nwradu blog

established 2006

Lucrez în zona noului mall Sun Plaza de la Piaţa Sudului, aşa că vineri la ora prânzului am fost acolo în recunoaşterea noului teritoriu, ca să văd cam ce s-ar putea mânca acolo în pauza de masă.

Nu e nimic nou şi din păcate nici nu e ceva prea “sănătos”. Am găsit următoarele:

KFC: deschis şi asaltat de doritorii de pui.
McDonald’s: urma să se facă, momentan era doar afişul ce anunţa asta.
Dristor Kebab (shaorma de la Dristor): 15 lei cea mai ieftină shaorma, ăştia n-au aflat că e criză şi toţi ceilalţi au mai scăzut preţul. Nu lipsea exchange-ul de valută de lângă.
Rustic: singurul loc unde poţi mânca ciorbă, friptură cu garnitură, o mămăligă, etc. E şi în Auchan Titan unul.
Pizza Hut: nu mai are nevoie de prezentare.
Mezzo di Pasta: îţi alegi ce paste, ce sos, etc. Au şi paste cu umplutură în ele, pentru cei amatori. Cred că sunt şi în Băneasa, dar nu se compară cu Quasi Pronti.
Broadster Chicken şi Broadster Fish&Chips: pui ca la KFC şi peşte cu cartofi prăjiţi.
Cinnabon: mmm, prăjituri bune şi scumpe. Sunt două și în Băneasa.
Deutscher Grill: un fel de fast-food cu specific nemţesc, vând cârnaţi de diverse feluri cu garnitură de cartofi, ceapă, etc. E şi în AFI Cotroceni Mall.
Golden Woks Chinese Food: fast-food chinezesc, asemănător cu Chopstix sau Wu-Xing.
B-Back Lebanese: ce nume e şi B-Back pentru un fast-food cu specific libanez? Meniul şi denumirile sunt identice cu cele de la restaurantul libanez Lasafi din Băneasa Mall, doar că aici sunt un pic mai ieftine (11 lei în loc de 15 o salată, 13 lei în loc de 15 un fel de sandviş/shaorma, 17 lei un grătar cu garnitură, în loc de 23 cât e în Băneasa).
Jumbo: tot ceva chinezesc pare.

Cum a fost vineri? La libanezi (unde salata B-Back şi grătarele gen Shish Tauk sunt foarte bune) era totul gata, dar nu puteau vinde nimic. Stătea lumea la coadă şi la casă aflau că “ne pare rău, încă nu putem lua comenzi”. La Deutscher Grill încă se lucra la ultimele finisaje, la chinezi vânzarea mergea, dar mâncarea mi s-a părut cam nefăcută. La KFC era, că de obicei, aglomeraţie. Am vrut să mănânc nişte paste la Mezzo şi, chiar când să deschid gura să comand, apare o femeie cu nişte paste cumpărate de acolo şi îl roagă pe vânzător să le guste, pentru că sunt nefăcute şi au şi un gust bizar. Shaorma de la Dristor se vindea binişor, deşi e cam scumpă. Speram să fie mai multe localuri cu meniul zilei, unde să poţi mânca o ciorbă şi ceva gătit, nu fast-food prăjit.

Radu Popovici, pe care l-am cunoscut la evenimentul de la Ginger, a fost invitat la Ambasada Turciei la un eveniment dedicat promovării bucătăriei turceşti. Am salivat 30 de minute după ce am văzut pe blogul său fotografiile cu platourile atent aranjate [Deliciul sultanului]. Vreau şi eu!

Mi-am făcut analizele periodice cerute la muncă şi am un colesterol de 220, crescut de la 194 cât avea acum un an. Momentan sunt în domeniul de “atenţie”, cel de “nasol” fiind peste 240, dar oricum nu mă încântă această creştere.

Ştiu, ştiu… vă şi aud ţipând “junk food! E din cauza la toată mâncarea aia proastă pe care o mănânci zilnic! O dată nu te-am văzut scriind aici de o ciorbiţă de pui şi de un păstrăv cu mămăliguţa!”. Mda, nu neg că mănânc prost.

Aşadar vă întreb pe voi. Să scriu în continuare despre tot felul de fast-food-uri pline de carne sau să mă apuc de regim?

 Loading ...

Meniu Bonus: 2 aripioare + 2 crispy strips + cartofi + suc la 10,9 lei. N-are şi sos inclus, dar mă bucur că în sfârşit există în ofertă şi un meniu combinat de aripioare şi crispy, ca să nu mai trebuiască să aleg între cele două.

Meniu Copănele: 2 copănele picante cu cartofi şi suc la 9,5 lei. Copănelele astea picante sunt ca bucăţile inferioare de pulpă ce se vând la KFC, dar trase prin pesmet picant, la fel ca aripioarele. Cele două copănele fac aproape cât 5 aripioare când e vorba de cantitatea de carne de pe ele, aşa că mie mi se par mai avantajoase.

Prin mall-ul din Băneasa am văzut pe cineva luându-şi o salată de la fast-foodul libanez Lasafi. Era ditamai castronul şi arăta foarte bine, aşa că am mâncat şi eu câteva.

Read the rest of this entry »

Totul e să le vrea cineva, că americanii sunt dispuşi să vină în România. Lista e pe site-ul Ambasadei Americane la secţiunea Oportunităţi şi include în principal restaurante.

De Applebee’s am auzit în recentul film Couples Retreat. Prezentarea de pe site zice că e “cel mai mare lanţ de restaurante fără pretenţii din lume”. Chiar aşa, fără pretenţii? Oricum, un restaurant american în plus pe piaţa românească n-ar strica. Încă ţin minte ce bine am mâncat la un Filling Station în Edinburgh.

În rest aş vrea să vină la noi şi Baja Fresh Mexican Grill (asta pentru că am mâncat foarte bine la un restaurant mexican în Bruxelles – abia aștept să mai bag un burrito ca ăla) şi Papa John’s, de a căror pizza am auzit în mai multe rânduri.

De ce ai face un magazin care să se cheme Piciorul Atletului?

Ca să nu mai fiu acuzat că mănânc prea mult în oraş, în loc să fac ceva şi acasă, iată astăzi o rață cu portocale făcută în casă. Rața e luată din hipermarket, iar reţeta am găsit-o pe All-Food.ro, un site excelent pentru plăceri gastronomice.

Sosul se face amestecând suc de portocale, mult vin, miere şi cojile de portocală într-un castron şi punându-l apoi la foc un pic. Sos de soia nu am avut ca să pun peste carne, aşa că am sărit acea etapă. În rest am urmat întocmai rețeta, inclusiv cu scăderea sosului până când acesta devine mai gros la consistență. Un orez foarte gustos a completat mâncarea.

S-a dovedit a fi foarte gustoasă. Pe lângă faptul că e bună, e şi ceva inedit. Dacă nimeriţi bine sosul, acesta nu este acrişor, ci tocmai bun pentru mâncat şi păstrează aroma caracteristică portocalelor, iar combinaţia cu carnea de raţă nu e ceva ce mănânc prea des.

Singurele dezavantaje la rață sunt că e mică şi scumpă. Dacă mi-e foame pot să o mănânc pe toată la o singură masă.

După ce am luat prima de Crăciun am fugit într-un suflet la Hard Rock Cafe, ca să o cheltuiesc pe toată pe nachos cu pui şi diverse alte bunătăţi (asta e situaţia, primă mică, preţuri mari, n-a fost mare chin să o dau pe toată la o masă).

Am început cu deja tradiţionalul nachos cu pui (am mâncat şi cu vită cândva, dar cel cu pui e mai gustos şi mai uşor), unde descopăr o plăcere tot mai mare din a mânca ardei iuţi jalapenos până când îmi dau lacrimile, dar întreaga combinaţie e atât de bună încât nu mă opresc. De data aceasta am mai comandat în plus şi ceva carne.

Herb Grilled Chicken e piept de pui marinat şi făcut la grătar cu ierburi, servit cu piure, ciuperci călite la cuptor şi altă verdeaţă, plus ceva sos pe lângă. Mă aşteptam să fie foarte bun, căci din descriere aşa pare, dar s-a dovedit a fi doar banal. Chiar nu m-a impresionat prin nimic, puteam să mănânc acelaşi lucru şi la un impinge-tava sau la mine acasă.

Coastele însă… vai ce coaste! Ce am luat eu se numea BBQ Combo, pentru că avea şi coaste de porc la grătar şi o bucată de carne de pui. Aceasta din urmă nu e cine ştie ce, un simplu pui făcut la grătar şi cu sos pe deasupra. Coastele au fost perfecte, minunate, geniale. Carnea e gustoasă, preparată exact cât să rămână moale, dar să se ia uşor de pe oase. Mi-au plăcut și pentru ele voi mai reveni acolo (nu mai iau platou Combo, ci unul doar de coaste, că au şi aşa). Au fost servite cu cartofi prăjiţi (cam mari), sos barbeque şi nişte fasole şi salată de varză.

Abia aștept prima de Paști.

În mallul din Băneasa s-a deschis un fast-food cu pizza şi paste în locul unde înainte era Teriyaki. Se numeşte Risaka şi nu e cine ştie ce. Am mâncat o porţie de Penne Boscaiola dar a fost mediocră. Puţină şuncă şi tăiată foarte subţire, puţine ciuperci, foarte puţin parmezan, plus servirea dintr-o caserolă şi cu o furculiţă de plastic. Sosul de roşii din paste a fost bun, dar n-a salvat situaţia. Nu se compară cu pastele de la Quasi Pronti, pe care ţi le poţi face tu din ce ingrediente vrei, porţia e mai mare, servită într-o farfurie şi cu o furculiţă normală şi mai costă şi doar 14 lei în loc de 18. Am mâncat o dată la Risaka, să văd cum este, dar nu am de ce să mai revin a doua oară.

Una de ciocolată, nu ceva banal de apă. Cam asta ar fi concluzia după petrecerea de revelion: de ziua mea vreau o fântână de ciocolată lichidă prin care să bag bucățele de fructe și să le mănânc ca pe o frigăruie vegetariană. Și cu bezele! Marshmellows! Poate și un cârnăcior sau un crispy strips din când în când, că tot în stomac ajung.

Update: revin cu ideea unei acţiuni populare la nivel global, o revoluţie împotriva principiilor şi a calendarului gregorian ce dictează că Revelionul trebuie să fie în toiul iernii, când e frig şi urât afară. Faptul că decembrie este a 12-a lună şi ianuarie prima este doar o convenţie. Putem la fel de bine să spunem că de acum încolo iulie va fi luna numărul 12 şi august luna 1, astfel încât revelionul să fie sărbătorit în mijlocul verii. Numele, zodiile, totul ar rămâne la fel, exceptând faptul că data de, să zicem, 23 august nu s-ar mai scrie 23.08 ci 23.01. Mare brânză nu e deci, dar am avea numai de câştigat: revelionul sărbătorit la malul mării, pe plajă, într-o noapte călduţă, soare şi plajă în acele zile, femei îmbrăcate sumar, cocktailuri cu umbreluţe. Pentru decembrie oricum rămâne Crăciunul de sărbătorit, ca sărbătoare de iarnă.