Microsoft a avut ieri o prezentare a soluţie Office 365, adică pachetul Office, dar cu găzduire în cloud. N-am reuşit să ajung la prezentare, dar subiectul este atât de interesant încât merită discutat oricum pentru că mi se pare că prefigurează viitorul a multe software-uri pe care le utilizăm zi de zi.

Sunt destul de sigur că utilizatorul obişnuit de Office dintr-o firmă mică, medie sau mare nu are nevoie de opţiuni avansate. Majoritatea îl ţin doar pentru editare de bază a unor documente, dar se opresc la paginare, bold şi centrat fontul. Excel-ul? Bun pentru calcule, situaţii, rapoarte, dar nu toată lumea foloseşte tot felul de tabele pilot, sparklines, grafice, filtre sau formule matematice complexe. Uitați-vă la meniul ribbon curent din Excel și gândiți-vă prin cate meniuri intrați de obice? Aveți treabă la Formulas sau Data?

În mod normal, pentru fiecare utilizator, începător sau avansat, angajat într-o funcţie în care utilizează la maxim Office-ul sau doar din când în când, trebuie cumpărată o licenţă. Office Professional în varianta OEM costă 350 de euro, ceea ce înseamnă o căruţă de bani, o sumă justificată dacă programul îţi aduce la rândul său bani (şi folosit corect îţi aduce, că reprezintă coloana vertebrală a majorităţii actelor ce intră şi ies dintr-o firmă), dar prea mare dacă utilizatorul căruia îi cumperi acea licenţă nu o “merită”.

Poate că e doar începător. Poate că doar editează documente. Poate că e angajat pe o perioadă scurtă sau îşi dă demisia pe neaşteptate şi doar ţi-a generat nişte costuri cu un nou laptop, un nou Windows şi Office şi tot restul, fără a fi amortizate niciodată prin munca acelui angajat. Aici apare Office 365.

Aud destul de des oameni plângându-se că “parcă merge mai încet calculatorul”, iar când mă uit un pic la el găsesc un mare dezastru. Poate că nu tuturor li se pare dezastru, dar eu, care sunt mai ordonat şi mai eficient în configurarea şi utilizarea sa decât alţi oameni, strâmb din nas şi îmi pun mâna în cap şi mă gândesc la câte ar putea fi îmbunătăţite. Iată un mic ghid.

1. Păstraţi suficient spaţiu liber pe partiţia sistem C:\
În funcţie de ce programe utilizaţi şi cum, aveţi nevoie de minim 5-10 GB liberi pe această partiţie. De obicei aici îşi face Windows toate fişierele temporare în timp ce rulează (inclusiv acel swap file de dimensiuni gigantice), plus multe alte programe. Şi dacă Windows poate fi anticipat şi configurat (Control Panel > System > Advanced System Settings, se deschide System Properties şi în tab-ul Advanced primul buton de Settings va lăsa să mutaţi acest fişier pe o altă partiţie mai mare sau mai rapidă), multe alte programe nu pot sau nu permit configurarea.

Pur şi simplu îşi fac toate fişierele temporare în C:\ şi n-ai cum să la opreşti sau te prinzi prea târziu de asta. Uitaţi-vă la ce dimensiuni mari ajunge Outlook-ul atunci când se strâng emailuri. Eu am avut surpriză cu Acdsee, care-şi făcuse un catalog imens de fotografii destul de bine ascuns. Aveţi grijă de acest aspect şi supravegheaţi cât spaţiu liber aveţi pe C:\ în timpul utilizării calculatorului, atunci când sunt multe programe deschise. Dacă e prea puţin, e timpul să faceţi ceva.

După ce am luat “laptopul de lemn” şi am instalat Windows 7 pe el am pus şi toate driverele şi programele care au venit cu CD-ul de instalare din cutie. Pus în faţa unei liste lungi de ceea ce este considerat de obicei “bloatware”, adică software care doar încarcă inutil sistemul fără a aduce mari beneficii, am ales să instalez fiecare program şi fiecare utilitar, cu gândul că văd eu apoi ce păstrez şi ce nu.

Vreo 3 ore mai târziu le  dezinstalasem deja aproape pe toate, cu excepţia a vreo 2-3. Nu neapărat pentru că n-ar fi utile, ci pentru că se adresează unor persoane care jonglează ziua cu laptopul între setări de baterie, video-chat-uri, setări de text, entertainment sau jocuri, backup-uri, reţele wireless şi proiectoare. Lesne de ghicit, nu e genul meu de viaţă (a mea seamănă cu reclama la Kreskova).

Am observat însă într-un colţ al minţii mele de ce acest software se numeşte bloatware: nimeni nu ştie ce face. Habar n-aveam ce se ascunde în spatele denumirilor criptice găsite de producătorii laptopurilor. Am pornit cu o listă de vreo 20 de nume din care doar vreo 4-5 aveau ceva inteligibil în ele, precum “wlan console” sau aşa ceva. Dar ce face Fancystart? Lifeframe 3? Multiframe? Power4Hybrid? Net4Switch? Nb Probe? Expressgate Cloud? AI Recovery?

Cand am scris prima oara despre antivirusul BitDefender varianta gratuită, multe comentarii au menționat că utilizează multe resurse și că nu funcționează foarte bine. Era prima zi când îl instalasem, așa că nu am contrazis pe nimeni, dar acum, după două săptămâni de utilizare, pot să o fac.

În aceste două săptămâni m-am uitat pe utilizarea memoriei, a procesorului, am făcut screenshot-uri și pot spune că lucrurile stau chiar bine, dovadă că am rămas cu BitDefender Free instalat și l-am pus și pe noul laptop.

Mulți au spus că au avut probleme cu rularea programului în timp ce un alt antivirus era deja instalat. Așa este, am avut și eu. Am oprit Avast-ul complet, nu se lansa cu Windows, nu pornea nimic în memorie, dar Bitdefender tot îmi făcea probleme în sensul că, deşi era instalat şi vedeam interfaţa sa, nu activa scutul de protecţie în timp real. L-a activat abia când am dezinstalat de tot Avast-ul, moment după care Bitdefender a mers de minune.

Sub numele Afacerea Ta, Faima Ta, Microsoft a creat un site simplu, dar eficient în a explica avantajele cloud-ului şi tot acolo anunţă şi cursuri de training şi o competiţie de dezvoltare pentru cei ce scriu aplicaţii de acest tip. Detalii aici.

Eu am devenit un fan al conceptului de cloud încă de acum un an, când l-am auzit prima oară explicat. Mi s-a părut atât de genial şi atât de simplu în ideea sa încât m-am mirat că abia acum se dezvoltă. Probabil că abia acum banda de net şi preţul serverelor a ajuns la un nivel acceptabil acestui business.

Ideea este simplă, cel puţin pentru partea care mă interesează pe mine. Decât să ai în firmă (să zicem un magazin online) vreo 2 rack-uri în care rulează 16 servere şi pentru care ai nevoie de mentenanţă continuă și de oameni bine pregătiţi pentru a le configura, mai bine bine “muţi totul în cloud”, asta însemnând că externalizezi aceste servere, această putere de calcul şi de deservire a vizitatorilor tăi, eficientizând astfel costurile.

Cum e mai eficient să dai bani altuia pentru servicii, în loc să le facă oamenii tăi? Că doar la restaurant e mai scump decât să găteşti acasă şi taxi-ul e mai scump decât să mergi cu maşina ta. Adevărat, dar în cloud poţi plăti doar pe măsură ce consumi. Tu ai 16 servere pentru perioadele de vârf, dar în majoritatea timpului poate că ai nevoie doar de 6 bucăţi, iar restul doar consumă curent şi generează inutil costuri atunci când se strică sau trebuie upgradate şi şterse de praf.

Carrier IQ este o aplicaţie care rulează în secret pe foarte multe telefoane de pe piaţă şi care, fără ştirea şi acordul utilizatorului, transmitea către serverul mamă informaţii precum fiecare număr apelat, fiecare tastă apăsată, fiecare SMS primit sau trimis, pe ce pagini navighezi şi alte informaţii ce reprezintă o încălcare masivă a intimităţii utilizatorului.

Scandalul a izbucnit acum câteva zile şi încă este în floare în SUA şi Europa. Cel mai bine îl urmăriţi pe site-ul TheVerge.com, care are un layout foarte bine făcut pentru actualizarea unor astfel de ştiri pe măsură ce apar noutăţi, iar la mine pe blog puteţi găsi mai multe informaţii aici.

BitDefender s-a mişcat foarte rapid. Ieri am fost informat că au scos o aplicaţie gratuită pentru telefoanele cu Android, cu care poţi verifica dacă ai ceva de la Carrier IQ instalat sau nu în smartphone-ul tău. Mai mult, aplicaţia este în Android Market şi are peste 10.000 de download-uri în doar o zi. O găsiţi aici. HTC Desire Z-ul meu e curat.

Uite un nou scandal care începe în lumea smartphone-urilor: pe iOS, Android, Blackberry şi Symbian se poate instala un fel de rootkit care înregistrează tot ce faci cu telefonul, până la diverse niveluri de complexitate. Firma care l-a făcut se numeşte Carrier IQ şi abia astăzi a fost descoperit în telefoane.

Tipul care l-a descoperit pe un HTC cu Android spune că acest Carrier IQ înregistrează fiecare număr pe care îl apeşi când formezi, fiecare tastă apăsată pe tastatură atunci când scrii ceva, fiecare SMS primit, fiecare URL pe care îl accesezi, toate aplicaţiile pe care le deschizi şi toate fişierele media pe care le rulezi, plus bineînţeles locaţia ta. Practic tot ce faci cu telefonul este înregistrat şi nu numai atât, ci şi trimis mai departe către Carrier IQ, iar procesul care face asta este invizibil şi nu apare în lista de aplicaţii ce rulează pe telefon.

Eckhart, cel care a descoperit această manevră (o serioasă violare de intimitate şi, aş zice, o metodă de a urmări exact ce face fiecare posesor de telefon, ca în scenariile despre conspiraţii guvernamentale) are inclusiv un clip video în care arată toate aceste înregistrări de date şi arată cum programul transmite “ceva” de câte ori apeşi un buton, orice buton. Scary.

Ieri dimineaţă am fost invitat la o discuţie cu echipa BitDefender (antivirusul este făcut de români, dar e imposibil să nu ştiţi asta deja), însă nu am putut participa. Chiar şi fără a-i cunoaşte pe oamenii din spatele acestui software, nu pot să nu aplaud lansarea versiunii BitDefender Antivirus Free.

Mie asta mi se pare calea cea mai bună de a cuceri o cotă cât mai mare din piaţă. În acest moment eu văd două aspecte:

1. există foarte mulţi oameni care au nevoie doar de o soluţie rapidă şi eficientă de scanare a fişierelor pe care le downloadează în calculator.
2. sunt deja câteva soluţii freeware pe piaţă care oferă tocmai asta.

Aşa că dintr-o dată BitDefender a devenit mult mai atrăgător (ultima oară făcuse asta atunci când s-a mutat Ligia Adam la ei :P) pentru o mare parte din utilizatorii de calculatoare. Eu mă consider un power-user în adevăratul sens al cuvântului, ştiu ce downloadez, ştiu ce rulez, ştiu să scap şi de un virus dacă îmi intră în sistem, dar tot prefer să evit bătaia de cap utilizând un astfel de program. Ca şi în medicină, e mai simplu să previn decât să tratez.

Nu o să mă convingă nimeni că pot lua viruşi doar trăgând filme sau muzică de pe net, dar mi s-a întâmplat de multe ori să iau vreo arhivă sau vreun soft sau vreun crack sau un “youtube to mp3″ sau altă drăcie şi să urle toate alertele. V-am spus, nici chiar eu n-aş renunţa la antivirus.

Partea cea mai bună este că versiunea gratuită de BitDefender nu are limitări. E un antivirus complet, scanează în timp real, protejează sistemul, face update-uri de câte ori este disponibil unul, ba chiar cei de la BitDefender promit că merge direct, fără să pună întrebări şi să ceară tot felul de confirmări. Gratuit. Vrei mai mult? OK, dai bani şi treci la o versiune mai avansată, care te avertizează şi de un phishing sau are şi un firewall încorporat.

Link pentru download BitDefender Free Antivirus.

N-am fost astăzi la discuţie, aşa că nu ştiu ce să zic despre următorul aspect mai mult decât o bănuială: versiunea free de pe site-ul românesc (linkul de mai sus) include scanner în timp real şi toate funcţionalităţile. Versiunea free de pe site-ul international, în engleză, cred că este doar de tipul “on-demand”, adică nu scanează pe măsură ce accesezi fişierele, ci doar când îi ceri tu, iar de obicei ceri când este prea târziu.

Dacă e aşa şi doar versiunea românească este atât de cool, tot respectul meu.