nwradu blog

established 2006

Între Toledo şi Cordoba, pe autostradă, am oprit la un restaurant de la marginea drumului. Foame mare. S-a dovedit a fi un restaurant mai scump (şi din cauza locaţiei, ce-i drept), dar tare bun la preparate, aranjat foarte bine în interior şi cu servire ireproşabilă. N-am stat pe gânduri înainte să comand de toate.

Gazpacho este o specialitate spaniolă. Este o supă de usturoi, destul de groasă, şi ca şi cum asta n-ar fi îndeajuns ca să vă facă să exclamaţi “ce oribil!”, aflaţi că se serveşte răcită. Nu la temperatura camerei, ci răcită. Totuşi, mi-am făcut curaj şi am luat o porţie. Observaţi întâi farfuria frumoasă. Apoi, contrar aşteptărilor mele, supa a fost excelentă. N-am simţit gust de usturoi, n-am mirosit a ucigaş de vampiri după ea, ba chiar aşa rece a fost foarte răcoritoare, perfectă pentru temperatura de afară. N-au fost tâmpiţi spaniolii când au inventat-o.

În imaginea de mai jos găsiţi o salată de langustine mari, puse pe un pat de avocado și cartofi şi alte legume mărunţite şi având un sos atât de bun încât l-am turnat şi pe scoici. Scoici?

Da, scoici. Din alea ca pe plajă, nu midii, care sunt negre şi mai lunguieţe şi de care aveam să mănânc cu altă ocazie. Un platou întreg de scoici marinăreşti, fierte şi cu două-trei bucăţi de legume prin ele. Astea s-au mâncat uşor şi au fost bunicele (tot midiile sunt mai bune, mai ales într-un sos de vin şi usturoi), dar cu altă ocazie vă voi arăta cât m-am luptat cu nişte melci, de care trebuie să tragi ca să-i scoţi din cochilia lor.

Câteva imagini şi cu restaurantul, care avea și piscină. Se numeşte La Aguzadera, autovia de Andalucia, km 197’400 între Toledo şi Cordoba, conform facturii.

Citiți toate posturile în tag-ul Spania.

Madrid, restaurantul VIPS. Era chiar lângă hotelul meu, dar le-am văzut firma roşie prin multe zone ale oraşului, aşa că alegeţi acest local dacă vreţi mâncare bună şi porţii mari. În plus, pentru clienţi dau şi wireless gratuit pentru 45 de minute.

Ce vedeţi mai jos este o salată orientală de pui (salteado de pollo oriental). Spre deosebire de salata orientală românească, aceasta nu are cartofi şi nici castraveţi muraţi, ci are bucăţele mici de pui făcut în sos dulce-acrişor cu soia şi piper, salată cu ardei roşu, broccoli şi nuci caju prăjite. A fost foarte bună şi a costat 10,55 euro.

Salata orientala de pui, la VIPS

Eu însă am fost atras ca un magnet de coaste prăjite de porc. Am luat jumătate de porţie, deoarece era aproape 12 noaptea, dar a fost suficient. Au fost vreo 6 coaste, dar nu direct prăjite, ci cred că şi iniţial fierte, pentru că avea alt gust carnea şi se lua foarte uşor de pe os. Mi-a plăcut foarte mult sosul pus deasupra, mă aşteptam să fie un barbeque pe care eu nu prea îl agreez, dar a fost altceva, de roşii gustoase. Mâncarea a venit servită şi cu sos salsa şi cartofi prăjiţi.

Coaste de porc, la VIPS

Asta lipsea de pe piață. Bei și sigur ai energie pentru femei.

Mă aşteptam ca în Spania să fie sute de sucuri şi băuturi din care să nu ştiu ce să aleg, dar n-a fost aşa, ba chiar aş zice că în România sunt mai multe produse pe piaţă. Să le luăm pe rând.

E drept că am fost în ţara sucului de portocale (zumo de naranja) şi în orice local îl poţi cere natural, proaspăt stors. Dai vreo 2 euro pe un pahar, dar e răcoritor şi te pune pe picioare dacă eşti obosit, mai ales împreună cu o cafea. În supermarketuri găseşti suc bun, îmbuteliat la litru, cam la un euro, mai ieftin decât Coca-Cola şi alte prostii. Suc de portocale e şi unul MinuteMade Maid, dar e un brand internaţional şi nu ştiu cât de natural este (update: la noi se vinde sub brandul Cappy, așa că îl știm).

