Surpriza

Sony şi Playstation mi-au făcut ieri o surpriză imensă: cândva pe la ora prânzului m-au întrebat ce fac seara, pentru că ei îmi propun să merg la meciul Oţelul – Benfica din Champions League. Bineînţeles că am acceptat. Nu sunt microbist înfocat, dar e Champions League şi o astfel de experienţă nu se uită.

La stadion a fost a doua surpriză: nu era doar meciul, ci şi un tichet de intrare în Champions Club, o zonă super-VIP-exclusivistă de la tribuna oficială. Aşadar, la intrare am primit banderola albastră la mână şi un ecuson pentru club şi am intrat în acest Champions Club, care e un fel de zona magică ce are de toate în ea. Mâncarea a fost o nebunie, au avut şi chestii extravagante (pește în sos de homar şi cu midii prin el sau ratatouille) şi preparate româneşti (chifteluţe, mezeluri, inclusiv un fel de prosciuto tăiat de un bucătar dintr-o ditamai bucata de animal mort) şi unele internaţionale (brânzeturi franţuzeşti, curry de vită, salată tailandeză de vită, paste fusilli din acelea verzi, făcute manual).


Camera 3D Sony Handycam

Am văzut şi eu, după ce la lansarea oficială n-am putut ajunge, handycam-ul Sony TD10, primul model care filmează în 3D. Camera este expusă în noul magazin Sony Center din Carrefour Feeria, unde i-am făcut şi eu fotografiile de mai jos şi unde m-am uitat prin ochelarii speciali la ceea ce filmează.

Şmecheria e următoarea. “Botul” acela gri este o protecţie care la activarea camerei se dă la o parte şi devin vizibile cele două obiective prin care filmează camera, două la număr pentru a obţine efectul 3D real. După cum scrie pe ea, dispune de un zoom optic 12x, iar ca dimensiune este cam de două ori mai mare decât o cameră video obişnuită, dar asta nu înseamnă că e foarte mare. Obiectivele sunt Sony G, au senzori Exmor R şi câte un procesor Bionz fiecare. Stocarea se face pe 64 GB de memorie integrată.

Am văzut imagini 3D transmise live pe un televizor din zonă şi se vedeau foarte bine. În plus, am înţeles că se poate scoate imagine 2D din cea filmată 3D, ca să o poţi vedea şi pe un televizor normal, iar pe LCD-ul camerei poţi vedea 3D fără ochelari speciali. Eu n-am remarcat acest lucru, că nu i-am dat atenţie, dar aşa o fi. Costă 6999 lei.

Mi-am luat Playstation 3

Aşa cum ameninţam atunci când vorbeam despre GT5, încă de vineri am fost şi mi-am luat o consolă Playstation 3. Am profitat de o ofertă specială din Carrefour, unde consola cu HDD de 120 GB şi un controller (wireless, din fericire), este 999 lei. Nu include nici un joc, dar m-ar fi costat 1300 de lei la magazinele online şi offline.

Puteţi profita şi voi de această ofertă, cred că ține până la Crăciun. O găsiţi în catalogul de jucării de pe site-ul oficial Carrefour. În Băneasa vineri seara nu mai aveau, iar în Militari mai erau două bucăţi. Pe una am luat-o eu, pe ultima am senzaţia că a luat-o nashu_mare, după ce a auzit de oferta într-un tweet de-al meu (puterea lui Twitter în acţiune!).

Aşa că… am consola PS3. Şi, după cum îmi spunea cineva, ca un PR adevărat, am şi cel mai ieftin player Blu-Ray 3D de pe piaţă, după update-ul la ultimul firmware (dac-aş avea şi televizor 3D Sony ar fi prea tare). În pachet am găsit şi un controller wireless, care din când în când trebuie să se încarce prin USB de la consolă, cablul de alimentare şi unul video, dar îl folosesc direct pe al meu HDMI, că asta e cea mai bună metodă.

S-a lansat Gran Turismo 5

A promise is a promise, după cum zicea o reclamă străină la ceva. Am zis că mă duc şi la Sony să văd Gran Turismo? M-am dus, chit că era 10 noaptea după ce stătusem aproape două ore în plus la 2parale. Am ajuns cam la spartul târgului, dar mi-am făcut damblaua să văd jocul în acţiune şi să aflu mai multe despre PlayStation 3.

Gran Turismo 5 este, şi sunt sigur că nu e o surpriză pentru nimeni, super marfă. Are o grafică foarte bună, ceva gen NFS la setările maxime, are peste 1000 de maşini (serios, 1000!), are o grămadă de circuite de toate felurile şi este ideea perfectă şi pentru cei ce vor un joc lung, de carieră, dar şi pentru cei ce vor o relaxare rapidă de 30 de minute. Eu către a doua opţiune înclin. Vreau să vin de la muncă, să mă trântesc în fotoliu şi câteva minute să mă distrez cu un controller wireless cu force feedback în el conducând un Audi RS8 pe străzile din Tokyo. Iar la câte maşini şi circuite sunt, pot să fac o altă combinaţie în fiecare zi.

Asta ar fi fost suficient, dar Sony a mers mai departe şi a făcut jocul 3D. Dacă ai un televizor 3D de la ei te poţi bucura de nişte senzaţii inedite în joc. Eu am intrat în acel stand de prezentare din imagine, unde am stat pe un scaun sport Recaro, am condus din volan cu feedback şi cu pedale, iar imaginea am privit-o prin ochelari 3D pe un ditamai televizorul. La un moment dat, când luam strâns o curbă, senzaţia de 3D cu volanul care se împotrivea mişcării şi cu controlul din pedale m-a făcut să mă aştept să simt şi scaunul mişcându-se şi forţa de inerţie ducându-mă spre dreapta. Am fost uimit când nu s-a întâmplat asta, dar mi-am adus aminte că e doar un joc, nu sunt într-o maşină reală.

Cel mai mult m-a impresionat sunetul. Se auzea doar din boxele televizorului la care era conectată consola, dar motorul şi toba de pe un Alfa Romeo (Brera, cred) făceau un zgomot de zici că eram în spatele maşinii în stradă. Se pare că Sony a lucrat chiar cu firmele auto pentru a înregistra sunete cât mai fidele, dar n-am 1000 de maşini acasă ca să pot confirma că într-adevăr aşa sună. Cert e că se aude foarte bine. Combinaţi asta cu jucatul pe un televizor Full HD de diagonală 42 de inci şi chiar şi eu am recunoscut că e o altă experienţă faţă de gamingul pe PC.

Practic cam asta a fost ultimul cui din coşciug, dar la modul pozitiv. Săptămâna viitoare cred că mă duc să-mi iau Playstation 3.

Update: am uitat să zic și ceva util pentru doritori.

Jocul este disponibil pentru achiziţionare la preţul de 269,99 lei, la Altex, Domo, Flanco şi Media Galaxy. Pachetele speciale includ bundle-uri cu o consolă PlayStation 3 320 GB şi un joc Gran Turismo®5, la preţul de 1.599,99 lei.

NEX-5 cu obiectiv 18-200

În sfârşit, am văzut şi eu cum arată un Sony NEX-5 (review-ul meu aici) cu obiectivul 18-200 mm. Pare ciudat, un DSLR aşa mic cu un obiectiv aşa mare, dar tot e de preferat unui DSLR mare cu obiectiv mare. Nu zic că e un aparat care să-i mulţumească pe profesioniştii şi puriştii DSLR-urilor, dar pentru o plimbare prin oraş sau pentru fotografii bune la o aniversare sau într-o excursie undeva e perfect, senzorul mare garantând calitatea bună a imaginilor.

Fotografii din caravana Sony

Am fost ieri pe acolo. N-am avut cu ce fotografia în interior, aşa că apelez la imaginile lor pentru acest post. Uneori e uimitor câte pot încăpea într-un camion şi, deşi majoritatea produselor pot fi văzut acum în magazinul Sony Center din Unirii, în caravana puteţi vedea elemente noi precum o panoramă 3D sau sistemul de cinematograf 3D.

O mai puteți prinde astfel:

  • 18-20 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Plaza Mall
  • 22-27 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Ateneu

Caravana Sony ajunge in Bucuresti

Weekendul aceasta e în parcarea din Băneasa Mall. Dacă aveţi drum pe acolo, faceţi-le o vizită pentru a vedea televizorul 3D, aparatele DSLR NEX-3 şi NEX-5 şi noile laptopuri Vaio.

  • 15-17 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Băneasa Mall
  • 18-20 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Plaza Mall
  • 22-27 octombrie 2010: Bucureşti, parcarea Ateneu

Joia trecută Sony a lansat în România cele mai tari laptopuri de business de pe piaţa: Vaio Z de 13,1 inci la rezoluţie 1920 x 1080, carcasa din carbon şi aluminiu ce ţin greutatea totală sub 1,5 kg, 4 unităţi SSD pentru un total de 256 GB, procesor Core i7 şi 6 GB de memorie DDR3. Placa video e un GT 330M şi atunci când nu este nevoie de performanţele ei sistemul comută pe una Intel integrată. Are chiar şi modem 3G. E atât de şmecher încât a trebui să mă uit dacă nu cumva e mai tare decât un Alienware, dar ei nu au un model de 13 inci (iar majoritatea celor de 15 inci sunt mai slabe).

M-a apucat un râs nervos când am auzit cât costă: 14.999 lei la eMag (mai bine că nu mi-a permis timpul să ajung la lansarea oficială, cred că pufneam și acolo)! E şi o versiune mai puţin performanţă la “doar” 8.299 lei. Nu vă faceţi speranţe, s-o numi notebook de business, dar e pentru şefii mari.

La deschiderea noului magazin Sony Center din Unirii

Am ajuns la deschiderea noului Sony Center din magazinul Unirii, aflat la etajul doi, fix în centru lângă scările rulante. E cel mai mare magazin din ţară şi are peste 800 de produse Sony, inclusiv un televizor 3D de 60 de inci diagonală, camerele NEX-3 şi NEX-5, laptopurile Vaio, seria Walkman, camere video şi foto de diverse alte tipuri (cele video au ajuns obscen de mici), seria Walkman şi tot felul de accesorii.

Mi-a plăcut design-ul, în alb şi negru şi cu produsele expuse pe masă, nu în spatele unor vitrine. E şi acea senzaţia de “au de toate”, aşa cum trebuie să fie într-un magazin al celui mai important producător de echipamente multimedia din lume.

Apropo de asta,  magazinele Sony Center nu sunt ale firmei Sony aşa cum probabil cred mulţi, ci aparţin firmei New Link, parte a unui grup de firme pe care nu l-am identificat. Sunt doar buni parteneri cu Sony, având în vedere vechimea de 15 ani pe piaţa noastră a acestui lanţ de magazine.

Pagina 2 din 3123