Azi am scos maşina din ditamai zăpada (30 cm depuşi peste noapte plus zăpada curăţată de pe maşină şi aruncată jos) la prima pedală. Pur şi simplu am apăsat acceleraţia şi maşina a ieşit din nămete de parcă n-ar fi fost nimic. Am circulat bine prin cartier. Am parcat-o din prima, lateral, în zăpadă. Mai târziu în cursul zilei am mers de la Piaţa Sudului la Televiziunea Romana în 25 de minute, din care 7 petrecute aşteptând la semafor. 70 km/h viteză maximă, nici un derapaj, nici o problemă prin trafic.
Dacă aud vreun fătălău plângându-se că a nins şi n-a putut merge cu maşina şi primăria n-a făcut nimic şi e criza nationalăăăăă!… mă duc personal să-i dau două palme şi să-l calmez. Nu e obligatoriu să conduci, dacă nu eşti în stare să o faci decât în condiţii de drum perfect. Dacă v-aţi fi născut în Finlanda sau Canada sau Siberia ce făceaţi?
Probabil aţi văzut clipul de mai jos la ştirile de ieri.
Să recapitulăm un pic faptele:
Se poate întâmpla oricăruia dintre noi, fie că suntem în locul şoferului fie în al pietonului nevinovat. Boul ăla care a traversat aiurea şi care a provocat accidentul e bine mersi acasă, în timp ce alţi doi oameni au viaţa distrusă, iar poliţia l-a găsit vinovat pe şofer.
Ce trebuie făcut? Păi cred că soluţia e simplă. Trebuie să nu tragă de volan. Trebuia să-l calce chiar pe biciclist. El a traversat ilegal, el să şi-o ia. Iar legea, în acest caz, i-ar da șoferului dreptate pentru că victima traversa printr-un loc nepermis. Pare o tâmpenie, dar soluţia e să omori cealaltă persoană. Să nu tragi de volan, că nu ştii în cine intri pe contrasens sau pe trotuar, ci să-l calci chiar pe cel care a făcut greşeala.

Această fotografie îngrozitor de proastă arată o problemă întâlnită din ce în ce mai des pe drumurile din Bucureşti: şoferii RATB sunt departe de a fi nişte sfinţi ai transportului în comun şi fac staţie unde au ei chef, de exemplu pe banda 2, ca în imagine. În ultimele zile mi-au sărit în ochi cel puţin 10 astfel de cazuri.
Nu mă interesează că transportul în comun ar trebui să fie utilizat de mai mulţi oameni, că ar mai reduce aglomeraţia sau că ar fi traficul mai uşor. Nu despre asta vorbesc acum, ci despre faptul că şoferii RATB opresc autobuzul unde au ei chef. Ba chiar la Şincai e alveola făcută, dar autobuzul opreşte pe prima bandă şi vin călătorii până la el. Fotografia de mai sus e făcută în Militari, la Lujerului, unde oprirea a fost pe banda 2 deşi prima nu era blocată de nimic. Le e lene să se apropie de bordura, aşa că e mai simplu să blocheze toate maşinile din spatele lor? Se pare că da.
Moş Crăciun o fi aruncat şi bombe atunci când a trecut cu sania fermecată pe deasupra oraşulu sau Rudolph a mâncat ceva stricat la prânz, pentru că întreg oraşul arată ca după un război. Pe la Aviatorilor şi în sus spre Ambasada Chinei sunt nişte cratere groaznice în piatra cubică, atât de mari încât a venit Poliţia şi le-a semnalizat cu conuri luminoase pentru a nu-ţi rupe maşina în ele.
Gropi în asfalt sunt şi pe Magheru şi pe Griviţa şi pe DN1 (acolo e frumos, când le iei în viteză)… parcă e filmul 2012 şi se fisurează oraşul. Şi să vedeţi de nu trec câteva luni până ne peticim, iar piatra cubica modelată “în valuri” aşa rămâne, că altfel de mult s-ar fi făcut ceva cu drumul extrem de prost dintre Charles de Gaulle şi Arcul de Triumf.

În mod normal statuia din Piaţa Kogălniceanu se ocoleşte şi prin stânga şi prin dreapta. Astăzi însă o parte din drum era blocat de zăpadă necurăţată şi de maşini parcate. Sunt curios ce se întâmplă când se topeşte zăpada, poate chiar mâine. Şi doar pentru că a nins e ok să parchezi maşina aşa, în mijlocului unui bulevard? Iar pentru că o parchează mai mulţi acolo, deja devine legală treaba şi nu se sesizează nimeni?
Şi când spun noapte, chiar mă refer la noapte. Am plecat din mall-ul AFI pe la ora 24, iar afară ningea în continuu de câteva ore. N-a fost nici o problemă, maşina merge de minune, dar era foarte frig. Culmea e că pe bd. Timişoara ningea foarte tare, pe la Crângași mai puţin, iar pe Calea Grivitei aproape deloc, fulgii fiind foarte mici.
Plugurile erau ieşite pe străzi, am văzut vreo 30. Se circula bine. Pe la ora 0:20 eram la 1 Mai, iar la 0:40 eram deja în Tineretului, via Arcul de Triumf, Kiseleff, Calea Victoriei, Universitate şi Budapesta. Cheia succesului a fost că pe Kiseleff şi Calea Victoriei majoritatea semafoarelor erau galben intermitent iar eu mergeam pe drumul cu prioritate, aşa că am făcut un timp record chiar şi în ciuda zapazii de pe jos. Pe acasă ninsoarea semăna mai mult a grindină, așa mă durea la față și o auzeam în parbriz. Zăpadă, polei, ninsoare, viscol… un lucru a rămas constant: la Dristor Kebab de la Budapesta e plin noaptea indiferent de vreme.
Era viscol, drumurile erau acoperite cu zăpadă, maşinile derapau, aşa că eu am făcut singurul lucru logic: am condus cu o mână şi am filmat cu cealaltă. Ce a ieşit puteţi vedea mai sus. Ignoraţi faptul că sonorul e cam prost, că spun nişte idioţenii şi că îmi mai tremură camera, e primul meu clip şi am învăţat nişte lucruri foarte utile pentru următoarele.
Din vorbe ce aş putea spune? Că Mondeo a mers perfect indiferent de zăpada prin care a trecut, că frâna ţinea foarte bine şi că nu am simţit că e iarnă decât la viteza de deplasare. Dimineaţa, mergând de la Tineretului la Aviatorilor, am văzut un singur plug curăţând drumul şi nici un poliţist care să supravegheze traficul.
Pe la prânz am mers de la Piaţa Sudului la Aviatorilor cu un Symbol. Groaznic. Derapa şi fugea volanul la fiecare plecare de pe loc, curbele mai strânse trebuia să le iau cu viteza melcului şi nu stătea deloc bine la aderență. Nici alţii nu erau mai viteji însă. Am mers foarte încet, dar aşa mergeau toţi, iar prin centru era aglomeraţie mare. Am postat de ieri faptul că pe Magheru şi Aviatorilor era zăpadă multă pe bulevarde, iar pe străzile lăturalnice se mergea doar prin şanţurile făcute de alte maşini. Am văzut un Hummer H2 mergând fără nici o grijă, cred că şoferul nici nu observase că a nins. În Piaţa Victoriei era plin de macarale de tractare auto, nu ştiu dacă pentru a ridica maşinile parcate în calea plugurilor sau doar ieşite pentru a face un ban din amenzi date acum când toţi şoferii parcau pe unde apucau, din cauza nămeţilor de zăpadă.

Culmea, deşi mi s-a părut că merg mult mai greu, am făcut tot 40 de minute de la Piaţa Victoriei la Piaţa Sudului, cu 26 de minute în mişcare şi o viteză medie de 20 km/h. Credeam că a fost cel puţin dublu.
Seara am mers până la IKEA. Drum lung și obositor, trafic mare de la Piata Victoriei spre DN1. Parcarea lor era doar pe jumătate deszăpezită, dar era suficient pentru cele câteva maşini care veniseră acolo. N-am văzut niciodată magazinul aşa gol. Prin mall şi Carrefour Feeria era lume şi urma să fie o noapte lungă, cu magazinele deschise până la ora 2 şi discount-uri mari în acea perioadă. Cred că nu se aşteptau să ningă aşa rău. S-o fi dus cineva noaptea la cumpărături, pe gerul și zăpada de ieri?
Acest site arată starea drumurilor din Cehia. Ştiu că nu se înţelege nimic din el decât dacă ştiţi limba cehă, dar observaţi principalul: o hartă a ţării cu zoom in/out, actualizare în timp real a stării drumurilor, filtrare de avertizări. Identifici rapid unde eşti tu şi cum sunt drumurile din zonă.
Pentru România nu există aşa ceva, cel puţin eu nu cunosc nici un site. Există o listă actualizată a situaţiei drumurilor naţionale, dar e doar un text galben pe fond albastru care mă doare rău la ochi şi îmi aduce aminte de anii 90 ai Internetului (mai ales când vezi URL:port în adresă, de parcă ai intra pe un server de Quake). Iar eu habar n-am de denumirile drumurilor care trec prin Bucureşti, exceptând DN1 de care tot aud la ştiri. Nu ştiu unde e DN23B şi dacă blocajul dintre Măicăneşti şi Ciorăşti mă efecteaza şi pe mine dacă mâine plec spre Alexandria sau Iaşi sau Măgurele.
Ironic, site-ul românesc, aşa text-only galben pe fond albastru e ideal pentru accesat de pe mobil, atunci când eşti pe drum.
Ultimele comentarii
» Pai n-am fost cu Mărcu in serie, erau si altii mai rai decat mine...
» Tu te tiganeai ca iti vedeau profii mecla la fiecare curs (poate...
» eu sunt nascut in noiembrie 89 , deci treaba se...
» Eu sunt la poli la etti. Si la noi anul asta s-a aplicat metoda de...
» foarte reusit reviewul. imi poti spune te rog de...
» Film? Pe vremea mea stateai 20 de min sa tragi un...
» Au si apa! Tot o marca de-a lor :P
» My first porn movie ….. saw it in an...
» apa nu va mai place ma? chiar simtiti nevoia sa va intoxicati cu toate...
» FUD