Sunt ambasador social media al Dominium

Am avut parte ieri de o surpriză foarte plăcută. La invitaţia lui Florin Scarlat, managerul restaurantelor Pizza Dominium din România, am vizitat locaţia de la Unirii, unde nu mai fusesem până acum. Mi-a arătat bucătăria, am cunoscut oamenii, am vorbit despre celelalte restaurante ale lor, despre cel viitor din AFI Palace, care se deschide la sfârșitul lui septembrie, despre Facebook şi strategia lor de reclamă în online, despre reţete, pizza, paste şi smoothies.

Ambasador Social Media Dominium

Acolo mi-a fost înmânată diploma din imagine, prin care sunt numit Ambasador Social Media al Dominium. Mă onorează şi mă bucură recunoaşterea, dar meritul principal nu este al meu că am scris despre mâncarea lor, ci al pizzei şi al salatelor pe foccacia şi al frappuccino-ului şi tot ce mai mănânc bun pe acolo.

Ca să fie seara completă, am mâncat nişte penne con crimini, adică paste cu ciuperci, pui, ceapă călită şi parmezan și o salată de pui cu avocado, măsline, roşii, salată verde, brânză şi sos de curry, pusă pe foccacia.

Penne con crimini

Penne con crimini

Salata de pui cu avocado, pe foccacia

Salata de pui cu avocado, pe foccacia

Am băut şi un smoothie de căpşuni, banane şi fresh de portocale, foarte bun şi răcoritor. Îi spuneam lui Florin că de obicei mă feresc de astfel de produse pentru că am impresia că sunt aduse de la diverşi furnizori, aşa cum fac multe restaurante cu deserturile şi cu anumite băuturi. Se pare că nu şi la Dominium, unde aceste băuturi sunt făcute pe loc 100% din fructe, fără nimic altceva. Voi mai lua, mi-a plăcut.

Smoothie cu capsuni, banane si suc de portocale

Smoothie cu capsuni, banane si suc de portocale

Locatia Unirii

Locatia Unirii

***

Restaurantul minune de pe autostrada

Între Toledo şi Cordoba, pe autostradă, am oprit la un restaurant de la marginea drumului. Foame mare. S-a dovedit a fi un restaurant mai scump (şi din cauza locaţiei, ce-i drept), dar tare bun la preparate, aranjat foarte bine în interior şi cu servire ireproşabilă. N-am stat pe gânduri înainte să comand de toate.

Gazpacho este o specialitate spaniolă. Este o supă de usturoi, destul de groasă, şi ca şi cum asta n-ar fi îndeajuns ca să vă facă să exclamaţi “ce oribil!”, aflaţi că se serveşte răcită. Nu la temperatura camerei, ci răcită. Totuşi, mi-am făcut curaj şi am luat o porţie. Observaţi întâi farfuria frumoasă. Apoi, contrar aşteptărilor mele, supa a fost excelentă. N-am simţit gust de usturoi, n-am mirosit a ucigaş de vampiri după ea, ba chiar aşa rece a fost foarte răcoritoare, perfectă pentru temperatura de afară. N-au fost tâmpiţi spaniolii când au inventat-o.

Gazpacho

În imaginea de mai jos găsiţi o salată de langustine mari, puse pe un pat de avocado și cartofi şi alte legume mărunţite şi având un sos atât de bun încât l-am turnat şi pe scoici. Scoici?

Salata de langustine

Da, scoici. Din alea ca pe plajă, nu midii, care sunt negre şi mai lunguieţe şi de care aveam să mănânc cu altă ocazie. Un platou întreg de scoici marinăreşti, fierte şi cu două-trei bucăţi de legume prin ele. Astea s-au mâncat uşor şi au fost bunicele (tot midiile sunt mai bune, mai ales într-un sos de vin şi usturoi), dar cu altă ocazie vă voi arăta cât m-am luptat cu nişte melci, de care trebuie să tragi ca să-i scoţi din cochilia lor.

Scoici
Eu, mancand scoici
Câteva imagini şi cu restaurantul, care avea și piscină. Se numeşte La Aguzadera, autovia de Andalucia, km 197’400 între Toledo şi Cordoba, conform facturii.

Citiți toate posturile în tag-ul Spania.

***

Calatorim, dar mai si mancam in Spania

Madrid, restaurantul VIPS. Era chiar lângă hotelul meu, dar le-am văzut firma roşie prin multe zone ale oraşului, aşa că alegeţi acest local dacă vreţi mâncare bună şi porţii mari. În plus, pentru clienţi dau şi wireless gratuit pentru 45 de minute.

Ce vedeţi mai jos este o salată orientală de pui (salteado de pollo oriental). Spre deosebire de salata orientală românească, aceasta nu are cartofi şi nici castraveţi muraţi, ci are bucăţele mici de pui făcut în sos dulce-acrişor cu soia şi piper, salată cu ardei roşu, broccoli şi nuci caju prăjite. A fost foarte bună şi a costat 10,55 euro.

Salata orientala de pui, la VIPS

Salata orientala de pui, la VIPS

Eu însă am fost atras ca un magnet de coaste prăjite de porc. Am luat jumătate de porţie, deoarece era aproape 12 noaptea, dar a fost suficient. Au fost vreo 6 coaste, dar nu direct prăjite, ci cred că şi iniţial fierte, pentru că avea alt gust carnea şi se lua foarte uşor de pe os. Mi-a plăcut foarte mult sosul pus deasupra, mă aşteptam să fie un barbeque pe care eu nu prea îl agreez, dar a fost altceva, de roşii gustoase. Mâncarea a venit servită şi cu sos salsa şi cartofi prăjiţi.

Coaste de porc, la VIPS

Coaste de porc, la VIPS

***

Pizza Dominium: 50% reducere la pizza pana la sfarsitul anului, prin Facebook

pizza_dominium_1024Oferta Pizza Dominium revine şi e mult mai bună: 50% reducere la pizza în orice restaurant, până la sfârşitul anului, dacă printaţi cuponul de pe Facebook şi îl prezentaţi chelnerului. Eu cu siguranţă voi profita din plin de această ofertă, voi printa un cupon și îl voi ține în portofel. Să iau ditamai pizza cu vreo 15 lei e perfect.

Se va deschide şi un restaurant nou în AFI Palace Cotroceni, pe 25 septembrie din ce spunea Sebastian într-un comentariu la un post anterior. Cam mult durează amenajarea.

Update: dacă nu mai merge linkul, intraţi pe www.facebook.com/dominium.romania şi vă descurcaţi de acolo (e şi un tab sus cu 50% discount).

***

Bere cu tapas

În Spania e obiceiul, prin majoritatea orașelor, ca la bere (cerveza) să primeşti şi nişte gustări, aperitive dacă vreţi, pe gratis, ca să meargă cu băutura şi să-ţi facă poftă şi mai mare de mâncare, în speranţa că vei comanda ceva mai zdravăn. Acestea poartă numele de tapas.

Lângă Valencia, e drept ca într-un restaurant mai de fiţe, am primit cârnăciori şi salată gen boeuf. În Madrid nişte chips-uri, prin alte locuri nişte măsline, în Avila acum 3 ani nişte midii cu bucăţele de legume. Poza de mai jos e de la o terasă din centrul Granadei, unde la două beri a fost adusă şi o salată de paste făinoase cu legume şi cu carne de ton, cam oțetată, dar foarte bună pentru un aperitiv. De ce zic astea? Pentru că la Radu Popovici pe site am găsit un post numit Tapas – între adevăr şi legendă care povesteşte şi istoria acestor mici gustări caracteristice Spaniei. Merită citit.

tapas_1280

În câteva locuri aceste tapas sunt duse şi la un alt nivel. De exemplu într-un bar se închisese bucătăria, dar tapas aveau de mai multe feluri în câteva castroane şi uneori ţin locul unei gustări târzii în noapte. În Barcelona (şi altele) am găsit localuri (“Txapela” îmi vine în minte) în care se vindeau doar tapas, dar aveau vreo 40 de feluri şi puteai gusta din toate pentru o anume sumă.

***

O surpriza pe autostrada Toledo – Cordoba

image

image

Undeva pe autostrada dintre Toledo si Cordoba, mergând spre sud, am avut o surpriză foarte plăcută în domeniul gastronomic.

Un restaurant banal, care nu promitea nimic special, s-a dovedit a fi unul de top pentru această regiune. Servire impecabilă, farfurii Villeroy & Bosh, racoare, mese mari si scaune foarte confortabile. Iar mâncarea a fost, din moment ce va povestesc asta, excelentă.

Gazpacho, supă rece de usturoi ( nu l-am simţit, foarte bună la gust di nu te deranjează apoi la stomac), apoi salată de langustine cărnoase pe bucăţi de avocado si cartofi, cu sos de legume, după care scoici fierte la care am băut si vin alb. Singurul meu regret e că n- am luat si desert.

Cam scump, dar bun. E restaurantul La Aguzadera, autovia de Andalucia, km 197’400 între Toledo si Cordoba, conform facturii.

Acum sunt in Sevilla, care pe seara mi s-a parut foarte frumos, si beau bere si astept o salata de ton la barul hotelului. E 23:30 si toate terasele, berariile si cafenelele din zona sunt pline ochi.

***

La mall

Weekendul trecut am fost prin mall-uri, în căutare de trollere, costume de baie şi diverse altele necesare unui concediu că la carte. Am mai remarcat şi următoarele:

În Băneasa Shopping City s-a deschis un Haagen-Dazs, o îngheţată excelenta care până acum câţiva ani se găsea doar în vestul Europei, dar încet încet s-au extins şi spre România. Preţurile sunt tot de vestul Europei, trei cupe de îngheţată costând 25 de lei. În rest au sucuri şi cafea Illy.

Haagen-Dazs in Baneasa Shopping Center

În AFI Cotroceni Mall se va deschide un restaurant Pizza Dominium, al patrulea din Bucureşti. Asta e pentru mine cea mai bună ştire a weekendului, am scris de nenumărate ori despre cât de bună e pizza, dar şi orice alt preparat, de la ei, nu e cazul să mai repet. Cârnații nemțești de la Deutscher Grill s-au închis, nu cred că vindeau prea mulți deoarece erau grei la stomac și scumpi la buzunar.

2010-07-11 14.57.34

Tot în AFI copiii pot călări nişte animale care au roţi şi volan şi se deplasează pe acolo. Pare amuzant. Pe mine m-a distrat teribil porcuşorul acesta roz.

2010-07-11 15.47.29

În Militari Shopping Center am trecut iarăşi pe la Dominium, ba chiar am luat şi la pachet. Pizza cu kebab de pui, salam picant, porumb, ardei gras şi ciuperci, excelentă, şi am băut şi frappuccino, care are cafea în cantitate suficientă, dar şi îngheţată şi frişcă. Un frappe făcut ca la carte. Ar trebui să mă plătească pentru câtă reclama le fac.

2010-07-10 13.51.572010-07-10 14.20.24

***

Pizza Dominium da prin Facebook 50% reducere la pizza

Dominium PizzaPoate prima campanie pe Facebook pentru un restaurant: printezi cuponul de aici şi ai 50% reducere la orice pizza din restaurantele Dominium (și recent au deschis unul vizavi de Cocor). Mie mi se pare cea mai bună pizza din oraş, preferata mea fiind cu kebab, bacon, porumb, ceapă şi ardei gras, pe blat pufos.

***