nwradu blog

established 2006

Şi TVR şi Eurosport au transmis în direct Olimpiada de Iarnă de la Vancouver, aşa că am avut ocazia să observ o diferenţă importantă între o imagine 16:9 şi 4:3. Televiziunea canadiană a filmat cu nişte camere Panasonic Full HD, widescreen, de ultimă generație şi au transmis la calitate mare în lume.

Cum a ajuns la noi? TVR a transmis imaginea originală widescreen, dar cu benzi negre adăugate sus şi jos. Eurosport a preferat să taie lateralele imaginii originale şi să transmită 4:3, acoperind tot ecranul. E importantă diferenţa? Se taie aşa mult din imagine? Fotografiile de mai jos le-am făcut în timpul transmisiunii.

TVR: mai mult teren in imagine

Eurosport: aproximativ 25% din imagine se taie

Observaţi panoul din dreapta imaginii, cu silueta unui schior desenată pe el. Dincolo de panou TVR-ul îmi mai arată încă o porţiune din traseul de ski, pe când Eurosport nu. Observaţi acea structură metalică albă şi înaltă, din planul îndepărtat: pe Eurosport e în marginea ecranului, pe TVR e cam la un sfert din imagine.

Contează. Au fost cadre în care regizorul canadian încadra în partea stângă a ecranului un schior şi în partea dreaptă pe următorul schior, ca să-mi arate mai bine distanţa dintre cei doi. Pe TVR îi vedeam, pe Eurosport erau tăiaţi din imagine şi vedeam doar zăpadă goală. Spațiul pierdut este cel dintre cercurile olimpice din dreapta jos și marginea imaginii de pe TVR. Închipuiţi-vă un meci de fotbal în care camera video are poarta în marginea ecranului şi în rest ni se arată terenul. Pe Eurosport poarta ar fi fost tăiată din ecran şi n-ai fi văzut golul.

Ce se poate face? Cum ar fi trebuit făcut, de fapt? Am scris aici.

El e Ajay Bhatt, co-inventatorul USB-ului, lucrează la Intel şi apare într-o reclamă în care aceştia se mândresc cu el.

De fapt e doar un actor. Cel de mai jos e adevăratul Ajay Bhatt și vorbeşte într-un clip pe net.

De ce a folosit Intel un actor când adevăratul Ajay Bhatt nu e nici mort, nici prea ciudat, nici prea urât pentru reclamă, vorbim altădată. Dacă arăta ca vreunul din cei 50 Epic Super Nerds, mai înţelegeam, dar pare om normal, chiar dacă nu atât de cool ca în reclama Intel. Dar în fine, azi ne concentrăm pe USB în sine.

Read the rest of this entry »

M-am jucat un pic cu un iRiver Story, un ebook reader vândut de eMag. O problemă de care se teme lumea este că actualizarea ecranului durează cam o secundă şi ceva (hai să zicem două) atunci când schimbi pagina cărţii, din cauza tehnologiei utilizate pentru ecran. Acest lucru pare deranjant în teorie, dar cred că în practică nu e aşa important: dacă stai 30 de secunde sau chiar un minut pentru a citi textul de pe o pagină, nu mai contează că aştepţi 2 secunde pentru a trece la următoarea. Problema apare nu atunci când citeşti un roman, ci când dai rapid paginile, una după alta, pentru a căuta ceva într-un document sau pentru a ajunge la o anumită secţiune, iar în această situaţia timpul de refresh devine supărător.

Două lucruri mi s-au părut deranjante cu adevărat:

1. Ecranul e alb-negru şi deci dacă vrei să citeşti anumite datasheet-uri şi ai nevoie să le vezi color, funcţie de domeniul în care lucrezi, n-ai noroc, deşi dispozitivul ar fi fost perfect pentru asta.
2. Ecranul e prea mic şi tastatura e prea mare. O treime din dispozitiv e ocupat de o tastatură completă, dar care nu este foarte utilă. iRiver-ul e făcut pentru a citi de pe el, nu pentru a scrie. Mai bine măreau ecranul, scoteau tastatura reală şi o înlocuiau cu una virtuală, pe touchscreen, iar diferenţa de bani pentru această schimbare ar fi fost plătit cu bucurie de mulţi utilizatori.

Veţi spune că pentru ecran mare, color şi cu tastatură virtuală există iPad-ul scos recent de Apple. Da, e ideal, dar nu la acel preţ. Eu vreau ceva mai ieftin, strict cu funcţie de ebook reader (hai şi photo viewer), dar pe ecran color şi fără tastatură completă. Un iPad Nano, dar mă îndoiesc că va exista. Așa cum e, un iRiver Story la 999 lei, chiar și cu 100 de cărți cadou, mi se pare cam scump.

Dacă banii nu sunt o problemă, iRiver-ul e tocmai bun să-l iei în tren cu tine sau în vreo excursie mai lungă, dupa ce îți încarci diverse informații și ghiduri despre locurile ce urmează să le vizitezi. Cu un pic de noroc poți chiar să și copiezi la examene de pe el. Poate fi bun și ca să vezi datasheet-uri sau manuale pe el, daca ți-ai dat seama că ți-ar trebui așa ceva la locul de muncă sau mai degrabă când mergi pe teren.

L-am ridicat ieri de la o casierie din zona Olteniţei. Am avut un feeling că găsesc şi am oprit să întreb. Aveau. Dacă ai abonament de 39 de lei la Fiberlink, ţi-l dă pe gratis. Eu aveam de 46 de lei, pentru că sunt abonat de mult şi încă plăteam vechile tarife, nu cele micşorate :| Mi-au dat.

L-am adus acasă, ca pe un bebeluş, și i-am făcut poze la scoaterea din cutie. Modemul e HSDPA şi HSUPA (deci cred că îi zice HSPA atunci) de 7,2 Mbps pe WCDMA 2100 MHz, se conectează pe USB şi include în el şi un slot de card microSD, ceea ce e un avantaj neaşteptat. În pachet am găsit şi cartela SIM de date RDS, pe care am introdus-o în modem, plus un Quick Start Guide neinteresant şi un certificat de garanţie necompletat. Dispozitivul e cam mărișor, are 80 x 25 x 10 mm și e produs de ZTE, nişte chinezi care alături de Huawei au intrat tare pe piaţa noastră inclusiv cu echipamente pentru ceilalţi operatori de comunicaţii.

Modemul ambalat

Spatele pachetului

Continutul pachetului

Instalarea a fost rapidă şi fără probleme. Driverele sunt incluse în modem şi treaba o face automat Windows-ul. Spre surprinderea mea (plăcută), a avut inclusiv drivere de Windows 7. A instalat un mic progrămel în care trebuie să apeşi “Start Connection” pentru a porni transferul de date. Configuraţia e deja făcută pentru reţeaua RDS. Modemul are şi nişte opţiuni de trimis SMS-uri şi o agendă telefonică, dar nu le-am încercat şi nu ştiu dacă sunt active.

Am făcut nişte teste. Am prins 2,73 Mbps într-un test pe speedtest.net, iar la un transfer susţinut de pe microsoft.com (Internet Explorer 8, aprox. 18 MB), viteza comunicată chiar de softul de conectare a fost între 2,1 şi 2,3 Mbps, deci transferam cu un pic sub 300 KB/s. Eu unul mă declar foarte mulţumit.

Optiunile modemului

Fereastra principala a softului de conectare

Test speedtest.net

Download microsoft.com

Agenta RDS care mi-a dat modemul a zis că după 3 GB mi se limitează banda la 384 kbps (48 kB/s), dar nu-mi pasă. Pe total sunt foarte mulţumit că RDS-ul mi l-a dat pe gratis şi că merge atât de bine.

Am fost sâmbătă la eMag, ca să ridic un suport de TV (scriu mai multe despre el după ce îl montez pe perete). Parcă era carnavalul ciudaţilor acolo. Într-o parte a showroom-ului erau unii care se jucau în grup Guitar Hero (sau ceva în care cânţi la o chitară). O tipă bătea la tobe, iar alţi doi stăteau în spatele ei şi apăsau butoanele unor chitări, urmând instrucţiunile de pe televizor. Totul făcut pe muteşte, fără mare sonor, aşa că am avut ocazia să mă simt ca un surd la un concert rock.
Read the rest of this entry »

Am găsit un handsfree interesant fabricat de Jabra, modelul BT325s. Ce e marfă la el este că are şi fir cu mufă audio, dar şi bluetooth. Cu alte cuvinte, poţi asculta la căşti muzica de la un iPod, iar prin bluetooth să fii conectat la un telefon mobil. Când primeşti un apel bănuiesc că se taie automat muzica şi vorbeşti la telefon.

Nu ştiam că există astfel de dispozitive. Mă cam miră preţul, e prea ieftin la doar 29 de lei. Nu l-am cumpărat, nu l-am testat și cred că e și greșit prețul pe site, așa că atenție dacă îl cumpărați.

Pe scurt, un coil gun. Înainte să râdeţi de numele bizar, aflat că înseamnă o armă ce accelerează proiectile metalice atrăgându-le prin câmpul electromagnetic produs de nişte bobine. E semi-automată, trage 14 proiectile înainte de a se încălzi prea mult şi, deşi 18 Jouli nu pare prea multă energie în comparaţie cu un pistol normal, accelerează proiectilul până la 110 km/h şi din filmul inclus se vede ce gaură face într-o bucată de PAL.

Mie nu-mi vine să cred că a făcut totul cu doar 100 de euro, mai ales având în vedere că arma arată şi bine (exceptând becul ăcela gigantic din vârful ei). Arată ca o armă din filmele SF cu marţieni. De invidiat este şi beciul tipului şi dotările pe care le are, plus efortul depus pentru videoclip, inclusiv filmările la 420 fps.

Atenţie, nu trebuie confundată cu un railgun, armă pe care o ştie toată lumea din Quake 2 şi filme precum Eraser. Railgun-ul, ca şi coilgun-ul, accelerează proiectile printr-un câmp electromagnetic, dar sistemul este diferit în special ca modalitate de lansare a glonţului. Când e vorba de railgun, au americanii unul instalat pe un vapor şi care lansează 10 proiectile pe minut care pot lovi cu o precizie de 5 metri o ţintă aflată la 370 de kilometri distanţă. Da, 370 kilometri. Costurile sunt mult mai mici decât ale unei rachete, aşa că astfel de arme vor fi cercetate în continuare.

Nu sunt fan Apple deoarece mi se par prea scumpe produsele lor. Nu sunt nici fan iPhone în particular, pentru că eu vreau cât mai puţine limitări în telefonul meu. Iar tabletele nu le-am înţeles niciodată. Ce poţi face cu una? O văd utilă doar pentru magazionerii care umblă printre rafturile depozitului şi notează pe ecran câte produse mai sunt în stoc şi ce mai trebuie comandat. Pentru restul oamenilor, forma clasică de netbook/notebook mi se pare dublu-avantajoasă: ecranul este protejat prin închiderea capacului şi are şi tastatură reală, înainte de toate. Din acest motiv spuneam pe la începutul anului ca nu mă interesează vreun tablet.

Apple lansează iPad. Specificaţiile principale sunt următoarele:

• ecran capacitiv de 9,7 inci, 1024 x 768 pixeli
• procesor 1 GHz făcut special pentru Apple
• 16, 32 sau 64 GB stocare
• boxă, microfon, Bluetooth, Wifi, opţional 3G
• construit pe platforma iPhone, e considerată un iPhone mai mare
• costă 500, 600 sau 700 USD, iar dacă vrei şi 3G se adaugă 130 USD în plus. Deci 630 USD cel mai ieftin.

Nimic neaşteptat aici. Personal mi se pare că arată ca o ramă foto digitală, nu ca un computer, dar asta e design-ul Apple. Am început și să văd unde ar fi utilă. La Starbucks mesele sunt destul de mici, aşa că e mai simplu să scoţi un iPad şi să-l butonezi, decât un laptop Apple. E utilă pentru cei ce nu vor un laptop întreg, ci doar un instrument pe care să citească un email, nişte ziare, să arate prietenilor câteva fotografii sau să facă un pic de browsing sau gaming atunci când se plictiseşte. Încep să mă întreb dacă în locul unui smartphone care face de toate, dar are un ecran mic de 3,5 inci, n-ar fi mai bună o combinaţie de telefon clasic pentru convorbiri şi tabletă pentru restul activităţilor.

Toate aceste idei se pot aplica oricărui tablet. Din păcate pentru iPad, e făcut de Apple:

• n-are multitasking, la fel ca pe iPhone. Cum să oferi un înlocuitor pentru netbookuri, dar fără multitasking? Ai ditamai ecranul, procesor puternic, dar nu suportă o chestie pe care o avea până şi Windows 3.1?
• n-are cartelă SIM normală, ci un micro SIM mai mic. Nu ştiu dacă se găseşte şi în România aşa ceva.
• un port USB n-ar fi stricat, pentru a conecta un stick sau o cameră foto.

Faza nasoală cu multitaskingul şi preţul destul de mare garantează că nu-mi voi cumpăra niciodată aşa ceva. Nu e pentru mine. Nu înțeleg nici de ce s-ar justifica prețul pentru utilizatorii ocazionali și fără pretenții de funcții avansate.

foto via Engadget.

Mă amuz citind pe Wikipedia un plan Nokia pentru telefoanele viitorului:

Nokia is working toward the future of phones and mobile communication devices with their new concept phone, the Nokia “Scentsory”. This new mobile device uses the sense of smell, sight, hearing, and touch to create a multiscensory environment for the caller. Scentsory would be able to detect, send, and emit smells, as well as radiate colors, lighting, and temperature from the environment of the caller. Dual screens can be used for personal video messaging as well as watching videos.

Scentsory e o idee veche, dar rămâne amuzantă. Ai vrea să-ţi mirosi persoana cu care comunici? Eu nu. Nu reuşesc să gândesc nici un motiv pentru care aş vrea ca telefonul să-mi transmită nu doar vocea apelatului, ci şi mirosul său, lumina, culorile şi temperatura de la locul unde se găseşte acum. Păi poate e pe veceu; face ciorba şi sarmale în bucătăria proprie; e în secţia de zincare; e afară în frig la -20 de grade şi îmi îngheaţă şi mie mâna pe telefon. Nu vreau. Nu mai zic de o întregă categorie de oameni cărora le miroase gura de la prea mult fumat sau alte cauze, de nu poţi sta lângă ei pentru un dialog. Din ăia de preferi să mergi în camera de alături şi să-i suni pe mobil, decât să vorbeşti față în faţă cu ei. Eh, acum nu se mai poate!

E bine că nu suntem în pericolul de a avea acest telefon prea curând. Aşa cum unii zic că în viitor maşinile vor zbura, ca în The Fifth Element, la fel şi Nokia spune că telefoanele vor transmite şi mirosul şi temperatura. Cândva, în viitor. Poate fi la anul, dar poate fi şi 2315. Din câte ştiu, încă nu există o soluţie pentru a genera atâtea mirosuri, darămite una care să fie integrată într-un mobil.

Proiectul oricum mi se pare un mare “fail” din start. Mai ţineţi mintea videotelefonia? Toată lumea credea că oamenii abia aşteaptă să adauge telefonului şi un ecran şi să vorbim toţi prin video-apeluri, văzându-ne față în faţă. Eh, a venit tehnologia şi nu o vrea nimeni, că nu are nimeni chef să fie văzut la orice oră cum e îmbrăcat, ce coafură are sau cu cine e în pat. De asta n-aţi văzut pe nimeni utilizând apeluri 3G, deşi reclama la acel serviciu s-a tot făcut încă de la lansare.

PS: Vă dați seama de potențialul de viruși pe un telefon tip Scentsory? Cum ar fi un virus care să-ți facă telefonul să emane miros de kkt la tine în buzunar? Sau de amoniac? Un virus care să declanșeze încălzirea telefonului până la cine știe ce temperaturi. Aia ne-ar lipsi.

Am mai scris pe aici de metode de modificare a ATM-urilor bancare pentru a fura banii ghinioniştilor ce nu sunt atenţi. Uneori se subţiază fanta bancomantului astfel încât cardul unui client să rămână blocat înăuntru, de unde hoţii îl recuperează ulterior, dar cea mai frecvent utilizată metodă este cea a clonării cardului.

Copierea se face prin adăugarea unui cititor de bandă magnetică peste fanta reală a bancomatului, astfel încât cardul tău trece întâi prin acel cititor. O cameră miniaturizată se utilizează pentru a-ţi filma mâna atunci când tastezi PIN-ul şi gata treaba, cu banda magnetică duplicată şi PIN-ul ştiut se poate face instant un alt card clonă cu al tău, cu care să-ţi fie scoşi toţi banii.

E important de ştiut cum arată un bancomat modificat. Poate mulţi îşi închipuie că apare o ditamai camera suplimentară în bancomat şi că peste acesta se adaugă încă un aparat masiv. După cum vedeţi în imaginile de mai jos, modificarea e neobservabilă.

Fanta suplimentară, care conţine cititorul de card, se aplica perfect peste cea reală şi nu iese în evidenţă. Înăuntru are un cititor de bandă magnetică, un card de memorie pentru a reţine datele şi o cameră video. Unele pot avea şi transmiţător, pentru a trimite prin 3G datele citite.

Camera video este micuţa gaură din partea stângă a imaginii, unde se află o cameră “pinhole”. Am lucrat cu astfel de camere şi au o rezoluţie foarte bună.

Cum te poţi proteja? În primul rând poţi acoperi cu mâna cealaltă sau cu portofelul tastatura, atunci când îţi introduci PIN-ul, deşi la cât de mari sunt butoanele unui bancomat se cam înţelege din mişcarea mâinii ce ai tastat. O a doua metodă de protecție ar fi să verifici fanta de card, să tragi un pic de ea, să te uiţi dacă pare modificată sau slăbită sau diferită faţă de ultima oară când ai utilizat acel bancomat. Uneori se lipeşte o mască întreagă de bancomat peste cea existentă, alteori camera video este separată şi integrată undeva deasupra ecranului.

Imaginile sunt de pe Krebs on Security (via BoingBoing), unde sunt şi alte fotografii cu astfel de dispozitive.