O imagine pentru Revolutie

Commemorating the Revolution

Cică la mormântul soţilor Ceauşescu au fost astăzi vreo 40 de nostalgici, să pune flori. Cât m-am învârtit eu azi prin Piaţa Revoluţiei, unde am făcut această fotografie, n-a trecut nimeni pe la monumentul celor morţi la Revoluţie. Şi că veni vorba, prima ştire pe care am văzut-o în dimineaţa de Crăciun a fost cu execuţia lui Ceauşescu şi cum îl târau spre pluton. Mai dă-o în spume, au trecut 19 ani, e ok să ne aducem aminte despre evenimente şi martiri, dar nu cu imagini de la execuţie.

Bucurestiul va fi metropola

Prefectul Capitalei, Ion Tincu, a declarat miercuri, la şedinţa Colegiului Prefectural, că proiectul de lege privind Metropola Bucureşti şi Regimul Juridic al Capitalei, urmează să fie finalizat, acesta stipulând că Bucureştiul va fi ridicat de la rangul de oraş de grad zero la rangul de metropolă, ceea ce va permite dezvoltarea unitară a oraşului, atât din punct de vedere socio-economic, cât şi edilitar.

Staţi aşa. Asta era tot ce împiedica dezvoltarea unitară a oraşului, faptul că nu avea denumirea de metropolă, ci doar pe cea de oraş de grad zero? Îi schimbăm apelativul şi gata, e alt oraş? Nu va mai avea probleme cu traficul? Va fi mai puţin praf? Mai multă verdeaţă? Mai puţin zgomot? Mai multe parcări? Oraş de grad zero cred că face referire la viteza medie de deplasare. Dar asta nu e tot…

Prefectul Tincu arată că, “odată cu introducerea prin acte normative a conceptului de metropolă, “inexistent în acest moment în legislaţia românească, şi ridicarea Capitalei la rang de metropolă, va deveni posibilă”, precum şi dezvoltarea zonei metropolitane adiacente.

Bucureştiul va deveni metropolă, pentru a se putea dezvolta în continuare. Conceptul de metropolă nu era definit până acum şi va fi nou introdus. Prin urmare ce legătură are cu dezvoltarea? Ca oraş zero ce limitări avea, din moment ce încă nu era definită o condiţie mai bună la care să aspire? Știrea via Hotnews.

SIAB 2009 s-a amanat

Din cauza crizei şi a vânzărilor auto destul de slabe, constructorii au renunţat să mai participe la Salonul Auto Bucureşti 2009, aşa că acesta s-a amânat, poate pe 2011, că oricum era din doi în doi ani. Păcat, aveam şi eu o şansă să fac rost de o maşină prin tombola de pe biletul de intrare, că alte metode nu prea îmi ies.

Ce se fac însă toate modelele care câştigau măcar o mie de euro pentru toată perioada SIAB-ului? Sărăcuţele, vor trebui să iasă iarăşi cu tot felul de burtoşi bătrâni, ca să facă şi ele un ban cinstit.

Potrivit reprezentanţilor APIA, importurile masive de maşini second-hand sunt pricipala cauză a situaţiei dificile de pe piaţa auto din România.” De pe Antena3.ro. Păi şi a cui e vina? Fac vreo reducere substanţială? Fac maşini ieftine? Au optimizat programul Rabla, încât să participe cât mai mulţi oameni la el, sau în continuare au aceleaşi condiţii idioate, de e mai greu să intri în el decât la o facultate? Şi ce poţi face dacă maşinile second-hand sunt încă bune şi nemţii le vând ieftin? Industria auto s-a băgat singură în acest impas, aşa cum şi cea americană s-a băgat singură în impasul cauzat de prezenţa pe piaţa lor a unor maşini bune şi ieftine aduse din Coreea şi Japonia.

Secretul carnii

E acum o criză/alertă referitoare la o cantitate mare de carne contaminată cu dioxină ce a intrat în România şi a fost distribuită la producători de alimente şi prin magazine. Lucrează inspectorii de zor să o retragă de pe piaţă sau măcar să-i dea urma, având în vedere că nu se ştie exact de când e în România.

Mă enervează însă modalitatea de a face jurnalism. A fost ditamai ştirea pe Antena 3, destul de alarmistă, dar fără a menţiona nimic concret. “La un producător de mezeluri din sudul ţării au fost găsite tone de carne contaminată“. Bun, care producător? Spune-mi-l şi mie, ca să-l ocolesc la magazine. Câteva firme din Ilfov au introdus deja în lanţul alimentar aproape 1,5 tone de carne. Ce firme? Unde s-a dus carnea? S-au făcut mici sau cârnaţi din ea?

Nu ştiu dacă e vorba de teama de CNA sau de a fi daţi în judecată de acele firme pentru publicitate negativă. Dar interesul public ar trebui să primeze, pentru că ştirile se fac pentru publicul larg şi cu binele acestuia în minte, altfel n-ar fi toate acele talk show-uri lacrimogene în care toţi spun cum lucrează pentru popor. Dar când e vorba de date concrete, nu le găsești la ştiri. E că atunci când auzi că la nu ştiu ce patiserie inspectorii au găsit şobolani şi mizerie, dar nu ţi se zice locul exact, ca să-l poţi ocoli. E ca şi cum s-ar spune că o bancă va da faliment şi cei care au depozite acolo vor pierde toţi banii, dar nu s-ar zice şi numele băncii. N-are nimeni curaj să spună clar şi răspicat nume şi date concrete, chiar şi în cazuri din astea.

OJ Simpson la inchisoare

OJ Simpson va fi condamnat la minim 15 ani de închisoare pentru jaf armat şi răpire. A scăpat de o pedeapsă când era bănuit de dublă crimă şi nu s-a învăţat minte să nu se certe cu legea. CNN.

Programul Rabla merge mai bine

Taxa de primă înmatriculare pentru maşini second-hand creşte (de 3 ori, cică) de la 15 decembrie. Nasol pentru cei care tocmai au cumpărat o maşină şi acum, în perioada sărbătorilor, trebuie să facă rost de bani ca să plătească taxa înainte să crească exagerat de mult. Exemplele de pe Antena3.ro, daca sunt adevarate, mi se par tragice: “Pentru un Volkswagen Golf IV din 2003, a cărui valoare de piaţă este acum de 4.500 de euro, taxa auto sare la aproape 3.000 de euro. În cazul motoarelor mai mari saltul este şi mai dramatic. O Toyota din 2004 cu un motor de 2500 de centimetri cubi va avea o taxă de poluare de aproape 9.000 de euro, sensibil mai mare decât valoarea de piaţă a maşinii.

Programul Rabla însă stă tot mai bune. Prima de casare crește de la 3000 la 3800 de lei, iar numărul locurilor din program se dublează, de la 30.000 la 60.000 pentru 2009. Problema este că programul e prea restrictiv: trebuie să ai o rablă de peste 12 ani vechime, trebuie să fii proprietarul ei de câţiva ani, trebuie să o duci mergând la casare, trebuie să prinzi loc şi, cel mai ciudat, o nouă maşină poate fi cumpărată doar pe numele persoanei pe care era şi rablă. Adică dacă tata are un jaf de maşină, iar eu am banii de una nouă, nu pot să duc jaful la casat şi să beneficiez eu de cei 3800 de lei decât dacă iau maşina nouă tot pe numele lui. Nu văd rostul. OK, se împiedică traficul de rable, dar ce îi pasă guvernului? Atâta vreme cât o rablă este dusă la casat şi o maşină nouă este achiziţionată, ce contează dacă acelaşi om face ambele acţiuni sau nu? Sunt sigur că numărul de maşini casate ar creşte substanţial dacă s-ar umbla un pic şi pe la condiţii.

Dacia se opreste pt 18 zile

Muncitorii Dacia vor sta acasă între 20 noiembrie şi 7 decembrie, scrie pe Hotnews. Cumulând cu celelalte pauze din activitate, din octombrie şi până la sfârşitul anului fabrica a fost oprită deja pentru o lună întreagă. Tare am o bănuială că şi de Crăciun şi Anul Nou se va da liber pe toate perioada. Acum câteva luni era în formă mare Dacia, creşteau vânzările pe toate pieţele, lansau modele noi… ce se întoarce roata.

90 de ani de la sfarsitul razboiului

Astăzi ţările vestice au aniversat 90 de ani de la semnarea oficială a încetării ostilităţilor în Primul Război Mondial. S-a semnat la ora 11 dimineaţa, a 11-a oră a celei de 11-a zile a lunii 11. Aşa s-a nimerit, probabil. N-am înţeles niciodată de ce la noi în ţară nu se sărbătoreşte cu mai multă ceremonie această zi, sau ziua victoriei în Europa pentru cel de-al doilea război mondial, mai ales că am pierdut şi noi o grămadă de soldaţi în aceste conflicte. Poate cel mult o ştire la TV, o coroană la Mărăşeşti şi la Eroul Necunoscut, dar atât… majoritatea lumii nu ştie nici măcar ce zi e când. În alte ţări e ditamai sărbătoarea. Un articol de pe CNN vorbeşte de doar 10 veterani din primul război mondial care încă mai trăiesc astăzi.

M-am mirat mereu cum după un conflict de magnitudinea primului război mondial lumea nu s-a calmat şi nu a încercat orice pentru a obţine pacea. Adică s-au dus lupte în Europa, Africa şi Asia, au murit 10 milioane de soldaţi şi peste 10 milioane de civili şi totuşi 20 de ani mai târziu un război şi mai mare începea. După terminarea primului i s-a spus “The Great War – Marele Război”, pentru că le depăşea pe toate dinaintea lui şi probabil nu se gândea nimeni că va mai fi vreodată unul de aşa amploare. Şi totuşi acum este doar “primul” iar cel din 1939-1945 l-a depăşit la toate capitolele.