nwradu blog

established 2006

Ca să terminăm rapid cu Paella (o mâncare specific spaniolă, din orez cu diverse legume şi carne), mai jos vedeţi cum arată o porţie cu fructe de mare. Nişte crustacee, câteva midii, orez şi legume. E bună la gust, deşi mie nu mi-a plăcut niciodată paella.

Paella

Ce trebuie să reţineţi e că există un fel de franciză, de semipreparate pentru paella, numită Paellador. Multe restaurante preferă să ia de la ei, să le gătească şi să le servească clienţilor. Arată bine în imaginile de pe posterul de prezentare, vedeţi mai sus cum arată în farfurie, dar eu totuşi aş evita-o. Dacă aveţi de ales, mergeţi la un restaurant unde îşi gătesc propria paella. Aşa mi se pare mai… spaniol.

Melci. Privind în retrospectivă, în Spania mai mult am mâncat ciudăţenii decât mâncare “zdravănă”. Scoici, melci, midii, creveţi şi mai puţin animal mare, mort şi prăjit. Aşa că în Granada am mâncat melci, “caracoles” cum se zice în spaniolă, fierţi şi făcuţi cu un sos pe care nu l-am identificat.

Ce să vă zic… n-au fost o mare delicatesă. Apuc carapacea cu mâna (că nu mi-au adus cleşte), dar e fierbinte şi cu sos pe ea. Mă frige la degete. Apoi bag furculiţa în spirala cochiliei, înţep carnea din ea, trag uşor în afară, cu atenţie să nu o rup, şi iese o carne mică, gri, zbârcită, nasoală, urâtă. Tremura în furculiţă, pare fragilă, mă aştept să aibă gust naşpa. În gura are textură ca de creier sau de măduvă de os. E ceva nou, un gust pe care nu l-am mai simţit până acum. Nu e rău, dar cu siguranţă nu e pe lista mea de carne preferate. Rămân la ceva mai clasic, mulţumesc.

În weekend am trecut un pic şi pe la Casa Warsteiner, pe Bd Uverturii, pentru o bere şi o porţie de măsline pane. Tare bune sunt! Am mai scris despre ei aici.

Mi-a plăcut atmosfera. Răcoare afară, bere bună, măsline, terasa aglomerată, dar nu cât să deranjeze, Barcelona vs Sevilla proiectat pe un ecran mare. Bizar a fost la un moment dat când se auzea muzica lui Andrea Bocelli din difuzoare. Parcă nu se potrivea cu restul scenei.

BackWERK e genul de fast-food pe care mi-ar fi plăcut mie să-l am. Se vând sandvişuri şi produse de patiserie, plus cafea şi sucuri, toate bune, proaspete şi ieftine. Din acelaşi motiv mi-a plăcut şi la Toscana.

Backwerk e în zona Piaţa Universităţii, chiar lângă Cinema Pro. Azi am intrat prima oară şi mi-a plăcut. Locul e curat, amenajat în culori calde, au vreo 10 tipuri de sandvişuri sau produse de acest tip (am văzut de exemplu şi hotdog cu mozzarella, mini-pizza, ciabata cu ton, etc), patiserie (croissant, tarte, ba chiar şi ecler cu ciocolată) şi vând şi mai multe feluri de pâine proaspătă, făcută de ei, cafea Lavazza, sucuri Coca-Cola şi Nestea. Îţi iei singur ce vrei, plăteşti, apoi mănânci înăuntru sau pe terasa de afară sau îţi împachetezi şi pleci mai departe.

Preţurile mi s-au părut foarte accesibile. Pe sandvişul din imagine, cu şniţel, salată verde, roşie şi castravete, am dat 5,9 lei şi a fost bun şi proaspăt. Cafeaua Lavazza lungă a fost 3 lei. Eclerul a fost mai scump, probabil fiind făcut de alţii, tot 5,9 lei. Din ce am văzut, mâncare e între 3 şi 9 lei, dulciurile tot pe acolo, cafeaua între 2 şi 3 lei, sucurile de la 3,5 la 5 lei. Dacă s-ar deschide într-o zonă de clădiri de birouri cred că ar fi full non-stop.

Eu aş adăuga ceva în plus: plăcuțe bilingve. Cât am stat eu acolo au intrat câţiva turişti străini, pentru că sunt prezenți în zonă. Aş pune toate denumirile şi în engleză, aş pune semne mari cu “get your sandwich here / pay here / eat it or pack it here” şi ar fi mult mai simplu pentru toată lumea.

Crema de lapte si biscuiti

Crema de lapte si bombonele

Crema de cacao si menta

4,39 lei la Mega Image.

Am mâncat, cam pe grabă, la o terasă din zona centrală. A fost destul de scump, fiind vorba şi de lire sterline, dar am preferat aşa decât să intru la fast-food-urile vecine.

Ce vedeţi mai sus era trecut la secţiunea aperitive, dar a venit într-un castron imens, chiar dacă nu pare aşa din fotografie. Puteam să mănânc doar această salată şi să mă satur. Avea, pe lângă salată verde cu un sos special, creveţi, dar nu fierţi, ci prăjiţi pe grătar, bacon prăjit şi parmezan. Creveţii prăjiţi făceau toată magia, având un gust foarte bun.

Aici este o porţie clasică de spaghete cu creveţi şi prosciutto (cred). Din nou, tot la castron.

Jumătate de pui făcut la cuptor cu sos de bacon şi ciuperci, pus pe un pat de piure de cartofi. Sosul era foarte bun. Eu l-am mâncat şi cu o salată asortată de vară.

Am plecat de acolo cu 10 kg mai greu. Despre Gibraltar puteți citi în întregime aici.

Am avut parte ieri de o surpriză foarte plăcută. La invitaţia lui Florin Scarlat, managerul restaurantelor Pizza Dominium din România, am vizitat locaţia de la Unirii, unde nu mai fusesem până acum. Mi-a arătat bucătăria, am cunoscut oamenii, am vorbit despre celelalte restaurante ale lor, despre cel viitor din AFI Palace, care se deschide la sfârșitul lui septembrie, despre Facebook şi strategia lor de reclamă în online, despre reţete, pizza, paste şi smoothies.

Acolo mi-a fost înmânată diploma din imagine, prin care sunt numit Ambasador Social Media al Dominium. Mă onorează şi mă bucură recunoaşterea, dar meritul principal nu este al meu că am scris despre mâncarea lor, ci al pizzei şi al salatelor pe foccacia şi al frappuccino-ului şi tot ce mai mănânc bun pe acolo.

Ca să fie seara completă, am mâncat nişte penne con crimini, adică paste cu ciuperci, pui, ceapă călită şi parmezan și o salată de pui cu avocado, măsline, roşii, salată verde, brânză şi sos de curry, pusă pe foccacia.

Penne con crimini

Salata de pui cu avocado, pe foccacia

Am băut şi un smoothie de căpşuni, banane şi fresh de portocale, foarte bun şi răcoritor. Îi spuneam lui Florin că de obicei mă feresc de astfel de produse pentru că am impresia că sunt aduse de la diverşi furnizori, aşa cum fac multe restaurante cu deserturile şi cu anumite băuturi. Se pare că nu şi la Dominium, unde aceste băuturi sunt făcute pe loc 100% din fructe, fără nimic altceva. Voi mai lua, mi-a plăcut.

Smoothie cu capsuni, banane si suc de portocale

Locatia Unirii

Între Toledo şi Cordoba, pe autostradă, am oprit la un restaurant de la marginea drumului. Foame mare. S-a dovedit a fi un restaurant mai scump (şi din cauza locaţiei, ce-i drept), dar tare bun la preparate, aranjat foarte bine în interior şi cu servire ireproşabilă. N-am stat pe gânduri înainte să comand de toate.

Gazpacho este o specialitate spaniolă. Este o supă de usturoi, destul de groasă, şi ca şi cum asta n-ar fi îndeajuns ca să vă facă să exclamaţi “ce oribil!”, aflaţi că se serveşte răcită. Nu la temperatura camerei, ci răcită. Totuşi, mi-am făcut curaj şi am luat o porţie. Observaţi întâi farfuria frumoasă. Apoi, contrar aşteptărilor mele, supa a fost excelentă. N-am simţit gust de usturoi, n-am mirosit a ucigaş de vampiri după ea, ba chiar aşa rece a fost foarte răcoritoare, perfectă pentru temperatura de afară. N-au fost tâmpiţi spaniolii când au inventat-o.

În imaginea de mai jos găsiţi o salată de langustine mari, puse pe un pat de avocado și cartofi şi alte legume mărunţite şi având un sos atât de bun încât l-am turnat şi pe scoici. Scoici?

Da, scoici. Din alea ca pe plajă, nu midii, care sunt negre şi mai lunguieţe şi de care aveam să mănânc cu altă ocazie. Un platou întreg de scoici marinăreşti, fierte şi cu două-trei bucăţi de legume prin ele. Astea s-au mâncat uşor şi au fost bunicele (tot midiile sunt mai bune, mai ales într-un sos de vin şi usturoi), dar cu altă ocazie vă voi arăta cât m-am luptat cu nişte melci, de care trebuie să tragi ca să-i scoţi din cochilia lor.

Câteva imagini şi cu restaurantul, care avea și piscină. Se numeşte La Aguzadera, autovia de Andalucia, km 197’400 între Toledo şi Cordoba, conform facturii.

Citiți toate posturile în tag-ul Spania.

Madrid, restaurantul VIPS. Era chiar lângă hotelul meu, dar le-am văzut firma roşie prin multe zone ale oraşului, aşa că alegeţi acest local dacă vreţi mâncare bună şi porţii mari. În plus, pentru clienţi dau şi wireless gratuit pentru 45 de minute.

Ce vedeţi mai jos este o salată orientală de pui (salteado de pollo oriental). Spre deosebire de salata orientală românească, aceasta nu are cartofi şi nici castraveţi muraţi, ci are bucăţele mici de pui făcut în sos dulce-acrişor cu soia şi piper, salată cu ardei roşu, broccoli şi nuci caju prăjite. A fost foarte bună şi a costat 10,55 euro.

Salata orientala de pui, la VIPS

Eu însă am fost atras ca un magnet de coaste prăjite de porc. Am luat jumătate de porţie, deoarece era aproape 12 noaptea, dar a fost suficient. Au fost vreo 6 coaste, dar nu direct prăjite, ci cred că şi iniţial fierte, pentru că avea alt gust carnea şi se lua foarte uşor de pe os. Mi-a plăcut foarte mult sosul pus deasupra, mă aşteptam să fie un barbeque pe care eu nu prea îl agreez, dar a fost altceva, de roşii gustoase. Mâncarea a venit servită şi cu sos salsa şi cartofi prăjiţi.

Coaste de porc, la VIPS

Oferta Pizza Dominium revine şi e mult mai bună: 50% reducere la pizza în orice restaurant, până la sfârşitul anului, dacă printaţi cuponul de pe Facebook şi îl prezentaţi chelnerului. Eu cu siguranţă voi profita din plin de această ofertă, voi printa un cupon și îl voi ține în portofel. Să iau ditamai pizza cu vreo 15 lei e perfect.

Se va deschide şi un restaurant nou în AFI Palace Cotroceni, pe 25 septembrie din ce spunea Sebastian într-un comentariu la un post anterior. Cam mult durează amenajarea.

Update: dacă nu mai merge linkul, intraţi pe www.facebook.com/dominium.romania şi vă descurcaţi de acolo (e şi un tab sus cu 50% discount).

În Spania e obiceiul, prin majoritatea orașelor, ca la bere (cerveza) să primeşti şi nişte gustări, aperitive dacă vreţi, pe gratis, ca să meargă cu băutura şi să-ţi facă poftă şi mai mare de mâncare, în speranţa că vei comanda ceva mai zdravăn. Acestea poartă numele de tapas.

Lângă Valencia, e drept ca într-un restaurant mai de fiţe, am primit cârnăciori şi salată gen boeuf. În Madrid nişte chips-uri, prin alte locuri nişte măsline, în Avila acum 3 ani nişte midii cu bucăţele de legume. Poza de mai jos e de la o terasă din centrul Granadei, unde la două beri a fost adusă şi o salată de paste făinoase cu legume şi cu carne de ton, cam oțetată, dar foarte bună pentru un aperitiv. De ce zic astea? Pentru că la Radu Popovici pe site am găsit un post numit Tapas – între adevăr şi legendă care povesteşte şi istoria acestor mici gustări caracteristice Spaniei. Merită citit.

În câteva locuri aceste tapas sunt duse şi la un alt nivel. De exemplu într-un bar se închisese bucătăria, dar tapas aveau de mai multe feluri în câteva castroane şi uneori ţin locul unei gustări târzii în noapte. În Barcelona (şi altele) am găsit localuri (“Txapela” îmi vine în minte) în care se vindeau doar tapas, dar aveau vreo 40 de feluri şi puteai gusta din toate pentru o anume sumă.