un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Am testat D-Link EXO DIR-879, un alt router AC1900

28 Mar 2017  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

D-Link DIR-879 este un frate mai mare pentru DIR-869, pe care vi l-am prezentat pe îndelete acum o săptămână. Carcasă mai mare, o creștere micuță pe capacitatea wireless totală și o funcție Smart Connect ce repartizează automat dispozitivele wireless pe banda cea mai potrivită sunt diferențele cele mai importante. L-am introdus și în tabelul și graficele pentru topul routerelor gigabit.

Specificații D-Link EXO DIR-879 AC1900:

  • wifi total 1900 Mbps, împărțit ca 600 Mbps pe banda de 2,4 GHz, standarde 802.11 b/g/n, și 1300 Mbps pe banda de 5,2 GHz, standarde 802.11 a/n/ac, 3×3 MIMO
  • patru porturi LAN și un port WAN 10/100/1000 Mbps
  • rețele guest, QoS semiautomat, Smart Connect (detalii mai jos)
  • dimensiune 219 x 199 x 73 mm, greutate 539 grame

Nu are porturi USB, după cum puteți observa.

Preț: în jur de 750-800 de lei la eMAG și PC Garage la data scrierii articolului. Un DIR-869 costă în jur de 550 lei la eMAG și PC Garage. Zilele acestea este un preț foarte bun pentru DIR-880L la eMAG, un router tot AC1900, dar cu port USB și formă clasică (citiți review-ul)

AMBALARE

Mi-a plăcut că D-Link a păstrat și pentru acest model o atenție la detalii. În pachet am găsit un patchcord UTP plat, care arată bine, și două șuruburi cu dibluri pentru prin routerul în perete.

CONSTRUCȚIE

DIR-879 arată exact ca DIR-869, dar mai mare. 869 era un router chiar micuț, pe când 879 are un gabarit normal. Păstrează același aspect ușor SF cu o carcasă portocaliu cu negru, iar cele patru antene exterioare nu sunt detașabile, ci doar rabatabile, și au această formă plată, cu un model discret pe ele.

Există un singur LED, unul lunguieț pe “buza” routerului, care se aprinde în câteva culori în funcție de ce vrea să-ți semnalizeze. DIR-879 are și picioare destul de înalte, din cauciuc, contribuind suplimentar la aspectul de “dronă”.

Toate porturile și butoanele sunt pe spate, unde se găsesc în ordine:

  • butonul de reset
  • butonul de WPS
  • patru porturi LAN
  • portul WAN
  • mufa de alimentare
  • butonul on/off
  • comutatorul de mod router sau extender (că poate face și asta)

PERFORMANȚĂ

Pe speedtest.net am prins 933 Mbps, pe cablu, un rezultat foarte bun, identic cu DIR-869.

Pe torrente, unde testez capacitatea routerului de a gestiona simultan zeci sau sute de conexiuni, am prins o viteză medie de 74 MB/s, un rezultat foarte bun care-l plasează în partea de sus a clasamentului acestor teste. Testul include și momentele mai lente de la începutul și finalul torrentului. Vârful văzut de mine a fost de 100,8 MB/s, din nou un rezultat foarte bun.

Altfel spus, performanța pe cablu este foarte bună.

Nici pe wireless DIR-879 nu dezamăgește, dar este cu foarte puțin mai bun decât DIR-869, adică are 600+1300 Mbps în loc de 450+1300 Mbps. Nu știu dacă merită diferența de bani doar pentru asta.

Rezultatele sunt cele de mai jos: 533 Mbps pe banda de 5,2 GHz, link la 1300 Mbps cu canal de 80 MHz și 289 Mbps pe banda de 2,4 GHz, link negociat la 450 Mbps cu canal de 40 MHz. Am folosit pentru asta o placă wifi pe PCI-Express, de capacitate mare. Cu laptopuri sau telefoane probabil veți obține viteze mai mici, pe măsura antenelor și a tehnologiilor din fiecare dispozitiv.

Cifrele sunt foarte bune, dar am avut ceva de furcă pentru a le obține. D-Link-urile nu oferă setări foarte avansate când e vorba de rețeaua wireless, de exemplu n-am putut impune canale de 40 MHz, iar routerul stătea default pe 20 MHz. Secretul este să dezactivezi opțiunea HT20/40 Coexistence, să alegi un canal cu număr mai mic de 11 și să speri că în aceste condiții routerul va alege să genereze o rețea cu lățimea de canal de 40 MHz, nu 20 MHz. A făcut asta și am obținut acei 289 Mbps, că inițial rezultatele erau la jumătate.

Vă spuneam de opțiunea Smart Connect. Aceasta vine activată default și face ca routerul să înfățișeze către exterior o singură rețea wireless. Routerul decide apoi dacă repartizează un dispozitiv conectat la rețeaua de 2,4 GHz sau la cea de 5,2 GHz, în funcție de ce negociază cu el.

Personal n-am întâmpinat probleme cu acest Smart Connect, deși am văzut prin review-urile mai vechi ale străinilor că se plângeau că nu funcționează foarte bine. Mie mi-a conectat toate dispozitivele capabile de 5,2 GHz pe această bandă, cu rezultate bună în teste.

Singura problemă întâmpinată a fost următoarea: a conectat automat laptopul la 5,2 GHz, iar când m-am dus cu el tocmai în balcon, unde semnalul rețelei 5,2 GHz dispărea, l-a mutat automat pe cea de 2,4 GHz, unde obțineam o viteză ceva mai bună. Problema este că le revenirea în casă nu l-a mai mutat înapoi pe 5,2 GHz, ci a rămas tot pe 2,4 GHz. L-am deconectat de la wifi și l-am reconectat la loc și l-a pus din nou pe 5,2 GHz.

Smart Connect poate fi dezactivat, ocazie cu care routerul va genera două rețele diferite, cu parole și setări alese de tine. Totuși, o funcție ca Smart Connect poate fi utilă dacă montați routerul într-un birou sau o cafenea sau un alt loc unde preferați ca gestiunea dispozitivelor să fie făcută automat pe banda potrivită.

Nu-s mai multe de spus. Există un QoS semi-avansat, unde poți stabili o prioritate a dispozitivelor conectate. Smart TV-ul, de exemplu, ar fi bine să fie pus pe poziția cea mai înaltă pentru a nu cădea Netflixul atunci când cineva începe un download, routerul rezervând automat bandă pentru fiecare dispozitiv.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Performant pe cablu și wireless.
  • Aspect plăcut, dacă nu te deranjează culorile țipătoare.
  • Smart Connect poate fi util în unele situații.
  • Preferam să îl pot configura mai în detaliu.
  • Spor mic de performanță față de DIR-869, însă diferență mare de preț. La acești bani, merita și un port USB, să fie acolo.

CONCLUZIE

DIR-879 este un router performant, nimic de reproșat aici. Problema lui este prețul: costă cu aproape 200 de lei mai mult decât DIR-869, singura diferență notabilă fiind o creștere a capacității wifi de la 1750 Mbps la 1900 Mbps. Zilele acestea, de exemplu, un DIR-880L de aceeași capacitate, la fel de performant și cu port USB, costă 469 lei la ofertă.

Preț: în jur de 750-800 de lei la eMAG și PC Garage la data scrierii articolului. Un DIR-869 costă în jur de 550 lei la eMAG și PC Garage. Zilele acestea este un preț foarte bun pentru DIR-880L la eMAG, un router tot AC1900, dar cu port USB și formă clasică (citiți review-ul)

    7 comentarii

  1. Sunt bune review-urile astea ca sa vad ca Asusul meu RT-AC68U luat de Black Friday in 2014 cu 500 lei a fost o buna afacere. Merge cu 590 Mbps down si 560 Mbps up (Speedtest). Pe torrente sunt chiar curios dar s-ar putea sa fiu limitat si de procesorul m7 de la laptopul de pe care fac testele.

    Ce mai e de apreciat la el e ca am prin casa 2 range extendere TP-Link RE450 (AC1750) si trec luni intregi in care nu se deconecteaza/blocheaza. Am trecut printr-o gramada de range extendere ca la mine-n casa e un fel de cusca Faraday si cu TP-Link RE450 am ajuns la conexiuni bridge stabil de 230 Mbps din locuri unde inainte aveam 10-15 Mbps cu pierderi mari de pachete daca stateam in pozitia cocostarc.

      (Citează)

  2. Cati Watti poate sa dea alimentatorul lui?

      (Citează)

  3. Testul cu speedtest nu e relevant. Am intalnit prea des sa nu duca suficient serverele. Cu torrentul e perfect, iei ceva cu sute de seed-eri si leech-eri si poti testa foarte relevant vmax de descarcare. Garantat satureaza banda. De asemenea, numarul mare de conexiuni simultane asigura ca detectezi eventuale bug-uri care ar putea pune jos routerul in astfel de situatii.

      (Citează)

  4. Tac Alexandru

    14/12/2017 la 9:55 AM

    In teste nu imi trece de 200/mega pe sec. daca leg direct cablul de la RDS in PC ating 900/mega constant . Mentionez ca am facut downgrade la firmware deoarce pe ultima versiune de firmware nu imi mergea routerul decat pe cateva site-uri. Acum merge foarte bine si am acoperire foarte buna pe o raza destul de mare.Problema este ca nu reusesc sa imi dau seama de ce sunt limitat la 200mb in teste…in download torente nu depasesc 20mb pe sec. deci rezultatul testelor sunt corecte. Cablul dintre router si PC e cel care a venit in cutie cu routerul acela plat. Am fiberlink 1000/mb sec. In PC imi indica la statusul placii de retea ca primesc 1 giga pe sec. si imi sta constant pe 900 mb .doar in teste si in downlaod torente imi face probleme

      (Citează)

  5. L-am găsit pe Altex la 340RON, nu cred că găsesc ceva mai bun la prețul ăsta.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus