un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Abia aștept să testez Spotify

17 Oct 2017  ·

GÂNDURI  ·

59 comentarii

Mă bucură vestea că Spotify va fi lansat oficial și în România la final de noiembrie. Este un semn bun când servicii mari de streaming ajung și la noi, deși mi-ar fi plăcut să treacă mai puțin timp între venirea Netflix și următoarea mare lansare, nu aproape doi ani.

Aștept Spotify ca să văd dacă renunț sau nu la Deezer pentru el. Plătesc abonament lunar la Deezer de când mi-au luat o boxă cu wifi și aveam nevoie de funcția Cast, ca să comand din telefon sau browser boxei să-și ia singură muzica de pe net. Și e mișto Deezer, are tot felul de playlist-uri bune, actualizate des, plus posibilitatea de a trage offline muzică pentru a o asculta de unde nu ai semnal.

Din ce știu, însă, Spotify este și mai mișto, are playlist-uri și mai bune, are un sistem foarte deștept de a face recomandări și de a te ajuta să descoperi muzică nouă șamd. În plus, serviciul este foarte popular, ceea ce înseamnă și că este integrat cu multe alte servicii. De exemplu, în SUA chiar UBER avea ceva integrare cu Spotify, de puteai să comanzi de acolo ce muzică să se audă în mașină. Am văzut Spotify integrat și cu majoritatea producătorilor auto, parcă pe (practic dispărutul) MirrorLink din mașini.

Spotify mai are un avantaj, cel puțin pentru mine: aplicația dedicată în Windows. Îmi place să dau rapid alt-tab spre o aplicație stand-alone, nu să caut tab-ul Spotify între zecile deschise. Așa că, după lansare, voi testa serviciul și voi vedea dacă renunț sau nu la Deezer pentru el.

Mă tem ușor de preț: Spotify în SUA costă 10 dolari/lună, adică ar putea fi 10 euro/lună la noi. Deezer e 7 euro/lună și, în plus, conține și muzică românească, ceea ce rămâne de văzut dacă va avea și Spotify.

Știu că există Spotify gratuit și poate fi accesat prin VPN, dar este limitat ca experiență. Pentru mine contează ce oferă varianta premium față de ce plătesc acum.

Închei cu videoclipul de la Who Are You, care sună atât de bine că inițial am crezut că-i o piesă englezească.

    59 comentarii

  1. Zonga nu poate fi o alternativa? Eu il folosesc (deși rar)?

      (Citează)

    • O fi. Când m-am abonat eu la Deezer, Zonga nu avea funcție Cast.

      Dacă se lansează Spotify, aș face o comparație între ele, dar nu știu cum să compar partea de muzică. De exemplu, cum zici cine are playlist-uri mai bune? Sau poate că pe cineva interesează să aibă ultimele Buddha Bar, pe altcineva ultimele Justin Timberlake.

        (Citează)

  2. Google Play Music cred ca e o alternativa destul de buna, Iar abonamentul e ieftin. 22 RON pe luna

      (Citează)

    • Si eu folosesc Google Play Music si e excelent. Nu cred ca am cautat ceva pana acum ce sa nu aiba, suporta streaming si la calitate buna si merge pe cam orice device + ca te lasa sa downloadezi orice (cu DRM inclus, evident) sa le poti asculta si offline.

      Mie imi place foarte mult functia de playlists automate bazate pe unde esti, ce ora, ce faci, factori de genul. Din cate stiu e AI-driven si merge suprinzator de bine dupa ce-l folosesti o vreme.

        (Citează)

    • Exista si aplicatia neoficiala Windows GPMDP https://www.googleplaymusicdesktopplayer.com/ . E the best, ai in ea tot ce iti trebuie + exista app de Android sa controlezi aceasta app de windows. Din cate vad e destul de des actualizata (cateva ori pe luna). Cand apare Spotify cred ca le tin pe amandoua :)

        (Citează)

  3. Ziceau unii pe la radio că “Who you are” chiar ar fi o piesă englezească.

      (Citează)

  4. Google Music are aplicație de Chrome si merge bine.

      (Citează)

  5. Eu momentan am Zonga Premium (3 EUR/luna). E ok, are multa muzica si poti descarca playlisturi offiline. Ca si alternative, as fi tentat sa incerc Apple Music, care e 20 de lei/luna. Daca Spotify o sa fie intr-adevar in zona de 10 EUR, nu prea il vad bine.

    Nu inteleg exact care e treaba cu functia de cast din aplicatie. Eu conectez boxa prin bluetooth, deci de transfer se ocupa sistemul de operare al telefonului sau tabletei.

      (Citează)

  6. Trebuie sa te conectezi doar odată la una două săptămâni prin vpn la spotify in rest poți sta liniștit pe ip-ul tău. Pe mine nu prea ma interesează muzica românească te asigur e si pe spotify. Si da playlist-urile generate de ei chiar sunt bune, de exemplu e unul numit discover weekly, o selecție de 1:30-2 ore de muzica care cel mai probabil o sa iti placa. Sau mai sunt playlist-uri pe gen si mood

      (Citează)

    • Așa are și Deezer. Aia cu conectatul prin VPN nu mi s-a părut practică. Sunt de acord să plătesc, dar nu ca să fac și artificii din astea. Deezer chiar este foarte bun și destul de ieftin.

        (Citează)

  7. Spotify suporta cast catre Chromecast 1 si in varianta free. Catre Chromecast 2, iti trebuie cont premium.
    Ca sa-ti faci damblaua, poti sa ai cont premium in Romania cumparand de pe ebay un giftcard de spotify. Eu am luat unul pt Germania, am setat tara corespunzator in aplicatie si a mers. Iese ceva mai scump chiar decat 10 EUR, dar nah, ca sa vezi despre ce e vorba.
    Daca nu esti audiofil (caz in care te-ai fin indreptat, probabil, spre Tidal) sau nu cauti melodii anume pe Spotify si te bazezi pe playlisturi gata facute, contul free ti-ar ajunge: reclamele nu sunt chiar asa multe iar pe mobil nu baga deloc, calitatea basic e ok,
    Ok, nu le poti salva local, inteleg ca te intereseaza asta.
    Eu sunt curios daca la 5 EUR avem acelasi content cu cei din tarile unde este 10. Sau urmeaza si ei politica Netflix.
    Si da, sugestiile de melodii sau playlisturi sugerate sunt chiar faine.

      (Citează)

    • Am uitat sa mentionez de playlisturile de mood sau running (iti masoara pace-ul si apoi iti baga muzica cu beat adecvat) si de muzica romaneasca destul de prezenta.

        (Citează)

    • Cam așa e și Deezer, are multe playlist-uri de mood, chiar dacă nu și partea cu ritmul.

      Poți vedea Deezer gratuit, mai bagă din când în când o reclamă, dar nu contează așa tare.

        (Citează)

    • Cred că prețul ține doar de negocierea cu casele de discuri. Mă îndoiesc că în DK am parte de mai multă muzică decât în țările unde e mai ieftin – înțeleg că un cont premium pleacă de la 5 EUR.
      Iar inventory-ul e uriaș, de la Florin Salam în sus.
      Discover daily și weekly sunt excelente.

        (Citează)

  8. Spotify e peste orice serviciu muzica la ora actuala atat dpdv al numarului de piese ce pot fi ascultate, cat si al integrarii cu alte dispozitive pentru a face Cast, de exemplu, cum ai spus chiar si tu.

    Gasesti si muzica romaneasca, depinde ce tip de muzica asculti. Mai toti artistii de la noi incep sa puna muzica si pe Spotify, deci piesele cele mai noi le vei gasi cu siguranta. Eu unul am fost surprins sa gasesc albume vechi gen Codu’ Penal si La Familia (primele lor albume), deci speranta exista.
    Faza nasoala e ca dupa ce ascult cateva melodii rap romanesti imi recomanda Florin Salam…

      (Citează)

  9. GabrielG:
    Faza nasoala e ca dupa ce ascult cateva melodii rap romanesti imi recomanda Florin Salam…

    Asa am pățit eu, am ascultat ceva rap polonez si după aia am primit câteva zeci de piese in poloneză la weekly ?

      (Citează)

  10. folosesc spotify-ul de vreo 3 ani.
    nu am gasit alta aplicatie pana acum care sa ma atraga mai mult.
    poate-s eu subiectiv, dar e prea misto spotify-ul.

      (Citează)

  11. nwradu: o comparație între ele, dar nu știu cum să compar partea de muzică. De exemplu, cum zici cine are playlist-uri mai bune? Sau poate că pe cineva interesează să aibă ultimel

    Ca audiofil, am testat apple music, deezer, tidal si google music.
    Din punct de vedere al calitatii in afara de tidal hifi spotify exceleza.
    Spun ca exceleaza pentru ca se aude foarte bine pe orice dispozitiv testat. Inclusiv pe dac-uri audio foarte scumpe.
    Spotify stie sa fac un playlisturi si recomandari de calitate, si este suportat pe multe dispozitive. Probabil vor avea si versiunea free cu reclame.

      (Citează)

  12. Eu am cont free pe spotify iar pe aplicația de android îmi rulează la rand melodiile din playlist-urile mele.

    Este cumva limitare a contului Free?

      (Citează)

  13. Folosesc Google Play Music la 22 lei/lună, are și muzică românească cât cuprinde, aplicație separată pt Chrome. Eu folosesc shortcut keys pt a schimba, piesele. Îi super, iar după o vreme ce-ți învață stilul de muzică, bazat pe locație sau gusturi nu mai ai nevoie de playlist-uri, merge perfect butonul I’m feeling lucky.
    Ce urăsc la el că-i lipsește funcția de “automatic volume level” cum aveau playerele de muzică Winamp, Aimp3… In rest nu am ce-i reproșa.

      (Citează)

  14. Tot de cam 3 ani am si eu Spotify. Foarte sarac in muzica romaneasca in 2014 dar am observat recent ca au inceput sa apara destul de rapid noutatile. Cu albumele vechi este putin mai greu (am eu obsesia cu albumul De Cartier ca tot l-am avut pe caseta si il caut la fiecare 6 luni).

    Si in timp ce scriam randurile astea m-am gandit sa mai dau cautare si, cand vad, “De Cartier” de la mafioti a aparut pe Spotify :)

    Bun asa!

      (Citează)

    • Hai ca mi-ai facut ziua mai buna. Am ce sa ascult la sala acum :)

      Acum cateva luni cautasem mafia si parca nu exista. Inseamna ca le-au pus de curand.

        (Citează)

  15. Salut Radu,
    Folosesc spotify premium de 1 an. Am un cont de apple de uk si am descarcat aplicatia prin app store de uk. Este foarte faina, multe playlist-uri foarte misto. Ca si serviciu de streaming este peste deezer sau apple music sau google music.

      (Citează)

  16. Canta frumos moldoveanul dar the motans sunt si mai buni https://youtu.be/aITtaa90GBU

      (Citează)

  17. dacă abonamentul Family va fi mai mic ca la Deezer, am să trec și eu pe Spotify.

      (Citează)

  18. Eu am Spotify Family cu 5 utilizatori pentru 15 lire aproape pe luna. Merge fain am testat si deezer si Apple music si tot Spotify imi place. E bun si pentru audiofili oferind music si la o calitate superioara, merge offline.

      (Citează)

    • Cum functioneaza abonamentul de family? Adica ce definesc ei familie? Din ce am citit ar trebui sa aveti aceeasi adresa…dar cum/ce se verifica?

      Cazul frate/sora care nu stau impreuna cum e considerat?

        (Citează)

  19. Imi poate spune cineva cum este Apple Music? Care este streamingul cu cea mai buna calitate a sunetului?

      (Citează)

    • Tidal si Deezer ofera (ma rog, mult spus ofera, vand mai degraba) muzica in format lossless (FLAC).
      Umbla vorba ca si Spotify prospecteaza piata cu asa ceva.

      Altfel, nu cred sa existe diferente intre calitatile de bitrate similar intre diversi furnizori.

        (Citează)

  20. Prodix:
    Eu am cont free pe spotify iar pe aplicația de android îmi rulează la rand melodiile din playlist-urile mele.

    Este cumva limitare a contului Free?

    da. una dintre limitari asta este.

      (Citează)

  21. este integrat in Waze

      (Citează)

  22. Cristian:
    Imi poate spune cineva cum este Apple Music? Care este streamingul cu cea mai buna calitate a sunetului?

    Tidal hifi care costa in jur de 50ron,
    Apple music inca nu are calitatea ok pentru casti.
    Pe boxe ieftine toate au aceeasi calitate.

      (Citează)

  23. Cristi:
    Eu am Spotify Family cu 5 utilizatori pentru 15 lire aproape pe luna. Merge fain am testat si deezer si Apple music si tot Spotify imi place. E bun si pentru audiofili oferind music si la o calitate superioara, merge offline.

    Sunt de acord cu tine. Din cate stiu spotify foloseste OGG care ofera o calitate mai buna decat flac-ul. Desi multi vor sari in sus ca flacul este super nu e chiar asa.

      (Citează)

  24. Care serviciu de streaming audio are : B.U.G. Mafia – Sa Cante Trompetele
    :)

      (Citează)

  25. Harabagiu Ciprian

    17/10/2017 la 4:47 PM

    Vezi ca si deezer are aplicatie de windows, o folosesc zilnic. De asemenea si de TV, la fel folosdsc des. Plus ca aplicatia de pe TV nu se contorizeaza ca device (din cele 3). Doar calculatorul si telefonul.

      (Citează)

  26. Am auzit de 19 oct, acum sfarsitul lui noiembrie.. dar pana la urma unde scrie oficial? :)

      (Citează)

  27. folosesc Spotify in Franta de aproape un an. varianta free.

    varianta asta pentru mine e ultra suficienta. gasesc o groaza de muzica, in 80% din cazuri ascult ce-mi recomanda sau playlisturile zilei gen top 40 franta, sau most popular today sau muzica de mood.

    asa random cum mi-o da, fara posibilitatea de a zapa, mi se pare ultra suficienta.
    inca n-am gasit un motiv bun sa dau 10 euro pe luna pentru premium….
    daca cineva are o experienta cu premium, sa-mi spuna si mie care e cea mai misto chestie pe care o primesti premium in afara de posibilitatea de a asculta ce vrei tu, cand vrei tu facand zapping de cate ori vrei.

    dezavantaj: in modul free am impresia ca numarul melodiilor e super limitat. adica nu stiu de ce dar cand selectez Pink Floyd si ii dau random play mereu imi canta cam aceleasi melodii. ca ascult azi, maine, saptamana viitoare, cam 15 melodii pe care le tot repeta. sa fie de la modul “free”?

      (Citează)

  28. Eu am cont plătit la Google Play Music, însă nu mi se pare că stă atât de bine ca varietate muzicală. Am luat într-o zi piesele pe care le am în playlist-ul de la YouTube (majoritatea chestii cu sigla VEVO, nu cine-știe-ce trupă shady) și le-am căutat pe Play Muzic, n-am găsit mai nimic.
    Pentru varietate folosesc Deezer, însă nu mi-am făcut cont plătit pentru că mă deranjează shuffle-ul care pune piesele de fiecare dată în aceeași ordine.

      (Citează)

  29. Fake news.

      (Citează)

  30. E destula muzica romaneasca si pe Spotify, nu iti fa griji. Daca se confirma cum ca ar intra pretul pentru Premium in acelasi bracket ca si Ungaria si Bulgaria si anume 5 euro, Spotify e best buy. Eu il folosesc de vreo 4 ani cu VPN (si din aia 4, de 2 Premium) si nu pot sa ma plang de absolut nimic. Bring it on Spotify!

      (Citează)

  31. Si acuma vine era cand dai pe top piese ascultate in romania si vezi numa Manele :)))

      (Citează)

  32. Sol:
    Eu momentan am Zonga Premium (3 EUR/luna). E ok, are multa muzica si poti descarca playlisturi offiline. Ca si alternative, as fi tentat sa incerc Apple Music, care e 20 de lei/luna. Daca Spotify o sa fie intr-adevar in zona de 10 EUR, nu prea il vad bine.

    Nu inteleg exact care e treaba cu functia de cast din aplicatie. Eu conectez boxa prin bluetooth, deci de transfer se ocupa sistemul de operare al telefonului sau tabletei.

    Tocmai m-am uitat pe site-ul lor si la bulgari (de cand au bulgarii spotify?) e 5 euro pe luna. Prevad acelasi pret si pentru Romania.

      (Citează)

  33. Spotify este genial. E atât de bun încât vei vrea sa plătești pentru el fără sa fii nevoit. Îl folosesc de mulți ani aici in Spania și e un companion de nelipsit pentru orice activitate. In realitate nu au competitori, nici măcar Apple.

    Mi-as dori un echivalent legal pe video. Pentru ceilalți exista Popcorn time, dar nu e la fel de bun ca Spotify.

      (Citează)

  34. E considerata aceeasi adresa:) si acelasi surname :)

    Skandalouz:
    Cum functioneaza abonamentul de family? Adica ce definesc ei familie? Din ce am citit ar trebui sa aveti aceeasi adresa…dar cum/ce se verifica?

    Cazul frate/sora care nu stau impreuna cum e considerat?

      (Citează)

  35. Geez, eu ascult muzica pe YouTube și TV + Chromecast sau posturile Tv de muzica de la Telekom care include MTV Live și Mooz Music.

      (Citează)

  36. Eu am spotify pe receiver. Până acum nu l-am putut folosi din motive evidente. Poate cand apare la noi reușești să revii cu niste sfaturi de configurare pentru astfel de echipamente.

      (Citează)

  37. GabrielG:

    Da, nu era absolut nimic :). Făcum un playlist acum ceva timp cu muzică româneasca dar nu știu dacă am gasit vreo 30 și alea erau cele de export Inna, Alexandra Stan etc.

    Acum e WOW – văd ca e din ce în ce mai multă muzica de acum aproape…15-20 de ani.
    Fuck! Am îmbătrânit :D

      (Citează)

  38. Am inceput cu Pandora acum 7-8 ani, cand intrebau ceva de genul “esti sigur ca stai in State?”, si te lasau sa aculti dupa ce confirmai. La vremea aia mi s-a parut misto, gasea muzica pe stilul cerut de tine. Dupa aia s-au porcit si nu i-am mai putut accesa, mi se pare incredibil cum nu au prins valul asta de internationalizare si s-au dus la fund.
    Referitor la cautat Deezer printre taburi: in Chrome, de pe orice pagina web, intri in meniu -> More Tools -> Add to desktop -> Open as window. Gata “aplicatia”, eu asa folosesc Deezer, Trello, Telegram pe PC. E browserul fara bara de navigare, meniu, shortcut facut din faviconul site-ului etc., mi se pare suficient pentru un user normal.

      (Citează)

    • Da, la o adică pot să fac din acel tab o fereastră separată și gata, dar prefer aplicații stand alone, lipite în Taskbar, cum am făcut cu OneNote.

      Ce să zic, rămân fidel modelului Winamp :)

        (Citează)

    • Si astea le poti pune in taskbar. Dezavantajul e ca nu poti folosi tastele de skip forward, back etc daca ai asa ceva pe tastatura

        (Citează)

    • Playerul web are limitări serioase față de aplicațiile mobile (vizualizare playlist curent, radio, playlisturi speciale, cover art etc). In decursul timpului i-au fost eliminate voit anumite unelte tocmai pentru a forța trecerea la aplicațiile mobile,

      Aplicația desktop e mai ok decât playerul web din punctul ăsta de vedere, deși nici aici lucrurile nu au evoluat în același ritm cu partea mobilă.

      (Folosesc Spotify de 6 ani. Am abonamente și la Tidal, Google Music și Digitalconcerthall. Pe partea mobilă folosesc preponderent Spotify pentru că aici mi-am tot strâns playlisturile de-alungul anilor și pentru că au înregistrări diferite ale acelorași concerte)

        (Citează)

  39. In reteaua Orange (abonament sau prepay) exista niste avantaje la Deezer – costa 4.78 eur in loc de 7, iar traficul pe 3g/4g este gratuit din aplicatie.

    In plus, poti salva muzica offline pe cardul telefonului (100GB sa zicem) si sa o asculti cat vrei, la Spotify cred ca ai o limitare de 30 zile.

      (Citează)

    • Sigur nu sunt 30 de zile fără o conectare? Că Deezer dezactivează muzica după un timp, dacă nu te-ai conectat de mult timp online, ca să verifice că mai ai totuși cont.

        (Citează)

    • Cred ca ai dreptate si intelesesem eu gresit cu cele 30 zile.

      Sunt curios cate din albumele de pe Deezer le voi gasi pe Spotify, ca am tot felul de ciudatenii (pt altii) in lista de albume favorite.

        (Citează)

  40. Harabagiu Ciprian

    18/10/2017 la 10:47 PM

    nwradu:
    Da, la o adică pot să fac din acel tab o fereastră separată și gata, dar prefer aplicații stand alone, lipite în Taskbar, cum am făcut cu OneNote.

    Ce să zic, rămân fidel modelului Winamp :)

    Vezi comentariul meu, exista app separat

      (Citează)

  41. 10 € / luna doar pentru a asculta muzica? Eu ascult numai pe youtube, gratuit :D

      (Citează)

  42. Nu pot schimba tara (e setata USA pentru ca mi-am creat contul folosind VPN, atfel nu il puteam folosi). Un agent de la support mi-a comunicat faptul ca nu s-a lansat inca serviciul in Romania. Chiar eram entuziasmat. Am inteles de pe blogul lui Manafu ca s-ar fi amanat lansarea. :(

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus