Sâmbătă noapte (de fapt duminică dimineaţa, că era ora 3 am) am trecut pe lângă shaorma de la Dristor, magaziul de la Budapesta, și era plin de clienți. Ca în orice oră a nopţii de weekend, de altfel, că nu e prima oră când trec pe acolo atât de târziu şi văd minim 20 de oameni la coadă pentru sau mâncând deja o shaorma.

Cine conduce această afacere ar trebui felicitat nu pentru că produce o shaorma destul de bună și curată, cât mai ales pentru că a reuşit să o transforme într-un brand şi, mai mult, într-o tradiţie. Este vorba de carne, varză şi sos, dar sute de oameni trec mereu pe acolo la sfârşitul unei nopţi de distracţie. Mergi în club, ieşi la o terasă, joci biliard până la 3 noaptea, încerci să agăţi gagici în Centrul Istoric, stai la Noaptea Albă a Muzeelor, te întorci de la filmul cel mai târziu… nu contează motivul, dar după aceasta este etapa mâncatului unei shaorma de la Dristor. Și e de la Dristor, nu orice shaorma, pentru ca la intersecția următoare cei de la Dineș si de la Jerusalem’s Shaworma nu aveau nici un mușteriu.

Văd acolo oameni de toate tipurile. Muncitori care atunci se retrag din tura de noapte, plimbăreţi care lasă bicicletă la intrare, oameni la cămaşă, femei îmbrăcate cât mai elegant şi sexy, dar care n-au nici o problemă în a hăpăi acum o shaorma cu ayran. Aşa e tradiţia pe aici. Să transformi ceva în tradiţie este pasul următor creării unui brand puternic şi nu mulţi reuşesc asta. Singurul exemplu care îmi mai vine în minte este cel cu berea şi seminţele pentru meci. Altfel, Coca-Cola se chinuie de ani de zile să ne spună că de Crăciun ar trebui să avem băutura lor pe masă, dar lumea se gândeşte întâi la vin, ţuică şi sifon, nu la suc.

Ieri am petrecut câteva ore în clubul Oxygen din mall-ul Sun Plaza, cel de la Piaţa Sudului. În Oxygen am mai fost cu ocazia petrecerii Puma, dar întâi vreau să amintesc despre mâncare.

E excelentă! Pizza e bună (recomand Primavera), spaghetele carbonara sunt criminale, la fel şi pennele gratinate la cuptor, au un mega-burger cu adevărat gigantic, din acela de nu poţi să-l bagi în gură, nişte salate mari, aripioare crocante cu cartofi, ieri am mâncat o scăricică de porc la grătar foarte moale, iar ca desert vă recomand o felie de prăjitura casei făcută cu ciocolată belgiană, are în ea o cremă bună. E şi singurul loc în care am fost întrebat, comandând o Cola, dacă doresc gheaţă sau lămâie la ea.

Preţurile sunt pe măsură. 22 de lei o pizză, 12 lei prăjitura aceea, 21 de lei coastele, 20 de lei paştele, dar o cutie de suc costă 8 lei. Ieri, mergând pentru prima oară acolo, am văzut că din aceasti bani au de plătit şi hostese care te agata să te ducă la masă (în timpul săptămânii nu sunt), iar noaptea dansau pe bar nişte domnişoare îmbrăcate foarte sumar. Am stat afară la terasă, unde de curând au pus instalaţie de vapori de apă, şi a fost chiar ok. Era şi un pic de vânt afară, muzica se auzea tare din boxe, plus alte două melodii de la alte terase din jur… ce mai, că la mare, doar că lipsea marea. Cu “briza” serii însă îţi puteai închipui că stai cu spatele la mare.

Am mâncat, am plecat, am revenit acolo mai târziu în noapte la un biliard. Clubul era destul de plin, spre deosebire de zilele săptămânii când nu e mare agitaţie. 25 de lei ora de biliard în weekend. E mişto cu un astfel de club atât de aproape de casă. Mai multe detalii pe site-ul oficial.

Tot sus pe mall sunt și alte terase în aer liber. Oxygen e mai șmecher pentru că are și mancare și ditamai clubul de bowling/biliard/darts/discotecă atașat, dar în restul poți bea la fel de bine.

Restaurantul este la doi paşi de Piaţă Victoriei, pe Lascăr Catargiu vizavi de clădirea de sticlă Europehouse. Despre Buongiorno am mai scris cu alte ocazii, pizza e bună, pastele la fel, iar eu recomandam nişte fripturi cu sos de gorgonzola şi garnitură de legume coapte la grătar. Citronada e bună, făcută pe loc din fructe stoarse, iar ieri am băut un frappe mare şi bun.

Pe toate acestea le-am gustat însă în restaurantul din mall-ul Băneasa, dar cel de pe Lascar Catargiu arată mult mai bine, e făcut într-o super vilă luxoasă şi are atmosferă de restaurant, nu de mall. Iată mai jos o galerie de imagini făcută ieri, după Social Media Breakfast.

Meniul e aici.

După nume v-aţi dat seama că e vorba de un restaurant chinezesc. Îl găsiţi pe Strada Viitorului, între Eminescu şi Ştefan cel Mare. De afară nu pare cine ştie ce, construcţia fiind în ton cu zona, dar înăuntru arată mult mai bine.

Nu e mare diferenţă faţă de restaurantul Pekin din pasajul Villacrosse. Preţurile sunt cu un leu mai mici, adică aceeaşi supă este 7 lei la Chinatown şi 8 lei la Pekin, sau un fel de mâncare este 22 de lei aici şi 23 de lei în cealaltă parte. Nesemnificativ din acest punct de vedere. O diferenţă observabilă de preţ este la mâncărurile din carne de raţă, care costă între 40 şi 45 de lei la Chinatown, în timp ce la Pekin sunt 23-25 de lei.

Mâncarea este ok. Nu vreo capodoperă a gastronomiei, dar cu un pic de efort şi noroc atunci când alegi din meniu poţi mânca bine. De exemplu orezul cu legume nu avea gust decât după ce am turnat peste el puţin sos de soia şi am amestecat şi cu aromă de la carne. Sfat important: la restaurantele chinezeşti întotdeauna să comandaţi şi sosuri suplimentare. Eu merg pe soia, dulce-acrişor şi cred că de acum voi lua şi unui iute, dacă nu comand ceva care este deja picant.

La carne spuneam că este cumva la noroc. Un amestec mixt de pui, porc şi vită cu legume, servit dintr-un recipient de lemn, a fost foarte bun. Carnea era bine făcută, legumele bune, zeama ieșită din ele perfectă. O vită la plită încinsă mi s-a părut în schimb cam plină de zgârciuri şi fără un gust anume care să mă facă să exclam “da, aşa e vita”. De asta spuneam că e şi după noroc şi că probabil după multe încercări înveţi ce merită şi ce nu din întreg meniul. Am avut senzaţia că mănânc de la Chopstix sau Wu-Xing, doar că o fac într-un restaurant, din farfurie, nu din cutie de carton.

M-am convins că zvonurile auzite despre shaorma de la Divan sunt adevărate: e super-bună! Îi găsiţi în centrul vechi, pe strada Franceză. O shaorma (“kebab la lipie”) mică e 10 lei, dar te saturi din ea, iar cea mare e 15 lei.

Oamenii îşi fac acolo, pe loc, lipia, iar cartofii prăjiţi sunt tăiaţi cubuleţe mici. Au o salată foarte bune din varză şi morcov, iar sosurile sunt geniale, ieşind o shaorma suculentă şi bună la gust, după care niciodată nu te doare burta. De când am mâncat-o pe prima tot poftesc să mai trec pe acolo.

Nu-i confundați cu restaurantul Divan. Punctul de shaorma este după el, pe colț, vizavi de Dristor Kebab.

Iată mai jos un reportaj care merită urmărit înainte de a vă repezi la piață să cumpărați pepenele de Dăbuleni. Adică nu v-ați întrebat niciodată cât de mare e Dăbuleni ăsta, de toata vara în toate piețele din țară sunt oameni care vând mormane de pepeni de acolo?

O nouă afacere în România: măcelărie de lux. Un celebru măcelar francez a investit 150.000 de euro într-o măcelărie de lux şi aşteaptă şi cifra de afaceri de 500.000 de euro doar în primul an. I-auzi!

De aici poţi cumpăra specialităţi de carne precum vită Aubrac, ce provine de la vite crescute pe muntele Aubrac situat la o altitudine de peste 1000 m, hrănite cu cereale şi iarbă, vită Limousine, cea mai savuroasă carne franţuzească, dar şi pui De Bresse şi de Patis, consideraţi cei mai buni pui din lume, crescuţi cu cereale şi ceaiuri pentru digestie.

Preţul pentru un kilogram de vită se încadrează între 250 şi 1.700 de lei, cât costă cea mai scumpă carne de vită din lume provenită de la vacile Wagyu, din Japonia

Eu dacă aş avea 1700 de lei de dat pe un kilogram de vită (adică vreo 4 fripturi) nu cred că m-aş risca să mi le gătesc singur, acasă. Carnea probabil că e excelentă, dar cuptoare potrivite nu găseşti decât în câteva restaurante, cele care au investit mulţi bani în asta (de exemplu JW Steakhouse, bănuiesc). Prin urmare trebuie să fii nu doar bogat, ci şi pasionat de gastronomie. Bănuiesc că în principal clientela va fi formată din bucătarii marilor restaurante, unde de altfel aş merge şi eu pentru a mânca aşa ceva.

Culmea bogăției: să dai 1700 de lei pe un kg de carne de vită Wagyu din Japonia și la ieșirea din măcelărie să-l dai unei mâțe. Sau să-l cumperi pentru pisicile de acasă, care nu mai suportă Whiskas.

via Realitatea.

Aş fi vrut să pot spune că am fost acolo, dar din păcate nu-mi permit aşa ceva. O galerie mare de imagini găsiţi însă pe stylereport.ro, ca să vedeţi cât de mişto arată vila şi interiorul (este pe str Mendeleev, de la Romană spre Amzei). Pentru meniu şi fotografii cu mâncare, vedeţi site-ul oficial. Nu că pică bine acest post acum, la ora... | 2 comentarii