un blog de Radu Dumitru

►► canalele mele de YouTube: youtube.com/RaduDumitru (personal) și youtube.com/NwraduBlog (tech) ◄◄

Mic followup la Danone

25 Sep 2012  ·

GÂNDURI  ·

10 comentarii

Am citit pe net un articol bun ca exemplu de reacţie a publicului după vizita unor bloggeri la fabrica Danone de lactate şi iaurturi. Am fost şi eu acolo, după care am scris două posturi lungi, cum se fabrică iaurtul Danone şi apoi o serie de întrebări şi răspunsuri pe care le-am notat la prezentare.

Articolul, ca mesaj, nu este rău. Spune că n-ar trebui ca lumea să se mire atâta de curăţenia de la Danone, pentru că aşa ceva este normal într-o astfel de companie. Apoi spune că trebuia de fapt găsit răspunsul la alte întrebări mult mai importante despre nutriţie, arome, zahăr, ingrediente, recomandări pediatrice, ce autoritate are cel care face anumite recomandări şi tot aşa. Tonul este unul care acuză spiritul comercial al blogurilor şi face un pic mişto de Standout, care a organizat vizita acolo şi multe alte campanii pentru Danone.

Am zâmbit un pic, dar am şi tras câteva concluzii importante din acel articol. Să vi le spun într-o ordine aleatoare.

De curăţenie şi rigurozitatea procedurilor de fabricaţie am fost şi eu impresionat. Dar vedeţi, depinde ce experienţă ai în spate când zici asta pe blog. Eu n-am fost impresionat doar pentru că era curat acolo, ci pentru că anterior am mai vizitat multe alte fabrici şi spaţii de producţie de tot felul şi am făcut mental o comparaţie; a ieşit în favoarea Danone. Nu zic că alte fabrici de iaurturi n-ar fi la fel de curate, că n-am fost în altele (deși aș merge cu plăcere).

Reiese din acel articol scris de “Carla” o problemă a blogosferei în general şi văd că nimeni nu vrea să încerce să o rezolve prin impunerea unor idei noi. Femeia respectivă are multe întrebări de pus către Danone şi toate mi se par logice şi de bun simţ. Aş fi vrut să-i fi ştiut dinainte întrebările, ca să le pun eu.

Asta e de fapt problema. Câţiva oameni au ocazia să viziteze/vadă/întrebe/fotografieze ceva inedit. Alte mii de oameni citesc despre asta, dar mereu post-eveniment. O astfel de vizită ar trebui anunţată public cu 2-3 săptămâni înainte, astfel încât marele public să aibă ocazia să pună întrebări sau să ceară ca cei ce merg acolo să caute pentru ei anumite aspecte.

Eu fac ceva de genul acesta la o scară mult mai mică. Înaintea fiecărui review mai mare, încă de când primesc produsul, spun asta şi vin cu clasica întrebare “vreţi să testez ceva în mod special la acest produs? Vă interesează ceva anume?”. Mi se pare normal să fac asta, că doar nu scriu pentru mine şi atât.

Ultima idee: reacţia lui Ionuţ de la Standout este prea complicată. Vorbeşte despre campanii, entuziasm şi alte detalii care sunt un fel de “inside-look” în munca Standout, dar postul iniţial era scris pe un ton din care reiese dezinteresul pentru așa ceva.

În locul lui (şi sper să facă asta), eu aş fi transmis toate întrebările respective către Danone şi i-aş fi rugat să dea un răspuns. Şi aş fi publicat răspunsul pe blog, împreună cu CV-ul medicilor care lucrează la Danone. Era cea mai bună metodă de a spune “n-ai fost în vizită, dar interesul publicului ne bucură şi uite că ţi-am obţinut răspunsul la întrebările pe care le aveai”.

Articolele: O vizită virtuală în fabrică Danone şi răspunsul Standout.

PS: intr-un comentariu de acolo spune cineva “câte iaurturi mănâncă săptămânal sau lunar nwradu?”. Bună întrebare. Sunt două răspunsuri:

  1. m-am dus să văd fabrica. Ce-am scris este despre tehnologie de fabricație, că asta am urmărit în principal. Dacă tot am luat și notițe bune, am scris și al doilea articol.
  2. mănânc săptămânal iaurturi. Nu știu câte, vreo 2-3? Le mănânc nu pentru sănătate (aș fi mai bine daca aș renunța la restul prostiilor mâncate), ci pentru ca au gust bun. Și, de cand am văzut cu ochii mei fabrica, mănânc doar Danone. Nu mă îndoiesc că și alții le fabrică la fel de aseptic, dar aici am certitudinea propriilor mei ochi ca martori. Chiar și în Franța mi-am cumpărat local iaurt (Activia, știu, de femei :P)

    10 comentarii

  1. Problema mea cu Danone e prețul. Când lăturile lor „Casa Bună” sunt la jumătate de preț față de concurență, cum rahat să cred că acolo e chiar lapte?

      (Citează)

  2. Sunt convins că sunt și cazuri d-astea, însă „Casa Bună” a fost băgat pe piață mult după și este mai ieftin și decât laptele de la țărani, or ei de unde-l obțin de e mai ieftin? Și în plus, dacă tot e așa bun, să jack up the prices too să concureze cu ceilalți, că la celelalte produse nu par să fie așa orientați către consumator cu prețuri incredibil de joase.

    În plus, ăsta e doar un aspect minor; autoarea articolului citat de tine e mai vehementă pe niște aspecte pe care nici nu le-aș fi gândit, dar care sunt perfect valide.

      (Citează)

  3. @Flo
    Cat costa iaurtul casa buna si cat costa laptele la taran? Si ma refer la pretul cu care-l cumpara Danone de la tarani, nu pretul ce-l vezi tu la “taranii” din piata. Nu de alta, dar eu vad ca o cutiuta de 100 ml de iaurt casa buna (cu visine) e 0.75 de lei (un rezultat la intamplare dupa o cautare pe google). Ori eu am o vaga banuiala ca taranii nu primesc 7 lei pe litrul de lapte, sa zici ca e mai ieftin iaurtul decat laptele…

      (Citează)

  4. Eu vorbeam de laptele Casa Bună, nu iaurtul, lapte care era (ultima oară când îmi păsa) doi lei litrul, în timp ce Napolact era 4 lei. Mai mult decât atât, o fabrică într-un mediu rural îmi prezintă mai multă încredere decât una în Colentina (poluare, proximitatea materiei prime etc). Toate astea coroborate cu gustul produselor lor mă fac să le evit pe cât posibil.

      (Citează)

  5. Flo: Procesul de fabricatie intr-o astfel de fabrica este in asa fel incat sa nu aiba legatura cu mediul din afara. Singura conditie este respectarea normelor. Altfel, poluanti se gasesc si “in natura” Mie, spre exemplu, imi prezinta mai multa incredere o fabrica aflata in Bucuresti, in centrul atentiei decat una mica de provincie. Am fost prin multe astfel de fabrici, mai ales de lactate, si sa zicem doar ca mi-a generat un zambet increderea ta in ele. :)

      (Citează)

  6. Salut, Radu.

    Am scris raspunsul meu pe blogul personal pentru ca simteam nevoia sa precizez, catre persoanele care nu ne cunosc indeaproape activitatea, ca am fost primii care au pus bazele unor principii solide si corecte in ce priveste implicarea blogurilor in campanii. Sper ca asta e ideea care a razbatut.

    Toti bloggerii care au avut intrebari, inclusiv tu, au primit de fiecare data raspunsuri si asta se va intampla, evident, si in continuare.

      (Citează)

  7. Mi s-a parut o campanie reusita, dar nu pot uita scandalurile in care Danone sunt periodic implicati, plus lista luuunga de ingrediente de pe fiecare cutie de iaurt ‘natural’. Ne-am facut chiar noi ieri iaurt in casa, din lapte adus de un taran. Am avut nevoie de putin iaurt deja existent, de lapte si de cateva ore …

    Planific sa diversificam si sa facem iaurt de fructe. Pe aceeasi reteta, cu fructele puse proaspete in el. Asta este un iaurt sanatos. :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus