TechCrunch are o explicaţie bună: este imposibil să faci bani online din ştiri de calitate. Pur şi simplu concurența este prea mare încât să poţi aduna tu suficiente venituri din publicitate şi să te menţii în luptă.

Câţiva o fac. TC dă exemplul Daily Mail şi Huffington Post. Există şi explicaţia pentru faptul că ei rezistă: foarte multe ştiri proaste, inutile, despre vedete de carton, fotografii amuzante şi animăluţe drăguţe. Vă pare cunoscut cu ce se întâmplă la noi?

those content producers who choose to stay on the free-and-open web will be forced into making more and more ethically dubious decisions to stay profitable. Out will go professional writers and church-and-state separation of content and commerce; in will come more Groupon-style “reader offers”, affiliate links behind every keyword and an Idiocracy of dumber and dumber linkbait

Corect. Cei de la TechCrunch au şi o soluţie. În loc să-ţi oferi conţinutul online, pentru toţi, şi să nu câştigi mare lucru, trebuie doar să-l oferi digital, către “e-cititori”, adică să te adresezi celor care ar vrea să citească un ziar sau o revistă de calitate, dar în aceste timpuri moderne vor să o citească pe o tabletă sau pe ecranul monitorului, nu pe pagini de hârtie scoase din tipografiei. Lumea vrea avantajul ecranelor color, al portabilităţii, al posibilităţii de a privi galerii mari de fotografii şi clipuri video, nu doar cele 4 instantenee ce pot încăpea în două pagini de ziar.

Cancan o face cu ou şi cu oţet pe Monica Gabor. Relatând despre cum aceasta s-a dus împreună cu sora Ramona şi cu fetiţa Irinuca în satul lor natal de pe lângă Bacău, Cancan povesteşte cum femeile au fost înjurate de toţi sătenii, fiind numite târfe, curve de pe centură, vândute interlopilor, “te-ai f***t cu unul şi cu altul prin Bacău” şi, cea mai tare acuzaţie, “acum vrei să strici şi casa chinezului”, pentru că ţăranilor din fundul României le pasă foarte tare de soarta poporului chinez şi de familia respectivului miliardar.

Cancan a preluat aceste materiale de pe blogul unui martor la eveniment. Blogger dintr-un sat din Bacău, martor la eveniment? Mie mi s-a aprins un beculeţ care indica faptul că ceva nu sună bine aici, dar pentru cei de la Cancan e clar că lumina nu se aprinde şi la ultimul etaj, ca să zic aşa. E goală mansarda. Pe blogul respectiv, către care chiar Cancan dă link, scrie mare acum la final:

P.S.Iata, dragi colegi din presa cum puteti fi manipulati.Din pacate, nimic din ceea ce ati citit nu este adevarat. Am vrut doar sa demonstrez cum se lucreaza in 2011 in presa tabloida, dupa ureche. Puteati macar sa luati legatura cu administratorul blogului, ca sa va convingeti sau nu de veridicitatea materialului. Din ce stiu eu, o informatie se verifica din trei surse. Minim. Gresesc? Ii multumesc lui Razvan Bibire (www.contrasens.com) care mi-a ridicat mingea la fileu.

Desigur, nici o scuză oficială din partea ziarului. Mulțumim și bloggerului respectiv, astfel de păcăleli nu ajută deloc ca oamenii să aibă încredere in ceea ce scriem.

via Cancan si Lacrima lui Ovidiu.

În dreapta nu este o tabletă iPad, ci un carton care o imită, reclamă la Gazeta Sporturilor. Foarte mişto ideea, la fel de mişto ca şi reclama TV cu mărirea de salariu. Chiar mă gândeam să-i fac şi eu o glumă şefului şi să-i ţin acel discurs, ca apoi să cer 2,99 euro mărire de salariu. Din păcate, consider că în continuare GSP nu are ce conținut premium să ofere pe tabletă. Ma uit pe gsp.ro și nu mă atrage niciunul din titlurile de știri ce sunt disponibile exclusiv pe iPad și pe bani.

Acest carton-reclamă l-am găsit la Marketing360, evenimentul unde am văzut şi cele mai bune reclame ale anului. Dacă n-aţi avut timp să priviţi reclamele care mi-au plăcut mie o puteţi face acum, în weekend, că e timp destul.

Când eram mic îmi doream o maşină super high-tech, inteligentă şi dotată cu tot felul de arme şi dispozitive fantastice. Nu credeam că poate exista una, dar asta îmi doream.

Nu mai ştiu exact de ce. Probabil eram inspirat de serialul KITT care rula atunci pe Tele7abc sau de filmele cu James Bond pe care le vedeam pe casete video. Cert este că mă jucam închipuindu-mă la volanul unei astfel de maşini, trăgând cu rachete în urmăritori, sărind peste obstacole, lăsând fum sau ulei în spate şi supravieţuind la tot felul de aventuri.

Ieri am aflat că revista Ştiinţa şi Tehnică există pe piaţă de 127 de ani, iar acum s-a relansat cu puteri noi. Eu îmi închipuiam gadget-uri şi jucării SF, iar ei există şi scriu despre ele încă de dinainte de prima maşină din lume. Mă întreb câte generaţii au visat la cine ştie ce năzdravanii, apoi au citit în Ştiinţă şi Tehnică despre respectivele tehnologii şi acum sunt doar o banalitate în jurul nostru.

Dacă doriţi să vă abonaţi la Ştiinţa şi Tehnică, o puteţi face intrând aici. Costă 48 de lei pentru 6 luni, adică preţul a două mese de prânz pentru jumătate de an de noutăţi despre tehnologiile la care visam când eram copii.

Gazeta Sporturilor anunţă că va lansa o aplicaţie de iPad prin care vor oferi conţinut premium contra unui abonament lunar de 2,99 euro. Anunţul este aici.

Ce nu înţeleg eu sunt următoarele:
1. Cum poate să coste dezvoltarea unei aplicaţii de iPad 250.000 de euro? Ce-i, de aur? Vine cu cristale swarovski şi a fost binecuvântată de Papa? E garantată să reziste la sfârşitul lumii? Înţeleg că poate e nevoie şi de o infrastructură de servere pentru ea şi alte softuri de back-end, dar valoarea de 250k euro mi se pare extraordinar de mare.

2. Cine va plăti 3 euro pe lună pentru ea? Nu ştiu de ce, dar cititorii împătimiţi ai Gazetei, adică aia care nu sunt mulţumiţi cu câte un număr de ziar împrumutat de la coleg sau găsit în metrou sau cu site-ul gsp.ro gratuit, nu par genul de oameni care să aibă iPad-uri şi să mai dea şi bani pe aplicaţii.

3. Vor fi reclame şi acolo? Dai 3 euro pe lună şi nici acolo nu scapi de faptul că lansează Chelu un album nou?

OK, facem mişto de obiceiurile sexuale ale românilor şi de Scala Fermităţii Erecţiei, căci se pare că există aşa ceva.

Totuşi, de la prima citire a articolului respectiv mi-a sărit în ochi cuvântul “scală”. “Nota 3 pe scala fermităţii…” Nu există aşa ceva. Elementele, fie ele erecţii, cutremure sau temperaturi, se măsoară pe o scară, nu pe o scală. De asta a avut loc un cutremur de gradul 6 pe scara Mercali, nu pe scala Mercali, de asta sunt 24 de grade pe scara Celsius, nu pe scala Celsius. Sunt definiţiile pe dexonline.ro, dacă vă îndoiţi.

În engleză e corect. Se numeşte Erection Hardness Scale, pentru că englezii folosesc “scale” acolo unde noi folosim “scară”. Traducerea în română a rezultatelor respectivului studiu a fost greşită. Câţi au sesizat greşeală, repet, una banală şi care ar fi trebuit să sară în ochi oricărui om? Ziariştii se presupune că au studiat în plus româna, dar se pare că nu. O căutare pe Google după “scala fermităţii erecţiei” da rezultatele de mai jos, articole din toate ziarele mari copiate şi printate fără nici o urmă de gândire asupra informaţiei din ele. Bravo!

Financiarul continuă seria colecţiilor fundamentale şi te invită în lumea legendelor fotbalului mondial prin intermediul FIFA World Cup Collection 1930-2006, o colecţie de 15 DVD-URI, unică în România. Pe toată durata Campionatului Mondial De Fotbal 2010, colecţia lansată de Financiarul şi editura Litera oferă fanilor sportului rege 70 de ani de super fotbal din turneele finale ale Cupei Mondiale.

15 DVD-uri!?!?! Dacă în contextul actual al crizei, şomajului şi lipsei de bani există persoane care au timp să se uite la 15 DVD-uri cu fotbal din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, înseamnă că sunt duse cu capul. Financiarul este, măcar după nume, un ziar de business. Dacă da DVD-uri pe copertă, măcar să dea unele cu modele de CV-uri. Dacă da cărţi, să dea cărţi despre cum s-a îmbogăţit Warren Buffet. Pun pariu că n-a făcut-o uitându-se la 15 DVD-uri cu fotbal de acum zeci de ani.

Ieri, demontându-mi vechiul birou, am descoperit într-un sertar uitat de lume o parte din copilăria mea: CD-uri de la revistele Game Over, Computer Games şi PC Gaming, plus ceva de la Chip, deşi n-am fost cititor.

Ce vremuri! Ce departe par în trecut! Eram mare fan Game Over, îmi plăcea revistă, stilul redactorilor, întâlnirile de la Muzică, clubul Game Over (unde am şi câştigat un joc de Worms cândva). Mai ştie cineva ceva de oamenii ăia? Ce mai fac, unde mai lucrează, dacă au emigrat prin vreo altă ţară?