un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

O companie distrusă de tehnologia pe care a inventat-o și niște concluzii trase de aici

17 Aug 2015  ·

TEHNOLOGIE  ·

21 comentarii

camera_kodak_digitalaEste un articol foarte mișto pe BRW despre cum un inginer ce lucra chiar pentru firma Kodak a inventat prima cameră foto digitală, una cu senzor alb-negru de 100 x 100 pixeli, într-o vreme în care nu existau nici măcar computere personale sau carduri de memorie. Anul era 1975 și majoritatea dintre noi nu erau născuți. Primele imagini capturate cu această cameră prototip erau trecute pe casetă magnetică și de acolo văzute pe un televizor.

Era o vreme când Kodak domina complet piața foto. În cuvintele din articol:

Kodak had a virtual monopoly on the United States photography market, and made money on every step of the photographic process. If you wanted to photograph your child’s birthday party you would likely be using a Kodak Instamatic, Kodak film and Kodak flash cubes. You would have it processed either at the corner drugstore or mail the film to Kodak and get back prints made with Kodak chemistry on Kodak paper.

 

N-au pus prioritate pe noua tehnologie deoarece aveau un business profitabil din fotografia clasică și, în plus, le-a lipsit și o viziune de viitor îndepărtat din lipsă de interes, în cuvintele din articol “When you’re talking to a bunch of corporate guys about 18 to 20 years in the future, when none of those guys will still be in the company, they don’t get too excited about it“. Mai mult, “why would anyone want to look at their picture on a television set?“, au zis.

Știm ce s-a întâmplat, după anul 2000 camerele digitale au intrat masiv pe piață și au distrus complet filmul. Kodak a declarat falimentul în 2012, și-a vândut patentele pentru foarte mulți bani unor companii precum Apple, Google, Facebook și Adobe și acum se descurcă și ei cum pot din business secundar legat de printare digitală, grafică și mici domenii în care filmul încă supraviețuiește. Suntem acum deja la următoarea iterație a acestei distrugeri de tehnologie, momentul în care telefoanele distrug piața camerelor foto compacte ce-au distrus cândva camerele cu film.

Să o spun altfel: o companie veche de 123 de ani, una care a revoluționat fotografia și cinematografia, a fost distrusă de tehnologia pe care chiar ea a inventat-o, dar pe care nu a dorit să o exploateze.

Se pot trage de aici câteva concluzii foarte importante:

1. Tehnologia face ca obiceiurile să se schimbe în moduri pe care nu le putem estima. Cine ar vrea să se uite la fotografii pe televizor? Păi foarte puțini, chiar și acum, dar între timp au mai apărut laptopuri, tablete, telefoane, rame foto digitale, printare digitală șamd. E o greșeală să judeci o tehnologie complet nouă doar prin prisma aplicațiilor la care te poți gândi în acest moment. Poate că peste 5 ani altcineva inventează o tehnologie nouă în complet alt domeniu și, cuplată cu a ta, rezultă ceva minunat.

Cel mai bun exemplu sunt mașinile electrice. Sunt mulți care spun “da, e mișto tehnologia, dar nu sunt stații de încărcare electrică, ce faci în concediu, bateriile au autonomie mică” șamd. OK, hai să vorbim peste 20 de ani. Sunt sigur că și la apariția automobilului erau căruțasi care spuneau “da, e mișto, dar nu sunt stații de benzină, pe când iarbă pentru cai găsești peste tot, plus că nici nu trebuie drumuri asfaltate”.

Un alt exemplu? Încărcarea wireless. Acum e lentă, dar e abia începutul. Eliminarea dependenței de cabluri și prize va fi extrem de benefică odată ce procesul se stabilizează, se îmbunătățește și este adoptat pe scară largă.

2. Nici o companie nu e infailibilă. Kodak era un gigant cu tradiție mare, un pionier în domeniu, și a fost înfrânt rapid. Companii ce par acum nemuritoare, precum Apple, Google, Microsoft, Amazon, Oracle sau Facebook pot părea infailibile, dar nu știi niciodată când apare ceva nou și le strică toate planurile.

Ce-ar putea fi acel ceva nou? Nu știu, dacă aș avea vreo idee aș încerca să o pun în practică. Chestiile care doboară giganți sunt de obicei surprinzătoare și total diferite, precum a fost fotografia cu senzori CCD pe suport digital de memorie pentru camerele cu film fotosensibil și developare în beznă.

3. Companiile mari sunt în poziția perfectă de a profita de orice tehnologie nouă, având bani de investiții de durată, dar trebuie să identifice din timp potențialul respectiv. Să vă dau câteva exemple: Amazon este un mare magazin online, dar a investit și în cloud storage și computing, apoi în Kindle; ar fi putut spune “vindem foarte multe cărți pe hârtie, cine ar vrea să citească pe un ecran?”, dar n-au făcut-o, ci s-au adaptat rapid la noua tehnologie.

Google trăiește din reclamele introduse în căutările pe web, dar au văzut potențialul smartphone-urilor și au investit în Android. Printre multe altele, acum dezvoltă și mașini autonome.

Depinde însă și cum e organizată compania și ce oameni are în spate. Uitați-vă la Elon Musk, un vizionar care-și ghidează companiile în toate domeniile noi, unde peste 10 ani va fi bine plasat pentru profituri uriașe.

Acum închipuiți-vă o companie care nu mai este deținută de cei ce-au înființat-o din pasiune, ci de vreun fond de investiții care urmărește doar profitul. Au vreun interes să spună celor din companie “auzi bă, dar voi supravegheați piața, cercetați potențialul noilor tehnologii, investiți în R&D?” sau credeți că mai degrabă spun “aveți profit mare? Perfect, hai să-l împărțim investitorilor, că noi le-am promis 140% ROI”. Fondul, desigur, poate cumpăra ulterior noile companii ce dezvoltă noi tehnologii, dar vechea companie la care ne refeream este vândută când nu mai e profitabilă și gata, a dat faliment și s-a dus în raiul companiilor.

Acum mai trebuie doar ca marile companii să-mi citească blogul și gata, sunt salvate! Citiți articolul despre inventarea camerei digitale pe BRW și despre inovație disruptivă pe Wikipedia. Sursa foto: Kodak Film de pe GongTo / Shutterstock.com.

    21 comentarii

  1. Te citesc, cateodata am impresia ca scrii articole doar de dragul de a le scrie :)

    Pt 1 -Incarcarea wireless nu e benefica (radiaza). Da, stiu, radiatia e mica, dar incet, incet se va merge pe puteri din ce in ce mai mari. Aici e problema. Ti-ai pune in pericol sanatatea (a ta si a celor din jur- copii), doar de dragul de a incarca un telefon? Inainte de a promova asemenea gadgeturi ar trebui avut in vedere care sunt beneficiile vs dezavantajele.

      (Citează)

    • Pari atât de informat despre radiație și sănătate încât dispare orice credibilitate ai putea avea, mai ales când îți dai cu părerea despre articol.

        (Citează)

  2. Kodak, Nokia… etc.

      (Citează)

  3. Un post ce mi-a captivat atentia.Foarte interesant, as spune ca e primul articol quality de ceva vreme incoa.

      (Citează)

  4. “Tehnologia face ca obiceiurile să se schimbe în moduri pe care nu le putem estima.” Vezi ca urmatoarele trei paragrafe oarecum iti contrazic concluzia. Obiceiurile se schimba in moduri care pot fi estimate (poate nu complet, dar se pot estima). Ce e mai greu e ca aceste moduri sa fie acceptate (si asta pentru ca fiecare companie se afla intr-o zona confortabila din care ii este greu sa iasa fara lideri vizionari). De aici si intrebarea “cine si-ar dori sa se uite la poze pe televizor”. Comportamentul a fost estimat, doar ca nu a fost acceptat ca fiind valid in situatia respectiva. Practic, ei au anticipat la ce ar putea folosi noua tehnologie, insa nu au estimat bine rata ei de adoptie (care fiind mica/lenta nu a dat bine in estimarile financiare facute pentru a justifica investitia).

      (Citează)

  5. https://en.wikipedia.org/wiki/Filling_station#History

    Șaormeria unde lucrez eu e specializată pe aparate care combustibili fosili (cvasi monopolistă în branșă). Să vezi ce râd șefii de mine când le zic de mașini electrice și energie alternativă. Să vezi ce o să râd eu când o să dea faliment pentru că nu vor să asculte.
    Și vezi și tu cu Enel că văd că tot faceți o masturbare în cerc cu visele pline de parcuri fotovoltaice de unde speră să sugă sângele utilizatorilor la fel ca până acum. Democratizarea energiei vine și vine tare, indiferent dacă vrea Enel sau nu.

    De fapt ăsta e tot schepsisul cu tehnologiile disruptive. Pur și simplu lucrurile se ieftinesc și se simplifică și firmele nu pot să accepte că o mare parte din activități și venituri nu or să mai existe (gen filme și developare ca să luăm exemplul tău). Ba mai mult, e și un pic de dilemă socială aici. Dacă tu ca firmă vezi și identifici corect tehnologia disruptivă, ca să te adaptezi trebuie invariabil să dai oameni afară, ori din cauză că nu mai sunt necesari, ori din cauză că n-au capabilitățile necesare. Deci până la urmă firmele care mor pe limba lor împreuna cu angajații de fapt fac un fel de protecție socială. Acum dacă asta e util pe termen lung pentru angajați (vezi mineritul de la noi) e altă poveste.

      (Citează)

    • nea_caisă: Ba mai mult, e și un pic de dilemă socială aici. Dacă tu ca firmă vezi și identifici corect tehnologia disruptivă, ca să te adaptezi trebuie invariabil să dai oameni afară, ori din cauză că nu mai sunt necesari, ori din cauză că n-au capabilitățile necesare.

      Nu-i musai să dai afară, îi poți reprofila, specializa pe ceva nou șamd. Cred că mult mai mulți oameni ajung să fie dați afară pentru că munca lor e înlocuită cu roboți și sisteme IT, decât că nu s-ar putea schimba.

      Știu că-i greu, după o vârstă, că am exemple chiar în familie. Teoretic, însă, se poate. Plus că tu, companie cu mulți bani, poți controla rata de introducere a noii tehnologii pentru a asigura o tranziție ușoară. De exemplu la mașini electrice nu cred că Tesla va domina piața în viitor, ci tot Renault, Ford, BMW șamd pentru că au forță mult mai mare de dezvoltare. S-au vândut vreo 25.000 de i3-ul în 6 luni, de exemplu.

        (Citează)

    • Paradoxal, companiile mari se pot reprofila mai repede. Majoritatea au departamente care cerceteaza noi tehnologii si proiecte paralele cu ce dau pe piata la momentul X. Le tin acolo in standby si cand apare oportunitatea le imping in fata. Problema e ca trebuie sa aiba si persoane de decizie care sa recunoasca momentul oportun. Unii au, unii -evident- nu au. Probabil tine si de modul cum fac recrutarea pentru manageri. Daca aleg niste absolventi de facultate de Management…

        (Citează)

  6. credeam ca zici ceva de htc :D

      (Citează)

  7. nwradu: . De exemplu la mașini electrice nu cred că Tesla va domina piața în viitor, ci tot Renault, Ford, BMW șamd pentru că au forță mult mai mare de dezvoltare. S-au vândut vreo 25.000 de i3-ul în 6 luni, de exemplu.

    Care i3 e o mizerie, în comparație cu tesla la orice, de la putere, la autonomie, la spațiu, la tehnologie utilizata.
    La design nu ma pronunț, ca e subiectiva treaba.

    De fapt e halucinant ca după deja câțiva ani, Bmw ( sau ceilalți producători auto) sunt “incapabili” sa producă o electrica getbeget cu o autonomie mai mare decât tesla și performante comparabile.

    Realist vorbind, e simplu și nu e nici o conspirație a petrolistilor și a producătorilor de mașini consumatoare de petrol, ci tine chiar de ce spui, în parte.

    În cunoștință de cauza spun ca un producator de mașini are un număr mare de angajați, un număr de contracte de achiziție componente și niște planuri de dezvoltare cu vizibilitate pe 10-15 ani, incluzând design, motor etc. Probabil ca va imaginați ca în clipa în care un model nou se lansează oficial, modelul următor deja este în faza de testare primara.

    Prin urmare, saltul peste un model din planificare implica costuri mari,care nu sunt necesare atât timp cât exista încă suficienta piața pentru modelele evoluate pas cu pas, după modelul tick-tock al lui Intel.

    Asta pana ajung electricele plugin în segmentul de volum. Și am impresia ca Tesla ecolueaza în direcția asta. Iar sa spui ca Bmw, Renault, etc vor domina și piața asta e o afirmație riscanta.

    Pentru ca e o problema cu schimbările structurale semnificative și de strategie în corporațiile de genul asta. Managementul schimbării este problematic, iar deciziile curajoase se împiedică în imprecizia determinării impactului și a soluțiilor care sa prezinte costuri pe care “boardul”, sau “steering comitee” sa le considere acceptabile.

    Tot ce ai nevoie ca sa vezi falimentul cu ochii consista în ramanerea în urma pe un segment, lansarea apoi a câtorva ( puține modele) care sa nu convingă, în acel segment și renumele de brand cheie se duce dracului – vezi Nokia, eventual vezi Motorola, revigorata parțial de businessul în mai multe segmente adiacente, de recuperarea rapida prin inveetitii și cumpărarea de tehnologii cat sa prindă din urma.
    Parteneriatul cu google în realizarea ultimului nexus i-a ajutat, dar tot nu au reușit sa-si consolideze poziția în domeniul smartphone.

    Cand Samsung a început sa producă telefoane încercând sa concureze cu Nokia, făcea niște pocnitori cu baterie slaba, fiabilitate scăzută, camera foto proasta – comparabil cu Nokia și semnal de rahat, cauzate probabil de lipsa de experienta în telefonie. Dar au venit iute cu ecran color, cu multi pixeli, meniu interesant, sonerii polifonice, memorie bună și desgn atractiv. Ca și acum. Credeam ca nu o sa reușească niciodată sa câștige piața cu mizeriile alea, ca lumea prefera un telefon care funcționează 5 ani cu siguranță unuia care se strica în maxim doi, un telefon a cărui baterie tine 2 săptămâni (N. 6310) chiar dacă are ecran alb negru și funcții de baza, unei sorcove cu messenger care se golește în 3 zile – și tot asa.
    Prostii justificate de faptul ca aveam 20 de ani nu înțelegeam utilitatea unor chestii mai ales ca nu exista ecosistemul în care ele sa se integreze.

    Așa judeca la nivel de organizație și companiile mari cu tradiție care au The upper hand. Strategia lor se bazează pe faptul ca ei dețin piața, ca ei dictează sau influențează tendințele și chiar merge cu clienții “îndoctrinați ” și plafonati.

    Vezi cum cutia automata, o chestie deja antica nu a reușit sa aibă mare pătrundere nici pana acum în România, sau în general în Europa.
    Mai ales în Europa săracă, care cumpără mașini SH, prin urmare ce se găsește pe piața.

    Dar lucrurile se schimba deja brutal, dacă ii întrebi pe pustii de 20-25 de ani. Singura problema e ca acum, un număr relativ mic de astfel de tineri își permite o masina noua, darămite una din segmentul mai premium asa, pentru a da șansa electricelor.

    Dar ai răbdare. Eu unul, spun franc, ca de-as avea 70k eur de dat pe o masina premium, n-as avea de ce sa iau Bmw, sau Mercedes, sau a seis,
    Tesla e cea mai buna opțiune. Inclusiv în ro.

      (Citează)

  8. sunt putin nedumerit referitor la incarcare wireless. cum adica eliminarea dependentei de cabluri si prize, cand suportul de incarcare se alimenteaza cu cabluri si din priza/usb ?

      (Citează)

  9. nwradu:
    Serios, un link și trei comentarii ți se pare ceva așa interesant, mai ales pe un subiect discutat deja de atâtea ori?

    Eh, am vrut sa fiu putin ironic.Sper ca nu te superi ;)

      (Citează)

  10. Eu cred ca Tesla poate face o surpriza. Urmaream saptamana trecuta la BBC News o stire in care era comparata Tesla care face 50,000 de masini pe an cu PSA care face vreo 3 milioane. Capitalizarea pentru PSA era de 25 bil, iar pentru Tesla de 34 bil USD. Tesla nu face doar masini, deci comparatia nu e foarte corecta, dar daca Elon Musk pune la punct o tehnologie pentru acumulatori viabila, adica suficient de ieftina si cu o autonomie decenta, poate fara probleme sa cumpere 3-4 fabrici de la producatori consacrati si sa lanseze pe piata sute de mii de masini electrice la 15-20k euro, moment in care vom avea o piata auto asemanatoare cu cea a telefoanelor mobile la momentul in care a aparut Apple.

      (Citează)

  11. Firmele fuzionează sau se splitează și fără vreun motiv evident pt consumatori, cum o firmă care mergea bine (HP) s-a împărțit în HP și Agilent sau cînd IBM a vîndut laptopurile la Lenovo. Deci nu e așa tragic că s-a terminat cu Kodak.

      (Citează)

  12. Un alt exemplu? Încărcarea wireless. Acum e lentă, dar e abia începutul. Eliminarea dependenței de cabluri și prize va fi extrem de benefică odată ce procesul se stabilizează, se îmbunătățește și este adoptat pe scară largă.

    Radu, am comentat fraza de mai sus. Am habar despre ce vorbesc (sunt in domeniu). Radiatiile electromagnetice sunt nocive – in special pentru cei mici (cred ca stii si tu asta).

      (Citează)

  13. Mă mir că nu zice nimeni nimic despre Microsoft și al lor Windows CE (parcă așa se numea).

      (Citează)

  14. OFFTOPIC:
    Nu știu unde să întreb în altă parte.
    Cum îmi pun o poză la “profilul” de aici?

      (Citează)

  15. Adrian:
    Mă mir că nu zice nimeni nimic despre Microsoft și al lor Windows CE (parcă așa se numea).

    Ce sa zică? E încă cel mai întâlnit SO embedded la echipamentele portabile profesionale. În majoritatea, utilizatorii nici nu știu ca e acolo.

      (Citează)

    • Poate greșesc eu numele. Mă refer la Windows Mobile. Era acum vreo zece ani cănd mă jucam cu un dispozitiv i-mate (https://en.m.wikipedia.org/wiki/I-mate) și visam la viitor. Oricui mi-ar fi zis ca Microsoft o să fie la genunchiul broaștei în lumea mobilă i-as fi râs în nas. Sigur, Microsoft n-a dat faliment, dar situația e similară.

      Și-mi aduc aminte și de Palm…

        (Citează)

    • Am uitat să zic că mie îmi place foarte mult Windows Phone, deși folosesc Android. Sau poate tocmai de-aia…

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus