Mobile World Congress este în desfăşurare zilele acestea în Barcelona şi până acum s-au anunţat o grămadă de chestii mişto în domeniul telefoanelor-PDA. Personal nu cred că voi mai scrie vreodată despre telefoanele normale: pur şi simplu nu mă mai interesează subiectul, acum că am un Touch HD. Cred că viitorul este al aparatelor care includ WiFi, GPS, ecran mare cu ditamai tastatura fizică sau virtuală, plus sisteme de operare precum Windows Mobile sau Android, pentru care pot fi scrise sau deja există programe ce îţi permit să faci cu telefonul aproape orice faci şi cu un laptop. Prin urmare amintesc mai jos doar despre acest domeniu.
Mai scriu despre acest subiect dacă se mai anunţă ceva interesant în zilele următoare.
Am încercat să testez Fennec, versiunea de Windows Mobile a browserului Firefox. Ieri a apărut un alfa şi scrie pe WMexperts de unde se poate lua. Programul se instalează, se lansează (după ceva timp de gândire) dar nu am reuşit să-l utilizez. Versiunea alfa este gândită pentru HTC Touch Pro, o alegere logică a celor de la Mozilla pentru a oferi un preview al softului. Touch Pro-ul e răspândit în America, pe când Touch HD nu se vinde acolo, are tastatura reală şi deci nu trebuie să-şi facă griji şi cu potrivirea unei tastaturi virtuale pe ecran.
Din aceleaşi motive însă eu nu l-am putut utiliza pe Touch HD. Se deschide browserul dar nu pot tasta în address bar deoarece nu apare tastatura pe ecran. Am încercat să scriu un URL în altă parte şi să-l duc cu copy/paste în Fennec, dar nu merge copy/paste în address bar. N-am mai încercat nimic altceva, pentru că oricum nu îmi plac versiunile alfa. Poate cei care au Touch Pro îmi pot spune cum le-a mers.
Google a anunţat posibilitatea de a sincroniza telefoanele cu Windows Mobile (şi iPhone-ul, dar nu-mi pasă) cu serviciile lor de Calendar şi Contacts. Ceea ce nu poate decât să mă bucure, pentru că recent mi-am completat destul de bine calendarul din Google cu zilele de naştere ale prietenilor mei şi diverse evenimente din anii trecuţi şi viitori. Detalii sunt pe blogul oficial Google şi peste câteva zile voi încerca şi eu sincronizarea calendarului cu cel din telefonul meu Touch HD.
Microsoft lucrează la o chestie şi mai mişto: un serviciu online, numit MyPhone, care permite sincronizarea completă a telefoanelor cu WM şi salvarea contactelor, a configuraţiei şi a altor date. Ca să iau din nou exemplul meu şi al Touch HD-ului din dotare, eu vreau să-mi pot salva undeva contactele şi numerele de telefon aferente, eventual mesajele SMS primite, mailurile şi celelalte date, dar nu sunt dispus să-mi instalez Outlook pentru asta. Prin urmare nu am utilizat niciodată ActiveSync şi nu am nici un backup făcut. Pur şi simplu mi se pare prea mare bătaia de cap cu Outlook-ul mare. La un serviciu online, unde aș avea disponibile de la orice calculator datele mele, aş apela oricând. Iar Microsoft vrea să facă gratis MyPhone, care acum e în beta. Sper doar să meargă bine. Detalii pe Gizmodo.
Toate acestea fac parte dintr-o strategie mai veche de-a mea (cam de un an şi ceva) de a muta cât mai multe date online. De exemplu înainte aveam nişte bookmarks-uri importante şi dacă reinstalam Windows-ul trebuia să le salvez întâi. Am renunţat la asta şi mi-am făcut cont pe del.icio.us. Acum le pot accesa de la orice calculator. Pentru a ţine un calendar cu zile de naştere şi diverse evenimente foloseam Calendarscope, un soft foarte mişto. Dar dacă păţea ceva calculatorul pierdeam tot. Am exportat datele şi le-am introdus în Google Calendar. Renunţ bucuros la Outlook pentru acest MyPhone anunţat. Şi alte asemenea.
Că veni vorba de Touch HD şi că mă întreba cineva cât duce, recent am mers cu iGO 8 pornit, cu Google Maps pornit şi cu modulul Latitude activat (l-am instalat de test și îmi arăta poziția curentă), cu Palringo ca să fiu online pe Yahoo Messenger şi am vorbit şi la telefon cu cineva şi mergea totul bine. Aplicaţiile trec fără nici o problemă în background, schimbam lejer între ele, toate menţineau legătură cu serverele lor prin HSDPA, ba chiar şi iGO şi Google Maps s-au conectat la chip-ul de GPS în acelaşi timp, lucru pe care nu am reuşit niciodată să-l fac pe un PDA mai vechi. Eu mă declar mulţumit de acest multitasking şi de faptul că procesorul şi memoria au făcut faţă.
Google a mai lucrat la softul Google Earth şi l-au dus la versiunea 5.0, care acum include şi hărţi ale oceanelor plus o modalitate de a vizualiza cum arătau anumite oraşe pe măsură ce te întorci în timp. Fascinant, ştiu. Mereu am vrut să ştiu relieful oceanelor. Detalii pe blogul Google.
Ştiu că de fiecare dată când se lansează o nouă generaţie de Yahoo Messenger trebuie găsit un fix pentru a scăpa de reclamele introduse în el. De data aceasta am găsit un Ad Remover pentru versiunea 9.0.0.223 la Computerică.
Am scris despre ce am instalat când l-am cumpărat în postul #1 de aici. De atunci am mai adăugat câteva programe pe Touch HD.
Palringo – scriam că folosesc Slick pentru a intra pe Yahoo Messenger de pe telefon, dar Palringo m-a cucerit imediat. Este foarte stabil, mult mai uşor de folosit, textul e mare, mesajele sunt uşor de citit, se integrează foarte bine cu rezoluţia HD-ului şi cu tastatura virtuală pe care o are. Consumă puţin trafic şi te şi anunţă când primeşti un mesaj nou de la un contact. Are două mici defecte, anume că nu poţi pune custom status pe Yahoo (nu s-or fi gândit că majoritatea vor probabil să aibă la status ceva gen “sunt mobil”, în loc de clasicele Online, Away, Busy, Invisible?) şi faptul că îţi arată contactele împărţite în cine e online şi cine e offline, nu pe grupurile definite de tine în Yahoo-ul normal. Dar nu e rău pentru că îţi arată nick-ul introdus de tine la contact, nu id-ul ca în Slick. Programul e gratis pe site-ul oficial, dar trebuie sa-ti faci un cont la ei, pe care te loghezi întâi, apoi adaugi să te loghezi și pe Yahoo sau celelalte messengere suportate. Merită.
Google Maps – am scris aici despre acest program. Atenţie că rupe la trafic, transferă lejer 500 kB la harta pe satelit şi nu e util, ci mai mult e bun de joacă.
Resco Photo Viewer 6.33 – la sugestia unui cititor, l-am instalat pentru că vroiam un editor de poze. Mă interesează în primul rând să facă resize şi Photo Viewer e exact ce trebuie. În plus se comportă excelent şi ca album foto, arată thumbnails-uri, face rotate, crop, conversii, trimite fişiere prin bluetooth sau alte mijloace, permite management de fişiere şi foldere. E excelent, dar costă.
Total Commander varianta de Windows Mobile – să fie acolo, pentru când voi avea nevoie de umblat şi modificat fişiere şi foldere. Pentru ajuns rapid la un fişier e bun şi File Explorer-ul cu care vine WM. Freeware, de aici, prima variantă.
Acum încerc să instalez Urbee pentru Windows Mobile. Din păcate după ce m-am logat în reţeaua lor şi intru iarăşi pe urbee.ro mă redirectează aproape imediat pe o pagină de eroare. Dacă are cineva un link direct către fişierul .cab să-mi spună şi mie. Poate pun si DTM-ul recomandat de Arnold12. Am setat Flickr ca să pot uploada rapid acolo sau chiar și pe blog aici fotografii făcute cu telefonul (și eventual micșorate la o rezoluție acceptabilă prin Photo Viewer, ca să nu consum banda degeaba).
Caut în continuare un client bun de Twitter. Prin bun înţeleg să nu folosească o grămadă de bandă şi să fie stabil şi uşor de utilizat. Şi mai caut un contor de date transferate prin 3G, ca să văd şi eu cam câţi kB utilizez zilnic. Mă îndoiesc însă că există ceva suficient de stabil şi de mic încât să ruleze în background şi să monitorizeze transferurile fără a încarcă prea mult procesorul şi memoria disponibilă.
Windows 7 este pentru software echivalentul lui Obama din politică. De ceva vreme văd tot mai multe articole ce laudă noul sistem de operare şi tot mai mulţi oameni îl aşteaptă de parcă ar fi Mesia softului. Nu spun că nu ar fi bun, cel puţin îmbunătăţirile pe care le menţionează Microsoft par a fi foarte utile, chestii pe care le poţi utiliza zi de zi pentru a-ţi uşura lucrul la calculator, nu doar animaţii drăguţe precum Flip 3D-ul cu care se lauda Vista înainte de lansare. Dar va avea să câștige lupta cu XP-ul, pe care Vista a pierdut-o în ciuda sutelor de milioane investite în marketing.
Recent însă am citit două articole ce îi acordă viitorului OS foarte multă încredere. Primul se numește “Windows 7 is enough to kill Linux” şi era pe The Inquirer (via Crunchgear), autorul susţinând că până acum a lucrat mult pe Ubuntu. Nu cred că Windows are cum să omoare Linux-ul. Poate doar să bată la fund versiunile cu interfaţă grafică, atunci când va veni cu noul Aero şi acele opţiuni super-mișto de management de ferestre, şi să cucerească piaţa netbook-urilor, pe care Win 7 cică rulează perfect, dar nu mai mult. Linux-ul mi se pare în plin avânt mai ales având în vedere că echipamentele gen system-on-a-chip sunt tot mai puternice şi mai ieftine, iar o distribuţie de Linux pare a fi sistemul perfect de operare pentru ele. Până şi routerele au de mult Linux în ele. Să ai la dispoziţie chip-uri pe care să fie un sistem de operare open-source şi pentru care există sau se pot scrie uşor drivere şi tot felul de programe/îmbunătăţiri şi care pot fi integrate uşor cu orice alte echipamente mi se pare un lucru foarte puternic în acest moment. Nu mă refer la PC-uri, ci la orice alt dispozitiv electronic pe care vrei să-l interconectezi cu altele, fie ele de la telefoane mobile la bancomate, pompe de benzină, televizoare sau centrale de alarmă. E mai greu să pui Windows pe toate.
Al doilea articol l-am văzut azi pe Gizmodo. Se numeşte “Giz explains why Windows 7 taskbar beats Mac OS X’s dock“. Nu credeam să văd ziua când acest site va spune că Microsoft face ceva mai bun decât Apple, mai ales la un aspect de bază al funcţionalităţii precum taskbar-ul.
Sunt din ce în ce mai curios să văd şi eu Windows 7. Nu cred că am citit nimic care să-l vorbească de rău. Singurul motiv pentru care nu l-am instalat până acum e că mi se pare cam dificil să-l pun în dual-boot cu XP, din câte am citit când s-a lansat varianta beta. Și sunt și mai curios dacă în spatele acestor zeci de articole despre Windows 7 (“building hype”, cum ar zice americanii) se afla Microsoft sau s-a ajuns la un moment în care articolele și posturile scrise de diverși entuziaști sunt mai importante și par mai sincere decât campanii de publicitate de zeci de milioane de dolari. Ar fi prea tare dacă Microsoft ar obține un renume mai bun pe gratis pentru viitorul lor produs decât au reușit pentru Vista după ce au cheltuit o gramadă de bani pe marketing.
Ultimele comentarii
» In specificatii, la...
» Mi-au mers...
» Rezolutia nu e...
» Cred ca un rol important are si cine scrie review-ul. Prefer un...
» Cineva zelos? Asta...
» ce faci, concurență studiului standout? am răspuns deja acolo pe...
» Cred ca-si vor...
» Este şi la Auchan.
» Quickmobile.ro nu...
» Au în Billa, am văzut chiar ieri. Și mie îmi place super mult, mai...