un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Miercuri se dezbate interzicerea fumatului – iată ce poți face

23 Nov 2015  ·

GÂNDURI  ·

63 comentarii

Interzicerea fumatului în baruri, restaurante și alte spații publice se va dezbate miercuri în Camera Deputaților, care are puterea de decizie. Este vorba despre proiectul de lege PL-X 399/2011 care va fi supus votului final, după ce a trecut de Senat și diverse comisii. Și da, din 2011 se analizează acest lucru prin Parlament.

Sper că va trece. Ar fi un semn de normalitate, toate țările europene pe care le admirăm, cu care am vrea să semănăm, au interzis fumatul în restaurante. Vrei să fumezi? Te duci afară, la ușă, și tragi o țigară. Pe oriunde am fost, era o chestiune chiar normală, făcută fără discuție, ba chiar oamenii profitau de ocazie ca să se mai cunoască între ei, să mai agațe ceva. E mai mare discuția despre interzicere decât inconvenientul cauzat de interdicție în sine, iar beneficiile pentru sănătate sunt însă imense.

Principalele motive pentru care susțin interzicerea fumatului în interior:

  • nu vreau să mai miros a fum până în oase dacă petrec 30 de minute într-un local. Am văzut alternativa în străinătate. Am petrecut ore întregi în pub-uri și totul era perfect. Mă întrebam ce lipsește, că parcă nu-i ca la noi, și mi-am dat seama că lipsește fumul de țigară abia când i-am văzut pe alții ieșind afară, în fața ușii, pentru o țigară.
  • vreau să ies mai mult în oraș, să petrec mai mult timp în localuri. Momentan nu fac asta. Au fost nenumărate ocazii când n-am mai luat și desert pentru că nu voiam să stau în fum, așa că ne-am satisfăcut nevoia primară de mâncare și gata, am tulit-o. Nu, consumul nu va scădea, chiar din contră, va crește pentru că oamenii vor petrece mai mult timp în localuri. Ba chiar, când nu mai tragi țigară după țigară, poate mai comanzi o băutură, mai iei ceva de mâncare, că nu-ți mai ții gura ocupată cu tutun.
  • beneficii pentru sănătate. Studiile spun că fumatul pasiv (statul în fum) este aproape la fel de nociv precum fumatul efectiv. Iar dacă fumătorii știu la ce riscuri se expun (mă îndoiesc că mai e cineva ce nu știe asta, chit că dependența de nicotină îl/o face să ignore asta), oamenii care stau 6-8 ore pe zi în fum nu au nici o vină. Mă refer la chelneri, barmani, dansatori, paznici și oricine altcineva ce lucrează în locuri unde se fumează. Pentru fiecare om despre care ați auzit că a fumat toată viața și e sănătos tun la bătrânețe, alți 10 mor sau suferă de boli grave la nici 50 de ani.

Îmi este însă teamă că proiectul nu va fi aprobat de Camera Deputaților și 4 ani de muncă se vor duce la coșul de gunoi. Majoritatea deputaților sunt fumători, nu m-ar mira să-și apere plăcerea în detrimentul unei politici naționale de sănătate. În plus, interesele producătorilor de țigări se traduc prin sume uriașe vărsate în publicitate, lobby, sponsorizări șamd. Vorbim de o industrie de miliarde de euro pe an, în România, o industrie care profită de pe urma țărilor subdezvoltate sau corupte pentru a face profituri imense de pe urma exploatării unor substanțe ce dau dependentă.

Nu contează nici că statul încasează sume mari prin accizele aplicate tutunului. Unu la mână, se interzice fumatul în localuri, nu fumatul în general, așa că țigări se vor vinde în continuare. Poate că mai puține, nu știu și nici nu-mi pasă. Din partea mea, toți cei care vor să fumeze sunt liberi să facă, dacă știu riscurile și le acceptă. Eu sunt interesat doar să nu mai miros eu a fum, să nu mai fumez eu pasiv. Doi la mână, degeaba iei bani din accize dacă îi cheltui în spitale pentru tratarea zecilor de afecțiuni cauzate de fumat, dacă oamenii sunt mai puțin productivi din cauză că sunt mai puțin sănătoși. În țările în care aceste lucruri sunt foarte bine contorizate și studiate, gen Marea Britanie, nu degeaba a fost interzis rapid fumatul.

Acesta este momentul să le scrieți deputaților și să le spuneți că doriți interzicerea fumatului. E simplu, intrați pe cdep.ro și alegeți lista deputaților după circumscripție. Găsiți deputații din zona voastră, iar în pagina fiecăruia le găsiți și adresele de email; trimiteți-le un email prin care să le cereți să voteze pentru aprobarea PL-x 399/2011.

Pentru ușurință, am făcut un model de email mai jos. Completați numele deputatului, numele voastru și trimiteți-l prin email:


 

Stimate domnule/doamnă deputat [numele deputatului aici],

Mă numesc [numele vostru aici] și vă scriu în calitate de cetățean al circumscripției pe care o reprezentați în Camera Deputaților. Vă scriu pentru a vă ruga să votați în favoarea aprobării PL-X 399/2011, “Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun”, proiect care se găsește pe ordinea de zi pentru data de 25 noiembrie.

Am speranța că votul dumneavoastră va transforma România într-o țară modernă, asemenea restului țărilor din Uniunea Europeană care au interzis fumatul în interiorul spațiilor publice. Beneficiile medicale pentru fumători activi și pasivi sunt imense, la fel și cele pentru bugetul sistemului de sănătate. Nu credeți zvonurile ce spun că o astfel de măsură va alunga oamenii din restaurante și baruri – țările ce au impus astfel de măsuri deja de mulți ani au demonstrat că acest lucru nu se întâmplă, ba chiar va atrage nefumătorii în localuri și va crește consumul, în timp ce deranjul cauzat fumătorilor – de a merge la ușă pentru a fuma în afara localului – este mai degrabă o chestie de principiu decât un inconvenient real.

Vă rog să contribuiți la modernizarea țării, la construirea unui stat în care fumatul pasiv să nu mai facă victime, în care localurile să nu mai fie un adăpost pentru minorii ce caută un loc în care să fumeze departe de ochii lumii, în care oamenii să nu mai fie forțați să respire și să miroasă a fum doar pentru că petrec timp în localurile din oraș. Separarea spațiilor pentru fumători și nefumători nu s-a dovedit o măsură funcțională, iar singura cale reală este cea adoptată deja de majoritatea țărilor moderne, interzicerea totală a fumatului în spațiile publice.

Vă rog deci să votați DA pentru proiectul PL-x 399/2011 în data de 25 noiembrie.

Cu deosebită stimă,

[numele vostru aici]


 

    63 comentarii

  1. One word : accize ;)

    În rest, decizia de a selecta clientela și a impune regulamentul intern de funcționare a fost tot timpul la îndemâna patronilor de localuri.

      (Citează)

    • Nu chiar, măsurile s-au dovedit inutile. Lucrurile nu se pot face mereu pe principiul “lasă că vor lua patronii deciziile bune”. Vezi cazul Colectiv, fără controale și amenzi nu se îndeplinesc nici măcar niște norme minime de siguranță, deși erau la îndemân patronilor.

      E o chestie dovedită din alte țări, chiar nu mai are rost să studiem asta.

        (Citează)

    • Radule, concentrează te pe ideea de selectare a clienților… Nu o lua pe arătură.
      Un semn de no smoking la intrare, ar trebui sa fie suficient de clar.
      Astfel știi în ce tip de local intri.

      Pentru analfabeți sau tupeiști se angajează un tovarăș cu ceafa lată.

        (Citează)

  2. Ar fi frumos sa se intample dar sansele is slabe. Se opun politicienii se opun patronii se opun fumatorii. Un bar unde nu se fumeaza o sa fie un bar gol mai tot timpul. Am vorbit cu cativa fumatori pe marginea acestui subiect si parerea unanima a fost “E o porcarie! Cum sa nu fumez o tigara la cafea?! Sau la o bauta?”. Oamenii vor sa se schimbe ceva dar sa nu se schimbe ei. :)

      (Citează)

    • Oamenii se schimbă mai ușor decât ai crede. Cheltuim mai multă energie discutând asta decât mergând efectiv afară la țigară.

      Am fost cu fumători în străinătate, au ieșit imediat afară la țigară, nu s-a plâns nimeni. N-a fost mare efort. Pe mulți i-am și însoțit, ca să nu stea singuri acolo, dacă așa se întâmpla. Nu m-a deranjat nici pe mine.

      În localuri, însă, era excelent, simțeai gustul mâncării și băuturii, nu miroseai a fum, nu tăiai fumul cu cuțitul.

        (Citează)

    • Cum sa fie gol mai tot timpul? In Europa occidentala sunt goale? Ai fost vreodata la Origo in Bucuresti sa gasesti localul gol?

        (Citează)

    • un bar in care nu se fumeaza o sa fie un bar mai gol DACA in celelalte baruri se fumeaza. dar daca nu se mai fumeaza deloc in baruri atunci nu o sa mai fie problema barului gol.

        (Citează)

  3. Ca observație conexă – în legislația românească ”lobby” se numește trafic de influență și este infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    În rest… mare lucru ar fi să se interzică explicit fumatul în locurile publice…

      (Citează)

    • Gata – am trimis la toți 3 (!) deputații din Colegiul Uninominal 6 București. Sper să fie promulgat cât mai repede (și să se elaboreze norme de aplicare cu celeritate). Sunt cam optimist, nu?

        (Citează)

    • Da, mă refer la diverse sponsorizări și acțiuni pe sub mână, nu la lobby precum cel american.

        (Citează)

    • No, dar văzură careva ce scrie în noua lege? Mă rog… propunerea care a plecat de la Senat către Camera Deputaților:

      Art.3. Alin.3.
      ”Fumatul este permis în baruri, discoteci, restaurante și în alte unități cu destinație similară, organizate exclusiv pentru fumători, în care accesul tinerilor cu vârsta sub 18 ani este interzis.”

      Asta chiar dacă avizul Consiliului Legislativ a fost nefavorabil asupra acestui punct. Deci, pentru ce am consumat pixelii și internetul astăzi?

      http://www.cdep.ro/comisii/sanatate/pdf/2015/rp399_11.pdf

        (Citează)

  4. Sper sa se interzica.
    Zic asta ca fost/ocazional fumator.
    E oribil sa mergi prin baruri, de asta nici n-am mai calcat prin centrul vechi de ceva vreme.

      (Citează)

  5. Done! Semnat, un fumator :)

      (Citează)

  6. Done. Sper sa fie intr-un ceas bun,

      (Citează)

  7. Am trimis la primii 3 din lista de Prahova.
    Nu vreau sa imi setez așteptări mari legat de rezultat..

      (Citează)

  8. Done, trimis la 5 “demnitari” pe Brasov

      (Citează)

  9. Ce-mi plac mie neoliberalii care aplauda interventia statului in piata pentru a reglementa si a interzice un lucru care ar trebui sa fie reglementat de piata, in functie de cerere. Daca ar exista o cerere mare din partea nefumatorilor, ce sa vezi, patronii de localuri ar interzice, fara interventia statului, fumatul. Anyway, se vor gasi portite de fentare a legii, astfel incat multe cafenele vor deveni cluburi private, unde se va putea fuma bine mersi.

    Btw, noi avem lege prin care comerciantii n-ar trebui sa vanda tigari catre minori. Nici n-ar trebui sa fie primiti minorii in cluburile de noapte din Bucuresti, si totusi in colectiv, in incendiu, au fost, din pacate, si cativa minori. Sigur, se va da o lege, sigur ca ea nu va fi respectata decat intr-o mica masura.

      (Citează)

    • Întâi să se dea legea, vedem noi apoi cu respectatul.

      Țin minte când în malluri și galerii comerciale se fuma, apoi acest lucru a fost interzis. Vreo 3 zile încă s-a fumat, că na, cum să le iei oamenilor țigara de la gură, ei vor să fumeze. Poate nu ții minte cum era un nor de fum în Plaza la food court.

      Veneau bodyguarzii de mall și le atrăgeau atenția, că altfel lua mallul amendă mare. După o săptămână nu mai fuma nimeni. Nici n-am auzit să nu mai vină lumea la mall din cauza asta.

      Nu toate lucrurile se reglementează de piață, am mai avut discuția asta. De exemplu se stabilesc și limite de viteză pentru că oamenii altfel ar zice “lasă că nu pățesc nimic” sau “lasă că sunt atent”, deși limitele ar putea fi stabilite de starea și dificultatea drumului. Nu trăim în societatea aia perfectă.

        (Citează)

    • In regula, cum spui tu, dar mie mi s-ar parea normal si firesc, daca am o cafenea sau un bar, sa pot opta pentru ca stabilimentul meu sa fie pentru fumatori. Legiuitorul ma poate obliga sa platesc niste taxe-n plus, pentru ca e un bar pentru fumatori, ma poate obliga sa pun afara n reclame luminoase care sa te avertizeze pe tine ca si client ca e un bar pentru fumatori, dar mi se pare absurd sa nu-mi ofere posibilitatea de a-mi face un bar pentru fumatori.

        (Citează)

    • Btw, sunt curios care e regimul cafenelelor din Olanda, ca tot ne place sa dam exemplu statele vestice, acolo unde poti fuma iarba, legal.

        (Citează)

  10. ce e cu mizeria asta de ‘scrisoare’ catre alesi? e pe modelul american si e o tampenie prin care orice gigel isi poate arata el decizia lui suprema, care este!!

      (Citează)

    • E pe modelul uneia dintre cele mai vechi și funcționale democrații din lume? OMG!

      Păi ce să zic atunci, hai să votăm niște deputați bine plătiți din bani publici și apoi să nu le cerem NICIODATĂ ce să facă pentru noi.

        (Citează)

  11. Ar fi o mare realizare si un pas inainte spre normalitate. Degeaba spun unii ca localurile vor fi goale, dimpotriva. Chiar acum vreo 2 luni am avut o discutie despre acest fapt cu cineva in UK si spunea ca si la ei au fost probleme cand s-a interzis fumatul in localuri pentru ca multi nu erau de acord, in special fumatorii, insa acum este ceva normal si toata lumea este fericita (inclusiv fumatorii care au vazut beneficiile).
    Sunt fumator, majoritatea prietenilor cu care ies in oras sunt nefumatori, locurile alese sunt in special de nefumatori, si mi se pare ceva normal sa ies afara sa fumez.

      (Citează)

  12. Off topic. Nu pot accesa gmail.com de pe PC. Din aplicație pot intra fără probleme. Diagnosticul de la Windows îmi zice ca: one or more network protocols missing on this computer. Are cineva o soluție?

      (Citează)

  13. Trimis si eu la patru de pe Bucuresti

      (Citează)

  14. Desigur ca nu vrei sa mirosi a fum cand iesi din local. Mai ai o optiune: SA NU INTRI IN ACEL LOCAL! Dreptul la betzivaneala /*clubbing*/ nu este garantat de constitutie, ci este facultativ iar regulile tale ti le poti impune acasa, nu intr-un bar privat. Statul nu are dreptul sa interzica fumatul in barurile private. Statul are dreptul sa interzica fumatul in sectiile administratiei financiare, spitalelor de stat, scolilor, aeroporturilor, garilor si in alte asemenea locuri. In zonele private se fumeaza daca vrea patronul si, daca nu iti place, n-ai decat sa nu intri.

    P.S.
    Sunt nefumator si pasionat de sport. Asta ca sa elimin atacurile la persoana.

      (Citează)

    • “statul nu are dreptul sa interzica fumatul” – sigur că-l are, vezi alte țări. Cum ziceam, nu suntem primii care fac asta, ci printre ultimii. Până și Rusia și Turcia au luat măsuri.

      Evident că am dreptul de a nu intra în localuri, dar aș cam vrea să intru, că-mi place să mănânc și să beau în locuri mișto. Momentan fac asta mult mai rar decât aș putea, că se fumează acolo și prefer să stau acasă, deși aș prefera să-mi gătească alții și să-mi facă alții cocktailuri.

      Statul poate impune ce reguli vrea, în anumite limite. De exemplu nu poți spune “în zone private patronul poate pune artificii și bureți pe pereți, iar dacă nu-ți convine, nu intra”. Nu, n-ar trebui să poată. Oamenii nu cunosc riscurile, iar unii sunt forțați să stea acolo, precum angajații localurilor.

        (Citează)

    • Barurile si restaurantele nu sunt chiar spatii private. Patronul, daca vrea, poate sa fumeze liber la el acasa. Un bar e un spatiu in care desfasori o activitate economica si este deschis publicului. In aceste conditii statul are voie sa iti impuna anumite reguli precum asigurarea iesirilor de urgenta, afisarea planului de evacuare, cumpararea de stingatoare de incendiu si altele, fara de care nu ai voie sa functionezi. De ce e obligat patronul sa respecte aceste prevederi? Tocmai pentru protectia clientilor. La fel si cu fumatul.

        (Citează)

    • eu cred ca tu nu faci niste diferente importante pe-aici. Colectivu’ a luat foc si au murit oameni pentru ca au intrat intr-un bar pe care l-au crezut safe, nu aveau cum sa-l controleze ca e safe, iar el nu era. Un scenariu total diferit de cel in care un patron scrie pe usa “in acest bar se fumeaza” – ai fost avertizat, inseamna ca esti de acord cu fumatul. Poti sa nu intri… pur si simplu, patronul vrea sa dea voie celor care il viziteaza sa fumeze.
      Sigur, tu vrei sa mananci in acel restaurant si atunci patronul este obligat sa opreasca tot fumul din el pentru ca TU VREI sa mananci acolo. Nu conteaza ca atit patronul cat si fumatorii ar fi facut casa buna acolo, iar tu ai fost avertizat ca se fumeaza.
      Ei bine, este irelevant pentru natura ca tu vrei sa mananci acolo. Cat poate fi de absurd ca acel bar, prin lege, sa fie obligat sa-ti faca TIE PE PLAC? Faptul ca tie iti place sa nu se fumeze intr-un bar nu este suficient sa atraga dupa sine obligativitatea patronului de a-ti pune la dispozitie tot confortul anti-fumat. Eu vreau ca, in orice restaurant ma duc, sa ma serveasca o chelnarita dezbracata. Hai sa dam o lege pentru asta, ca asa imi place mie, ce zici?
      Nu, nu orice local care desfasoara activitati economice este obligat sa accepte orice public inside. For example, daca ma duc la o sala de fitness, semnez un act cum ca imi asum responsabilitatea unui infarct daca dau la o bicicleta pana ajung la infarct. Nu e responsabilitatea patronului ca eu am ales sa fac asta. In acelasi timp, patronul trebuie sa respecte niste reguli de siguranta pe care oamenii nu le pot verifica, de exemplu, faptul ca sub bicla mea de fitness nu zace o acumulare mare de gaz metan. Este a totally different story.
      Cat de absurd este sa mi se spuna … “il vezi pe burtosu ala?… vrea sa manance la tine in bar, iar tu esti obligat sa-i asiguri conditiile de confort pe care le vrea” :)… kiddin’, right?

        (Citează)

    • KRISTI, tu esti cel care face o confuzie aici. Fumul de tigara nu e doar un disconfort. Fumul de tigara este cancerigen, fiind principala cauza a cancerului pulmonar. E fix aceeasi situatie ca si cu acumularea de gaz metan de sub bicicleta de fitness. Eu vreau ca patronul restaurantului sa imi garanteze siguranta, nimic mai mult. Daca un fumator alege de buna voie sa isi faca rau, sa o faca in confortul propriei locuinte, fara sa mai expuna si pe altii la alegerile lui. E dreptul tau sa fumezi, dar eu nu sunt obligat sa te suport. In caz ca ai uitat, drepturile si libertatile cetatenesti se opresc acolo unde incep drepturile si libertatile altora. Daca eu am dreptul sa respir aer curat si alta persoana are dreptul sa polueze aerul ala, atunci el e obligat sa polueze doar aerul pe care il respira el, nu si altii.

      P.S. Eu zic sa facem o petitie pentru legea cu chelnerita dezbracata, poate iese ceva.

        (Citează)

    • Dragos, acum inteleg… nu e nici o diferenta intre faptul ca am intrat intr-o sala pe usa si am iesit prin acoperis de la acumularea de gaz metan de care nu stiam nimic si faptul ca am intrat intr-un bar in care se fumeaza, stiam ca se fumeaza, dar mi-am asumat asta. In opinia ta.
      In plus, fumatul cauzeaza impotenta. Acum incep sa realizez de cate pericole ma apara “legea”.
      Nu ma… sunteti halucinanti: barul trebuie sa va faca voua pe plac, no matter what. De ce? Simplu, voi vreti sa iesiti.
      Drepturile tale de a face ordine intr-un loc s-au terminat… stii unde? La usa de la intrare a casei in care locuiesti!

        (Citează)

  15. Prefer sa stea fumatorii in cluburi/baruri (pe unde nu prea calc), decat sa inunde strazile cu fumul de tigara. Nu poti merge linistit prin oras fara sa te afume cineva. Strada nu e spatiu public? Dar scara blocului? De ce nu se poate reglementa fumatul in general?

      (Citează)

    • În lume se reglementează și în alte locuri. În UK se interzice fumatul în parcuri. În unele țări s-a interzis fumatul în locurile de joacă pentru copii, chit că sunt în aer liber, în mașina personală dacă ai copii în ea șamd. Sunt locuri în care poți fuma cu adevărat liber doar la tine acasă.

      Sunt unii oameni, inclusiv pe aici prin comentarii, care cred că trăiesc singuri pe planetă sau eventual în niște bule ermetice, rulând precum programele în mașini virtuale separate. Nu-i așa, trăim la comun, tot mai înghesuiți, tot mai mult călcând unul în bula altuia, așa că țările dezvoltate iau măsuri pentru a fi mai bine pe ansamblu.

        (Citează)

    • alt argument fuzzy… domnul nwradu nu face diferenta intre un loc de joaca, administrat de primarie, proprietatea statului, unde statul iti poate interzice sa fumezi, si barul pe care si l-a facut un nene si unde vrea sa dea voie fumatorilor sa fumeze… unbelievable…

        (Citează)

  16. Asta e ca aia cu maidanezii. Toata lumea plangea ca “Huo, o sa-i omoare, criminalii…”. I-au strans de pe strada, eutanasiat, Life goes on, s-a linistit lumea instant, n-a cazut cerul.

    Asa si cu astia, voteaza legea, se interzice, ies astia afara la fumat si intr-o luna de zile asta o sa fie normalitatea. Mare cacat.

      (Citează)

  17. Voi adauga un punct de vedere care nu prea e evidentiat pe nicaieri. Situatie practica: avem un bebelus si, ca sa ne pastram deplinatatea facultatilor mintale, vrem sa iesim din cand in cand intr-un restaurant – nu club, nu bar, nu. Un restaurant unde sa luam cina impreuna, in cuplu. Bebelusul e alaptat, deci nu poate fi lasat acasa. Nu vreau sa intru in diverse polemici, dar nu avem un bebelus care plange sau face crize, sta linistit si se joaca, deci nu deranjam pe nimeni. Din pacate nu avem unde iesi. Peste tot se fumeaza, iar in cazul fericit in care exista salon de nefumatori, intrarea in restaurant se face prin sectiunea de fumatori. Mai mult, din cauza ventilatiei insuficiente, inclusiv in salonul de nefumatori miroase a fum. Sentimentele pe care le-am incercat cand am ajuns acasa si miroseau scutecele a tutun, desi statusem in zona de nefumatori, sunt greu de descris.
    Si da, statul are dreptul sa intervina si sa interzica fumatul in restaurante. La fel cum are dreptul sa interzica portul de arma (in afara cazurilor reglementate), si asa mai departe. E absolut evident de ce unele lucruri au nevoie de reglementare. Fiindca asta ne separa ca societate, de legea junglei, cu toate implicatiile.

      (Citează)

    • cred ca dintre toate elucubratiile de “argumente” aduse aici, asta would really have to eat the cake! Deci, sa recapitulam… pentru sanatatea MINTALA ( citat: “avem un bebelus si, ca sa ne pastram deplinatatea facultatilor mintale” ) a d-lui Ionel si a familiei sale fericite, patronii de localuri trebuie sa opreasca fumatul… ce inima de caine sa aiba patronul ala, sa-l lase pe Ionel sa ajunga la balamuc? Dintr-o data, mancatul la restaurant a ajuns conditie necesara sanatatii mintale… Bai nene, e real ce citesc???
      Pana nu o sa invatam sa respectam PROPRIETATEA ALTUIA, pana nu o sa intelegem ca gusturile noastre nu sunt legi ale naturii ci doar preferinte proprii, pana nu o sa incetam sa ne impingem preferintele si toanele la nivel de lege, nu o sa evoluam nicaieri!

        (Citează)

    • @Kristi
      Încerc să-ți mai explic și eu, deși probabil nu vrei sau nu poți să înțelegi. În țările spre nivelul cărora am vrea să „evoluăm” fumatul este interzis în localuri; asta ca să fii liniștit că spre asta duce evoluția.
      Cât despre proprietatea altuia pe care o tot trâmbițezi, pare-se că nu pricepi faptul că un local este loc public atât timp cât este „open for business”. Tocmai de aia statul îți impune (sau ar trebui) să ai tot felul de autorizații și să îndeplinești tot felul de condiții – chiar dacă e proprietatea ta. La fel cum îți impune, deși e casa ta, să obții autorizații de construire, demolare, modificare, etc. .
      Rezumând, la fel cum statul îți spune „ok, vrei un local, atunci plătești impozite, obții autorizații, ai de îndeplinit următoarele norme igienico-sanitare” la fel îți poate adăuga „…a, da, și nu ai voie să permiți fumatul”. Proprietatea privată nu-ți conferă drepturile absolute pe care le-ai vrea tu.

        (Citează)

    • @Kristi
      Nu ai avut copii si e normal sa nu intelegi. Un bebelus iti mananca orice moment liber, are foarte multe nevoi si la un moment dat simti ca explodezi. E important pentru un cuplu sa incerce sa faca si o parte din activitatile de dinainte de copil. Hai sa o luam si altfel. Suntem la plimbare si ni se face foame. Unde vrei sa mancam, cand peste tot se fumeaza? Am dat doar un exemplu pentru care o astfel de lege aduce o contributie pozitiva, iar parintii care citesc aceste randuri ma vor intelege.
      Legat de proprietatea privata, desi s-a specificat mai sus de mai multe ori, in momentul in care ai orice fel de business deschis publicului, trebuie sa te supui la anumite reguli: de PSI, de siguranta, de curatenie, etc. De aia esti obligat sa ai sticla securizata la vitrinele din mall, de aia esti obligat sa ai extinctoare de incendiu, de aia esti obligat sa mentii curatenia intr-un restaurant, etc. Daca nu-ti place, nu faci localul public, simplu. Iar proprietatea privata e privata, asta nu se schimba niciodata. Doar ca daca vrei sa iti deschizi proprietatea privata catre public, trebuie sa respecti niste norme. Iar supraveghetorul si impunatorul de norme, in cazul publicului, se numeste statul. Sper ca acum ai inteles.

        (Citează)

    • asta mi se pare, printre altele, incununarea ipocriziei celor care sprijina legea ce “le face pe plac”; ei pun semn de egalitate intre a respecta niste norme de securitate impotriva incendiilor, exploziilor si alte lucruri de drept comun ( pe care , printre altele, clientul nu le poate verifica ) cu aceea de a fi respectate gusturile lor. Asa cum esti obligat sa iti verifici cladirea de bombe, acumulari de gaz sau alte nenorociri, asa esti obligat sa faci pe plac si nefumatorilor. Ei au chef sa iasa undeva iar tu esti nefericitul castigator. Legea te obliga sa le faci pe plac. Libertatea lor se extinde peste tine, in barul pe care tu l-ai construit / cumparat / inchiriat, gusturile lor prevaleaza.
      Am copii. Si, cand ieseam afara, aveam la mine sandwich, apa intr-un pet de 0.5 si rezistam fara sa intru intr-un restaurant… dar ce alta menire are acel restaurant pe pamant, decat sa-i faca pe plac lui Ionel?

        (Citează)

    • @Kristi
      Confunzi niste lucruri elementare. Este demonstrat stiintific, fara urme de indoiala, ca tutunul dauneaza grav (accent pe grav) sanatatii. Asadar nu e o decizie subiectiva, nu e o alegere aleatorie, nu tine de “gust”. “Maneaua” tine de gust, tigara tine de sanatate, e foarte simplu.
      Evident trebuie sa existe o limita a interventiei statului. Iar limita e legata de diferenta intre un spatiu public si un spatiu privat.
      La fel e si cu legile care impun o anumita paleta de culori/forma/etc. caselor dintr-o zona. Asta inseamna ca mentii un aspect exterior placut, mentii farmecul local al zonei (adica fix chestiile publice, pe care toata lumea le vede), iar in interiorul casei faci fix ceea ce vrei. Fiindca e groaznic sa treci prin toate satele din Romania si sa vezi abominatiile roz, care nu au nici o legatura cu traditia romaneasca.
      Totul trebuie privit din contextul larg, nu cel micro, cand e vorba de chestiuni publice.
      Revenind punctual la subiect, ai vazut vreodata casetele de plexiglas din aeroporturi, unde fumatorii pot sa se desfasoare in voie?
      Sau uite si un alt punct de vedere: hrana e o nevoie de baza, spre deosebire de fumat care e o alegere, un moft. Cand coroborezi toate elementele, balanta obiectiva inclina catre interzicerea fumatului.
      Incearca sa vezi dincolo de motivul individual, ci sa privesti suma motivelor, din ambele tabere si vezi ce iese.

        (Citează)

  18. Sunt fumător și total de acord cu înterzicerea fumatului în restaurante, locuri publice și chiar și în birourile anumitor instituții publice.

    Chiar și pentru un fumător este aiurea sa se întoarcă acasă cu hainele care miros a fim. În plus e vorba de respect față de cei care nu fumează.

    Ma mai gândesc și la o serie de localuri care arată foarte bine, dar care din cauza faptului că se fumează înăuntru se deteriorează mult mai repede.

    Foarte bun articolul, Radu.

      (Citează)

  19. Alexandru Mihai Popescu

    23/11/2015 la 1:41 PM

    Am trimis pe Dolj! Unul dintre ei mi-a răspuns instant de pe tel.(yahoo mail) că o să voteze legea, restul probabil nici nu folosesc mailurile făcute de cdep. Oricum ideea este bună radu și aplicarea ei îți ia maxim zece minute. Let’s w8 and hope now!

      (Citează)

  20. Am trimis si eu, dar tare ma tem ca asta al meu nici nu stie sa foloseasca email-ul.

      (Citează)

  21. Am trimis si eu vre-o 15 si unul chiar s-a intors cu un raspuns pozitiv “Cu siguranța votez DA !”
    Sa ramanem optimisti!

      (Citează)

  22. Buna idee mi-ai dat, multumesc, tocmai i-am scris sa voteze impotriva legii!

      (Citează)

    • Nicky Predescu:
      Buna idee mi-ai dat, multumesc, tocmai i-am scris sa voteze impotriva legii!

      Tot asa, motivand ca noi am ramas ultima tara bananiera din Europa in care se fumeaza in localuri?
      Sau v-ati gandit la ceva care sa atraga prin unicitate?

        (Citează)

  23. KRISTI: alt argument fuzzy… domnul nwradu nu face diferenta intre un loc de joaca, administrat de primarie, proprietatea statului, unde statul iti poate interzice sa fumezi, si barul pe care si l-a facut un nene si unde vrea sa dea voie fumatorilor sa fumeze… unbelievable

    As fi zis A-LU-CI-NAN-TE, dar l-ai zis tu mai sus.

      (Citează)

  24. KRISTI: Dreptul la betzivaneala /*clubbing*/ nu este garantat de constitutie, ci este facultativ

    Asa, asa! Acum aminteste-le de articolul ala din Constitutie care spune la “dreptul la a fuma o tigara”!

      (Citează)

  25. Si, ca tot vorbeam de Constituie:
    CAPITOLUL II
    Drepturile şi libertăţile fundamentale

    ARTICOLUL 34

    Dreptul la ocrotirea sănătăţii

    (1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

    (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

    (3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

    Detalii: http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-34-constitutie

      (Citează)

  26. bai papa-nashule
    vorbim vorbe aici… basca ne intelegem…

    Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

    Sigur, poti face uz de el neintrand in acel bar.

    Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

    Sigur ca trebuie. Sa curete strazile, sa stranga gunoaiele, sa nu dea apa toxica la robinet, etc. Si, de asemenea, la un aer curat: poate interzice fumatul in parcuri ( ceea ce e dubios, dar poate face asta ).

    Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

    Dupa cum vezi, toate sunt obligatii ale statului si drepturi ale cetatenilor. Si iti sunt deja asigurate. Ti le poti exercita neintrand in acel bar.

      (Citează)

    • Perfect! Conform logicii tale, politicienii si-au facut 100% datoria. Este timpul sa plece acasa. De acum totul este perfect. Suntem prima tara din lume la acest capitol

      Ah, bine, raman 2 probleme:

      a mic) este un loc public, deci trebuie sa poata intra oricine
      b mic) angajatii din baruri si restaurante au si ei drepturi:
      ARTICOLUL 41

      Munca şi protecţia socială a muncii

      (1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.

      (2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.

      Detalii: http://legeaz.net/constitutia-romaniei/articolul-41-constitutie
      c mic) esti un troll prost.

        (Citează)

    • nasule… ti-ai pus bine poza aia cu cap de politist. Probabil, cu corp de minotaur.

      Just FYI:

      exista meserii care se desfasoara in medii mult mai toxice decat cele dintr-un bar in care se fumeaza. In medii radioactive. In medii cu riscuri, la inaltime, cu risc de accident fatal, in mina, etc.
      Acolo, oamenii semneaza niste acte la inceput, ca sunt de acord, din proprie convingere si nesiliti de nimeni, sa presteze acele munci in acele conditii. Dupa caz, pot primi sporuri. Acum te intereseaza soarta angajatilor. Esti un suflet mare, cu cap de politist si corp de minotaur.
      Eu zic sa te intereseze de soarta ta. Ca pare-se ca cineva nu ti-a spus, pana in ziua de azi, ca universul nu e intotdeauna pe placul tau. Uneori, tu esti cel care trebuie sa te retragi, pentru ca altii au dreptate intr-un loc privat. Intelegi la sapca aia a ta rosie?

