Mai ştiţi acum câteva luni când mulţi ziarişti s-au trezit cu somaţii pentru că datorau statului TVA, inclusiv retroactiv, pe care ei nu-l declaraseră niciodată? Sumele erau foarte mari (zeci de mii de euro), pentru că ziariştii sunt bine plătiţi pe drepturi de autor.
Explicaţiile erau foarte hilare, de exemplu Cristoiu zicând că el n-a ştiut că trebuie să factureze şi TVA odată ce trece de 30.000 de euro pe an(!) bani încasaţi, pentru că, nu-i aşa, la acele sume nu-ţi permiţi să plăteşti un contabil sau măcar să citeşti chiar tu Codul Fiscal.
Ei bine, judecătorii au decis recent că ziariştii ce au contestat taxele nu trebuie să le plătească. Au fost iertaţi de impozite. Poate că este, cum zice “Cucui“, o manevră politică, făcută să le îndulcească tonul în prag de alegeri.
Păi dacă aşa stă situaţia, hai să nu mai plătesc nici eu taxele şi apoi să fiu iertat de stat. Ce ziceţi, pe mine m-ar ierta? Pe voi?
Iată că se confirmă o teorie mai veche de-a mea, care spune că politicienii şi primarii se feresc de a decide eutanasierea câinilor vagabonzi tocmai pentru că asta le-ar scădea popularitatea şi i-ar costa alegerile viitoare.
O să ziceţi că şi lipsa drumurile sau corupţia duc la scăderea popularităţii. E corect, dar măcar acelea aduc milioane de euro în cont sub formă de șpagă, pe când omorârea unor câini, chiar şi cu aranjamente, nu aduce suficient încât să merite privirea dezaprobatoare a societăţii.
Vreţi dovada? Camera Deputaţilor tocmai a decis că votul privind soarta maidanezilor va fi secret, pentru a nu se şti cine ce-a votat şi toţi să fie în continuare virgini şi nepătaţi. Probabil că legea sau ce votează va trece cu majoritate de voturi, dar la sfârşit toţi deputaţii vor declara că ei au votat împotriva ei, deoarece sunt iubitori de câini şi trebuie găsită altă soluţie.
via Realitatea.
Autovehiculul condus de Şerban Huidu a intrat pe contrasens în zona Timișul de Sus din jud Braşov (unde sunt curbele în zig-zag), depăşind neregulamentar conform ştirii de pe Realitatea, şi a lovit un Logan. Doi pasageri din Logan au murit, alţi 4 oameni sunt în spital.
Acum rămâne de văzut cum funcţionează justiţia în cazul vedetelor.
Update: imagini de pe Realitatea TV. Loganul ala e praf, Mercedesul, un ML diesel, nu mai are are bot.
Poate mai ţineţi minte că anul trecut, cu vreo lună înainte de lansarea oficială a lui iPhone 4, un prototip a fost pierdut de un angajat Apple într-un bar prin San Francisco. Găsitorul l-a vândut site-ului Gizmodo cu 5000 de dolari, Apple s-a băgat pe fir, s-a lăsat cu poliţie şi anchete. Cazul s-a soluţionat ieri.
În California nu este valabilă vechea zicală “ce-am găsit să fie al meu”, ci legea zice că trebuie să duci la Poliţie bunurile pierdute şi găsite. Aşadar, cei doi bărbaţi care au găsit iPhone-ul şi l-au vândut, în loc să-l ducă la Poliţie, au fost acuzaţi şi găsiţi vinovaţi de furtul unor obiecte pierdute, au primit o pedeapsă de un an cu suspendare şi eliberare condiţionată şi trebuie să plătească 250 de dolari daune firmei Apple. Diferenţa până la 5000 de dolari o pot păstra, dar le rămâne şi fapta în cazier. Gizmodo n-a păţit nimic.
La noi, dacă găseşti un portofel pe jos şi îl înapoiezi pierzătorului, eşti considerat prostălău. La ei măcar te obligă legea să faci ce trebuie.
via Engadget
16 algerieni şi 8 tunisieni nu doar că au intrat ilegal în România, dar odată prinşi şi duşi în centrul pentru transfugi de la Arad, au evadat şi de acolo şi au fugit în Ungaria. Au demontat gratiile, au coborât pe un lanţ făcut din cearceafuri şi au evadat.
Ne mai crede cineva că putem păzi frontiera UE?
| 2 comentarii
La lansarea iPhone 4S, deşi ştiam că prezentarea va fi făcută de Tim Cook, mă aşteptam ca şi Jobs să apară sub o formă sau alta. Printr-o convorbire Facetime, printr-un SMS, prin ceva. N-a apărut şi m-am gândit de atunci că o fi de rău.
Era de rău. Steve Jobs a murit astăzi dimineaţă. A demisionat de la Apple acum o lună şi jumătate şi vă spuneam atunci că decizia este logică dacă este luată pentru că are sănătatea şubredă, suferind de mulți ani de cancer....
| 2 comentarii
Văd că se porneşte o cruciadă împotriva bulangiilor de la Nokia, după ce aceştia au anunţat că închid fabrica de la Jucu şi o mută prin China. Nu îi învinovățesc. Să nu uităm că trăim într-o piaţa liberă şi că firmele private au posibilitatea, ba chiar obligaţia morală în fața acţionarilor, de a obţine un profit cât mai mare. Iar dacă mutarea în China asigură acest lucru, atunci să se mute în China. În căderea liberă în care este Nokia, nici nu mă miră că se agaţă de fiecare cent câştigat.
Observaţi că forţa de muncă şi costurile de operare trebuie să fie foarte mici în China faţă de fundul UE, România, dacă după doar 2 ani Nokia mută fabrica acolo. Investiţia de aici a fost imensă şi deja fac alta, dar tot rentează.
E totuşi cineva de vină în această pierdere mare pentru statul român? Păi în principal nu. Asta este situaţia economică mondială, majoritatea firmelor din IT&C fabrică în China şi va mai dura ceva ani acest obicei, până când şi chinezii vor dori salarii mai mari, vor dori să meargă mai des la Starbucks şi să-şi cumpere maşini mai scumpe. Mizeria din România are însă şi ea o parte din vină, lipsa infrastructurii, specula cu terenuri, hoţia din fabrică, beţia angajaţilor şi toate celelalte care umplu un pahar deja în mare parte plin.
Mă enervează alte lucruri. Mă enervează Băsescu atunci când spune că el a avertizat că se va întâmpla acest lucru. Dacă o spuneam eu aici pe blog, atunci astăzi aş fi postat din nou un mesaj de tipul “mwaahahah v-am zis eu mă?!??!!!”. Când o spune preşedintele României, omul suprem în stat, întrebarea mea normală ar fi “şi ce ai făcut ca să-i împiedici?”.
Am şi eu o întrebare referitor la clipul de mai jos al avionului prăbuşit la un show aviatic în Reno: unde este avionul? Se dezintegrează complet, nu mai rămâne nimic din el după impact, de zici că a intrat în Pământ. Iar totul se întâmplă așa de repede încât nimeni nu are timp să reactioneze, deși ai crede ca la astfel de accidente ai un pic de timp să-l vezi picănd și măcar să conștientizezi ce urmează.
Ultimele comentarii
» Tu te tiganeai ca iti vedeau profii mecla la fiecare curs (poate...
» eu sunt nascut in noiembrie 89 , deci treaba se...
» Eu sunt la poli la etti. Si la noi anul asta s-a aplicat metoda de...
» foarte reusit reviewul. imi poti spune te rog de...
» Film? Pe vremea mea stateai 20 de min sa tragi un...
» Au si apa! Tot o marca de-a lor :P
» My first porn movie ….. saw it in an...
» apa nu va mai place ma? chiar simtiti nevoia sa va intoxicati cu toate...
» FUD
» Georgiana, te semnezi cu o adresa de IKEA, dar ceilalti n-au cum sa stie...