Un mos a murit

Renumitul biochimist francez Jean Montreuil, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Franţa şi membru de onoare al Academiei Române, a fost găsit mort, vineri, în camera unui hotel din Arad, oraş în care se afla în vizită de aproximativ zece zile.

“Este o veste cumplită, o pierdere imensă pentru comunitatea ştiinţifică mondială. Suntem şocaţi de această pierdere. Nu cunoaştem, deocamdată, cauzele decesului“, a declarat Ardelean.

Ce vârstă credeţi că avea biochimistul? 90 de ani. Iar ei sunt şocaţi că a murit. Eu sunt şocat că la acea vârstă omul a venit în România. Cred că şi-o căuta cu lumânarea.

via Hotnews.

16 July 2010 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Sa luam interviuri bloggerilor palestinieni si israelieni

Eu sunt mare consumator de ştiri, pentru că îmi place să fiu informat despre toate aspectele lumii în care trăiesc. Totuşi, asta nu înseamnă că vreau detalii până în pânzele albe şi că mă interesează orice subiect şi orice aspect al său.

Acestea fiind spuse, nu înţeleg de ce acum vreo două zile Hotnews avea pe site interviurile următoare:

Cui îi pasă? A fost vreo super-ofertă, plăteşti un interviu şi primeşti trei? Nu sunt destule alte subiecte bune chiar la noi în ţară?

21 June 2010 | 1 comentariu »


Inapoi sus

Etichete: 

Ciudatenii pe vreme calduroasa

Românii leşină de la căldură. Pe stradă, în tren, în birou. Odată ajunşi la spital, nu le este mult mai bine, în saloane neexistând decât cel mult un ventilator anemic.

Cum au ajuns spitalele aşa de rău? Un aer condiţionat în salon ar costa… cât, 1500 de lei? Şi totuşi nu s-au pus. Ce aşteaptă? Mi se pare un lucru de bază. Aşa cum spitalul e echipat cu paturi, becuri, uşă la intrare şi medici plictisiţi, tot aşa ar trebui să aibă, în dotarea standard, şi aer condiţionat, că e la mintea cocoşului că vrei să asiguri vara răcoare. Bănuiesc că iarna nu e gerul bobotezei în saloane, deci cineva s-a gândit să le încălzească. Nu îţi vine imediat și ideea că vara vrei să răceşti cumva aceeaşi cameră?

De câte ori transmite ştiri de la mare, Pro TV-ul filmează de aproape nişte femei goale pe plajă. Fără nici o legătură cu ştirea. Ar putea să spună că la o gogoşerie din Venus s-a găsit faină prost depozitată şi tot ar exemplifica reportajul filmând vreo 2-3 femei făcând plajă topless. Tipă din imaginea de mai jos a fost întrebată dacă nu-i e frică de soarele puternic. De parcă n-ar fi putut fi pusă aceeaşi întrebare şi uneia cu sutienul pe ea.

plaja
Tot de la ProTV am văzut cum măsoară CFR-ul temperatura şinelor de tren. Se pare că bagă un termometru medicinal în şină, de parcă ar fi gura unui pacient. Tehnologie de înaltă clasă. Să le ia cineva nişte termometre profesionale, măcar pentru reportaje.

termometru

termometru2

15 June 2010 | 11 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Realitatea prefera redundanta

De ce să grupezi toate informaţiile despre un subiect într-o singură ştire, ca să fie uşor de urmărit pentru oricine? Mai bine faci multe ştiri separate și aglomerezi pagina.

avion_447

12 June 2010 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Woohoo! Sex cu bugetarii!

Decizia de a le-o trage bugetarilor este cea mai corectă şi mai avantajoasă din mai multe puncte de vedere. Întâi pentru că sectorul privat nu ar trebui să sufere din cauza proastei organizări a aparatului de stat, dar tocmai acest lucru s-ar fi întâmplat prin mărirea TVA-ului şi a impozitului. Eu produc mobilă, de ce să mă oblige statul să o vând mai scump către clienţi, în acelaşi timp în care clientul îşi vede salariul micşorat prin mărirea dărilor către stat?

N-ar fi logic. Producătorul de mobilă sau, prin extensie, orice particular care are o afacere şi o desfăşoară cinstit, nu e vinovat de situația actuală. Statul însă se vede pus în dificultate de lipsa de reforme şi de corupţia generalizată din ultimii 20 de ani. Birocraţie stufoasă, lipsa de modernizare tehnologică, lipsa de infrastructură, de trei ori mai mulţi angajaţi decât e nevoie, pensii imense date militarilor şi mai ales corupţia la toate nivelurile: de la cei care îşi angajează rudele în câte un post călduţ la cei care îşi baga singuri salarii şi sporuri nesimţite şi până la licitaţii de milioane, aranjate şi apoi furate cu nesimţire, pe faţă.

Concluzia? Pensiile reduse cu 15%, ajutorul de şomaj redus cu 15%, salariile bugetare reduse cu 25%, pe lângă alte măsuri de reducere a cheltuielilor. Observaţi însă că nu începe nimeni să ia măsurile adevărate ce trebuie luate, un control mai bun al cheltuielilor, eliminarea corupţiei, investiţii în baze de date şi tehnologia necesară, toate astea generice care se adună în sume imense până la urmă. Sigur, nu e uşor, trebuie să supraveghezi inclusiv că toţi îşi iau rovignetă, îşi declară veniturile suplimentare, îşi plătesc TVA-ul la stat, execută lucrarea bine şi la timp şi tot restul.

Eh, tocmai măsurile acestea nu e nimeni interesat să le ia, ci doar să facem cumva să mai supravieţuim încă o zi. Plătim acum faptul că în ultimii 20 de ani nu a gândit nimeni pe termen lung, probabil pentru că toţi s-au gândit să fure cât mai mult în cei 4 ani de guvernare, înainte de a fi daţi afară de următorii.

Unde e nasol acum? La pensionari, care se văd cu 15% mai puţini bani. Nu cred că au vreo vină. Sunt oameni care au muncit toată viaţa la postul lor, cu încredere în gândul că cei de la conducerea ţării ştiu ce fac, administrează cumva banii şi legile şi bugetul încât la bătrâneţe să le fie oferită o pensie confortabilă. Şi mai e nasol şi la bugetarii care vor fi daţi afară. Unde să se angajeze? “Ce făceai înainte, puneai o ştampilă de registratură pe un formular şi atât? N-avem post din acesta într-o firmă particulară.” “Te uitai pe un tabel şi îi spuneai cuiva câte locuri de parcare sunt alocate la blocul lui, apoi îl trimiteai acasă pentru că nu avea şi ştampilă pe timbrul fiscal, iar acum vrei să fii derulator de contract? Nu!“. O grămadă de posturi nu au echivalent în sectorul privat şi mulţi vor rămâne cu buză umflată.

7 May 2010 | 44 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Haos in metrou in India

Imagini incredibile din Mumbai, unde, din cauza grevei trenurilor, milioane de călători s-au înghesuit în metrou. N-a fost loc pentru toţi, aşa că mulţi au stat între vagoane, pe el sau în uşi, trenurile circulând cu uşile deschise. Aşa zice o ştire de pe ProTV.

Si pe tren si in tren! Asa se circula cu metroul in India

StirileProTV.ro

Asta comparat cu o zi normală de la metrou, când totul este mult mai calm…

Iar pe trenuri e şi mai rău…

Ăştia cred că mor pe capete acolo, iar de mirosuri nici nu vreau să mă gândesc. Turiştii cred că n-au nici o şansă să prindă trenul prin India.

O sugestie proastă de la YouTube:
sugestie_youtube

5 May 2010 | 2 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Posturi interesante pentru o lectura de weekend

Jon Stewart face mişto de Apple, pierderea prototipului iPhone şi ancheta poliţieiGawker.

Australia va interzice publicarea numelui şi a logoului producătorului pe pachetele de ţigăriHotnews. Ştiţi produsele alea foarte ieftine de se vând prin Mega Image sau Carrefour sub brand propriu şi nu scrie pe ele decât “Bere” sau “Detergent”? Aşa vor fi şi ţigările, nu ştii ce vei cumpăra.

Nu lăsați bătrânii senili neînsoțiți!VisUrat. Un post foarte amuzant pe care cel mai probabil deja l-aţi citit.

The $1,350 ‘earbud’: Is it worth it?CNET. Review la o pereche de căşti ce costă 1350 de dolari. Merg şi la mp3-playere, dar acestea nu au ieşire audio de calitate pe măsură acestor căşti.

1 May 2010 | Comenteaza »


Inapoi sus

Etichete: 

Romanii beau mult si prost

Am găsit un reportaj lung, dar interesant, făcut de ProTV despre oamenii care beau şi se fac pulbere cu toate prostiile existente pe piaţă, urmările fiind cele ştiute: crime la beţie, violenţă în familie, copii distruşi psihic, totul având la bază mii, dacă nu sute de mii de oameni care muncesc puţin şi prost, suficient cât să câştige banii pentru a-şi asigura băutura pentru încă o zi.

Reportajul are multe minute, dar merită. Lăsaţi-l să ruleze într-un tab de browser când faceţi altceva la calculator şi ascultaţi vorbele reporterului şi interviurile cu mândrii noştri concetăţeni.

Romania, te iubesc: Viata traita pe sapte carari!

StirileProTV.ro

Eu zic că are dreptate doar pe jumătate: se sugerează că oamenii ar bea toate prostiile de coniac şi palinci şi tării de pe piaţă, alea de 5 litri la 3 lei, şi de asta ar fi atât de terminaţi. Problema, în opinia mea, e că beau şi punct. Dacă altceva nu vrei de la viaţă decât să bei până nu mai poţi, chiar nu contează că bagi doar vin natural stors de tine din strugurii cei mai buni sau poşircă făcută din alcool industrial şi aromă de caise, îmbuteliată în vreo baracă obscură. Iar cei din reportaj sunt doar nişte extreme, poate nici măcar aşa. Mult mai mulţi oameni trec prin viaţă muncind din greu pe undeva, apoi ducându-se acasă ca să bea ţuică, vin sau bere la PET până se ameţesc uşor, ţipând apoi la copii, înjurându-se cu nevasta şi culcându-se până a doua zi, când o iau de la capăt, cu singurul gând că la capătul zilei de muncă vor bea iarăşi.

26 April 2010 | 4 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Ce reguli are India la vanzari auto

renault_logan

“maşinilor mai mici de patru metri lungime li se aplică o taxă de 10% din valoare, însă la modele precum Logan, care are 4,23 metri lungime, taxa care se aplică la ieşirea din fabrica era de 22% din valoare”

De pe Hotnews, într-un articol ce explică de ce nu s-a vândut Loganul în India. Tot de acolo aflăm că un Logan costă 7500 euro, în timp ce cel mai ieftin model Ford (Fiesta să fie?) costă 6000 de euro în India.

Totuşi, taxă pe lungime? De ce nu. India are 1 miliard de locuitori şi, deşi nu ştiu ce densitate de populaţie are, cel mai probabil sunt probleme de spaţiu. Soluţia a fost simplă, hai să taxăm maşinile prea lungi. Iar dacă se aplică 22% în plus din preţ pentru o maşină din clasa medie (sau compactă, ce o fi Loganul considerat), nu vreau să mă gândesc cât dai în plus ca să ai o limuzină gen Clasa S, Q7, 300C şi alţi asemenea mastodonţi. Are logică să taxezi lungimea maşinii, nu gradul ei de poluare? S-ar putea aplica şi la noi aşa ceva în locul taxei de poluare (sau, dă Doamne să n-audă Boc, în paralel cu ea)?

În orice caz, mi se pare că ne îndreptăm spre lumea pe care o estimez eu, cea în care pentru a ajunge de la A la B nu ai nevoie de o ditamai maşina cu motor de 4+ litri, ci un simplu 1.4 îţi poate da suficientă putere şi viteză pentru un drum confortabil şi rapid. Pe măsură ce străzile devin tot mai suprapopulate (şi de oameni şi de maşini) şi petrolul e pe ducă, mă aştept să apară legi dure ce vor limita mărimea motorului şi a maşinii la nişte cifre rezonabile.

19 April 2010 | 2 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: 

Un dezastru aerian similar cu al Poloniei

Prăbuşirea avionului polonez şi moartea preşedintelui împreună cu o mulţime de alţi oameni din fruntea statului a declanşat o situaţie ce va fi urmărită multă vreme de acum încolo şi din cauza ineditului ei: o astfel de catastrofă, în care să moară dintr-o dată un grup important de oameni, se întâmplă foarte rar.

În cazul în care nu ştiaţi deja de alt eveniment similar, singurul care mi-a venit mie în minte este prăbuşirea la decolare a avionului ce transporta echipa Manchester United înapoi în oraşul lor, după un meci jucat la Belgrad, în 1958 [Wikipedia]. Desigur, una e ca un club de fotbal să rămână fără jucători şi alta e ca o ţară să rămână fără preşedinte, conducătorii armatei şi toţi ceilalţi de la bord, dar o altă situaţie mai apropiată nu-mi vine în cap.

12 April 2010 | 7 comentarii »


Inapoi sus

Etichete: