria afacere pentru a păstra cât mai mult profit.

    UTI, Teamnet, SIVECO, ăia care a făcut A1 la Sibiu… Sunt firme private, nu de stat. Nepotismele, angajările pe pile, acordarea contractelor pe pile/șpagă, funcționează la fel dacă nu chiar mai bine în mediul privat. La stat măcar ai DNA și ideea că ar putea face pușcărie. E o mare naivitate să te bazezi pe „patronul cinstit”. Dacă te uiți mai atent, observi că toate statele dezvoltate se bazează pe un lucru esențial: un stat puternic și respectarea legii. Îmi place citatul acela din Prigoană, „nu există țări civilizate, ci doar țări bine amendate”.
    Câți români care ajung în străinătate depășesc coloane la semafor? Câți români trec pe roșu în străinătate? Câți români aruncă ambalaje/hârtii pe jos când sunt „dincolo”? De ce acolo nu fac și aici fac? Din cauza PSD? Din cauza lui Firea?Nu. Ci pentru că nu există consecință. Același lucru este valabil și pentru firme.

      (Citează)

    • Nimeni nu zice ca patronul e cinstit. Dar diferenta intre un om de afaceri normal si Firea e ca Firea stie ca o sa aiba un anumit buget la inceputul anului. STIE. Poate ca o sa fie putin mai mare, poate ca o sa fie putin mai mic. Dar, chiar daca nici un angajat al primariei nu iese din casa o luna, bugetul ala tot acolo o sa fie. Exista motivatie zero sa faca ceva pentru a-i castiga.
      Iar exemplele tale arata tocmai ce se intampla cand lucrezi cu statul roman.

        (Citează)

  6. Run, you fools!

      (Citează)

  7. Şi Colectivul de care vorbeşti tot azi s-a întâmplat din cauza statului? Sau din cauza sectorului privat peste care nu s-a băgat destul statul?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus