un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Vești importante despre lactate

10 May 2015  ·

GÂNDURI  ·

35 comentarii

Sunt vești mari pe frontul de lactate și brânzeturi, ca să zic așa, iar cele două firme au ținut morțiș să mi le comunice. Vi le spun și eu mai departe.

Danone a schimbat ambalajul iaurturilor. Ei îi spun KISS, de la keep it simple. Este mai colorat, mai rotunjit, atrage mai repede privirea la raft (și probabil că asta se va cunoaște, având în vedere că în hipermarketuri e câte un raft de 20 de metri lungime, plin cu iaurturi cu text colorat pe fond alb). Când am auzit că remodelează borcanul și înainte să-l văd pe cel nou credeam că vor folosi forma borcanelor originale de iaurt Dannon.
noi_danone

Hochland continuă seria “delicii calde” cu brânză pentru grătar. Nu-i rea, dacă vă place brânză la tigaie sau cașcavalul pane probabil că vă va plăcea și aceasta nouă, bună când faceți un grătar. Se găsește în două sortimente, simplă și mediteraneană (cu ceva condimente prin ea), câte două bucăți pe pachet. Mi-a plăcut o idee auzită chiar de la reprezentanții Hochland, anume că o poți pune inclusiv în frigărui, ba chiar astfel și vegetarienii pot mânca ceva mai mult la un grătar, dacă o combini cu niște dovlecel, roșii, o ceapă și ciupercă, toate trase în țeapă și puse pe foc.
hochland_delicii_calde_gratar_1
hochland_delicii_calde_gratar_2hochland_delicii_calde_gratar_3

Rămân fan al cașcavalului pane, plăcerea mea secretă la mic dejun.

    35 comentarii

  1. Știi că acronimul KISS vine de la “Keep It Simple & Stupid”, da? :))

      (Citează)

  2. Varianta simplă nu e simplă! Lista de ingrediente spune că și aceea are condimente gen ceapă și mai erau vreo două, dar nu îmi mai aduc aminte acum..

      (Citează)

  3. A și de la danone am mai văzut ceva… Poate te interesează: Pina colada. Au la mega image, am băut. E ok, dar nu prea sunt eu cu iaurturile așa că a doua oară nu mai cumpăr.
    La gust zici că-i danonino. Îi dau nota 9.

    Am văzut destul de multe sortimente noi de produse pe la lactate. Trebuie să mă apuc să mai scriu și despre astea.

      (Citează)

  4. Andrei Ionita:
    Știi că acronimul KISS vine de la “Keep It Simple & Stupid”, da? :))

    Vine de la Keep It Simple, Stupid.

      (Citează)

  5. la iaurturi am renuntat la cele cu fructe, prea mult zahar. nu mai bag decat iaurt grecesc de la Olympus.
    la branza imi place f mult cheddarul Valley Spire de la Lidl, autentic englezesc, maturat 9 luni. e zece clase pe langa ce se face la noi.

      (Citează)

  6. Exact cum zice Ciuby, KISS e fără & (cu & nu ar avea sens, cum să vrei să menţii un lucru “stupid” ?)

      (Citează)

  7. Consum constant Activia. Natur. Imi place. Acum si mai mult, ca au scazut gramajul de la 140 g la 125 g, ceea ce e mai ok. Noul design nu ma impresioneaza, dar poate ptr ca nu m-am obisnuit cu el:)

      (Citează)

  8. Daca nici asta nu e articol platit…

      (Citează)

  9. Andrei Ionita

    10/05/2015 la 1:50 PM

    Ciuby: Exact cum zice Ciuby, KISS e fără & (cu & nu ar avea sens, cum să vrei să menţii un lucru “stupid” ?)

    Corect. Scuze.

      (Citează)

  10. Mihai: Daca nici asta nu e articol platit…

    Dacă nici tu nu ești idiot …

    Danone şi Hochland sunt două companii diferite. Crezi că ar fi plătit să apară amândouă în acelaşi articol?

      (Citează)

  11. Mihai:
    Daca nici asta nu e articol platit…

    ce surpriza ca tipul care scrie pe blog muncește pentru bani
    și mai surpriza e ca și mănâncă nu face fotosinteza

      (Citează)

  12. Mihai:
    Daca nici asta nu e articol platit…

    …te obliga cineva sa citesti pe aici? :)

      (Citează)

  13. Danone a schimbat ambalajul dar continutul tot din lapte praf e produs?
    Cat despre branza Hochland cu adaos de aditivi alimentari pe mine unul nu ma intereseaza.

      (Citează)

  14. Andrei Ionita:
    Știi că acronimul KISS vine de la “Keep It Simple & Stupid”, da? :))

    În cazul acesta e de la Keep It Simple and Safe, zic ei, deși eu aș fi ales alt acronim, da.

      (Citează)

  15. gigi:
    Danone a schimbat ambalajul dar continutul tot din lapte praf e produs?
    Cat despre branza Hochland cu adaos de aditivi alimentari pe mine unul nu ma intereseaza.

    Hai man, anul 2015, fabrica e deschisă pentru vizite și lumea tot crede că e din lapte praf? Înscrie-te la o vizită, să vezi cum intră lapte pe o parte și iese iaurt pe alta, îți arată și tot sistemul de acolo.

      (Citează)

  16. eidryen: ce surpriza ca tipul care scrie pe blog muncește pentru bani
    și mai surpriza e ca și mănâncă nu face fotosinteza

    Nici măcar, dacă era articol plătit ar fi fost semnalizat ca atare.

    Mi-au trimis acasă iaurturile din poză (și ceilalți brânza), așa că am scris despre ele, eu fiind consumator de ambele. Nu-i nici o conspirație.

      (Citează)

  17. Sa stii ca de treaba asta cu iaurturile nu am stiut. Sunt deja valabile in supermarket?

      (Citează)

  18. mircea (primul)

    10/05/2015 la 9:31 PM

    Singurul iaurt care conteaza e oly de 10%. Avand in vedere ce gust si consistenta are, din partea mea poate sa fie facut ai din aracet, tot l-as manca.

      (Citează)

  19. Nu e 100% din lapte praf, am formulat gresit in comentariul de mai sus. Corect ar fi fost sa spun ca iaurturile Danone contin si lapte praf. Iar acest lucru nu este un secret, o recunoaste producatorul insusi pe site-ul Danone.

    Poti sa-mi spui daca atunci cand ai vizitat fabrica si ai vazut procesul prin care “intră lapte pe o parte și iese iaurt pe alta” ai observat cumva si momentul in care este adaugata acea cantitate de lapte praf? Daca tot ofera posibilitatea ca oricine sa le faca o vizita, as fi curios sa stiu daca sunt transparenti pana la capat.

      (Citează)

  20. Ciprian:
    Sa stii ca de treaba asta cu iaurturile nu am stiut. Sunt deja valabile in supermarket?

    Probabil au un delay de vreo 2 săptămâni până se actualizează stocurile.

      (Citează)

  21. gigi:
    Nu e 100% din lapte praf, am formulat gresit in comentariul de mai sus. Corect ar fi fost sa spun ca iaurturile Danone contin si lapte praf. Iar acest lucru nu este un secret, o recunoaste producatorul insusi pe site-ul Danone.

    Poti sa-mi spui daca atunci cand ai vizitat fabrica si ai vazut procesul prin care “intră lapte pe o parte și iese iaurt pe alta” ai observat cumva si momentul in care este adaugata acea cantitate de lapte praf? Daca tot ofera posibilitatea ca oricine sa le faca o vizita, as fi curios sa stiu daca sunt transparenti pana la capat.

    Da, dar e sub 1% lapte praf în anumite produse, unde e nevoie.

    “Laptele praf se obtine din deshidratarea laptelui natural si este la fel de bogat in nutrienti (proteine, calciu) ca si laptele din care provine.

    Pentru unele dintre produsele Danone suplimentam proteina din lapte cu ajutorul laptelui praf, dar in cantitati foarte mici, de sub 1%. Prezenta acestui ingredient, chiar si in cantitati atat de mici, este specificata pe ambalaj.

    Fabricarea integrala a iaurtului din lapte praf ar presupune un cost de productie foarte mare, facand produsele total necompetitive pe piata.”

    Ce fac ei cu laptele acolo (scot complet grăsimea din el și apoi o adaugă la loc în fiecare produs, conform cu rețeta acestuia, pasteurizări, bacterii crescute în camerele alea speciale șamd) este un lucru normal oricărei fabrici. Dacă vor să deshidrateze lapte și să-l adauge la loc în iaurt pentru a crește cine știe ce concentrații fără a crește proporțional și volumul, e treaba lor.

    Măcar recunosc asta și scrie pe ambalaj. În fabrică însă faci ce vrei, e ok, e tehnologia ta. Eu personal nu au vreo problemă cu laptele praf în general, dar cei care au bănuiesc eu că au fapt cu laptele praf din comerț, adăugat în prăjituri sau ca-n avion, când ceri lapte și-ți dă un praf pe care-l dizolvi în cafea. Acolo nu știi ce altceva mai conține, dar într-o fabrică de lactate și la sub 1% cred că nici nu merită amintit.

      (Citează)

  22. mircea (primul):
    Singurul iaurt care conteaza e oly de 10%. Avand in vedere ce gust si consistenta are, din partea mea poate sa fie facut ai din aracet, tot l-as manca.

    Alea de 10% în general au consistență mișto, dar fuge lumea de ele pentru că e prea multă grăsime.

    Eu n-am o problemă cu asta, de asta mănânc de obicei cremosso (cu piersici).

    De la Olympus doar cel grecesc, din care deseori facem și sos. Am încercat recent Cedra (3 sortimente cu fructe) și mi-a plăcut doar unul.

      (Citează)

  23. Cel cu 10 % grasime e asa bun deoarece contine si smantana. Scrie pe el.

    nwradu: Alea de 10% în general au consistență mișto, dar fuge lumea de ele pentru că e prea multă grăsime.

    Eu n-am o problemă cu asta, de asta mănânc de obicei cremosso (cu piersici).

    De la Olympus doar cel grecesc, din care deseori facem și sos. Am încercat recent Cedra (3 sortimente cu fructe) și mi-a plăcut doar unul.

      (Citează)

  24. Eu sper ca au facut un design care sa permita introducerea unui recipient in altul de acceeasi forma\firma.

      (Citează)

  25. Fain ca ai ajuns sa umpli blogul cu reclame de genul pentru 8 iaurturi si doua bucati de branza naspa.

    Maine-poimaine faci un articol si la hartie igienica sau odorizant de veceu?
    O sa te incerc odata trimitandu-ti ceva penibil sa vad daca pui botu’ :)

      (Citează)

  26. Ei spun ca laptele praf se regaseste intr-o cantitate de sub 1% in schimb eu am ceva dubii ca informatia este corecta. Ma gandesc ca pentru a scoate acea textura cremoasa a iaurtului, asta dupa ce in prealabil ai extras aproape toata grasimea din lapte, este clar ca se completeaza cu ceva prafuri. Corect? Iar teoria asta nu e valabila numai in ceea ce priveste produsele Danone ci si in privinta altor branduri de iaurt care se gasesc de cumparat prin magazinele alimentare.

      (Citează)

  27. Duby:
    Consum constant Activia. Natur. Imi place. Acum si mai mult, ca au scazut gramajul de la 140 g la 125 g, ceea ce e mai ok. Noul design nu ma impresioneaza, dar poate ptr ca nu m-am obisnuit cu el:)

    Tu nu te-ai speriat de cat zahar are Activia in el ?

      (Citează)

  28. Uiati ca danone a fost anchetata pt introducerea de substante cancerigene in iaurturile sale si a facut obiectul unei anchete. De atunci incearca orice… acum rebrandingul. Degeaba….. sa le manance ei cu faina de oase pe care o pun in iaurturi.

      (Citează)

  29. M-am uitat pe site, la toate iaurturile. Nu am găsit unul care să conțină lapte praf.
    Parcă îmi aduc aminte că scria pe etichetă, acum vreo câțiva ani. Poate că nu mai pun lapte praf, ori nu mai spun.

      (Citează)

  30. Mancarea adevarata nu are nevoie de marketing! Nu mai mancati mizeriile astea! Keep it simple, keep it raw. Renuntati la rahaturile procesate.

      (Citează)

  31. Apreciez sinceritatea de pe noile etichete a celor de la Danone: http://i.imgur.com/3Y7A2is.jpg :))

      (Citează)

  32. Deschide Danone

    18/05/2015 la 11:57 AM

    Salut,
    Referitor la intrebarile voastre despre lapte praf, va informam ca iaurturile Danone produse in Romania nu contin lapte praf.
    Iaurturile noastre au beneficiat în ultimii ani de îmbunătățiri constante la nivelul formulelor, astfel încât să răspundă noilor preferințe ale consumatorilor. Danone Romania a lansat rețete foarte simple, de iaurt alb, care au la baza doar lapte si fermenti, a început să utilizeze coloranți obținuți din concentrate de suc de fructe și legume sau arome naturale si a introdus iaurturi cu mai multe straturi de gem de fructe.
    Echipa Danone

      (Citează)

  33. Degeaba, danone e cel mai bun iaurt

      (Citează)

  34. Cosmin:
    Mancarea adevarata nu are nevoie de marketing! Nu mai mancati mizeriile astea! Keep it simple, keep it raw. Renuntati la rahaturile procesate.

    Ce mai e bun in ziua de azi ?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus