nwradu blog

established 2006

Petreanu are un post bine scris [Proști cu intenție] despre remanierea celor 6 miniştri. Au fost remaniaţi exact conducătorii ministerelor de la care ne aşteptăm să ne scoată din criză: Economie, Finanţe, Muncă, Transporturi, Agricultură. Plus Comunicaţiile, deşi acolo pare manevră. Teoretic, dacă aceste ministere nu şi-au făcut bine treaba, înseamnă că toată conducerea ţării e la pământ. Mai mult, Petreanu notează excelent cum această remaniere s-a făcut la nimereală, în viteză, noii miniştri desemnaţi fiind întrebaţi cu doar 2-3 ore înainte dacă acceptă propunerea.

Perfect adevărat, dar eu sper că toată lumea îşi dă seama că această remaniere a fost una de formă. O încercare de a mai obţine nişte “puncte” bune cu populaţia ţării prin eliminarea miniştrilor care deveniseră urâţi de marea masă a oamenilor.

Problema este că Băsescu şi Boc au anunţat planul de scoatere a ţării din criză. Miniştrii au primit ordin să obţină mai mulţi bani la buget, să dea afară salariaţi, să reducă cheltuieli, să crească taxele. Ei sunt executanții unui plan asumat de Boc în fața Parlamentului. Şi în ultimele luni asta au făcut, doar că au făcut-o prea bine. La bugetul de stat sunt încasări mai mari, cheltuielile au scăzut, dar PDL-ul devenise nepopular şi pierdea voturi. Nişte oameni le-au făcut treaba murdară, iar acum sunt eliminaţi pentru asta.

Am şi bănuiala că Videanu a fost scos din guvern doar ca să fie pregătit ca viitorul candidat la preşedinţia ţării, că altul nu e în PDL.

Într-un sondaj făcut de unii de care n-am mai auzit până acum PSD are 38% din opţiunile alegătorilor, PNL are 22%, PDL are 18% şi Dan Diaconescu are 11%. Sursa: Realitatea.net

E destul de probabil ca următoarele alegeri parlamentare (2012?) să fie câştigate de o alianţă PSD+PNL. Ar trebui atunci pariat pe cât va rezista această alianţă, deoarece în România e clar că la putere nu e loc pentru doi, neavând nimeni chef să împartă banii şi furăciunea. CDR-ul s-a rupt, Alianţa Dreptate şi Adevăr şi Cinste şi Onoare şi Corectitudine a rezistat la fel de puţin, iar PDL şi PSD nu s-au înţeles la guvernare decât câteva luni.

Reflectând un pic la ce am zis, se poate trage concluzia că statul român nu e ca o femeie, să sugă doi de la pieptul ei, ci e ca un bărbat, de unde poate suge doar o persoană.

După tragedia de la Maternitatea Giuleşti am văzut pe net, la toate ştirile despre acest subiect, cerându-se într-o voce demisii. Ministrul Sănătăţii să-şi dea demisia! Cum să mai fie ministru când acel spital era în aşa stare, fără o asistentă care să-şi facă meseria cum trebuie, fără detectoare de fum, fără organizare? Demisia ministrului vrem!

Se pare că mulţi oameni nu ştiu ce trebuie să facă şi să nu facă un ministru. Ei cred că ministrul stă să întrebe de starea incubatoarelor, de prezenţa detectoarelor de fum, de portarul de la intrare sau de dotarea ambulanței spitalului din Galaţi. Nu, nu asta face. Sau dacă asta ar trebui să facă, atunci e deja o problemă.

Ministrul Sănătăţii e omul care priveşte strategic situaţia sistemului medical din România, care are grijă de bugetul total, de direcţiile de dezvoltare, de asigurări, de contribuţii, de farmacii, de legislație. Ministrul probabil că trebuie consultat de la suma de 10 milioane de euro în sus, nu pentru orice chichiţă. De ce să-şi dea demisia acum? Ministrul de Interne îşi dă demisia la prima crimă de pe stradă? Ministrul Turismului îşi dă demisia la primul turist care pleacă nefericit din România, ministrul Educaţiei îşi dă demisia la apariţia primului elev care pică bacul?

Hai să fie clar. Bebeluşii aceia nu au murit dintr-o problemă a sistemului medical românesc, ci dintr-una administrativă. Au murit pentru că s-a instalat un aer condiţionat improvizat şi pentru că nu exista detecţie şi stingere de incendiu în acea locație. Asta nu ţine de sistemul medical, de pregătirea şi salariul medicilor, de preţul medicamentelor, de reţetele compensate şi nici de altceva. E strict o problemă administrativă.

Directorul administrativ al spitalului, directorul general, ăştia pot fi traşi la răspundere pentru acest lucru. Asistenta care nu a supravegheat acel salon poate fi trasă la răspundere, dar nu are legătură cu sistemul medical. Ea trebuia să fie acolo pentru a vedea un incendiu încă din faza incipientă, nu are legătură cu pregătirea ei medicală şi cu priceperea în meserie. Priceperea ei ar fi fost o problemă a sistemului medical, faptul că nu a fost la locul de muncă nu este.

Colac peste pupăză, astăzi se afla că acel spital era în administrarea Primăriei Capitalei, nu a Ministerului Sănătăţii. Cu alte cuvinte, Primăria e responsabilă pentru funcţionarea spitalului, Ministerul doar stabileşte cadrul şi regulile din punct de vedere al sistemului medical. Au tăcut vocile care cereau demisia. Să o ceară pe-a lui Oprescu acum, dar pari prostălău dacă de la o zi la alta scandezi altceva.

M-am săturat şi de ipocrizie şi revoluţii din pat. Realitatea.net vrea să semnez o petiţie online prin care se cer condiţii decente în spitale. Fă un click şi ţi-ai făcut datoria, ai îmbunătăţit ţara! Antena 3 vrea ca la ora 22 să opresc lumina, în semn de protest faţă de sistemul medical din România. Să sting lumina în cameră? Ce legătură are? Îi consolează asta pe părinţii care şi-au pierdut copiii? Schimbă cineva ceva în spitale pentru că eu stau pe întuneric câteva minute?

Dragi televiziuni, nu mai îndemnaţi oamenii la acţiuni prosteşti şi fără sens! Nu mai daţi oamenilor impresia că apăsând un întrerupător şi-au făcut datoria şi au încercat să reformeze Sănătatea.

Dacă mass-media vrea cu adevărat să se afirme că o putere în stat, stingerea luminii şi petiţia online nu sunt soluţii. Chemaţi oamenii la un miting, mâine, la 12, în fața Primăriei Capitalei sau a Ministerului Sănătăţii. Ar fi ceva. S-ar scanda ceva, ar vedea şi conducătorii noştri de la fereastra biroului că sunt nişte oameni nemulţumiţi de acţiunile lor.

Nu ştiu câţi ar veni la miting. Dacă o fac doar 20 de oameni, atunci se dovedeşte că cei de la Realitatea şi Antena 3 sunt doar nişte papagali pe ale căror acţiuni nu dă nimeni doi bani. Dar măcar ar fi o acţiune cuantizabilă, pe când stingerea luminii nu poate fi observată şi numărată. Şi dacă vin doar 20 de oameni, pe viitor renunţaţi la astfel de acţiuni şi prezentaţi-mi doar ceea ce vreau să văd de la voi: ştiri!

Zilele trecute a fost o ştire despre cum câteva cadre medicale ale unui spital s-au trezit că au primit la salariu mult sub cei 600 de lei pe care Emil Boc îi promitea ca fiind limita sub care nu se va ajunge. Chiar dacă micşorarea cu 25% a salariului ar însemna să primească mai puţin de 600 de lei, premierul promisese că asta nu se va întâmpla.

Lăsându-i la o parte pe cei care au primit mai puţin, fiind nişte cazuri speciale sau erori de calcul, îmi pun întrebarea dacă are rost să te duci la muncă pentru 600 de lei. Mai bine stai acasă şi iei ajutorul de şomaj.

Calculul e simplu: ajutorul de şomaj este 75% din salariul minim brut, adică 75% din aceşti 600 de lei, deci fix 450 de lei pe lună, în mână. La aceşti 450 de lei se mai adăugă diverse procente, în funcţie de vechime, de salariul din ultimele 12 luni, de câţi ani ai plătit dările către stat, etc. Ca să nu mai facem calculele în detaliu, o persoană care are vechime mai mare de 10 ani în munca primeşte acei 450 de lei la care se mai adăugă aproximativ 70 de lei pe lună pentru că a dat la stat impozitele în toţi acei ani. Stând acasă, în şomaj, primeşte deci 520 de lei pe o perioadă de 12 luni.

Dacă s-ar duce la muncă, ar câştiga 600 de lei. Merită să munceşti 8 ore pentru doar 80 de lei în plus pe lună? Probabil că nu. Mersul la muncă presupune câteva costuri, printre care să zicem măcar un abonament de metrou de 25 de lei/lună (dacă iei şi RATB-ul deja ne oprim aici), ba chiar şi ceva bani de mâncare. Eu dau pe zi cam 20 de lei pe mâncare în pauza de masă, dar dacă aş avea salariu mic probabil aş recurge la nişte sandvişuri care tot vin vreo 3 lei pe zi, deci 60 de lei pe lună. Mai sunt şi alte costuri? Posibil să mai fie unele neperiodice, precum necesitatea unei noi perechi de pantofi, a unei haine mai groase, o geantă mai bună, etc.

Pe total însă iese ca mai bine stai acasă pe 520 de lei decât să te duci la muncă pentru 600 de lei. Nu doar că ai cheltuieli mai mari mergând la muncă decât stând acasă, dar îţi şi petreci ziua muncind pe un salariu de nimic. Sunt 8 ore din viaţa ta pe care nu ţi le dă nimeni înapoi. Cum faci să stai acasă? Trebuie să te dea şeful afară pe motiv de reducere de personal, că dacă te concediază pentru incompetenţă nu-ţi mai dă nici statul nimic. Iar după un an de stat acasă trebuie să te întorci la muncă, doar atât fiind valabil ajutorul de şomaj.

Totuşi, e un an în care câştigi mai mulţi bani. Sau cheltui mai puţin, cum vreţi să o ziceţi. Cine pierde de aici? Statul, desigur. Ei trebuie să jongleze în aşa mod cu valorile salariului brut şi cu ajutorul de şomaj încât acest calcul să nu dea bine. Să nu poţi zice în nici o situaţie că iei aceiaşi bani din şomaj ca și din muncă, ci acel ajutor doar să-ţi permită să supravieţuieşti.

Desigur, problema mai mare rămâne: cum naiba să-i dai unui medic rezident 234 de lei în mână? Cum să te aștepți ca un medic sau o asistentă să muncească pe 600 de lei?

Nu putem plânge pe umărul pensionarilor fentând apoi fondul de pensii în numele libertăţii presei. E uşor să fii solidar pe banii altora, dar e mai greu pe banii tăi.

Aşa spune Moise Guran pe Biziday.ro şi bine o face. Eu unul mă săturasem de ipocrizia pe care o vedeam zilnic la televizor sau în ziare. Plângeau jurnaliştii cu lacrimi de crocodil pentru soartă crudă a pensionarilor, a bătrânilor care nu vor mai avea bani să-şi cumpere medicamentele vitale şi hrana cea de toate zilele, pentru că Boc şi Băsescu vor să le scadă pensiile din lipsă de bani la buget. În acelaşi timp, aceiaşi jurnalişti sunt plătiţi pe drepturi de autor şi nu contribuie cu nimic la fondul de pensii şi nu dau nici alte impozite pe care un salariat obişnuit le dă în fiecare lună. Iar când s-a pus problema de a plăti şi ei anumite taxe, parcă s-ar fi sfârşit lumea, aşa de scandalizaţi erau. Dar și săracii pensionari…

Breaking news.

Vrei să-ți deschizi o firmă în București? Mai așteaptă. Cel puțin până după 1 iulie. Comodatul pe sediu trebuie înscris la fisc.

Pe scurt, orice SRL din România trebuie să aibă sediu social. In general sediul social este declarat ca fiind, măcar la începuturile firmei, locuința unuia dintre patroni. Legal acest lucru se face printr-un contract de comodat, adică un contract de folosință gratuită, prin care persoana fizică permite firmei (chiar daca e tot a lui) să își inființeze sediul acolo.

Conform noilor reglementări, contractul de comodat pentru sediul social trebuie înregistrat la ANAF. Sau mai degrabă trebuie ca ei să îți elibereze o adeverință că nu ai mai cedat dreptul de folosință cu altă ocazie. Oricum, toate bune si frumoase până acum și pe undeva de înțeles logica ministerului. Hic sunt leones (adică aici încep românismele):

• măsura se aplică de la 1 iulie, dar ONRC (Registrul Comerțului) cere să o respecți de pe 25 iunie, în condițiile în care o firmă care depune actele pe 25 iunie le poate ridica și se poate considera înregistrată înainte de 30 iunie;
• te duci la ANAF și ceri hârtia dar ANAF nu are norme de aplicare (adică nu știe ce hârtie să-ți elibereze);
• mai mult, dacă ai domiciliul din buletin intr-un sector al capitalei și sediul pe care faci comodatul în altul, chiar și cu norme de aplicare oamenii de la ANAF nu știu cum o să rezolve pentru că sectoarele au baze de date separate și mai mult, nu au acces la bazele de date ale ONRC.

No firmă, no money. Nici pentru mine, nici pentru minister. Asta așa ca să vedeți de ce suntem unde suntem.

Text scris de cineva care vrea să-și deschidă o firmă și pe care îl așteaptă clienții cu banii. Proiectare, producție, vânzare și utilizare in România. Bani din care ar avea și statul de luat o grămadă de impozite.

Magistraţii CC au decis că recalcularea pensiilor magistraţilor este neconstituţională. Ce, vi se pare ceva anormal la această frază? Eu aş fi fost mirat să se întâmple invers, să-şi dea ei singuri cu ciocanul peste degete.

La ora la care micşorarea pensiilor era declarată neconstituţională, pensionarii tocmai luau cu asalt gardurile de la Cotroceni. Aş vrea să fi văzut cum s-a terminat acea acţiune. O gloată de moşi şi babe, îmbrâncindu-se cu jandarmii, ţipând “hoţilor! ticăloşilor! jos Băsescu!”, rupând gardurile şi sărind la bătaie, iar apoi, la auzul veştii că au scăpat de tăierea pensiei… ce-au făcut? S-au uitat unii la alţii, apoi jenaţi la jandarmi şi le-au spus “păi… ehm, gardul ăsta e al dumneavoastră, îl lăsăm jos aici frumos… scuze că v-am lovit cu traista în cap domnu’ jandarm” şi au plecat care încotro? Pun pariu că la următoarele mitinguri de protest ale bugetarilor nu va mai fi nici un pensionar. Lor nu le mai taie nimeni banii, n-au motive să mai iasă din casă.

Rămâne de văzut dacă se adevereşte teoria mea cu capra vecinului. După ce cresc TVA-ul şi cota de impozitare pentru toţi romanii, va mai face vreun bugetar proteste? Va mai ieşi lumea la grevă? Sau câtă vreme tăierile de bani ne afectează pe toţi, e ok?

Dacă Guvernul îşi asumă răspunderea pentru micşorările de salarii şi pensii, iar CC a decis că astfel de micşorări sunt neconstituţionale, n-ar trebui ca Guvernul să-şi dea demisia? Ei vroiau să facă ceva împotriva legii supreme din stat, a democraţiei. Vor da simplu din umeri şi vor zice “ah well, n-a mers manevra”?

Tudor Ciuhodaru, deputat de Iași, şi alţi trei parlamentari din UNPR au fost excluşi din partid după ce au votat moţiunea de cenzură a PSD-ului, joia trecută. Ciuhodaru a declarat că nu e nici o problemă, va fi în continuare independent.

Pentru cei ce nu ştiu contextul, UNPR este partidul independenţilor, cei care au demisionat din alte partide şi apoi şi l-au făcut pe al lor, al independenţilor, făcându-mă să mă întreb cum vine asta şi dacă te mai poţi numi independent în momentul în care faci parte dintr-un partid [Gandul zilei].

Prin urmare iată care e situaţia acum: Ciuhodaru a demisionat la începutul anului din PSD, devenind parlamentar independent, apoi a intrat în partidul independenţilor, unde, fiind independent, desigur, nu a vrut să urmeze ordinele de partid date de şeful independenţilor, a votat moţiunea şi acum a fost exclus din partidul independenţilor, devenind iarăşi independent. În urma acestei excluderi, a declarat că va acţiona în continuare în Parlament ca independent, ignorând faptul că şi până acum spunea că e independent şi că făcea parte dintr-un partid format doar din astfel de parlamentari.

Cam asta e politica românească.

Am ajuns via Zoso la un articol din Adevărul, numit Secretele Mineriadei: Exorcizarea “Adevărului” / Cum a minţit ziarul pentru FSN [link]. 20 de ani mai târziu, ziarul recunoaşte, chipurile, că a minţit, a manipulat, a spus cuvinte grele şi neadevărate despre unii oameni şi a scris articole la comandă, pentru a se pune bine cu puterea de după Revoluţie. Spun “chipurile” pentru ca un astfel de demers, deşi lăudabil, mi se pare inutil: au trecut 20 de ani şi este mult prea târziu pentru aceste confesiuni. Au aşteptat ca nici unul din cei de atunci să nu mai fie astăzi implicat în ziar şi acum vin cu articole senzaţionale în care prezintă informaţiile “din casă”.

Mai interesant este un comentariu lăsat la acel articol. Îl reproduc în totalitate mai jos:

Să ştii că eu sunt născută în `90 şi nu sunt vedeta sexy nici pe hi5, nici în altă parte. Vinovaţi pentru faptul că România a mers din ce în ce mai prost sunteţi voi, cei care puteaţi schimba ceva de-a lungul anilor ăstora. Acum vă daţi mari culţi şi vă postaţi gândurile pe Internet, de ce nu aţi făcut atunci ceva pentru ţară? Pentru mine Mineriada şi Revoluţia au fost nişte subiecte necunoscute în profunzime, n-am să zic Tabu; însă, cel puţin şcoală, nu mi-a oferit mai nimic legat de istoria poporului meu, sunt nevoită să aflu ani mai târziu adevărul din pagini de Internet. N-am să neg că e vina şi a părinţilor mei, care n-au dorit să-şi împovăreze odorul cu dureri de cap, că destul i-a durut pe ei.

Şi dacă cineva considera că nu am dreptul să vorbesc despre lucruri pe care le-am trăit, atunci nici voi să nu vorbiţi despre generaţia de după `90, pentru că nu aveţi vârsta lor şi nu confruntaţi cu ce se confruntă ei.

Bine zis, nu? De prea multe ori se spune că generaţia de după Revoluţie nu ştie cum se trăia înainte, că sunt nişte ciudaţi, că sunt de bani gata, că n-au şanse, că au toate şansele, că moştenesc o ţară în faliment. Cu toate acestea, se uită că cei care au făcut Revoluţia, ba chiar mai dinainte, cei care au stat ani, zeci de ani, în acele condiţii şi au acceptat dictatura, sunt oamenii care au modelat această nouă generaţie şi ţara în care s-a născut.

Ascultam ieri în maşină emisiunea lui Mircea Badea de la Radio Zu. În general emisiunea e destul de slăbuţă, sunând tot felul de ciudaţi care încep discuţia cu “ce faci Mircea?” şi “ştii ce vroiam să zic?”, de parcă n-ar fi clar ce face Badea şi n-ar fi clar că nu poate şti nimeni ce vrea să zică apelantul. Iar apoi zice vreo tâmpenie şi n-are deloc argumente să-şi apere opinia, discuţia încheindu-se cu un “mda, nu ştiu ce să zic…”.

Azi a sunat tatăl lor. Un om care m-a uimit prin prostia lui. Dacă trăia pe vremea romanilor, l-ar fi chemat Idiotus Maximus sau ceva aşa. Sună tipul ăsta, din păcate n-am reţinut din ce oraş e, şi explică de ce este el revoltat: ştiaţi că 3 oameni, mai exact Regele Mihai, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, primesc lunar o indemnizaţie de foşti şefi de stat? Şi aveţi idee la ce sumă se ridica această indemnizaţie? Aveţi? Ştiţi cu cât sunt ăştia plătiți lunar, din banii noștri? 5600 de lei fiecare! Dar ce-au făcut ei pentru a câştiga acei bani? De ce le dă statul acei bani lunar, fără să muncească pentru ei?

Asta zicea boul. Omul găsise soluţia crizei şi locul unde s-au consumat banii de la buget. Trei oameni, fix trei, care luau vreo 50 de milioane pe lună salariu de fost-demnitar. Deci ăştia erau problema, nu faptul că, de exemplu, un şofer din minister câştigă cam tot atâţi bani. Nu faptul că există câteva mii alţii care câştigă tot la fel de mult, dar fără să fi fost preşedinţi ai României, nu faptul că miliarde de euro s-au dus pe proiecte aiurea, bani daţi la Bechtel şi zone retrocedate sau vândute aiurea.

Băi nene, foştii preşedinţi sunt oameni care au condus ţara pentru 4, 8 sau 10 ani. Că au făcut-o bine sau rău, nu mai contează, că sunt mulţi factori aici. Dar după ce au fost preşedinţi, ce-ar fi vrut respectivul să facă? “Hai, domnule preşedinte, mâine vă încheiaţi mandatul, poate n-ar strica să vă actualizaţi CV-ul şi să încercaţi să găsiţi ceva de muncă. A apărut o chestie mişto în ăştia 4 ani, Best Jobs se cheamă şi să vedeţi ce face…”. Din acest motiv este numită şi “funcţia supremă în stat”, pentru că după ce eşti preşedinte, nu mai ai ce face. Ăsta e supremul. Ai fost demnitar şi politician toată viaţa, ai urcat treptele, ai ajuns preşedinte, ai terminat mandatul că aşa e legea, nu poţi fi pe viaţă, şi acum nu mai ai nimic de făcut. Nu te apuci să înveţi o meserie, să te faci zugrav, să te întorci la profesia ta de bază, pe care ai uitat-o în anii în care ai fost demnitar. Îţi asigură statul nişte bani, ba chiar şi locuinţă, maşina şi pază, din câte ştiu, că aşa face o ţară cu oamenii ce au condus-o şi reprezentat-o în lume, nu le cântă garda de onoare a regimentului Mihai Viteazu la plecarea pe poarta Cotroceniului şi “hai, baftă!”

Ce am observat însă, şi nu doar acum, e practica “să moară şi capra vecinului”. Ăsta de la radio era ofticat că 3 foşti conducători de ţară au salarii de protocol, iar el nu. Bugetarii fac greve pentru că li se scad salariile doar lor. Sunt sigur că dacă s-ar mări TVA-ul şi impozitele, măsuri ce afectează toţi locuitorii ţării, n-ar mai face greve. E ok dacă ne-o luăm toţi. Majoritatea nu e indignată pentru că unii fură, ci pentru că nu pot fura şi ei. Aia cu SUV-uri sunt enervanţi doar până ai şi tu unul. Şi de ce fix trei oameni să fie plătiţi de stat pentru ce au făcut în trecut? Hoţie!