Și că veni vorba de metrou, iată o imagine din stația de metrou Timpuri Noi. În caz că nu ştiţi această staţie, în fotografie puteţi vedea tavanul ei, care este făcut sub forma unor casete, doar că respectivele bucăţi sunt de sticlă.
Da, acolo sus e sticlă. Tot tavanul staţiei este din sticlă groasă, mată, ţinută pe poziţie doar în zona colțurilor. Vibrează atunci când trece câte un tramvai sau vreo basculantă pe deasupra. Vă daţi seama ce-ar fi în cazul unui cutremur, când ar cădea sticla şi de la 10-15 metri înălţime în capul celor din staţie?
Sunt tare curios ce arhitect a avut această idee genială şi cine a aprobat-o din punct de vedere al siguranţei călătorilor. Ştiu că aşa este de când lumea şi pământul, dar cred că s-ar fi putut renova cu ceva mai sigur.
Iată că nu doar Orange s-a băgat în plata călătoriilor de metrou prin SMS, ci şi Vodafone, sistemul lor devenind operaţional la doar câteva zile după cel “portocaliu”.
De fapt este acelaşi sistem, după cum îi dau seama din faptul că numărul de acces este acelaşi, 1700. Nu ştiu cine l-a implementat pentru ei, dar din comunicatul Vodafone am aflat că procedura de lucru este următoarea:
1. Dai SMS la unul dintre următoarele numere:
7477 - pentru o călătorie, cost 0,5 euro plus TVA
7492 - pentru 2 călătorii, cost 0,9 euro plus TVA
7490 - pentru 10 călătorii, cost 2,2 euro plus TVA
Dând SMS la aceste numere de fapt plăteşti călătorii şi atât. Treci apoi la pasul 2.
2. Pentru acces în staţia de metrou, suni la 1700 şi apropii telefonul de unul dintre aparatele nou-montate. Telefonul va începe să emită un semnal sonor ce va fi identificat de respectivul aparat, un fel de handshake ca la modemurile de telefonie.
Din câte am înţeles, respectivul semnal sonor are două componente, una pe care o aud oamenii şi alta pe frecvenţe din afară posibilităţilor urechii noastre. Chestia asta mă îngrijorează un pic deoarece telefoanele au difuzoare ce pot emite doar frecvenţele pe care auzim noi, mai mult de atât nu ar avea sens şi ar ridica costurile. Modulele audio sunt astfel gândite… Poate că era mai simplu cu vreun cod de acces sau cod de bare afişat pe ecran sau altceva. Rămâne de testat.
Comunicat primit astăzi:
Incepand de astazi, Vodafone ofera tuturor utilizatorilor sai acces gratuit la Internet in statiile si tunelurile metroului bucurestean.
Toti clientii Vodafone care au activat o optiune de Internet – abonati, utilizatori de cartele sau de alte servicii de date – beneficiaza de acces gratuit la net, prin telefon, laptop sau tableta. Utilizatorii care nu au activata o optiune de Internet pot face acest lucru foarte usor, printr-un simplu apel gratuit la...
| 4 comentarii
Titlul iniţial era “noi metrouri în Bucureşti”, dar ar fi fost un pleonasm pentru că alte oraşe oricum nu au metrou.
Cea mai recentă licitaţie pentru achiziţionarea de noi garnituri de metrou (pentru înlocuirea celor vechi, făcute de Astra Vagoane acum sute de ani), a fost câştigată de spaniolii de la CAF. Metrourile albe, cele noi care circulă acum, sunt făcute de Bombardier Canada, dar sunt mai scumpe. 16 garnituri noi vor fi achiziţionate în următorii trei ani, poate şi mai multe când se termină tronsonul din Drumul Taberei (2084, probabil).
Încă nu se ştie cum arată, imaginile de mai jos sunt cu garnituri CAF din alte oraşe ale lumii, dar se pot configura după dorinţă clientului.
via b365.ro
Aceasta este nouă hartă afişată pe site-ul Metrorex. Arată mai mult optimismul celor din transporturi, deoarece vor mai trece mulţi ani până când va fi şi realitate. Eu ştiam că tronsonul Eroilor – Pantelimon e doar la stadiu de proiect, nefiind încă adjudecat şi deci nu “în execuţie”.

via metrorex.ro
Toate oraşele mari din străinătate sunt brăzdate în lung şi în lat de zeci de linii de metrou şi sute de staţii. Noi de ce nu? Păi putem să luăm ca exemplu extinderea cu 3 staţii a liniei 4, de la 1 Mai şi până la Laromet, pentru a fi lămuriţi pe deplin despre cheful de muncă şi managementul românesc.
Magistrala 4 de metrou a fost începută, că tot subteranul de altfel, de Ceauşescu, dar în acelaşi an a fost împuşcat şi deci lucrările s-au oprit. Trebuia să aibă 7 staţii: Gara de Nord, Basarab, Griviţa, 1 Mai, Pajură, Bazilescu şi Laromet. Primele 4 staţii au fost finalizate prin anul 2000, dar ultimele 3 nu sunt gata nici acum.
Care e situaţia exactă? S-a făcut ceva tunel în zona Podului Constanța, intrările în staţii sunt făcute, dar acoperite cu tablă, iar în subteran nu am de unde să ştiu ce este (chiar, mă întreb dacă e ilegal să intri acolo). Metrorex-ul lucrează, dar în ritm de melc.
Metroul este un business din care ies bani grei. Zona Bucureștii Noi e legată de oraş doar prin câteva linii de tramvai şi autobuz. Ca să ajungi în centru trebuie să schimbi mai multe mijloace de transport. Într-o situaţie mai tristă stă Şoseaua Chitilei, paralelă cu Bucureştii Noi, de unde doar tramvaiul 45 ajunge în Piaţa Victoriei, în rest coborî la 1 Mai şi mai schimbi vreo 2-3 metrouri sau autobuze ca să ajungi la Universitate, să zicem. Metroul ar aduce bani mulţi la buget, dovadă că până şi FMI-ul a cerut scumpirea tarifelor la cel existent, fiind un business bănos şi pentru care nu este concurență.
De ce zic că este o problemă de management? Pentru că Metrorex-ul munceşte în ritm de melc, în loc să tragă tare şi să-l termine. Ar trebui luat un împrumut de la o bancă, finalizat în timp record noul tronson şi deschis larg buzunarul pentru a încasa banii de la călători. Pe site-ul oficial scrie că banii vin de la bugetul ţării, deşi acum ceva ani se vorbea de un împrumut de la BERD. Bănuiesc deci că nu s-a concretizat acel împrumut. Bun, dar e vorba de doar 60 de milioane de euro, nu e o sumă mare. Sunt sigur că orice bancă mai mare din România ar accepta să ofere acest împrumut, pentru că ar primi sigur banii înapoi. În fond, Metrorex-ul are venituri de 150 de milioane de euro pe an [sursa Money.ro].
E vreo scuză pentru lipsa unei strategii profitabile? Sau sunt prea ocupaţi cu grevele? Să ne mai gândim ce bani s-ar câştiga prin construirea metroului în Drumul Taberei? Sau că dacă s-ar realiza toate extinderile prezentate pe site-ul oficial, am fi şi noi că restul capitalelor europene?
S-au aprins (cel puţin la Timpuri Noi) monitoarele suplimentare instalate în staţiile de metrou. Aşa cum mă aşteptam, arată informaţii despre mersul trenurilor, anume la ce oră soseşte următoarea garnitură. Nu e rău sistemul, dar nici ceva inovator. De exemplu, în Londra există aşa ceva în fiecare staţie de autobuz, ceva mult mai dificil de pus în practică şi cu mult mai util, având în vedere că traficul rutier e cel care îţi face surprize, nu un vagon mergând prin tunel.
De mâine începe greva pe timp nelimitat la metrou, acesta circulând doar după ora 16. Deşi asta mă forţează să cheltui mai mulţi bani, ducându-mă cu maşina la servici, sper să nu le dea nimic greviştilor, eventual doar un şut în fund, o înjurătură şi un “înapoi la lucru!”. De ce spun asta? Pentru că m-am săturat de grevele celor angajaţi în domenii în care pot paraliza sau incomoda activitatea şi viaţa altora, doar ca metodă de șantaj pentru a obține ce vor ei.
Nici mie nu-mi convine ce salariu am şi măgăriile cu angajaţii pe care le face compania în care lucrez. Dar dacă eu fac grevă, nu-i pasă nimănui. Nu încurc pe nimeni, nu blochez pe nimeni. Eh, de fiecare dată când fac grevă cei de la metrou, de la CFR, profesorii, medicii, poliţiştii, magistraţii, gunoierii şi toţi cei ce oferă un serviciu către publicul larg, li se dă tot ce vor doar ca să nu continuie grevă. Cei de la metrou pot să ceară câte un miliard salariu pentru fiecare angajat şi în final li s-ar da, că altfel nu mai merge metroul și afectează toți bucureștenii. Ştiţi ce? Guvernul ar trebui să-şi găsească o pereche de ouă, să le interzică greva şi eventual să angajeze pe alţii în locul lor, că şomeri avem grămadă în România. Asta în timp ce în metrouri e aceiaşi mizerie, pe tronsonul Militari-Centură circulă garnituri vechi, au stat 4 luni muncind de zor ca să schimbe o scară rulantă, nu am văzut nici o investiţie sau îmbunătăţire în ultimii ani (exceptând metroul cu ferestre ce se pot deschide, dar nu m-aş lăuda cu asta). Iar şeful sindicatului roagă călătorii să fie solidari cu cerinţele lor [link Hotnews]… uite acum!
Având în vedere că sâmbătă sunt alegerile, nu mă îndoiesc că revendicările metrorexienilor vor fi imediat rezolvate, iar ministrul şi negociatorul vor avea grijă să ştie ce partid le-a dat mai mulţi bani. Acum e perioada cea mai bună de greve, propun să facă toată ţara câte una.
Ultimele comentarii
» Ahem, doktore, un parlament ideal ar trebui să aibă...
» Am zburat cu Malev si fara sovinism (Ariel, wtf? ) nu am fost multumita, 13...
» De la Digi nu prea ai solutii de HD...
» Victor ITi Multumesk Dar aI Idee Cand...
» Salut! Am si eu o Intrebare Am o antena...
» @ilie: Digi HD pentru satelit inca nu...
» buna
» cum sa fac sa vad hd pentu ca am digi...
» eu n-am avut ocazia sa zbor cu Malev, insă mai mulți parteneri de afaceri...
» Ungurii n-au reusit sa privatizeze Malev. Crezi ca vor reusi romanii cu...