Ca să terminăm rapid cu Paella (o mâncare specific spaniolă, din orez cu diverse legume şi carne), mai jos vedeţi cum arată o porţie cu fructe de mare. Nişte crustacee, câteva midii, orez şi legume. E bună la gust, deşi mie nu mi-a plăcut niciodată paella.
Ce trebuie să reţineţi e că există un fel de franciză, de semipreparate pentru paella, numită Paellador. Multe restaurante preferă să ia de la ei, să le gătească şi să le servească clienţilor. Arată bine în imaginile de pe posterul de prezentare, vedeţi mai sus cum arată în farfurie, dar eu totuşi aş evita-o. Dacă aveţi de ales, mergeţi la un restaurant unde îşi gătesc propria paella. Aşa mi se pare mai… spaniol.
Melci. Privind în retrospectivă, în Spania mai mult am mâncat ciudăţenii decât mâncare “zdravănă”. Scoici, melci, midii, creveţi şi mai puţin animal mare, mort şi prăjit. Aşa că în Granada am mâncat melci, “caracoles” cum se zice în spaniolă, fierţi şi făcuţi cu un sos pe care nu l-am identificat.
Ce să vă zic… n-au fost o mare delicatesă. Apuc carapacea cu mâna (că nu mi-au adus cleşte), dar e fierbinte şi cu sos pe ea. Mă frige la degete. Apoi bag furculiţa în spirala cochiliei, înţep carnea din ea, trag uşor în afară, cu atenţie să nu o rup, şi iese o carne mică, gri, zbârcită, nasoală, urâtă. Tremura în furculiţă, pare fragilă, mă aştept să aibă gust naşpa. În gura are textură ca de creier sau de măduvă de os. E ceva nou, un gust pe care nu l-am mai simţit până acum. Nu e rău, dar cu siguranţă nu e pe lista mea de carne preferate. Rămân la ceva mai clasic, mulţumesc.







