        (Citează)

    • cred ca marea voastra problema este una mica. Adica, in acel bar, nu fumatorul este cel care va afuma, ci patronul care lasa fumatorul sa fumeze. Pare-se ca nu intelegem ca este dreptul lui sa lase sa fumeze pe cine vrea, iar cui nu-i convine, este liber sa plece / nu intre.

        (Citează)

    • KRISTI: In medii cu riscuri, la inaltime, cu risc de accident fatal, in mina, etc.
      Acolo, oamenii semneaza niste acte la inceput, ca sunt de acord, din proprie convingere si nesiliti de nimeni, sa presteze acele munci in acele conditii. Dupa caz, pot primi sporuri.

      Așa-i ca vorbesti din auzite? In primul rand, oamenii care lucreaza in astfel de locuri primesc echipament de protectia muncii. Nu e trimis nimeni la inaltime fara coarda iar conditiile din mina sunt monitorizate, toate echipamentele care intra in mine sunt certificate ATEX categoria I (exista ditai institutul in Romania care se ocupa cu asa ceva – INSEMEX). Nu e lasat nimeni sa lucreze in medii toxice fara echipament.

      Hai, mai bagă o fisă!

        (Citează)

  27. Ionel:
    @Kristi
    Nu ai avut copii si e normal sa nu intelegi. Un bebelus iti mananca orice moment liber, are foarte multe nevoi si la un moment dat simti ca explodezi. E important pentru un cuplu sa incerce sa faca si o parte din activitatile de dinainte de copil. Hai sa o luam si altfel. Suntem la plimbare si ni se face foame. Unde vrei sa mancam, cand peste tot se fumeaza? Am dat doar un exemplu pentru care o astfel de lege aduce o contributie pozitiva, iar parintii care citesc aceste randuri ma vor intelege.
    Legat de proprietatea privata, desi s-a specificat mai sus de mai multe ori, in momentul in care ai orice fel de business deschis publicului, trebuie sa te supui la anumite reguli: de PSI, de siguranta, de curatenie, etc. De aia esti obligat sa ai sticla securizata la vitrinele din mall, de aia esti obligat sa ai extinctoare de incendiu, de aia esti obligat sa mentii curatenia intr-un restaurant, etc. Daca nu-ti place, nu faci localul public, simplu. Iar proprietatea privata e privata, asta nu se schimba niciodata. Doar ca daca vrei sa iti deschizi proprietatea privata catre public, trebuie sa respecti niste norme. Iar supraveghetorul si impunatorul de norme, in cazul publicului, se numeste statul. Sper ca acum ai inteles.

    Urasc dobitocii de vin cu copii mici in restaurant sau orice alt loc public destinat in mare adultilor. De ce cacat ar trebui sa iti suport copilul plangand sau umbland prin sala sau ca sotia ta alapteaza langa mine? Da, alaptatul e un lucru natural dar nu langa mine la masa, poate nu imi place gestu. Cred ca tu ar trebui sa inveti ce inseamna ala respect fata de ceilalti in primul rand.

    Daca ar fi sa aleg intre un restaurant in care se fumeaza si unu in care sunt copii, as alege ala cu fumatu.

      (Citează)

  28. mircea (primul)

    23/11/2015 la 8:22 PM

    Eu am retinut ca in sua e una din cele mai vechi democratii din lume. Jnebun ?

    Pe sistemu sa interzicem, interziceti si facebooku ca va prosteste rau.

      (Citează)

  29. Mircea Cel Vechi

    23/11/2015 la 9:30 PM

    Si eu sunt fumator,sustin si am sustinut intotdeauna interzicerea fumatului in spatii inchise.Daca fumez o tigara,o pot fuma afara,nu inseamna ca trebuie sa respir cateva ore fum de tigara cat sau sa beau o bere undeva.E un primitivism fumatul in spatii inchise,mai ales unde se afla si persoane nefumatoare.

      (Citează)

  30. Foarte bine, sper sa fie si aprobata! Ca fost fumator de 11 ani, chiar atunci cand fumam nu mi`a placut mirosul de fum de tigare in haine, nu te mai poti duce nicaieri in oras la o cafea sau un ceai fara sa vii acasa duhnind a scrumiera.

      (Citează)

  31. Nu vreti voi nefumatorii sa mancati in strada in loc de serviti masa in local ?

    Am fumat muuulti ani dar de 4 ani nu mai fumez si cu toate astea sunt impotriva constrangerilor aplicate fumatorilor.

    Nu mai bine am milita toti pentru ca localurile sa aiba spatii bine delimitate si cu ventilatie corespunzatoare ca sa nu ne mai puta hainele ?

      (Citează)

  32. Cateodata statul tre sa te pazeasca de tine insuti. Pentru ca esti prost si nu-ti stii interesul.

      (Citează)

  33. au scos legea de pe ordinea de zi…. asta insemna sa fii stat mafiot: sa te pisi cu jet pe sanatatea cetatenilor tai.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus