un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Să revenim la subiectul articolelor plătite

23 Apr 2015  ·

GÂNDURI  ·

45 comentarii

În ultimele luni am văzut o preocupare și mai mare din partea unor cititori în a spune “haha, ăsta-i un articol plătit!”. De cele mai multe ori nu este, dar e bine să rediscutăm subiectul.

Uneori am senzația că tocmai faptul că prezint niște lucruri inedite și, de multe ori, scumpe îi face pe oameni să creadă că totul este reclamă plătită.
“N-ar da nimeni 1500 de euro pe un sejur în Turcia, deci ai fost plătit să mergi acolo!”. Ba da, ar da.
“Iei bani ca să prezinți hamburgeri”. Nu iau, ba chiar am dat până acum vreo 2000 de lei pentru Turul Burgerilor.
“500 de lei în două persoane la restaurantul acela scump? Sigur te-au chemat ei pe moca”. Nope.

Lăsând la o parte faptul că nimeni n-ar trebui să-mi spună ce să fac cu banii mei și pe ce-ar trebui să-i cheltui, în primul rând aș vrea să vă reamintesc că citiți acest blog și pentru că prezint lucruri inedite. Dacă aș mânca la Spring Time, aș merge în concediu în Albena și aș testa telefoane de 400 de lei, toate articolele ar fi de genul “a fost așa și așa, nu prea am ce zice”. Turul Burgerilor este cel mai bun exemplu: cheltui bani cu plăcere pentru că 1. îmi plac burgerii și 2. pot crea astfel materiale interesante.

(Ca o paranteză, acum câteva luni am cumpărat o râșniță manuală de cafea pe care am dat 280 de lei. Abia aștept comentariile de la articolul viitor despre ea.)

Acum câteva idei despre acest subiect:

TOATE ARTICOLELE PLĂTITE SUNT SEMNALIZATE

Utilizez tag-ul Publicitate pentru asta. Nu are tag-ul respectiv, nu am fost plătit pentru a-l scrie. Am fost întrebat inclusiv dacă m-a plătit PNL-ul să fiu pro-Iohannis. Nu m-a plătit. S-a spus “haha, e reclamă la cartofii prăjiți de la Surf’n’fries!”. Păi dacă m-ar fi plătit, aș mai fi spus în articol că vizavi, la concurență, e mai ieftin?

Așa m-am gândit eu să le marchez. Tot eu mi-am impus să scriu cu diacritice, să pun titluri cât mai apropiate de subiectul discutat și să știți despre ce este un articol înainte să intrați în el, să nu înjur în scris, să permit aproape toate comentariile șamd.

Nu voi pune titluri cu (P). Articolele cu (P) sunt, în opinia mea, cele la care primești textul deja scris, un fel de “momentul sponsorului” (excepție Vodafone, care cere în mod expres să pun (P) în titlu, deși campania este la modul “spune și tu despre muzica pe care o asculți pe YouTube”). În plus, strică titlurile, indexarea, totul. Atunci când discut cu beneficiarii despre noi campanii solicit mereu să aibă o componentă cât mai utilă vouă, cititorilor: niște informații bune, să anunțe o promoție, să mă pună să spun ceva personal, să includă un concurs șamd. Dacă nu au sau nu consider că-și au rostul aici, le refuz și de obicei recomand alte bloguri mai adecvate. În lunile trecute am refuzat cam 3 campanii lunar, deși asta însemna mulți bani.

Mă gândesc la o semnalizare ceva mai vizibilă la finalul articolelor, ceva de genul “acest articol face parte din campania de promovare a XYZ”, pe un model văzut la Cristi Manafu. Ca o observație, însă, indiferent cum ar fi semnalizate articolele tot s-ar găsi unii să spună “huo, e articol plătit”, m-am convins deja de asta.

NU AM MOTIVE SĂ ASCUND DACĂ UN ARTICOL A FOST PLĂTIT SAU NU!

Serios, nu am. De ce-aș ascunde asta? De câte ori m-a întrebat cineva “da sau ba?”, am zis adevărul. În plus, sunt marcate.

Niciodată vreo companie care m-a plătit n-a avut pretenția să ținem secret faptul că este o campanie publicitară. De obicei este foarte clar asta din textul articolului, mă gândesc eu.

Ce rost ar avea să ascundem că e campanie, când oricine cu cea mai mică relație la agenția organizatoare ar putea afla adevărul și apoi să-mi bată obrazul? Ce rost ar avea să ascundem că e campanie, când de obicei apare pe mai multe site-uri simultan, de obicei la aceeași oră?

SUNT MÂNDRU DE CÂȘTIGURILE DIN BLOG

Un alt motiv pentru care marchez articolele plătite este faptul că sunt mândru de ele. După socoteala mea, în România sunt vreo 20 de bloggeri, poate și mai puțini, care pot spune că au un câștig constant din blog, ceea ce presupune un efort uriaș nu doar pe blog, ci și în afara lui (taxe, declarații fiscale, firme, briefuri, punctualitate, investiții șamd).

Repet, sunt mândru să fiu printre ei. Faptul că diverse companii mari vor să mă plătească pentru publicitate este un semn bun al efortului depus aici zilnic de 9 ani and counting, împliniți pe 18 aprilie.

“APROAPE TOATE ARTICOLELE TALE SUNT PLĂTITE!”

5% dintre ele. Așa număram anul trecut în iulie.

În ianuarie 2015 au fost 2 articole plătite dintr-un total de 86 publicate. În februarie au fost 6 articole din 106 publicate. În martie au fost 7 din 141 publicate.

Recitiți ce-am scris în celelalte secțiuni de mai sus.

AI FOST MOCA LA FILM, NORMAL CĂ-L LAUZI

Nu-i cu factură fiscală, dar e o formă de recompensare, nu? Da, am fost moca la unele filme și concerte și (vreo 3) restaurante. Vă sfătuiesc să faceți un blog, să scrieți vreo 9 ani de zile mai multe articole în fiecare zi și una dintre consecințe va fi că veți merge și voi moca la câteva filme și concerte și petreceri pe an. Mai sunt și alte consecințe plăcute.

În ce privește filmele, merg la cele pe care vreau să le văd. Dacă cineva mă invită la avanpremiera pentru presă/bloggeri, mă duc; de ce să zic nu? Iar dacă mă duc, scriu și pe blog despre cum a fost filmul. Nu mi-a zis nimeni niciodată “dar să scrii că a fost bun!”. Dacă cineva mă invită la o lansare de produs sau o conferință, mi se pare de bun simț să scriu apoi și despre ce-au prezentat acolo, că știu că nu m-au chemat pentru că-s eu frumos, ci pentru că am blog.

Ieri aș fi putut pleca spre Cascais și alte locuri minunate de pe coasta Portugaliei, la invitația celor de acolo, dar i-am refuzat pentru că am treabă pe aici și nu vreau să rămân în urmă cu ea.

PARANOIA ADVERTORIALELOR

Eu v-am spus cum stau lucrurile aici. Nu știu cum sunt pe alte bloguri și nu-mi pasă, nu există vreun set de reguli cu care să le pot bate altora obrazul. Fiecare face ce vrea, iar fiecare cititor citește ce vrea.

Dacă nu mă credeți sau, mai rău, vedeți advertoriale în orice text, mai este o șansă: faceți cum fac eu citind alte site-uri. Mă gândesc dacă un anumit articol mi-a fost util, dacă mi-a semnalizat ceva bun, dacă mi-a arătat un produs sau serviciu mișto, dacă mi-a dat mâncare pentru creier; dacă da, chiar nu-mi pasă dacă autorul a câștigat sau nu bani scriindu-l, contează doar ce-am câștigat eu citindu-l.

CONCLUZIE

Dincolo de cele de mai sus, articole plătite vor apărea în continuare aici. Cu banii încasați de pe urma lor merg apoi la burgeri, cumpăr gadgeturi, scriu mici ghiduri de călătorie despre Bruges, am timpul necesar ca să cercetez subiectele altor articole, plătesc contabila, cumpăr accesorii pentru a face un studio foto rotativ șamd. Acum, de exemplu, trebuie să cumpăr o placă wireless de 440 de lei pentru a testa mai bine routere; nu-mi folosește la nimic altceva, că am deja desktop-ul conectat prin fir, ci o voi activa doar pentru review-uri.

Blogul acesta a devenit prea complex pentru a rezista fără o susținere financiară. Genul de articole pe care-mi place să le scriu necesită bani și timp, că nu-i un site pe care apar articole doar o dată pe săptămână, iar cele care apar nu sunt despre ce frumoase sunt florile de primăvară sau despre dragostea neînțeleasă. Dacă, după toate cele de mai sus, vi se pare mult că 5% dintre articole sunt sponsorizate, în condițiile în care nu voi dați banii, atunci nu știu ce să mai zic.

    45 comentarii

  1. Forgive me…but you are one pompous ass!

      (Citează)

  2. zi că te-a plătit tesla să conduci model s!!!

    eu am încetat să mai ofer explicații, nu pentru că nu merită, ci pentru că unii nu vor a înțelege. nu e doar chinezu idiot că insistă să sugereze subtil când are ocazia că el dă factură, de parcă vodafone sau emag sau alții ar putea scoate câteva mii de euro din gestiune pentru plăți la negru, la fel vor fi și unii convinși că ei știu mai bine.

      (Citează)

  3. Ăsta-i un articol plătit!

      (Citează)

  4. Nici nu stiu de ce-ti bati capul sa explici:))

      (Citează)

  5. A inceput Matilda sa te întrebe unde sunt banii de pe articolele “plătite” semnalizare de cititori?

      (Citează)

  6. Daca pui (P) nu mai da nimeni click, e de inteles…

      (Citează)

  7. costin:
    A inceput Matilda sa te întrebe unde sunt banii de pe articolele “plătite” semnalizare de cititori?

    true story.

      (Citează)

  8. Stii tu vorba aia…cine se scuza…

    Sunt de acord cu Vali si cipoc; nu trebuie sa te explici in fata nimanui. Imi imaginez ca esti mai sensibil la astfel de comentarii (in comparatie cu Vali), se si vede acest lucru din modul cum ai scris articolul, insa munca si efortul depus se observa prin rezultatele avute.

      (Citează)

  9. Zicea Vali la un moment dat ca blogări ca Ciubotaru (adică cu 5% articole non publicitare) strică tot – păi cam asta e. Când un blogăr e vertical atunci când vine vorba de subiecte sociale, investiții în transporturi sau te miri ce subiecte delicate, deși nu pare să se documenteze, dar are în ”teste” mărunțișuri interesante care sunt toate de recomandat, ce să crezi? când îți dai seama că blogărul a încercat 1 șampon, nici măcar toată gama că de, 1 a primit, nu pe toate, din nou, ce să crezi? pe lângă cărți, biscuiți, protecția copilului, excursii și blogmeet mai apare telefonul nu știu care, cu review, care e, desigur, de recomandat? nu și l-a cumpărat, dar l-ar cumpăra dacă n-ar avea telefon, acum că a văzut cât de fain e.

    Chiar și aici la tine pe blog, în comentarii, orice obiect peste 100 de euro nu merită. Ăștia nu sunt oameni care nu-și permit, că sunt strugurii acri, că așa și pe dincolo – ei sunt cinici pentru că pot. Nu și-au luat un laptop Apple să vadă care e treaba, dar sunt convinși că nu merită. Ce naiba, sunt laptopuri la jumate de preț. Ei au un laptop și știu ce și cum, iar ălea de la Apple sunt numai dizain. Sunt unii care cred că o notă de plată de 250 lei la restaurant e pentru burgheji, e pentru ăia de bani gata. Altfel, de ce te-ai duce să dai atâția bani?

    Ca o concluzie, tu ești unul, ei sunt mulți. Mai trebuie să treacă timp.

      (Citează)

  10. problema nu e ca ai articole platite si ca faci bani, problema e ca nici macar tu nu crezi in ce spui in articolele alea platite, magenta in sus, magenta in jos, magenta …

      (Citează)

  11. Din partea mea poti sa fii platit pentru toate articolele. Si tu si Zoso si Arhi. Fiecare articol scris de tine/ voi consuma timp, resurse si bani. E absurd sa acuzi pe cineva ca primeste bani pentru MUNCA lui. Bineinteles ca articolele inedite si de calitate pe care nu le gasesti in alte locuri sunt crema blogului. Asa ca Radu, felicitari si keep up the good work.

      (Citează)

  12. Aproape orice articol care emite o părere este automat catalogat de unii comentatori ca fiind plătit. În schimb, dacă este unul plătit care anunță reduceri sau oferte, concursuri cu premii, absolut nimeni nu comentează.
    Doar dacă spui că un produs sau serviciu este bun sau prost, atunci e clar, e plătit.

      (Citează)

  13. Alice:
    Forgive me…but you are one pompous ass!

    Trebuie să dai mai multe detalii. Dacă te referi că sunt mândru de munca depusă pe blog și de cum arată, atunci da, deși parcă nu-s cele mai potrivite cuvinte cele alese de tine.

      (Citează)

  14. vali:
    zi că te-a plătit tesla să conduci model s!!!

    eu am încetat să mai ofer explicații, nu pentru că nu merită, ci pentru că unii nu vor a înțelege. nu e doar chinezu idiot că insistă să sugereze subtil când are ocazia că el dă factură, de parcă vodafone sau emag sau alții ar putea scoate câteva mii de euro din gestiune pentru plăți la negru, la fel vor fi și unii convinși că ei știu mai bine.

    Am văzut, dar de multe ori când cineva te acuză de vreo bazaconie și tu nu răspunzi, alții văd doar acel aspect al discuției și cred că este cel real.

    Acum am acest articol către care să dau link, ca răspuns.

      (Citează)

  15. cipoc:
    Nici nu stiu de ce-ti bati capul sa explici:))

    E bine să discuți astfel de chestiuni. Uneori oamenii le intuiesc, dar nu strică să le spui și pe nume.

      (Citează)

  16. Ca orice chestie pe lumea asta, moda blogurilor o sa treaca la un moment dat*. In online lucrurile se schimba chiar mai brusc, azi e la moda X, maine apare Y, next best thing, si toata lumea a uitat de X, chiar pare desuet. Agentiile sunt mai lenese si clientii mai putin informati, dar la momentul cand moda blogurilor va fi trecut, si bugetele se vor muta pe noul trend minunat si nemaipomenit.

    Ce o sa faci atunci, daca campaniile vor disparea? O sa scrii in continuare (ca, in definitiv, scrisul nu costa cine stie cati bani, aia de hosting si in rest timp si inspiratie)? Sau o sa inchizi pravalia, pentru ca nu mai e suficient de profitabila pentru standardele impuse anterior (vezi exemplul tau cu costurile pentru testele de routere)?

    *Momentul ala cred ca e mai aproape decat pare, cred ca s-a trecut de “point of no return” si mai ramane sa apara noua moda, care sa adune banii din publicitatea “social”. In ultimul an au disparut sau s-au dat la fund multi fosti bloggeri si am senzatia ca multi altii respira greu azi. Poate lipsa de chef de scris, poate lipsa de venituri din scris, nu am cum sa stiu.

      (Citează)

  17. costin:
    A inceput Matilda sa te întrebe unde sunt banii de pe articolele “plătite” semnalizare de cititori?

    Un lucru este cert, s-a săturat de burgeri. În curând cred că mă va plăti ea ca să mergem să testăm și salate sau ceva.

      (Citează)

  18. BeBe:
    Daca pui (P) nu mai da nimeni click, e de inteles…

    Nu, din experiența cu acele articole marcate, sunt la fel de citite. Oamenii sunt curioși să vadă la ce este reclama, iar dacă alegi un titlu bun și un început bun, poți atrage privirea.

      (Citează)

  19. Catalin:
    problema nu e ca ai articole platite si ca faci bani, problema e ca nici macar tu nu crezi in ce spui in articolele alea platite, magenta in sus, magenta in jos, magenta …

    Nu e ceva de crezut. Majoritatea campaniilor nu sunt despre crezut în ceva, ci despre informat despre ceva. Uite o ofertă, uite ce s-a lansat etc.

    Ah, că mor cu unii de gât încercând să explic anumite chestii, e altă treabă. Vreau să mă asigur că s-a înțeles bine ce-i în vreo ofertă sau cum se compară cu altele, acolo e și interesul meu să explic bine și să înțeleagă bine cei care citesc, articol plătit sau nu.

    Îmi aleg cuvintele cu mare atenție atunci când transmit ceva. În plus, briefurile nu vin la modul “spune că e cel mai extraordinar lucru inventat”, ci “spune ce presupune oferta sau ce aspect îți place ție din ea, în funcție de cum ți-e specificul blogului”. Asta e altă discuție; v-aș arăta niște briefuri, dar sunt confidențiale.

      (Citează)

  20. Dan: În schimb, dacă este unul plătit care anunță reduceri sau oferte, concursuri cu premii, absolut nimeni nu comentează.

    Mai puțin când e cu afiliere. Iar reducerile sunt mereu fictive :P

      (Citează)

  21. Adrian:
    Din partea mea poti sa fii platit pentru toate articolele. Si tu si Zoso si Arhi. Fiecare articol scris de tine/ voi consuma timp, resurse si bani. E absurd sa acuzi pe cineva ca primeste bani pentru MUNCA lui. Bineinteles ca articolele inedite si de calitate pe care nu le gasesti in alte locuri sunt crema blogului. Asa ca Radu, felicitari si keep up the good work.

    Mulțumesc. Știi cum e, la articole de acest gen sunt mereu comentarii cu “e munca ta, e normal să fii plătit”, la alea cu campanii toate sunt “să te lovești la degetul mic de la picior, hoțule”

      (Citează)

  22. ipo: Ce o sa faci atunci, daca campaniile vor disparea? O sa scrii in continuare (ca, in definitiv, scrisul nu costa cine stie cati bani, aia de hosting si in rest timp si inspiratie)? Sau o sa inchizi pravalia, pentru ca nu mai e suficient de profitabila pentru standardele impuse anterior (vezi exemplul tau cu costurile pentru testele de routere)?

    Voi scrie în continuare. Poate nu la fel de des și fără acces la lucruri mișto, dar în principiu mereu am scris despre ce-am putut/ce m-a interesat și cititorii au venit sau au plecat în funcție de asta.

    ipo: Momentul ala cred ca e mai aproape decat pare, cred ca s-a trecut de “point of no return” si mai ramane sa apara noua moda, care sa adune banii din publicitatea “social”. In ultimul an au disparut sau s-au dat la fund multi fosti bloggeri si am senzatia ca multi altii respira greu azi. Poate lipsa de chef de scris, poate lipsa de venituri din scris, nu am cum sa stiu.

    E un dinamism redus. 80% sunt aceiași oameni ca și la începuturile mele. Multora le lipsește consecvența, altora le e lene să-și facă o firmă pentru a încasa bani, alții dau copy/paste din brief și gata munca, alții scriu doar la campanii.

    Sunt mai puțini bani decât acum vreo 3-4 ani, să zicem. Auzeam niște scoruri de la niște bloggeri de mă speriam și eu, mai că-mi venea sa-i întreb dacă nu le era rușine să ceară atâția bani pentru 3 rânduri scrise.

    Pe termen lung nu cred că scrisul va muri. E nevoie și de ceva text, mai degrabă rețelele sociale sunt acum overhyped. Scrisul se va restrânge însă, iar de asta acum se lucrează mereu cam cu aceiași oameni care sunt un pic mai profi decât restul.

    Aud des zis “nu mai sunt bloggeri noi!”. Sunt, dar vreo doi serioși și pe care să-i ducă și capul.

      (Citează)

  23. Eu nu frecventez multe bloguri.
    Dar blogul tau mi se pare DE DEPARTE cel mai interesant, cel mai bine scris si cu informatiile cele mai interesante. Asta se datoreaza cu siguranta faptului ca esti inginer, ceea ce iti da coerenta si claritate in expunerea subiectelor.
    Mai citesc pe arhi si pe zoso, la care se vede lipsa educatiei (ma refer la informatie obtinuta prin studiu si chiar la bun simt, unde zoso are mari lacune) in cele mai multe din subiecte, de unde si inclinarea spre subiecte controversate si cancan.
    Tine-o tot asa, nu trebuie sa te afecteze trolii care incearca sa te provoace.

      (Citează)

  24. dam167: Chiar și aici la tine pe blog, în comentarii, orice obiect peste 100 de euro nu merită. Ăștia nu sunt oameni care nu-și permit, că sunt strugurii acri, că așa și pe dincolo – ei sunt cinici pentru că pot. Nu și-au luat un laptop Apple să vadă care e treaba, dar sunt convinși că nu merită. Ce naiba, sunt laptopuri la jumate de preț. Ei au un laptop și știu ce și cum, iar ălea de la Apple sunt numai dizain. Sunt unii care cred că o notă de plată de 250 lei la restaurant e pentru burgheji, e pentru ăia de bani gata. Altfel, de ce te-ai duce să dai atâția bani?

    Aici e un fenomen social clasic. Sunt și oameni care se duc la restaurante scumpe, dar nu stau să și comenteze pe blog despre asta. Îi știu, unii îmi mulțumesc în privat sau în fine, înțeleg eu cumva că au citit și i-a ajutat articolul.

    E ca la serviciile vreunei companii. Când totul merge bine, merge și gata, nu te mai gândești la asta, nu o lauzi zilnic. Majoritatea comentariilor de pe site-urile și conturile companiilor sunt negative pentru că oamenii ce au probleme se plâng de ele, dar nu știm niciodată cât de mare este și partea celor mulțumiți, care-și văd de ale lor.

      (Citează)

  25. Emil:
    chiar la bun simt, unde zoso are mari lacune

    nu citește nimeni chestii grele pe internet. serios că nu. am avut câteva articole mai serioase și reacțiile au fost minime.
    șiu mai e ceva. oamenii sunt obișnuiți cu un limbaj mai lax, care le poate părea unora lipsă de bun simț.

    ps: radu, trebuie să faci ceva cu notificările, se trimite cod html in format text.

      (Citează)

  26. Si acum nu vine intrebarea ” Pentru asta cine te-a platit ? “. Pe multi ii freaca grija prea tare de tot ceea ce tine de… bani, atat in online cat si in offline. Orice faci, orice dregi, oriunde mergi, se gasesc destepti sa “intuiasca” tot. Ei sunt absolut SIGURI de tot.

    “…au un câștig constant din blog, ceea ce presupune un efort uriaș nu doar pe blog, ci și în afara lui (taxe, declarații fiscale, firme, briefuri, punctualitate, investiții șamd).” Da`ce?Ei au habar de astea? Nu. Bloggerii au un copacel din care culeg banutii de care profita in totalitate. :)) Pentru ei nu exista ANAF pentru ca deh, siiiigur si ANAF ii plateste sa le faca reclama. :))

    In fine, sanatate si virtute, cum vine vorba. :) D-astia intalnesti la tot pasul si daca te discuta, in orice fel, inseamna ca atragi atentia si esti important!

      (Citează)

  27. și mai e ceva. în 2001, prestam la un forum generalist. hostingul, serverul dedicat, costa atunci 100$ pe lună, în condițiile în care salariul meu era 150$. când au apărut primele bannere, toți au sărit de fund în sus că e nasol. celor care le-am spus cât costă doar să ții online spațiul lor de joacă au tăcut subit.

      (Citează)

  28. nwradu:

    Pe termen lung nu cred că scrisul va muri. E nevoie și de ceva text, mai degrabă rețelele sociale sunt acum overhyped. Scrisul se va restrânge însă, iar de asta acum se lucrează mereu cam cu aceiași oameni care sunt un pic mai profi decât restul.

    Aud des zis “nu mai sunt bloggeri noi!”. Sunt, dar vreo doi serioși și pe care să-i ducă și capul.

    E foarte clar ca scrisul nu va disparea, spuneam doar ca o sa se mute in alta parte. Blogurile sunt si ele niste retele sociale, ca de aia avem comentarii, linkuri, pingback-uri etc.

    Daca exista doua bloguri noi scrise de oameni pe care-i duce capul, da si tu un link, nu te calici! Din ce citeam de acum 5-6 ani, unul nu mai scrie, sau daca scrie o face rar.

      (Citează)

  29. Daca m-ar lasa bugetul te-as plati pentru fiecare articol scris. Este MUNCA baieti, si nu putina. Am salutat initiativa lui Zoso cu 2 bani pe luna abonament, pentru ca asta e viitorul. Din pacate puterea financiara a romanilor si nesiguranta zilei de maine nu permite acest model de business in prezent, speram la mai bine cand trecem oficial la euro. Ar trebui sa ne permitem sa platim stirile de calitate, nu cele cu senzational, mori daca nu dai click sa vezi, miliarde de romani s-au bucurat.

      (Citează)

  30. Nu cred ca trebuie sa iti faci prea multe griji referitor la ce zice lumea, mai ales cand majoritatea comentariilor la tine pe blog sunt pozitive. E in natura romanului cred sa comenteze destructiv si sa fie sceptic, dar incet incet scapam noi si de problema asta :)

    Eu am scris odata un articol despre unii care mi-au livrat scaunul din Constanta in Bucuresti in sub 12 ore (mi se pare un timp foarte bun) si am fost bineinteles acuzat ca am scris articol mascat. Daca am pleca urechile la ce zice lumea ar trebui sa avem mereu o atitudine neutra, nici prea prea nici foarte foarte…

      (Citează)

  31. Am avut un coleg de prin Sibiu care avea o vorba: “nu-i treaba magarului de unde beau oile apa”. ;)

      (Citează)

  32. Radule fi sincer si recunoaste ca ai primit “cadoo” banda cu leduri(unde ai starnit mari controverse cu montajul) iar ca sa scrii articolul cat mai bine ai beneficiat de stecher si cablu bonus :).
    Nu iti mai irosi timpul cu astfel de articole si continua turul burger-ilor.
    Bafta!

      (Citează)

  33. Salut, Invidia e mare, iar multi oameni vorbesc fara sa gandeasca. Pur simplu arunca vorbe in mod gratuit

      (Citează)

  34. Probabil ca unii sunt deranjati atunci cand scoti niste bani din ceea ce iti place. Mie mi s-a intamplat.

      (Citează)

  35. vali: zi că te-a plătit tesla să conduci model s!!!

    eu am încetat să mai ofer explicații, nu pentru că nu merită, ci pentru că unii nu vor a înțelege. nu e doar chinezu idiot că insistă să sugereze subtil când are ocazia că el dă factură, de parcă vodafone sau emag sau alții ar putea scoate câteva mii de euro din gestiune pentru plăți la negru, la fel vor fi și unii convinși că ei știu mai bine.

    Nu Tesla, eMAG-ul.. but waaait?! :))

      (Citează)

  36. Intrebare: daca esti angajat esti platit pentru munca ta, nu? Asta inseamna ca produsele facute de tine nu sunt bune? :)

    Bine, posibil ca multi dintre cei care se plang de articole platite si bannere pe blog sa nu fi fost angajati vreodata.

      (Citează)

  37. Totuși, nu cred ca te-a plătit Iohannis. Adică ai lăsat ceva și pentru Ponta.

      (Citează)

  38. Advertiserul vs bloggerul (de top) roman: http://i.imgur.com/dm1GfQD.gif
    Va las pe voi sa ghiciti care si cum e. Eu o sa va spun doar ca baietii cu turbane din fundal reprezinta vizitatorii/comentatorii unui blog.

      (Citează)

  39. baftosi bucurestenii. au si firme interesate, au primarii, au ministere, au taromuri, curg banii la bloggeri:)

      (Citează)

  40. Salut Radu. Ce legatura are (P) cu indexarea, chiar nu stiu?! M-ai pus putin pe ganduri:) Multumesc.

      (Citează)

  41. vali: ps: radu, trebuie să faci ceva cu notificările, se trimite cod html in format text.

    Alea de comentarii noi? O să mă uit după ceva mai bun, dar probabil ca toate fac urât cu pluginul de quoting.

      (Citează)

  42. bai nu are nimeni nimic cu tine ca faci bani din blog, decat daca e prost.
    pentru aia care nu sunt, poate sunt interesati de raspunsul la urmatoarea intrebare:

    articolele pentru care ai primit nu bani, ci diverse lucruri sau servicii (ii zice “barter”) sunt sau nu sunt marcate ca si publicitate pe acest blog?

    asta e o intrebare mai importanta decat aia cu “cat la suta din articolele tale sunt platite?”
    ….ca tu prin “platite” intelegi “s-au dat bani cash pentru ele”, stiu eu ca asa ai zic acum cateva luni.

      (Citează)

  43. Articolul asta are si nu are sens, pentru ca ma gandesc ca e oarecum echivalent cu o justificare a mea (ca angajat la patron) facuta pentru a intelege cunoscutii mei ce anume prestez la servici pentru a-mi lua salariul.
    Zic ca nu are sens pentru ca tu esti un fel de antreprenor – asta insemnand ca nu trebuie sa dai socoteala cititorilor blogului tau cu privire la articolele pe care alegi sa le scrii si mai ales cum alegi sa le scrii.De partea cealalta cititorii te pot taxa prin renuntarea la a te mai citi.
    Zic ca are sens pentru ca intotdeauna vor apare destui care sa critice opiniile tale cu privire la X sau Y produs, fel de mancare, destinatie de vacanta sau device; si care sa te acuze ca scrii la comanda unui anumit producator sau prestator de servicii. In contrapartida vor fi – poate mai multi decat primii – si cei care le vor aprecia.Este de remarcat si nivelul civilizat al comentariilor de pe acest blog – fapt ce spune destul despre calitatea cititorilor.
    E de inteles ca blogul nu se poate autosustine – deci este nevoie de atragere de capital. Daca fac o comparatie intre articolele utile (fie ca vorbim de review-uri, recomandari de vacanta, samd) si articole publicitare, castigator net este prima categorie.
    Ce as vrea sa subliniez (din punctul meu de vedere, fireste) este faptul ca, daca pe parte de articole tehnice ai articole foarte bine documentate – pe parte de articole publicitare ai dat cateva chixuri remarcabile. Amintesc aici articolul cu magenta (am comentat negativ atunci – vad ca ai un comment si aici ceva mai sus legat de asta), scris ca o compunere a unuia de clasa a-3-a. Se vede ca esti inginer, asa ca nu incerca s-o faci pe Sadoveanu :)
    Mai este de sesizat o diferenta majora intre blogul tau si alte bloguri consacrate, si anume ca aici gasesti in marea majoritate a articolelor informatie utila, nu o pseudostire insotita de 2-3 vorbe care sa genereze valuri de comentarii care adesea dau in balarii.
    Una peste alta, judecand echidistant, consider blogul tau o sursa utila de informare. Voi continua sa-l citesc si sa comentez in general atunci cand ceva mi se va parea in neregula – fie ca e vorba de o informatie prezentata eronat sau de vreun derapaj gen “magenta”.
    Cat despre venitul pe care ti-l aduce blogul eu iti doresc sa fie cat mai mare – si nu consider valoarea lui ca fiind o informatie de interes pentru mine ca si cititor al blogului tau.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus