
Mă gândesc la o idee de fast-food: un loc în care să-ţi prepari chiar tu shaorma sau pizza. Nu mă refer de la zero, ci doar să poţi controla etapele importante, elementele cheie cum s-ar zice.
De exemplu pe mine mă enervează că cei ce împachetează shaorma nu amestecă ingredientele în interiorul lipiei, ci le pun la rând, astfel încât uneori iau o gură şi mănânc doar castraveţi muraţi sau doar cartofi prăjiţi. Şi oricâtă bunăvoinţă ar avea respectivii, n-am cum să le explic exact ce vreau atunci când zic “doar puţină varză, te rog… şi pune-i mai multă maioneză, să nu fie uscată”, pentru că puţinul meu nu se potriveşte mereu cu al lor. Aşa că uite ideea mea. Cineva îţi dă lipia, te învaţă cum să o ţii în mână, îţi arată de unde să iei ingredientele şi să le pui în ea, dar le pui tu cu mâna ta, le amesteci, le roteşti, îţi pui exact trei fire de varză şi fix patru bucăţi de castravete murat, dacă aşa ai gusturile. Ţi se pare că băiatul de la shaorma (că veni vorba, femeile de ce nu lucrează la shaormării?) n-a pus sos şi în vârful ei? Nu-i nimic, tu îi acorzi toata atenția pentru că e shaorma ta, faci doar una şi nu te grăbeşte nimeni, îţi permiţi să petreci chiar şi 3-4 minute aranjând-o perfect.
Similar şi cu pizza. Nu am chef să învârt coca în aer şi să bag cu lopata în cuptor. Dar aş prefera să-mi aranjez eu ingredientele pe ea aşa cum vreau, că poate îmi place să pun porumbul pe exterior, şuncă la mijloc şi roşiile în centru. Sau între fiecare două felii de şuncă vreau să pun una de bacon, nu doar să fie aruncate la întâmplare pe aluat. Le aşez eu, apoi dau ok-ul omului care să o pună în cuptor şi să mi-o aducă la masă, unde o aştept cu bucurie.
Simplu şi rapid, că e o treabă de maxim 5 minute pentru client. Şi ar trebui să mă coste mai puţin, nemafiind nevoie de armata de shaormari şi bucătari pe care îi înlocuieşte chiar mâna clientului. Culmea e că cei ce au auzit deja de la mine această idee n-au fost încântaţi de ea: “De unde să ştiu eu să fac shaorma? Păi ies în oraş ca să gătesc tot eu?”
Da, de portocale. Pun pariu că nu ştiaţi că există. Nici eu, până când l-am văzut azi la Backwerk. Nu mi-a plăcut la gust… parcă portocalele nu sunt făcute pentru ice tea, dar mai interesant este că scrie pe sticlă că poţi şi să-l încălzeşti şi să-l bei ca pe ceai cald. Uitaţi-vă după dopul alb.

Auzind de bine de la un prieten şi dorindu-mi să mă reprofilez pe mâncare mai inedită şi cu mult sos şi aromă, am purces sâmbătă la restaurantul indian Karishma, aflat la 30 de metri de intersecţia străzii Mihai Eminescu cu Calea Moşilor. Noroc că luasem salariul…
Restaurantul e decorat cu tot felul de tablouri şi statuete cu motive indiene şi din boxe se aude muzică indiană, dar nu se exagerează cu atmosfera. Nu te simţi în India, ci într-un restaurant cu acest specific. Mi-a plăcut că ospătarul era indian şi am comandat în engleză, deoarece părea a fi mai simplu pentru el decât în română.
Ca aperitiv am luat Chicken Tangri Kebab, adică două ciocănele de pui umplute cu ouă, struguri, alune caju şi alte fructe uscate şi făcute la cuptor. Le vedeţi în imaginea de mai jos, aduse într-un platou sfârâind şi pe care le-am mai lăsat şi eu să se rumenească un pic. Umplutura nu se vede pentru că nu le tăiasem încă, dar seamănă cu amestecul tocat ce se pune într-un curcan umplut. Nu vă speriaţi de struguri şi ouă… totul a avut gust de carne şi a fost foarte bun.
Platoul din imagine, Jumbo Combo pe numele lui, costă 69 de lei la Hard Rock Cafe-ul din Herăstrău, dar de fapt e cel mai eficient ca preţ/cantitate. Se mănâncă în doi şi are de toate: nişte crispy strips în stânga, dar mult mai bune decât ce e la KFC, inele mari de ceapă (jos), aripioare foarte picante în dreapta, în spatele cupei se afla câteva bucăţi de cartof copt şi cu legume pe el, iar sosurile sunt de roşii, de smântână, de brânză şi de maioneză. În acea cupă se afla o salată clasică şi cu trei “beţe” umplute cu caşcaval, ciuperci şi alte legume, chiar gustoase când sunt calde.

Vă spuneam că mănânc destul de des în mall-ul Sun Plaza şi că acolo McDonald’s şi KFC, oricât ar fi de blamate, atrag mult mai mulţi clienţi decât restul restaurantelor pentru că mâncarea e mereu proaspătă şi caldă. De când cu meniurile la 10 lei, e chiar omor. Le merge.
V-am zis de Mara? S-a deschis un restaurant numit Mara. Mâncare românească, meniuri ieftine, cu 9 lei îţi luai pui cu garnitură, salată şi chiflă, cu 14 lei aveai pui, caşcaval pane, garnitură şi salată în porţii mari. În primele trei săptămâni totul a mers bine, mâncarea era bună, iar coada era atât de lungă încât aşteptai chiar şi 15 minute la ea, dar o făceai cu plăcere. Apoi a începutul furtul la cântar: piureul s-a făcut din fulgi, iar după ceva timp din fulgi acri. În loc de 3 bucăţi mari de pui au fost 3 bucăţi mici de pui. Şi tot aşa după metoda deja clasică a restaurantelor care odată ce atrag clienti insistă să le dea țeapă și să-i piardă.
Eu m-am dat pe shaorma de la Dristor din mall (serios). De fapt bagheta cu pui, că shaorma nu-mi permit. Dau 13 lei pe o baghetă gigantică, suc şi cartofi prăjiţi şi chiar m-am convins singur că e şi sănătoasă. Are pâine, roşii, varză, castraveţi şi ceapă naturală, că la salată, iar carnea e făcut, după vorbele marelui maestru cu nume greu de reţinut, la foc din lateral şi grăsimea se scurge în jos, nu rămâne în carne. Vorbesc serios. Mi-am dat seama că e chiar sănătoasă.

Cofetăria Lusitană (numită după o zonă din sud-vestul Spaniei și Portugaliei) este la parterul clădirii America House, în Piaţa Victoriei, lângă Starbucks. Vedeţi în imagine o prăjitură cu fructe de pădure, foarte bună, şi o felie de tort cu caramel, la fel de bun, la 8 lei fiecare. O cafea e între 5 şi 8 lei, un suc cam 5 lei, fac şi sandvişuri. Eu de fapt am luat un meniu care includea un sandviş, prăjitura cu fructe de pădure şi o cafea la 19 lei.



Despre Radu Popovici şi reţetele lui delicioase am mai scris cu alte ocazii. Am fost la evenimentul lui de bucătărie jamaicană şi am gustat la Ginger din ce ne-a preparat. Colegii de muncă mi-au interzis să mai intru pe blogul lui după ce într-o zi am salivat atât de mult la una din reţetele prezentate încât am stricat laptopul de pe care navigăm.
Acum, Radu a lansat 4 cărţi de bucate, disponibile online:
Fiind online, o astfel de carte costă doar 4 euro, iar cea de salate doar 2 euro. Am citit-o deja pe aceasta cu salatele şi conţine 50 de reţete bine explicate, simple şi complexe, tradiţionale și internaţionale. Poţi să înveţi despre o salată de vinete sau despre una de andive cu nuci şi brânză Gorgonzola, despre salata grecească sau salată de pui cu fenicul şi portocale. Pentru doar 2 euro.
Puteţi lua toate cele 4 cărţi pentru 14 euro+TVA, adică vreo 80 de lei. Să mai spună cineva că nu e eficient comerţul online, în condiţiile în care tipărirea tuturor acelor explicaţii detaliate şi a fotografiilor color ar fi ridicat de câteva ori preţul unei cărţi.
Plata se poate face prin SMS sau cu cardul bancar, tot online, prind apoi un cod de descărcare al produsului. Radu zice că mai are în lucru şi altele despre bucătăria libaneză, turcească, tailandeză, fructe de mare şi peste şi apoi orez. Le aştept cu interes.
Am pus şi eu bannere către site-ul oficial în toate posturile mele despre mâncare. În teorie primesc şi eu un comision dacă se vând aceste cărţi, dar în practică mă îndoiesc că Radu Popovici însuşi poate câştiga un ban, din moment ce o carte costă doar 4 euro. Ar trebui să vândă măcar o mie lunar ca să trăiască din asta. Aşa că, din partea mea, e mai mult o metodă de a susţine o iniţiativă nouă şi foarte bună în blogosfera.
Mie nu mi-a plăcut. Mi s-a părut greu la stomac și cu un gust nasol.

Ultimele comentarii
» ce faci, concurență studiului standout? am răspuns deja acolo pe...
» Cred ca-si vor...
» Este şi la Auchan.
» Quickmobile.ro nu...
» Au în Billa, am văzut chiar ieri. Și mie îmi place super mult, mai...
» @nashu: nu vrei sa recunosti ca m-ai platit sa...
» Trebuie sa-l chemam pe Gog pentru asa o manevra, eu n-am sanse :P
» @Jules: le stiu pe cele zise de tine, dar asta pare ceva mai...
» Stii ce e amuzant? Din distractie si eu...
» Fac si magazinele ce vor. De obicei e o perioada in care vrei sa...