un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Sony a prezentat căștile și playerele Hi-Res Audio

17 Dec 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

10 comentarii

Sony a prezentat zilele trecute trei dispozitive din gama Hi-Res Audio, mai exact două tipuri de căști și un player din seria Walkman.

Hi-Res Audio reprezintă un format mai bun de codare a muzicii, unul ce păstrează mai multe frecvențe și nu comprimă la fel de agresiv sunetul precum formatul MP3. Aș vrea să vă pot spune dacă am și sesizat diferențele, dar singura muzică disponibilă la demonstrație pe playere era noul album byron, înregistrat și în HRA, iar cum eu nu ascult byron, habar n-am dacă a fost vreo diferență. Evident, poți asculta și MP3-uri pe ele.

Echipamentele lansate sunt următoarele:

CĂȘTILE H.EAR ON MDR-100AAP

Sunt căști over-ear foarte bine făcute și confortabile. Materiale moi în dreptul urechii și în creștetul capului, plastic cu bază metalică pentru structura de susținere, difuzoare de 40 mm cu magnet din neodimiu, cablu plat pentru a nu se încălci, jack audio și pe căști pentru a detașa cablul, plus un sistem de “rabatere” la transport.

Mi s-au părut foarte bine făcute și confortabile pe cap sau la gât. Mi-au plăcut și culorile, sunt disponibile în 5 culori din care roșul arată cel mai bine. Nu mi-a plăcut că n-au reglaj de volum pe fir, doar un buton cu care să răspunzi la apeluri, că pot funcționa și ca handsfree. Dacă sunt bune pentru Hi-Res Audio, probabil că-s foarte bune pentru MP3-uri, așa că luați-le în considerare pentru o achiziție chiar dacă nu aveți Walkman sau telefon Sony compatibil HRA.

Le găsiți deja la eMAG.

CĂȘTILE H.EAR IN MDR-EX750

Acestea sunt căști intra-auriculare și vin livrate cu patru dimensiuni de cauciucuri siliconice pentru ureche. Au difuzor de 9 mm și cablu de 1,5 metri și sunt disponibile în mai multe culori și au cablu normal, filiform. Sunt compatibile pentru sisteme Hi-Res Audio, desigur.

Partea interesantă la ele este că integrează un sistem activ de anulare a zgomotului ambiental, având microfoane ce-l detectează și elimină. Pentru asta, însă, are o cutiuță atașată pe fir cu o baterie de 16 ore și încărcare pe microUSB. Când nu mai ai baterie la căști, nu mai anulează zgomotul și devin niște căști normale.

Le găsiți la eMAG – 699 lei.

WALKMAN NW-A25HN

Este un player cu un ecran mărișor, câteva butoane sub el, tehnologie Hi-Res Audio, amplificator digital S-Master HX și alte tehnologii de îmbunătățire a muzicii. Are capacitate 16 GB, dar și slot microSD. Autonomia declarată este de 30 de ore.

Interesant, dar scump. 1.199 lei la eMAG. Mai bine iei un telefon Sony Xperia ce integrează tehnologie Hi-Res Audio sau altele compatibile și ai un singur dispozitiv bun la toate.

Nu-mi este clar cui se adresează toate acestea. Tinerilor îndrăgostiți de muzică, dar care vor o calitate excelentă a sunetului și deci vor cheltui minim 1200+700 de lei pe player și căști? Pentru că, dacă nu mă înșel, astfel de pasiuni pentru sunet de calitate apar ceva mai târziu în viață, ca și pasiunea pentru fotografii perfecte, caz în care rămâne de văzut cum vor fi primite aceste modele vesele de la Sony.

    10 comentarii

  1. Stai. Playerul la 1120 lei nu are casti incluse? Hahahaha

      (Citează)

  2. Am dat 500 de lei pe un FiiO X1 la care producătorul nu numai că s-a obosit să dea toate detaliile tehnice relevante, dar a spus clar ce DAC și ce amplificator folosește și bonus a făcut publice și graficele de distorsiuni și răspuns în funcție de volum și frecvență.
    http://www.fiio.net/en/products/18

    Iar Sony nici măcar nu e în stare să ne spună la ce bitrate și rezoluție suportă diversele tipuri de fișiere. Și cică este pentru audiofili. Un pic penibil…

      (Citează)

    • fiio e o ‘chestie’ facuta doar pt cei ‘sensibili’ de urechi.
      si ai auzit de ei foarte probabil citind forumurile de hi-fi.

      Sony… sunt niste produse foarte bune pe partea de sunet. Dar afli asta doar cu greutate cand cauti adanc in specificatii – care de obicei vin doar in urma tear-down-urilor pe aceleasi forumuri

      Daca nu ar fi asa scumpe fata de firme hi-fi mai mici – comparativ cu sony- as avea colectie de produse de la ei :)

        (Citează)

  3. Iei, inca o chestie pe care trebuie sa tin minte sa o pun la incarcat – castile.

      (Citează)

  4. Mda, formatele suportate sunt ascunse la finalul manualului de utilizare… Nicăieri altundeva pe vreun site Sony.

      (Citează)

  5. foarte interesant mi se pare ca inca se mai produc walkman-uri, fie ele si audiofile.
    as vrea foarte mult sa inteleg care este ratiunea de a produce asa ceva, pentru ca mie mi se pare ca oricat de audiofil as fi, simpla ideea de a mai cara inca un device cu mine pe langa telefon mi se pare de neconceput.

    in plus, muzica se savureaza cel mai bine acasa, mai ales daca esti audiofil.

    daca asculti muzica in timp ce mergi, cred ca te poti multumi si cu o calitate mai slaba a sunetului, aia de la telefon.
    as vrea sa-l cunosc si eu pe ala care nu poate asculta muzica la casti in metrou decat la calitate audiofila. unde mai pui ca tot cu facebook-ul in fata stai si in metrou, deci atentia pt muzica e mult diminuata.

    dar Sony fiind Sony, imi inchipui ca exista acolo macar unul mai destept decat mine care sa fi spus si el lucrurile astea, deci daca pana la urma au scos totusi asa ceva, or fi avand ei motiv e- de asta ziceam ca sunt curios care a fost gandirea lor.

      (Citează)

  6. Nejustificat pretul la player. In zona asta de pret ai multe variante si mult mai bine documentate. DAC-ul si amplificarea sunt foarte importante, iar la Sony nu se stiu aceste informatii. De banii asta prefer oricand un Fiio X3K, care are un DAC bun, duce lejer casti pana la 200ohm si merge folosit ca placa de sunet externa (USB), foarte util pentru upgrade la mediocrele placi de sunet integrate in placile de baza.

      (Citează)

    • Eh, e mai complex de atât. Are și bluetooth, rulează și video, e un fel de iPod Nano mai complex. Nu sunt multe date despre amplificator pentru că le produce chiar Sony. Să nu uităm că sunt specialiști în echipamente audio.

        (Citează)

    • Da, Sony e f bun pe DAC si redare sunet, mai ales cu chip-urile actuale. Dar fiind produse cu serie de fabricatie mult mai mai ca fiio de ex- trebuie sa multumeasca cate mai multe capre si si mai multe verze… deci mai scump

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus