Din când în când simt că mă arde teancul de bani de la salariu în buzunar şi simt nevoia să scap de el, aşa că merg la Hard Rock Cafe, mănânc ceva şi beau un cocktail şi gata, s-a rezolvat!

În această ediţie (pentru alte bunătăţi daţi search după Hard Rock Cafe în caseta din dreapta sus, că am mai scris… slavă Domnului, am scris!) vă prezint burgerul…. tensiune maximă… burgerul… de care o fi?… burgerul… zgomot de tobe… burgerul mediteranean! Ştiu, nu e nici o surpriză, că scrie deja de care e în titlul postului. Acum, eu nu ştiam că grecii şi ăştia din jur o trăgeau puternic pe burgeri, dar nu contează: babanul acesta e deosebit de bun şi mi-a plăcut mai mult decât Legendary Burger, adică ăl mai tare de la HRC, mâncat de mine cu altă ocazie.

Dacă tot am pornit discuţia despre mâncare şi gătit “în regim propriu”, hai să vă spun un alt lucru care mă nemulţumeşte: modificarea reţetelor. Scrie clar că ai nevoie de ingredientele A, B şi C pentru a prepara ceva? Atunci obţine-le exact pe acelea, nu fă compromisuri şi nu schimba reţeta originală.

Că tot am dat exemplul puiului cu gorgonzola şi legume la grătar, mai multe persoane mi-au spus ieri că reţeta se poate face simplu şi rapid în casă. Nu-i nimic dacă n-ai roşii din acelea micuţe (roşii cherry se cheamă?) sau ţi se par scumpe, că doar poţi folosi şi roşii normale în loc! Şi în loc de gorgonzola punem o altă brânză, că e la fel de bună. Ah, acolo e o felie de dovlecel la grătar? Greu de găsit nişte dovlecei acum, dar punem gogoşar în loc şi e acelaşi lucru!

NU, nu e acelaşi lucru! E o altă reţetă, o altă mâncare, iar dacă vrei să schimbi ingredientele eu n-am nici o problemă cu asta, dar apoi nu veni să-mi spui că ai făcut mâncare exact ca ăia de la restaurant şi a ieşit mai ieftin. Nu e şi n-ai ieşit. Altfel, ai putea să schimbi puiul cu porcul, gorgonzola cu nişte brânzică de casă Miorița, legumele la grătar cu nişte legume decongelate şi fierte şi să zici că ai făcut “cam tot aia”.

Ţin minte acum câţiva ani că am cumpărat cele mai bune paste farfalle, nişte ton scump, smântână şi hai să facem nişte paste excelente cu sos alb! Toate bune şi frumoase până la final, când s-a dovedit că “parmezan să nu cumperi, că avem deja” înseamnă că de fapt avem caşcaval din ăla mare şi rotund, care are complet alt gust și altă textură. M-am simţit dezamăgit pentru tot efortul depus până în acel moment. Încă îmi aduc aminte de acea zi şi o visez în cele mai rele coşmaruri ale mele.

Rezumat: dacă vrei să găteşti o mâncare exact ca cea din restaurant, foarte bine, dar cel mai probabil îţi ia ceva timp şi cheltui poate mai mulţi bani. Dacă mai şi schimbi reţeta şi improvizezi cu ce ai prin casă, atunci toată discuţia restaurant versus casnic nici măcar nu are rost.

Nu mi se pare eficient din punct de vedere al timpului pierdut şi de multe ori nici măcar al banilor cheltuiţi. Dacă ar fi după mine, aş mânca mai mereu la restaurante.

Teoria mea e simplă. Alegeţi orice fel de mâncare. Orice din cele prezentate de mine aici sau orice altceva aţi dori voi. Hai să zicem puiul cu sos gorgonzola care mi-a plăcut săptămâna trecută, cu garnitură de legume la grătar. Pare simplu de făcut în casă, că e doar nişte pui la grătar, cu sos de brânză şi câteva legume aruncate lângă, nu? Ar fi trebui să cumpăr un pachet de piept de pui, brânză gorgonzola, ceva faină şi smântână pentru a o face sos (sau din ce mă-sa se face sosul, că nu ştiu exact) plus 4-5 tipuri de legume pe lângă. Mi-ar fi luat vreo două ore, să zicem. Odată ajuns acasă tăiam puiul, îl spălam, îl băteam, îl făceam cu atenţie pe grătar sau în tigaie; brânză o dădeam pe razătoare şi o frecam cu smântână şi nişte faină până devenea un sos cremos; legumele le spălam, curăţam, le feliam, le puneam cu atenţie pe grătar şi le supravegheam şi le întorceam ca să am grijă să nu se ardă. Făceam toate acestea în paralel, că mâncarea trebuie să fie gata toată în acelaşi timp. Puneam totul frumos în farfurie, mâncam, apoi mai stăteam o rundă şi la spălat vase în chiuvetă.

Cât mi-ar fi luat toate acestea? Păi să zicem două ore de aprovizionare, plus încă una de pregătit masa şi încă 20 de minute de spălat totul. Cât mi-ar fi luat să mănânc marea delicatesă pregătită de mine? 5 minute! Nu merită! Nu merită 5 minute de plăcere obţinute prin 3 ore şi ceva de muncă. E ca şi cum s-ar schimba legea ca să muncim 8 ore pe zi, iar timp liber să avem doar 30 de minute.

Cum întrebarea mea despre un burger pe cinste a rămas în mare parte fără răspuns, am ajuns iarăşi la Hard Rock Cafe pentru unul de-al lor. Şi întrucât mâncasem deja de prânz (am intrat acolo mai mult pentru un desert, dar odată ajuns la masă am zis să bag şi un mic animal mort, prăjit şi pus între chifle), am ales un burger mai micuţ, nu din cele mari şi scumpe ale lor.

Se cheamă HRC Bacon Cheeseburger şi conţine chiflă aurie, o bucată suficientă de carne de vită, pe care am cerut-o făcută medie, ca să fie mai suculentă, brânză şi bacon. Porţia costă 28 de lei şi e servită cu cartofi prăjiţi şi nişte verdeaţă lângă, ca să mai dregi gustul de burger cu o ceapă adevărată. Sosul era de maioneză, că ţin regim şi aceasta era mai light. Foarte bun totul.

Vă spuneam că am mâncat o lasagna bună la Buongiorno în Băneasa plus o citronadă făcută din portocale şi lămâi stoarse pe loc, îndulcită cu miere şi servită într-un pahar gigantic, la un preţ destul de bun. Am mai fost la Buongiorno şi cu alte ocazii, deoarece mi se par accesibile preţurile şi au multe reţete pe care vreau să le încerc. Iată mai jos câteva:

Piept de pui în sos de roşii alla Corsica şi garnitură de cartofi prăjiţi

piept de pui cu sos de rosii alla corsica

Adică bucăţele de piept de pui, sosul respectiv, ciuperci, usturoi şi un pic de pătrunjel deasupra. Gustos, bun pentru un prânz. 21 + 6 lei.

Burger King deschide vineri un restaurant lângă Piaţa Romană, mai exact între McDonald’s şi KFC, pe locaţia fostului restaurant Everest. Astfel la Romană se face careul de ași McDonalds – KFC – Burger King – Pizza Hut şi lipseşte doar un Starbucks pentru ca noi să fim consideraţi obezi şi cuceriţi 100% de imperialismul american.

Am auzit într-o ştire despre francizele ce vor apărea în viitor în România că în 2011 urmează să intre şi Subway pe piaţa noastră. Subway e un fast-food care vinde sandvişuri (“subs”), foarte popular în Marea Britanie şi probabil şi alte ţări. Eu am mâncat de multe ori la ei în Anglia şi mi-a plăcut, sunt sandvişuri făcute cu ce ingrediente vrei tu, calde și bune. Ceva asemănător adusese Quiznos în România, dar s-au dus rapid pe apa sâmbetei în momentul în care au urcat preţurile la un sandviş la vreo 16 lei, de parcă era cineva nebun să dea atâta. E totuşi un sandviş, n-are ingrediente secrete sau reţete complicate aşa că îl poţi face şi tu acasă după un pic de efort. Aşadar, dacă Subway vine cu preţuri rezonabile pot avea succes la noi, deoarece concurență pe piaţă nu prea au în afară de Toscana (doar la Piaţa Victoriei) şi Gregory’s (mai intra cineva la ei după sandvişuri?).

Ştie cineva ce-a păţit restaurantul La Mama din Carrefour Feeria – Băneasa Mall? Acum vreo două luni s-a închis pe motiv de renovare, după cum anunţă o hârtie scrisă de mână şi plasată acolo, dar arată neschimbat de tot acest timp: lumina stinsă, oblonul tras, dar toate mesele şi tot decorul lăsat neatins. Ce s-a întâmplat? Au fugit angajaţii în lumea largă şi patronul încă n-a aflat? Aveau şoareci cât casa, iar vreo trei dintre ei au mâncat tot personalul restaurantului? Cu siguranţă nu s-a închis pe motiv de lipsă de clienţi, deoarece era mereu plin, iar de când a venit vremea rea toate restaurantele din mall-uri sunt asaltate de clienţi.

Întreb din curiozitate, nu din dorinţa de a mânca la La Mama. M-am jurat că nu mai calc pe la acest lanţ, nu după ce am văzut iarăşi servire la mişto, mâncare proastă şi preţuri gigantice. Adică oamenii cer 9 lei şi ceva pe o sticlă de 0,5 litri de Lipton, dar ca să te bucuri de valoarea ei trebuie să mai strigi de câteva ori după ospătari, odată să-ţi aducă sucul ăla de l-ai cerut acum 20 de minute, apoi încă o dată ca să ceri şi un pai sau un pahar.

Sâmbătă am ajuns la Trattoria Buongiorno din mall-ul Băneasa, la etaj, dincolo de Pizza Hut şi restaurantul libanez Sheherazade. Am rămas surprins de cât de bună a fost mâncarea la Buongiorno, având în vedere că de multe alte ori l-am văzut cam lipsit de clienţi care să-i ocupe mesele.

Mi-a plăcut încă de la citronada cu miere pe care am comandat-o la început. Suc natural stors pe loc din portocale şi lămâi, cu multă pulpă, servit într-un pahar gigantic şi la doar vreo 8,5 lei, preţ la care în alte locuri (de ex la Trattoria Verdi) primeşti concentrat de lămâie atât de acru că nici nu-l poți bea oricât zahăr ai pune în el.

Am continuat cu o lasagna bologneza care a fost foarte bună, chiar dacă nu excepţională. Compoziţie suficientă în toate bucăţile pe care le-am tăiat din ea, carne bună, sos bun, caşcaval mult, aşa că o pun pe lista de cele mai bune lasagna pe care le poţi mânca prin Bucureşti la un preţ acceptabil de “doar” 25 de lei.

Desertul a fost un tiramisu servit la bol. N-am mai mâncat din acesta la bol până acum, fiind vorba de blat de tiramisu cu cremă în el, acoperit în acest castronel de foarte mult sos specific, care umplea imediat zonele din care luam o lingură de tiramisu. Foarte bun la 10 lei, dacă nu mă înşel.

Mai jos vedeţi şi un măr copt şi servit cu sos de vin roșu şi îngheţată de nuci. Mărul e delicios, se simte vinul atunci când îl mesteci. Parcă vreo 12 lei. Ar trebui să notez preţurile astea pe undeva, ca să nu mai zic mereu “parcă parcă”.

Asta am mâncat eu. În jurul meu lumea băga de zor pizza şi arăta bine, aşa că am luat şi eu la pachet o pizza Buongiorno mare (45cm) care a fost foarte bună, făcută în stilul italienesc, nu foarte încărcată, dar gustoasă. Cel mai mare succes îl aveau nişte meniuri de 20 de lei cu supa, friptură, piure şi salată, iar porţiile de friptură, frigărui şi cartofi păreau imense atunci când treceau pe lângă mine. Recomand restaurantul acesta. Site oficial.