Evident că pe toate drumurile e şi Coca-Cola şi celelalte din gama lor. O surpriză plăcută, dar din care nu am apucat să gust, a fost Fanta negazoasă (Fanta sin burbujas – adică fără bule). Mi s-a părut că Pepsi nu sunt aşa bine înfipţi în această ţară. Cam 2 euro sticlă “la jumate” în zona turistică. Am găsit şi Coca-Cola fără cafeină, dar doar la cutie. Schweppes e şi de lămâie, dar mi s-a părut oribil, iar din cel de portocale nu am gustat.

Nestea a fost o dezamăgire totală, fiind disponibil doar de lămâie în toată Spania. Nu piersică, nu mango+ananas, nu verde, nu fructe de pădure, nu zecile de Vitao şi alte prostii de la noi. E doar de lămâie şi de lămâie fără zahăr. Nici Lipton nu e chiar pe toate drumurile.

Aquarius e peste tot. Cel de portocale mi se pare chiar bun, cel de limonadă fiind ceva mai banal. Maxim 2 euro sticla de 0,5 litri.

Apa minerală nu este, ca la noi, disponibilă în zeci de branduri. Nu, vreo 2-3 au cucerit piaţa şi au rămas pe ea, anume Font Vella, Monte Pinos şi Evian. Preţurile diferă foarte mult. O sticlă de 0,5 litri mi s-a părut ieftină atunci când am luat-o cu 1,5 euro în Marbella, faţă de preţurile pe care le întâlnisem până atunci. Ziua următoare am dat pe 1,5 litri doar 0,3 euro în supermarketul dintr-un El Corte Ingles. Mai jos e o imagine dintr-un magazinaș din Barcelona, în care aceeaşi apă la 0,5 litri costă 0,95 cenţi, iar cea la 1.5 litri costă 0,96 cenţi. Astfel de preţuri sunt absurde, dar consideraţi-vă avertizaţi şi nu vă miraţi când apa e de 5 ori mai scumpă la toneta din piaţa turistică decât la Carrefour-ul Express sau la Corte Ingles de 2 străzi mai departe. Cel mai important e să ştiţi de care să cereţi. Apa plată se numeşte agua sin gas sau sin burbujas (ca la Fanta, dar nu prea se utilizează termenul), pe când cea minerală, cu “bule”, este agua con gas.

0,5 litri - 0,95 euro, 1,5 litri - 0,96 euro

De bere şi tapas v-am zis deja, dar profitaţi de Spania şi beţi sangria la greu. Este o băutură care se face din vin roşu, bucăţi de fructe, uneori se mai pune şi altă tărie şi se serveşte rece. Cea care se găseşte la noi îmbuteliată nu are nici o legătură cu cea servită prin Spania, care e mult mai bună. Peste tot e disponibilă la pahar (copa de sangria – vreo 3-4 euro) sau la carafă de 1 litru (10-14 euro).

Se mai găsesc şi Gatorade şi Powerade din loc în loc, inclusiv la litru.

Există aşa ceva precum imunitatea la cafea? La mine nu prea are efect cafeaua. Dacă mi-e somn şi beau una, mi-e somn în continuare. Pot să beau o cafea la 9 seara şi la 10 să dorm dus. Pot să beau două cafele dimineaţa şi să mă simt la fel de moleşit şi somnolent, de trebuie să-mi leg capul de spătarul scaunului ca să nu-mi cadă pe birou. La fel e şi cu Cola.

În acelaşi timp, cunosc oameni care din contră, refuză să bea o cafea pe la ora 15 pentru că le e teamă că nu vor mai dormi noaptea. Eu mereu mă mir şi îi consider pămpălăi. La fel şi cu cola, sunt unii care spun că dacă beau seara nu mai pot adormi. Eu ţin minte o dată când am băut aproape doi litri seara şi apoi m-am trecut în pat şi m-am culcat.

La birou am o cană a mea din care îmi beau cafeaua. Până acum două luni aveam una mare şi foarte mişto, albastră şi cu model în partea de sus.

Apoi am cumpărat una de la un târg de produse tradiţionale romaneşti şi îmi place mai mult. Parcă are cafeaua gust mai bun, parcă sta mai mult timp caldă şi îmi place şi zgomotul pe care îl face ness-ul când îl învârtesc cu linguriţa.

Facem o leapşă pe subiectul acesta?

Oferta Pizza Dominium revine şi e mult mai bună: 50% reducere la pizza în orice restaurant, până la sfârşitul anului, dacă printaţi cuponul de pe Facebook şi îl prezentaţi chelnerului. Eu cu siguranţă voi profita din plin de această ofertă, voi printa un cupon și îl voi ține în portofel. Să iau ditamai pizza cu vreo 15 lei e perfect.

Se va deschide şi un restaurant nou în AFI Palace Cotroceni, pe 25 septembrie din ce spunea Sebastian într-un comentariu la un post anterior. Cam mult durează amenajarea.

Update: dacă nu mai merge linkul, intraţi pe www.facebook.com/dominium.romania şi vă descurcaţi de acolo (e şi un tab sus cu 50% discount).

În Spania e obiceiul, prin majoritatea orașelor, ca la bere (cerveza) să primeşti şi nişte gustări, aperitive dacă vreţi, pe gratis, ca să meargă cu băutura şi să-ţi facă poftă şi mai mare de mâncare, în speranţa că vei comanda ceva mai zdravăn. Acestea poartă numele de tapas.

Lângă Valencia, e drept ca într-un restaurant mai de fiţe, am primit cârnăciori şi salată gen boeuf. În Madrid nişte chips-uri, prin alte locuri nişte măsline, în Avila acum 3 ani nişte midii cu bucăţele de legume. Poza de mai jos e de la o terasă din centrul Granadei, unde la două beri a fost adusă şi o salată de paste făinoase cu legume şi cu carne de ton, cam oțetată, dar foarte bună pentru un aperitiv. De ce zic astea? Pentru că la Radu Popovici pe site am găsit un post numit Tapas – între adevăr şi legendă care povesteşte şi istoria acestor mici gustări caracteristice Spaniei. Merită citit.

În câteva locuri aceste tapas sunt duse şi la un alt nivel. De exemplu într-un bar se închisese bucătăria, dar tapas aveau de mai multe feluri în câteva castroane şi uneori ţin locul unei gustări târzii în noapte. În Barcelona (şi altele) am găsit localuri (“Txapela” îmi vine în minte) în care se vindeau doar tapas, dar aveau vreo 40 de feluri şi puteai gusta din toate pentru o anume sumă.

Undeva pe autostrada dintre Toledo si Cordoba, mergând spre sud, am avut o surpriză foarte plăcută în domeniul gastronomic.

Un restaurant banal, care nu promitea nimic special, s-a dovedit a fi unul de top pentru această regiune. Servire impecabilă, farfurii Villeroy & Bosh, racoare, mese mari si scaune foarte confortabile. Iar mâncarea a fost, din moment ce va povestesc asta, excelentă.

Gazpacho, supă rece de usturoi ( nu l-am simţit, foarte bună la gust di nu te deranjează apoi la stomac), apoi salată de langustine cărnoase pe bucăţi de avocado si cartofi, cu sos de legume, după care scoici fierte la care am băut si vin alb. Singurul meu regret e că n- am luat si desert.

Cam scump, dar bun. E restaurantul La Aguzadera, autovia de Andalucia, km 197’400 între Toledo si Cordoba, conform facturii.

Acum sunt in Sevilla, care pe seara mi s-a parut foarte frumos, si beau bere si astept o salata de ton la barul hotelului. E 23:30 si toate terasele, berariile si cafenelele din zona sunt pline ochi.

Weekendul trecut am fost prin mall-uri, în căutare de trollere, costume de baie şi diverse altele necesare unui concediu că la carte. Am mai remarcat şi următoarele:

În Băneasa Shopping City s-a deschis un Haagen-Dazs, o îngheţată excelenta care până acum câţiva ani se găsea doar în vestul Europei, dar încet încet s-au extins şi spre România. Preţurile sunt tot de vestul Europei, trei cupe de îngheţată costând 25 de lei. În rest au sucuri şi cafea Illy.

În AFI Cotroceni Mall se va deschide un restaurant Pizza Dominium, al patrulea din Bucureşti. Asta e pentru mine cea mai bună ştire a weekendului, am scris de nenumărate ori despre cât de bună e pizza, dar şi orice alt preparat, de la ei, nu e cazul să mai repet. Cârnații nemțești de la Deutscher Grill s-au închis, nu cred că vindeau prea mulți deoarece erau grei la stomac și scumpi la buzunar.

Tot în AFI copiii pot călări nişte animale care au roţi şi volan şi se deplasează pe acolo. Pare amuzant. Pe mine m-a distrat teribil porcuşorul acesta roz.

În Militari Shopping Center am trecut iarăşi pe la Dominium, ba chiar am luat şi la pachet. Pizza cu kebab de pui, salam picant, porumb, ardei gras şi ciuperci, excelentă, şi am băut şi frappuccino, care are cafea în cantitate suficientă, dar şi îngheţată şi frişcă. Un frappe făcut ca la carte. Ar trebui să mă plătească pentru câtă reclama le fac.