Mircea Sandu exagereaza

alegerile pentru stabilirea noului preşedinte al fotbalului românesc vor avea loc în data de 25 ianuarie. În acest moment, singura persoană care şi-a anunţat candidatura este Mircea Sandu, preşedintele în funcţie.

Via Hotnews, dar cu diacriticele puse de mine, că un site mare precum Hotnews n-are de ce să scrie corect în română. Acelaşi Mircea Sandu are cancer de ceva vreme, a făcut chimioterapie, iar zilele trecute a fost operat la Nisa, o procedură complicată pentru extirparea unei tumori la colon şi ficat. Unde se trage linia? Când te decizi să te retragi de la o muncă stresantă şi să ai grijă de sănătatea ta, mai ales ca banii sunt destui deja?

21 December 2009 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Sa tot fii turist in Romania

Avem două autostrăzi scurte, deşi nu le poţi numi aşa cu mâna pe inimă, deoarece nu au garduri de protecţie, indicatoare rutiere de calitate, multe benzi, benzinării, magazine şi parcări şi nu în ultimul rând lungime, pentru că 114 km spre vest şi un pic mai mult de atât spre est nu se cheamă șosea modernă. Pseudo-autostrada Soarelui e blocată de viscol de două zile şi cumva drumarii nu reuşesc să o deszăpezească. Ăia prin Finlanda, Danemarca şi Suedia cum or reuşi?

În fine… dacă nu poţi merge de la Constanța la Bucureşti pe şosea, iei trenul. Că doar pe sine ce ai păţi?

Pasagerii unui accelerat Constanța – Bucureşti, plecaţi marţi după-amiază la drum, au ajuns abia miercuri la orele prânzului în Gara de Nord.

După 17ore, acceleratul de la Constanța a ajuns în sfârşit în Gara de Nord. În tren se aflau oameni obosiţi, flămânzi şi înfriguraţi.

Un fleac, doar 17 ore. Timp în care trenul a stat blocat într-un câmp, iar pasagerii nu au avut căldura şi nici nu a venit nimeni să le dea apă şi mâncare. Noroc că au avut zăpadă. De ce să mai stai în România? De ce să te întorci în România, aşa cum se lăudau la dezbaterile prezidenţiale cei doi candidaţi că vor convinge pe tinerii de succes să o facă? E ţara în care 250 de kilometri se fac în 17 ore cu trenul. Ţara în care poţi muri de sete şi de frig într-un tren. Şi ăştia vor să-i convingă pe oameni să se întoarcă aici sau pe turişti să vină să-şi petreacă vacanţa. Ar fi foarte amuzant dacă n-ar fi tragic.

via ProTV.

16 December 2009 | 2 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Ce-a fost in alte tari acum 20 de ani

Îmi place istoria, iar acest reportaj al ProTV, difuzat ieri la ştiri, m-a uns la inimă. Este un scurt rezumat al revoluţiilor din celelalte ţări din blocul sovietic, evenimente ce se întâmplau când la noi Ceaușescu încă era la putere şi prin urmare prea puţine s-au aflat aici. Iar după ce n-a mai fost Ceauşescu n-a mai fost timp ca să ne intereseze ce s-a întâmplat în restul Europei, fiind prea ocupaţi cu ale noastre.

20 de ani de libertate. Începutul sfârşitului Epocii de Aur

StirileProTV.ro

16 December 2009 | 3 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Secretul vietii lungi

Un bărbat din Anglia a ajuns la vârsta de 91 de ani mâncând câte o ceapă pe zi. De asta a trăit aşa de mult, de la cepe, iar Jurnalul Național declară că aici e tinereţea fără bătrâneţe, cu o ceapă pe zi.

Eu sper să ajung la o vârstă la fel de înaintată ca să-mi pot bate joc de cei care mă vor întreba cum am reuşit. Deja m-am gândit la nişte variante pe care să le spun reporterilor:

  • mi-am băgat în fiecare zi în fund un ardei iute şi l-am ţinut acolo minim o oră, strângând tare.
  • am băut o cană de ulei şi am mâncat o mână de pământ de flori în fiecare zi.
  • m-am curentat zilnic cu doi electrozi prinşi de sfârcuri, ca să am energie.
  • am mâncat zilnic câte un Big Mac.
  • m-am spălat pe dinţi cu piper Cayenne.
  • am băut shake de ceapă şi ficăţei de pui.
  • mi-am făcut în fiecare zi câte o clismă.
  • am făcut baie numai în cadă umplută cu Cola.
  • m-am spălat pe cap cu ciorbă de burtă şi m-am uns pe piele cu carne de peşte.

15 December 2009 | 3 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Doua babe

Într-un azil din Massachusetts, SUA, o femeie de 98 de ani şi-a omorât colega de cameră, care avea 100 de ani, asfixiind-o cu o pungă de plastic. Asasina, adică baba de 98 de ani (ştiu, e incredibil că termeni precum “asasin” şi “baba de 98 de ani” apar în aceeaşi frază) pusese o măsuţă la picioarele patului babei de 100 de ani, iar aceasta s-a plâns că trebuie să o ocolească pentru a ajunge la toaletă. Supărată de plângere, baba mai tânără (în măsura în care se mai poate spune că la 98 de ani eşti mai tânăr decât cineva de 100) i-a pus punga în cap babei de 100. Că na, i-a rezolvat şi problema toaletei, acum nu se mai duce deloc. Caz real via CNN.

Pare amuzant, deşi un om a murit. Şi mă întreb ce condamnare ar putea primi o femeie de 98 de ani şi dacă mai contează, dacă justiţia mai are vreo putere efectivă într-o astfel de situație.

Eu nu vreau să uit acest caz. Cred că spune multe despre noi ca oameni. Două babe bătrâne de 100 de ani au ajuns la crimă pentru că una dintre ele blocase drumul spre toaletă al celeilalte. Asta e esenţa umană. De acum nu mă voi mai mira când voi auzi că doi oameni s-au bătut sau chiar omorât pentru bani, pentru că a câştigat echipa cealaltă, pentru o femeie, pentru că a ieşit preşedinte Băsescu şi nu Geoană. Nici un motiv nu poate fi mai stupid decât al babelor, iar dacă acolo s-a ajuns la crimă, în orice alt caz nu trebuie să ne mire că se termină la fel. Aşa suntem noi…

13 December 2009 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Uneori mai am si dreptate

Acum câteva zile spuneam că o variantă foarte posibilă pentru un nou guvern este o alianţă PD-L cu PNL, vechii parteneri și frați într-ale dreptății și adevărului, iar Băsescu să le ofere postul de prim-ministru, poate chiar lui Antonescu. Ce declară astăzi Antonescu? “Dacă va exista o majoritate parlamentară, iar PNL va da premierul, eu voi fi acela“. Asta după ce până acum insista pe varianta Johannis, dar primarul Sibiului a dat semne că nu vrea o cursă lungă şi complicată, preferând liniştea fotoliului de primar şi preferând să lupte probabil pentru un nou mandat acolo.

Nu mai ştiu pe ce blog am lăsat în comentariu în care ziceam că lui Băsescu îi convine că PSD-ul a contestat alegerile. Dovezi bune nu au şi deci contestaţia lor va fi respinsă, dând astfel un spor de legitimitate victoriei lui Băsescu. Ce declară astăzi Băsescu? “Demersul PSD de contestare a alegerilor prezidenţiale e democratic şi legal“. Da, şi benefic pentru el şi PD-L, dar nu dădea bine să spună şi asta.

Pe blogul Micromoft.ro se pune întrebarea “De ce nu l-au citat ziarele pe Zoso, când i-a luat interviu lui Băsescu?” (aici, dacă nu l-aţi văzut deja). O întrebare foarte bună. Nu m-am gândit la asta. Răspunsul sugerat este că ziarele nu îl plac pe Vali Petcu şi preferă să-l ignore, dar cred că e mai simplu de atât. Interviul respectiv a apărut când campania electorală deja se încheiase şi prin lege ziarele nu mai pot publica astfel de interviuri, nici sâmbăta dinaintea alegerilor şi nici duminică în timpul lor. Iar luni nu mai era de actualitate, alegerile fiind deja trecute. Probabil că dacă apărea cu 3 zile înainte ar fi fost şi de 3 ori mai vizionat și citat.

Personal nu văd ce ar fi atât de rău dacă PNL-ul va accepta acum să intre la guvernare împreună cu PD-L. Păi cum, până acum l-au huiduit pe Băsescu şi s-au aliat cu PSD, acum se întorc la Băsescu? Da, de ce nu. Consider că misiunea fiecărui partid politic este de a obţine cât mai multe pentru susţinătorii săi şi deci obiectivul fiecărui partid este să intre la guvernare. Nu degeaba se cheamă “la putere”. Prin urmare, de ce aş fi supărat? Sunt 3 cazuri:

  1. Sunt susţinător PNL: partidul meu va intra la guvernare, ceea ce mă bucură.
  2. Sunt susţinător PD-L: partidul meu va face o alianţă cu alt partid, vor avea majoritatea parlamentară şi motorul ţării se va învârti din nou.
  3. Sunt susţinător PSD: nu-mi pasă, partidul meu va fi oricum în opoziţie.

9 December 2009 | 2 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Si cand e prea lunga strica

Ştirea, desigur. Cam aşa e scrisă o ştire în scroll-bar-ul de pe Antena 3: “BEJ Arad: Candidatul prezidenţial susţinut de PD-L, Traian Băsescu, a obţinut 57,4% din voturi în timp ce contracandidatul său, Mircea Geoană, a obţinut 42,6% dintre voturile exprimate în acest judeţ“.

Îţi ia jumătate de minut să citeşti totul. Ar putea lua o lecţie de pe CNN şi să rezume totul astfel “Jud. Arad: TB 57,4%, MG 42,6%“. Se afişează pe o linie, se citeşte imediat, toată lumea ştie cine sunt TB şi MG. Culmea, sintagme irelevante precum “candidatul susţinut de PD-L” erau repetate pentru fiecare judeţ, deşi cu toţii ştim ce partid stă în spatele fiecărui candidat. A durat jumătate de oră să enumere voturile din fiecare județ al țării.

8 December 2009 | 1 comentariu »


Inapoi sus

Etichete: 

Penibilul noii autostrazi

Noul tronson de autostradă, lansat cu surle şi pene, are 42 de kilometri, da? Se laudă Berceanu cu el de parcă ar fi turnat asfaltul cu mâna lui. La viteza legală de autostradă, adică 130 km/h, parcurgi întreaga autostradă nouă în 20 de minute. Cu asta ne mândrim, cu 20 de minute de autostradă.

Încrâncenarea evidentă împotriva lui Mircea Badea ar trebui utilizată cumva. Un ministru şi un prim-ministru inaugurează o autostradă în manieră aleasă pentru a-i face în ciuda unui realizator TV care a promis că va alerga cu pene înfipte în fund dacă statul face măcar un kilometru de autostradă în acest an. S-au făcut 42 de kilometri. Dacă se făceau 1000, mai înţelegeam să se laude cu realizarea lor, dar pentru 20 de minute de drum bun poate ar fi trebuit chiar nişte scuze. Însă e clar că salvarea noastră e Mircea Badea. Propun ca la anul să declare că, dacă statul face 200 de kilometri de autostradă, va alerga gol puşcă prin fața Cotroceniului. Să promită că va defila cu o floare înfiptă în penis dacă se finalizează şi Autostrada Soarelui. E clar că salariile de miniştri şi şpaga primită până acum nu îi mai motivează pe cei din Guvern, dar ideea de a-l vedea gol și umilit pe Mircea Badea pune şi munţii în mişcare.

2 December 2009 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Culmea sahismului auto

E prezentată de ProTV sub forma unei reclame mascate: posesori de maşini scumpe şi puternice, gen Touareg, îşi montează instalaţii GPL pe maşină, ca să mai scadă din cheltuielile cu benzina. Până la urmă au dreptate, nu agăţi mergând cu 200 la oră, ci la pas sau doar arătând maşina în parcare. Își dă seama cineva că e pe GPL şi nu pe benzină?

De observat că reporterul pronunţa GiPieL de parcă ar fi iniţiale din engleza, nu prescurtarea de la românescul Gaz Petrolier Lichefiat.

25 November 2009 | 5 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Unde a fost Dinica pana acum?

Nu cunosc nici viaţa şi nici cariera lui Gheorghe Dinică. Mă consider destul de informat în legătură cu tot ce mişcă în jurul nostru, dar nu l-aş fi recunoscut pe stradă, nu pot numi un film sau o piesă în care a jucat şi doar numele îmi pare cunoscut, cam în treacăt. Din ce am văzut aceste zile la televizor şi din ce mi-au spus cei mai bătrâni înţeleg că a fost un mare artist al României. Eh, mi se pare ironic că tocmai televiziunile îl plâng acum, dar în rest n-au făcut nimic pentru popularizarea cinematografiei româneşti.

Despre Dinică nu ştiam nimic nu pentru că n-aş fi vrut eu să aflu mai multe sau să-i văd filmele, ci pentru că nu mi-a fost niciodată arătat. În schimb, Friends e la a 5-a reluare sau ceva aşa. Familia Bundy la fel. Zilele trecute m-am speriat când am văzut că e Die Hard 1 la televizor şi eu ţineam minte numele de fată al fostei neveste a lui John MacLane. Ştiu situaţii şi replici din Seinfeld, vorbe de duh de-ale lui Bundy, am numărat de mai multe ori toate victimele lui Rambo, ca să fiu sigur de cifre. Iar acum aceleaşi televiziuni care se mulţumesc cu reluări după reluări îşi exprimă condoleanţele după marii artişti pe care i-au ignorat cât încă trăiau. Nu mă plâng, nu am o părere bună despre cinematografia românească, mi se pare că toţi actorii joacă extrem de rigid, spunându-şi replicile de parcă le-ar citi de pe cartoane, încât şi Robocop părea mai uman; doar remarc ironia din atitudinea măgulitoare de după moartea cuiva, în timp ce în viaţă au ignorat complet respectivele persoane.

14 November 2009 | 3 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: