Despre berăria Casa Warsteiner de pe Bd Uverturii am mai scris [Carnat cu varza la Warsteiner]. Mâncare bună şi ieftină. Dacă mergeţi pe acolo şi luați o bere, neapărat să cereţi să vi se aducă şi un platou, ba chiar două, de măsline pane, un fel de specialitate de-a lor. Sunt măsline verzi, fără sâmburi, făcute pane cu un pic de caşcaval. Sunt excelente şi aşa singure, iar cu bere sunt combinaţia perfectă.
Cel mai bun prânz din Londra l-am luat la Garfunkel’s, în restaurantul de la intersecţia Regent Street cu Oxford Street, artera de cumpărături de care vă vorbeam anterior [Și chiar vroiam să cumpăr ceva de la Burberry]. Îmi era foame după atâta umblat, meniul arată bine, aveau o masă liberă la fereastră, cu vedere la bulevard, aşa că am intrat. Cea mai bună alegere pe care am făcut-o în Londra.
Restaurantul e mai degrabă cu specific american. Multe preparate se găsesc şi în meniul de la Hard Rock Cafe, de exemplu. Mi-a atras ochii o porţie de nachos, dar era de două persoane şi nu vroiam să mănânc atât de mult, aşa că am luat la aperitiv un cocktail de creveţi. Este un bol cu creveţi fierţi puşi pe un pat de salată verde (frunze mai tari), cu castraveţi şi roşii pe lângă ei, iar sosul este de cocktail (ceva pe bază de iaurt, cred) şi cu foarte puţină boia adăugată deasupra. Au fost excelenţi. Combinaţia sos + crevete + salată verde a fost cea câştigătoare, aromele se completează perfect una pe cealaltă.
După mult gândit prin meniu am purces la felul doi. Vroiam scoici, dar nu aveau. Aşa că am luat următoarea opţiune de pe lista mea mentală: coaste de porc! O “claviatură” de coaste, rumenite la foc mic şi acoperite cu sos barbeque, cu garnitură de cartofi prăjiţi (“chips” le zice la cei mari) şi nişte salată coleslaw. Şi acum salivez când mă gândesc la acele coaste. Perfect făcute, carnea se curăţa uşor de pe os şi avea un gust divin, mai ales după ce o dădeai printr-un pic de sos. Le-am savurat pe fiecare din cele 12 sau aşa, iar la final mai-mai că vroiam să mai iau o porţie, dar eram plin.
Jerusalems Shaworma! Se deschide joi 3 iunie la Şincai, vizavi de Parcul Tineretului, ba chiar între orele 15 şi 19 totul este gratuit! (să vezi acolo bătaie). Nu ştiam că la Ierusalim se mănâncă shaorma…
Îmi vin în minte tot felul de glume pe subiectul ăsta: “veniţi de luaţi shaworma!”; Papa lansând prima cruciadă, urându-le cavalerilor “drum bun” şi adăugând “şi aduceţi-mi şi mie o shaworma din aia de la Ierusalim!”; se pare că vor avea două tipuri de shaworma, de pui şi cuşer. Dar din păcate e duminică şi nu mi se pare frumos să fac astfel de glume, aşa că nu zic nimic.

Şi zic asta la propriu, după cum se poate vedea în imaginea de mai jos, făcută la unul din restaurantele cu autoservire de la expoziţia pe care am vizitat-o în Birmingham. Câteva bucăţele de ardei gras, ceapă şi nişte roşii, plus un sos – 2 lire sterline. Nu se vede prea bine în imagine, dar nici o bucată nu avea mai mult de 5 centimetri în lungime.
A fost miercuri seara, în Londra, la GBK – Gourmet Burger Kitchen. E un fast-food în care te duci şi comanzi mâncarea la bar, apoi ei o prepară şi ţi-o aduc la masă. Sunt multe în Anglia, iar în Londra am văzut unul lângă catedrala St Paul şi altul lângă Turnul Londrei, unde am mâncat eu, dar sunt sigur că sunt şi altele prin toate zonele turistice.
Burgerul de bază (“Classic”) are salată verde, maioneză şi roşie cu un sos peste ea, plus carne din vită Aberdeen Angus, din care se fac şi nişte fripturi extraordinare (într-un post viitor mănânc şi din acelea). Eu am ales să-mi pună pe el şi brânză cheddar şi un ou ochi, servit cu cartofi prăjiţi mari (“chips”, cei subţiri gen McDonald’s se numesc “fries” şi nu se găsesc decât în câteva localuri) şi cu un sos de maioneză cu chili, cu gust afumat (“smoked chili mayo”). N-a fost ieftin, am dat 7,25 lire pe cheeseburger plus 1,45 lire pe extraoptiunea de ou prăjit, vreo 2 lire şi ceva pe cartofi şi încă o liră jumate pe sosul lor. Am luat şi o bere neo-zeelandeză Mac’s Gold, bună dar scumpă la vreo 4,5 lire.
A meritat însă toţi banii. Burgerul a fost incredibil de bun, mult peste cel mâncat aici la Hard Rock Cafe [Burgeri la Hard Rock Cafe]. Când mi s-a adus era înalt cât paharul de bere, dar l-am putut presa şi am muşcat normal din el. Carnea e foarte gustoasă şi bine făcută, iar celelalte ingrediente au fost proaspete. Nu ratați GBK dacă vă plac burgerii, mai ales ca meniul e foarte divers [meniul de pe site-ul oficial].
După cum v-aţi putut da seama din clipul cu patinatoarele, am fost recent prin AFI şi vrând să încerc ceva nou de mâncare, am luat un sandviş de la Navy’s, care, în ciuda numelui, vinde mâncare “grecească”.
Asta în teorie. În practică vinde sandvişuri cu sos tzatziki şi cu nume balcanic şi se cheamă că e grecească. Am luat un meniu cu souvlaki sau gyros de porc, adică un fel de carne tocată și formată ca un mic, băgată într-o lipie mai groasă, împreună cu nişte ceapă, roşie, salată şi sos, plus cartofi prăjiţi şi suc. Sandvişul a fost bunicel, dar mic rău. La fel de mic a fost şi unul cu pui, deşi la 18 lei meniul te aştepţi să mănânci mai mult de atât, poate chiar să te saturi.
Ca să nu credeţi că mănânc doar prin restaurante ciudate, iată şi fotografii cu o friptură făcută în casă. Nu e ceva complicat sau extraordinar, dar a ieşit foarte bine şi vreau să o fac vedetă pentru posteritate.
Piept de pui, făcut mai gros, uns cu ulei de măsline, fezandat cu condimente şi făcut în tigaie acoperită, ca să-l tragă căldura la şale din toate părţile. Apoi, la final, am adăugat peste el o felie de caşcaval care s-a topit parţial şi un ou ochi făcut tot în tigaie acoperită, pentru că albuşul să se solidifice cât mai repede, dar gălbenuşul să mai rămână moale (aşa îmi place mie). Două felii de pâine prăjită cu unt puse lângă el şi a fost un brunch foarte bun.
Are cineva un vas de gătit cu aburi? E vreo șmecherie de capul lui?
Acum ceva vreme am facut și o tortilla cu ou, tot în casă.
Ultimele comentarii
» Pai n-am fost cu Mărcu in serie, erau si altii mai rai decat mine...
» Tu te tiganeai ca iti vedeau profii mecla la fiecare curs (poate...
» eu sunt nascut in noiembrie 89 , deci treaba se...
» Eu sunt la poli la etti. Si la noi anul asta s-a aplicat metoda de...
» foarte reusit reviewul. imi poti spune te rog de...
» Film? Pe vremea mea stateai 20 de min sa tragi un...
» Au si apa! Tot o marca de-a lor :P
» My first porn movie ….. saw it in an...
» apa nu va mai place ma? chiar simtiti nevoia sa va intoxicati cu toate...
» FUD