Ieri, în mall-ul AFI Cotroceni, oamenii au putut vedea un spectacol ce i-a pus pe gânduri: un tânăr aparent normal şi-a cumpărat o prăjitură şi un suc şi s-a dus să le mănânce tocmai în partea opusă a food court-ului, la o masă lipită de patinoarul artificial de acolo. “Uite, bă, ce obsedat sexual e şi asta, a venit să se holbeze la fetele astea care dansează pe gheaţă“, şi-au zis cei din zonă, chiar dacă nici ei nu aveau vreun alt motiv plauzibil de a se afla acolo.

Bănuielile lor s-au confirmat în momentul în care respectivul tânăr, în loc să-şi mănânce prăjiturica şi să bea din suculeț, a scos din poşeta masculină pe care o căra o cameră video (“e chiar Full HD!“, a murmurat lumea) şi le-a filmat pe respectivele bunăciuni, fără nici un pic de jenă sau respect. Chiar aşa, dom’le?!?

În scandalul ce a urmat, tânărul a insistat că este blogger şi că le filmează doar pentru cititorii săi, dar cei mai mulţi n-au crezut această explicaţie cusută cu aţă albă, ba chiar o babă a întrebat “ce-a zis că e, maică, bulgar? Ăştia, după ce că ne fură litoralul și mașinile, vin şi la femeile noastre acum, arză-i-ar focu’!”

Tipa în gri cred că trebuia testată pentru substanțe, era prea agitată.

M-am uitat astăzi pe statisticile şi uneltele pe care le oferă YouTube pentru a analiza vizionările clipurilor urcate de mine acolo. Eu nu sunt foarte activ pe YouTube, rar pun câte un clip şi majoritatea sunt cu telefoane pe care le-am testat. Cu toate acestea, s-au strâns ceva vizualizări.

De la 1 noiembrie 2007 şi până acum cele 30 de clipuri ale mele au avut 82.108 vizualizări din care 13.473 au fost din România. Câţi au ajuns acolo de pe acest blog? Probabil că nu mulţi. Câţi din cei ce au văzut de 13.473 de ori acele clipuri au ajuns de pe YouTube la mine pe blog? Nici unul, pentru că adresa nu e trecută nici în clipuri, nici în descriere şi nici în profilul meu. Câte vizualizări sau vizitatori am pierdut? 13.473 în cel mai rău caz.

Concluzia: dacă uploadezi un clip, fie că e de senzaţie sau banal, nu strică să scrii pe undeva şi adresa ta. Un watermark discret, o casetă de text peste imagine, un link în descriere. Nu sunt pentru “reclame” agasante şi intrusive, dar un link plasat pe munca ta nu e ceva rău.

Topul este următorul:

L-am filmat la conferinţa de lansare a 3G-ului cu acoperire în toată ţara, dar nu l-am găsit în altă parte pus direct din sursă, aşa că l-am uploadat eu pe YouTube.

Mi-am adus aminte de începuturile telefoniei mobile în România, cu acele telefoane Bosch şi Ericsson mari cât o cărămidă cu antenă, când taxarea era la minut şi tarife erau mari; uitasem de Xnet, când într-o vreme era moda să ai un tricou sau ceva de la ei, de parcă ar fi fost vreun mare brand de haine; dialup-ul gratis la care aşteptai cu orele să te conectezi; puteai trimite şi 3 SMS-uri gratis pe zi de pe site lor, dacă mai ţin bine minte; WAP, GPRS, 3G şi lansarea prin reclame la video-calling, funcţie pe care n-am văzut să o folosească nimeni, niciodată.

Mi se par atât de multe încât mă mir că abia în 1997 a intrat telefonia mobilă pe piaţa noastră, aveam impresia că e de mai mulţi ani.

Ce imagini incredibile! Le-am văzut pe Animal Planet și e si YouTube plin de ele, deși n-am găsit nici un clip HD.

Apare pe net o filmare a exploziei navetei Challenger, în 1986. Eu din filmul acesta văd doar un singur lucru: prostia cameramanului, care chiar şi atunci când vede naveta explodând în mai multe părţi şi căzând la sol, nu înţelege ce se întâmplă şi tot repetă “that’s not normal”, “that’s trouble of some kind” şi din astea. Îi zice un vecin că a explodat şi tot pare uimit “what? it exploded?”. Ştia el că ceva nu arată bine… via BoingBoing, video dedesubt.

Văzută azi dimineață la Pro Motor. Când a ieșit din hală și derapa spre apă am crezut că până acolo i-a fost. E o reclamă la DC Shoes. Urmăriți full screen la 720p dacă vă ține banda.

Umorul natural este întotdeauna cel mai bun, dovadă şi filmul de mai jos.

De apreciat e şi vocea prezentatoarei, în acelaşi stil cu reportajele comuniste din epoca de aur. Se potriveşte perfect cu anacronismul României rurale. Aproape că-l depășește pe tipul cu burlanul.

Şi când spun noapte, chiar mă refer la noapte. Am plecat din mall-ul AFI pe la ora 24, iar afară ningea în continuu de câteva ore. N-a fost nici o problemă, maşina merge de minune, dar era foarte frig. Culmea e că pe bd. Timişoara ningea foarte tare, pe la Crângași mai puţin, iar pe Calea Grivitei aproape deloc, fulgii fiind foarte mici.

Plugurile erau ieşite pe străzi, am văzut vreo 30. Se circula bine. Pe la ora 0:20 eram la 1 Mai, iar la 0:40 eram deja în Tineretului, via Arcul de Triumf, Kiseleff, Calea Victoriei, Universitate şi Budapesta. Cheia succesului a fost că pe Kiseleff şi Calea Victoriei majoritatea semafoarelor erau galben intermitent iar eu mergeam pe drumul cu prioritate, aşa că am făcut un timp record chiar şi în ciuda zapazii de pe jos. Pe acasă ninsoarea semăna mai mult a grindină, așa mă durea la față și o auzeam în parbriz. Zăpadă, polei, ninsoare, viscol… un lucru a rămas constant: la Dristor Kebab de la Budapesta e plin noaptea indiferent de vreme.